ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6653/2007

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 384 din 9

martie 2007, Tribunalul București, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâta

I.(Ș.)G.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că raportat la normele comunitare în materie, determinate de

aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv

Directiva nr. 38/CE/2004 – art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea

exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în Grecia, atâta timp cât nu

s-a făcut dovada unor motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate

publică, care să justifice o asemenea măsură.

Împotriva deciziei curții de apel

a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare

greșită a legii atunci când a confirmat soluția fondului de respingere a

acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne edictate pentru a stopa

migrația ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene,

respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu

condiționează instituirea restricției la libera circulație decât de returnarea

prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în

care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl reprezintă

persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.

Recursul nu este fondat.

Prin Legea nr. 248/2005 a fost

reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani,

numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:

Rezultă, din dispoziția legal

enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele expres

menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Potrivit art. 2 alin. (2) și (3)

din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească

orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face

obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie

măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Potrivit art. 27 din Directiva CE

nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se

poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul

unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate

publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație și

rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.

Normele internaționale menționate

prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile în care se poate restrânge

libertatea de circulație a persoanelor, afectarea ordinii publice, a siguranței

publice sau a sănătății publice, apreciate în funcție de conduita proprie a

persoanei în cauză, pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație

dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza

unui acord de readmisie, fără nici o distincție în ceea ce privește conduita

persoanei în cauză, respectiv dacă prezența acesteia în statul din care a fost

returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea

publică a acelui stat.

Se constată, deci, că norma

internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie

aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite

restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost

returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în

alte situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din

care au fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică,

securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.

Ca atare, norma internă trebuie

aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă

circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau sănătatea

publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave ale ordinii,

siguranței sau sănătății publice.

Aceasta înseamnă că măsura de

returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat membru al

Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să

interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din

care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație

urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la ordinea

juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri,

determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie

2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situației concrete a

cetățeanului în cauză.

În speță, prin cererea de chemare

în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea

dreptului la liberă circulație a pârâtei I.(Ș.)G. pe teritoriul Greciei cu

motivarea că pârâta a fost returnată de pe teritoriul Greciei în baza unui

acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de ședere pe teritoriul

acestui stat, aceeași motivare fiind reluată și în recurs pentru a se susține

că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.

În acord cu această motivare,

singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâta a fost returnată la data

de 25 septembrie 2007, din Grecia, pentru ședere ilegală, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu Grecia.

Nu a fost administrată de către

recurenta-reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să

se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa

unui interes fundamental al societății, de natură a aduce atingere ordinii

publice, securității publice ori sănătății publice a statului din care a fost

returnat.

Simpla nerespectare a condițiilor

prevăzute de legea din Grecia referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul

său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi

încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite acțiunea cu

care recurenta-reclamantă a învestit instanța.

În concluzie, urmează a se reține

că, în contextul probator al cauzei, instanța de apel a aplicat corect

prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele comunitare în materia

restrângerii dreptului la liberă circulație atunci când a confirmat soluția

primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului

pârâtului la liberă circulație în Grecia.

Așa fiind, critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în

speță, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 292 din 25

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2007.