ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 22 februarie 2006, reclamantul P.I. a solicitat, în

contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19141 din 18 noiembrie 2005,

emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18

din 5 aprilie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, și a

obligat pârâta să acorde reclamantului beneficiul drepturilor solicitate,

pentru perioada 5 septembrie 1944 – 21 mai 1945, începând cu data de 15

decembrie 2004.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză, respectiv

declarațiile martorilor B.I. și O.P., precum și actele de stare civilă ale

reclamantului, fac dovada că acesta a fost strămutat la 5 septembrie 1944 din

localitatea de domiciliu, comuna Juca, ocupată la acea dată de trupe germane și

maghiare și trimis la muncă forțată în Germania.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C.

Recurenta a susținut că

reclamantul a fost încadrat abuziv în categoriile de beneficiari ai Legii nr.

189/2000 întrucât nu a făcut dovada cu înscrisuri a susținerilor sale, art. 4

din H.G. nr. 127/2000 impunând, pentru persoanele care au făcut parte din

detașamente de muncă forțată, dovada cu livretul militar sau adeverința

eliberată de U.M. Pitești, nefiind posibilă proba cu martori, în condițiile

alin. (2) al articolului menționat, decât în situația în care se probează

existența demersurilor pentru obținerea documentelor oficiale.

A mai susținut recurenta că

intimatului i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000

peste termenul prevăzut de lege ca dată de sfârșit a strămutării, respectiv

până la 21 mai 1945, în timp ce actul normativ prevede ca limită data de 6

martie 1945.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Conform dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu completările și

modificările ulterioare de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România,

începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie  1945 a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de

libertate în locuri de detenție sau lagăre de concentrare, a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate, a făcut parte din detașamente de

muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, sau a fost evacuată

din locuința pe care o deținea.

Potrivit dispozițiilor art.

4 din H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea normelor de aplicare a ordonanței,

dovada împrejurărilor mai sus menționate se face cu înscrisuri oficiale,

respectiv cele enumerate în alin. (1) a acestui articol sau, în lipsa acestora,

cu declarații de martori astfel cum prevede alin. (2) al aceluiași articol.

Rezultă prin urmare că

textele legale nu condiționează dovada împrejurărilor enumerate în art. 1 de

depunerea anumitor acte pentru fiecare caz în parte și doar exemplifică ce se

înțelege în această materie prin acte oficiale și de asemenea nici nu impun

dovada demersurilor pentru obținerea acestor înscrisuri, în situația în care se

recurge la proba cu martori.

Este adevărat însă că textul

art. 1 din lege instituie un interval, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie

1945, în limitele căruia se poate acorda beneficiul drepturilor reglementate

prin acest act normativ, perioadă pe care, cum corect a sesizat recurenta,

instanța de fond nu a respectat-o atunci când i-a acordat intimatului

beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 5 septembrie 1944 – 21 mai

1945.

Pe cale de consecință,

Curtea va admite recursul declarat în cauză și va modifica în parte sentința

atacată în sensul că va obliga pârâta să recunoască reclamantului statutul de

persoană refugiată pentru perioada 5 septembrie 1944 – 6 martie 1945, începând

cu data de 1 a lunii următoare celei în care a depus cererea, astfel cum

prevede art. 2 alin. (3) din lege, respectiv cu 1 ianuarie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței

civile nr. 181 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că obligă pârâta să recunoască reclamantului statutul de

persoană refugiată pentru perioada 5 septembrie 1944 – 6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000 începând cu data de 1 ianuarie 2005.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007