ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6123/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de față, a

reținut următoarele:

de chemare în judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la 18 mai 2006,

reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul F.G.

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

obligarea

pârâtului la plata

echivalentului în lei a sumei de 150.000 Euro daune morale.

1.2.

În fapt

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul

este de

profesie

artist fotograf și în această calitate realizează lucrări de artă fotografică.

În anul 1984, însoțit fiind de pârât, reclamantul a realizat în județul

Călărași o

serie

de fotografii reprezentând obiective culturale și edilitare, peisaje care

trebuiau să fie incluse într-un album de prezentare a județului, negativele

rămânând în posesia

pârâtului.

Din motive

necunoscute, albumul nu a mai fost editat.

În

anul 1999 pe piață a apărut un album de prezentare a județului Călărași, sub

semnătura pârâtului.

Acest album este alcătuit, practic, numai din fotografiile executate de

reclamant cu două decenii în urmă, fără ca numele acestuia să fie menționat în

vreo

calitate niciunde în

cuprinsul lucrării.

1.3. În drept

Reclamantul

și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și art.

998 C. civ.

2.

Hotărârea

primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 139 din 3 mai 2007 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea ca

fiind prescrisă.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși reclamantul pretinde daune

morale nepatrimoniale, repararea acestora

este patrimonială, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 care se

referă la principiul prescriptibilității drepturilor de creanță.

Argumentele sunt cu atât mai puternice cu cât în cauză la plângerea

penală

formulată de același reclamant

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a emis rezoluția din 21 aprilie 2005

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, întrucât

s-a considerat că termenul de prescripție de 5 ani se

calculează de la data săvârșirii faptei 27 aprilie 1999 și nu de la

momentul în care

reclamantul a luat

cunoștință de încălcarea dreptului său, respectiv 5 octombrie 2004.

3.

Hotărârea

instanței de apel

Prin decizia

civilă nr. 334A din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale

și pentru cauze cu minori și familie, a fost

admis apelul declarat de reclamant. Sentința

a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță.

În

considerentele deciziei s-a arătat momentul de la care începe să curgă termenul

de prescripție este cel de la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să

cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde

de ea, părțile fiind de acord asupra

acestui aspect.

Acest

moment nu poate fi data publicării albumului de prezentare a județului

Călărași, nefiind vorba

de o publicație adresată publicului larg, ci de executarea unui

număr de 1.000 de exemplare la cererea

Consiliului Județean Călărași și predate

acestuia,

potrivit procesului-verbal de recepție a lucrării, ci anul 2004 așa cum arată

reclamantul în acțiunea sa, moment precizat și în

răspunsul la interogatoriu.

4.1. Motive

Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc.

civ., prin care

a formulat următoarele critici:

Nu poate fi reținut considerentul instanței de apel în sensul că

albumul nu a fost destinat publicului larg, ci a fost creat doar în scop de

protocol, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există nici măcar o dovadă în

sensul că albumul nu ar fost publicat și nu ar fi

circulat în librării.

Din nicio probă nu se poate reține că albumul nu a fost publicat, ci

executat doar

în scop de protocol, însăși editarea într-un tiraj de 1000 de exemplare

justificând

comercializarea

acestuia.

Prin termenul „apariție pe piață" a albumului, arătat în cererea de

chemare în

judecată,

nu se poate înțelege decât publicarea albumului. Reclamantul a arătat că și în

prezent albumul se află în circulație, ceea

ce înseamnă că întotdeauna s-a aflat în circulație.

Termenul

de prescripție a început să curgă în anul 1999, anul apariției publice a

albumului, iar

reclamantul ar fi putut să ia cunoștință de existența albumului începând

cu data apariției sale.

4.2.

Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul

nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Folosirea tară drept a

operei realizată de altul constituie un delict civil.

În cazul

acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită

prescripția începe să curgă de la data când

păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea)

să cunoască paguba și pe

cel care răspunde de ea sau de la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8

din Decretul nr. 167/1958).

În contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr. 4363 din 27

decembrie

1996, încheiat între

SC P. SRL reprezentată de G.F. și

Consiliul

Județean Călărași, s-a prevăzut că „valoarea contractului este de 49.000.000

lei

din care în anul 1996 - 28.000.000 lei, urmând ca în anul 1997 să se asigure

resursele financiare în limita bugetului

aprobat". De vreme ce prețul pentru editarea albumului este plătit din

bugetul consiliului județean, iar nu din sumele obținute prin

vânzare, se poate considera, cât timp pârâtul nu

a făcut dovada contrară - în sensul că

s-a urmărit publicarea - că

într-adevăr albumul a fost editat pentru a fi folosit în scop de protocol.

În raport de dispozițiile art. 1169 C. civ. pârâtul trebuia să

dovedească faptul că albumul a fost publicat în anul 1999, pentru ca din acel

moment să fi început să curgă

termenul de prescripție întrucât reclamantul trebuia sau

putea să cunoască paguba și pe

autorul ei. Or, pârâtul nu a făcut această dovadă,

astfel încât este de crezut susținerea

reclamantului că a luat cunoștință de album abia în anul 2004.

Afirmația

reclamantului, că albumul se află încă în circulație, poate fi înțeleasă,

în lipsa dovezii contrare administrate de

pârât, în sensul că reclamantul are

cunoștință

de faptul că albumul este folosit în continuare pentru protocol.

Având

în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel

a făcut aplicarea și

interpretarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

motiv pentru care

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Întrucât recurentul a

căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat la

cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul formulat de pârâtul F.G. împotriva deciziei civile nr. 334A din 26

septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, s

ecția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale și pentru

cauze

cu minori și familie.

Obligă pe recurent la

2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.