ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2086/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2086/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5903/ CA din 19 iulie 2005, reclamantul S.G. a chemat în judecată pârâtul S.S.P.R. și personal pe S.S.M.P. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să îi recunoască dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluționar, în conformitate cu dispozițiile Legii 341/2004, fără să aducă atingere calității sale de „Luptător remarcat prin fapte deosebite" atestată de certificatul de revoluționar eliberat în baza Legii 42/1990.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a depus cerere de preschimbare a certificatului de revoluționar, însă i s-a comunicat lipsa unor documente conform art. 10 alin. (2) din Legea 341/2004, după care, reclamantul a formulat contestație împotriva acestei înștiințări, pârâții refuzând să-i rezolve în mod favorabil cererea. Prin sentința civilă nr. 4206 din 25 octombrie 2007, Tribunalul București, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul S.S.P.R. din decembrie 1989 și în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei Instanțe la data de 3 februarie 2006. Prin sentința civilă nr. 1353 din 7 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că pretenția reclamantului de a obliga pârâtul la a recunoaște dreptul de a beneficia de preschimbarea certificatului de revoluționar, în conformitate cu Legea 341/2994, fără să aducă atingere calității sale de Luptător remarcat prin fapte deosebite, echivalează cu obligarea pârâtului chiar la preschimbarea certificatului nefiind o condiție a unui drept subiectiv previzibil, ducând chiar la realizarea dreptului. Reținând și aspectul că termenul legal de depunere a cererilor s-a prorogat, iar reclamantul avea obligația să conteste refuzul de soluționare favorabilă a cererii sale în fața Comisiei Parlamentare înființată în acest sens, procedură prealabilă obligatorie, Curtea de Apel București a concluzionat că acțiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul S. G., susținând în esență că Instanța de Fond a greșit respingând acțiunea ca neîntemeiată și că se impune administrarea de dovezi și trimiterea cauzei spre rejudecare Instanței de Fond în acest sens. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S.G. constă în obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de a beneficia la preschimbarea certificatului de revoluționar, având în vedere că i s-a refuzat rezolvarea cererii depuse în temeiul Legii 341/2004. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 3 din O.U.G. nr. 132 din 21 decembrie 2006, „certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii 42/1990 (..) se vor preschimba, Ia cererea titularului, de către S.S.P.
R. din decembrie 1989, până la data de 31 martie 2008 inclusiv". Acest text de lege, raportat la art. 19 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, impune obligația pentru S.S.P.R. din decembrie 1989, ca până la data de 31 martie 2008 să elaboreze lista finală cu persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate precum și cu cele cărora li s-a respins cererea de preschimbare. În ceea ce privește procedura de contestare a modului de soluționare a cererii, prin nepreschimbarea certificatului, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004 stabilesc o normă specială, derogatorie de la dreptul comun privind efectuarea procedurii prealabile, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Conform textului de lege menționat „Contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză și se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989, care se soluționează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens". Dispozițiile art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 stabilesc că persoanele nemulțumite de nepreschimbarea certificatului doveditor „pot face contestație la Comisia Parlamentară în termen de maximum de 6 luni de la data publicării în M. Of. al României partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1)". Față de situația că termenul limită, impus de art. 9 alin. (1) din Legea 341/2004, modificată prin O.U.G.
nr. 132 din 21 decembrie 2006, pentru întocmirea listei finale prevăzute de art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004, este 31 martie 2008, rezultă că dreptul reclamantului T.I. de a face contestație în conformitate cu art. 9 alin. (5) raportat la art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 nu s-a născut, lista nefiind încă publicată în M. Of. al României. În acest sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi supus controlului Instanței de contencios administrativ, după ce persoana a respectat procedura prealabilă, în speța de față, norma specială fiind cea prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004 raportat la art. 20 alin. (1) din H.G.
nr. 1412/2004. Pentru considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea Instanței competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de lege, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat. PENTRUI
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.G. împotriva sentinței nr. 1353 din 07 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.