ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6123/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6123/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile
de față, a
reținut următoarele:
Cererea
de chemare în judecată
1.1.
Obiect
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la 18 mai 2006,
reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul F.G.
pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună
obligarea
pârâtului la plata
echivalentului în lei a sumei de 150.000 Euro daune morale.
1.2.
În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul
este de
profesie
artist fotograf și în această calitate realizează lucrări de artă fotografică.
În anul 1984, însoțit fiind de pârât, reclamantul a realizat în județul
Călărași o
serie
de fotografii reprezentând obiective culturale și edilitare, peisaje care
trebuiau să fie incluse într-un album de prezentare a județului, negativele
rămânând în posesia
pârâtului.
Din motive
necunoscute, albumul nu a mai fost editat.
În
anul 1999 pe piață a apărut un album de prezentare a județului Călărași, sub
semnătura pârâtului.
Acest album este alcătuit, practic, numai din fotografiile executate de
reclamant cu două decenii în urmă, fără ca numele acestuia să fie menționat în
vreo
calitate niciunde în
cuprinsul lucrării.
1.3. În drept
Reclamantul
și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și art.
998 C. civ.
2.
Hotărârea
primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 139 din 3 mai 2007 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea ca
fiind prescrisă.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși reclamantul pretinde daune
morale nepatrimoniale, repararea acestora
este patrimonială, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 care se
referă la principiul prescriptibilității drepturilor de creanță.
Argumentele sunt cu atât mai puternice cu cât în cauză la plângerea
penală
formulată de același reclamant
Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a emis rezoluția din 21 aprilie 2005
prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, întrucât
s-a considerat că termenul de prescripție de 5 ani se
calculează de la data săvârșirii faptei 27 aprilie 1999 și nu de la
momentul în care
reclamantul a luat
cunoștință de încălcarea dreptului său, respectiv 5 octombrie 2004.
3.
Hotărârea
instanței de apel
Prin decizia
civilă nr. 334A din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,
secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale
și pentru cauze cu minori și familie, a fost
admis apelul declarat de reclamant. Sentința
a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași
instanță.
În
considerentele deciziei s-a arătat momentul de la care începe să curgă termenul
de prescripție este cel de la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să
cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde
de ea, părțile fiind de acord asupra
acestui aspect.
Acest
moment nu poate fi data publicării albumului de prezentare a județului
Călărași, nefiind vorba
de o publicație adresată publicului larg, ci de executarea unui
număr de 1.000 de exemplare la cererea
Consiliului Județean Călărași și predate
acestuia,
potrivit procesului-verbal de recepție a lucrării, ci anul 2004 așa cum arată
reclamantul în acțiunea sa, moment precizat și în
răspunsul la interogatoriu.
Recursul
4.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc.
civ., prin care
a formulat următoarele critici:
Nu poate fi reținut considerentul instanței de apel în sensul că
albumul nu a fost destinat publicului larg, ci a fost creat doar în scop de
protocol, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există nici măcar o dovadă în
sensul că albumul nu ar fost publicat și nu ar fi
circulat în librării.
Din nicio probă nu se poate reține că albumul nu a fost publicat, ci
executat doar
în scop de protocol, însăși editarea într-un tiraj de 1000 de exemplare
justificând
comercializarea
acestuia.
Prin termenul „apariție pe piață" a albumului, arătat în cererea de
chemare în
judecată,
nu se poate înțelege decât publicarea albumului. Reclamantul a arătat că și în
prezent albumul se află în circulație, ceea
ce înseamnă că întotdeauna s-a aflat în circulație.
Termenul
de prescripție a început să curgă în anul 1999, anul apariției publice a
albumului, iar
reclamantul ar fi putut să ia cunoștință de existența albumului începând
cu data apariției sale.
4.2.
Analiza făcută de instanța de recurs
Recursul
nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Folosirea tară drept a
operei realizată de altul constituie un delict civil.
În cazul
acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită
prescripția începe să curgă de la data când
păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea)
să cunoască paguba și pe
cel care răspunde de ea sau de la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8
din Decretul nr. 167/1958).
În contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr. 4363 din 27
decembrie
1996, încheiat între
SC P. SRL reprezentată de G.F. și
Consiliul
Județean Călărași, s-a prevăzut că „valoarea contractului este de 49.000.000
lei
din care în anul 1996 - 28.000.000 lei, urmând ca în anul 1997 să se asigure
resursele financiare în limita bugetului
aprobat". De vreme ce prețul pentru editarea albumului este plătit din
bugetul consiliului județean, iar nu din sumele obținute prin
vânzare, se poate considera, cât timp pârâtul nu
a făcut dovada contrară - în sensul că
s-a urmărit publicarea - că
într-adevăr albumul a fost editat pentru a fi folosit în scop de protocol.
În raport de dispozițiile art. 1169 C. civ. pârâtul trebuia să
dovedească faptul că albumul a fost publicat în anul 1999, pentru ca din acel
moment să fi început să curgă
termenul de prescripție întrucât reclamantul trebuia sau
putea să cunoască paguba și pe
autorul ei. Or, pârâtul nu a făcut această dovadă,
astfel încât este de crezut susținerea
reclamantului că a luat cunoștință de album abia în anul 2004.
Afirmația
reclamantului, că albumul se află încă în circulație, poate fi înțeleasă,
în lipsa dovezii contrare administrate de
pârât, în sensul că reclamantul are
cunoștință
de faptul că albumul este folosit în continuare pentru protocol.
Având
în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel
a făcut aplicarea și
interpretarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958,
motiv pentru care
criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în
condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Întrucât recurentul a
căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat la
cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul formulat de pârâtul F.G. împotriva deciziei civile nr. 334A din 26
septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, s
ecția
civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale și pentru
cauze
cu minori și familie.
Obligă pe recurent la
2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 octombrie 2008.