ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 22 mai 2006,

reclamantul D.P. a chemat în judecată M.J., solicitând obligarea pârâtului să-l

înscrie fără examen în tabelul nominal privind experții criminaliști autorizați

în specialitățile expertiză grafică și tehnică a documentelor, dactiloscopie,

balistică și traseologie.

În subsidiar, s-a cerut și

obligarea pârâtului la plata unor daune materiale de 100 RON pe zi de întârziere,

precum și la 50.000 euro, daune morale.

În motivarea cererii, s-a

arătat că refuzul pârâtului de a da curs solicitării sale este nejustificat, în

raport de împrejurarea că reclamantul a avut calitatea de expert criminalist la I.G.P. în perioada 1970 – 2001.

Prin sentința nr. 159 din 2

octombrie 2006 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis primul capăt de acțiune, respingând cererea

privind despăgubirile materiale și daunele morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că, potrivit art. 6 din O.G. nr. 75/2000 persoanele

care au avut calitatea de expert criminalist oficial minimum 4 ani, pot fi

incluse, la cerere, fără examen, în tabelul nominal cuprinzând experții

criminaliști.

În perioada 1973 – 1992

reclamantul a îndeplinit funcția de expert criminalist la S.C. din cadrul I.G.P.R., iar în intervalul 1992 – 2001 a fost șef de serviciu la I.C. al I.G.P.R.

Instanța a mai reținut că

normele în vigoare nu limitează exercitarea funcției de expert criminalist

exclusiv la I.N.E.C., iar prin întreaga activitate desfășurată timp de 31 de

ani, reclamantul îndeplinește condiția prevăzută de art. 6 din O.G. nr.

75/2000.

Referitor la cererea de

despăgubiri Instanța a constatat că daunele materiale nu au fost dovedite, iar

referitor la daunele morale, nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu moral.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a învederat

că Instanța de Fond a reținut, în mod eronat că reclamantul ar fi îndeplinit

funcția de expert criminalist oficial, întrucât, în perioada 1970 – 2001,

specialiștii din cadrul Poliției Române nu au avut calitatea de experți

criminaliști oficiali. Această titulatură, a precizat pârâtul, a fost folosită

încă din anul 1990, dar reclamantul nu a avut niciodată calitatea de expert

criminalist oficial, fiind trecut în rezervă anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 218/2002, act normativ în baza căruia specialiștii din poliție au

putut fi acreditați ca experți criminaliști acreditați, dar în urma susținerii

unor examene.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Titulatura de expert

criminalist a existat și anterior intrării în vigoare a Decretului - Lege nr.

140/1990, reclamantul exercitând această funcție începând cu data de 1 august

1973, în baza Ordinului M.A.I. nr. 2207/1973, în cadrul I.C.

Acest aspect este menționat

în înscrisurile emise de I.G.P.R. la datele de 23 martie 2006, 28 iulie 2006 și

13 septembrie 2006. Aceleași acte rețin că reclamantul a ocupat acea funcție

până la 15 aprilie 1992 când a fost promovat șef de serviciu în cadrul

aceleiași unități, până la 31 octombrie 2001.

Împrejurarea că O.G. nr. 75/2002

prevede exercitarea cel puțin 4 ani a funcției de expert criminalist oficial

pentru a se putea dobândi această calitate fără examen, nu înlătură dreptul

persoanelor care au fost doar experți criminaliști de a fi recunoscuți ca

atare, conceptul de expert oficial fiind uzitat în legislația anterioară

ordonanței exclusiv experților tehnici și contabili, nu și experților

criminaliști.

Chiar dacă doar Legea nr.

218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române introduce noțiunea

de „expertiză criminalistică”, nu se poate nega că și anterior, specialiștii

din laboratoarele criminalistice efectuau asemenea lucrări, dobândind calitatea

de experți, recunoscuți ca atare de autorități.

Din actele cauzei rezultă că

reclamantul a fost atestat ca expert criminalist și a funcționat în această

calitate peste 30 de ani, cererea de a fi inclus, fără examen, pe tabelul

nominal al experților criminaliști autorizați fiind întemeiată, în condițiile

în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 75/2000.

În raport de cele expuse mai

sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.J. împotriva sentinței nr. 159/ CA/ 2006/ PI din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentul la 114 lei

cheltuieli de judecată către reclamantul D.P.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.