ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6292/2007

Constatând că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 7966/2006, reclamanții

N.C. și B.N.R. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Potlogi, anularea

dispoziției nr. 1572 din 24 noiembrie 2005, prin care a fost respinsă

notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, privind restituirea

imobilului, casă și teren, situat în comuna Potlogi, sat Românești.

În motivele de fapt ale cererii s-a

arătat că dispoziția este nelegală întrucât reclamanții au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului lor prin actele depuse, situație în care

se impunea admiterea notificării.

Tribunalul Dâmbovița a pronunțat

sentința civilă nr. 1158 din 13 septembrie 2006, prin care a admis acțiunea și

a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a

imobilului (casă și teren în suprafață de 1000 mp) situate în comuna Potlogi,

sat Românești, reținând incidența dispozițiilor art. 16 și art. 18 din Legea

nr. 10/2001.

S-a constatat totodată că, potrivit

probelor administrate, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al

autorului lor, G.Z., asupra imobilului a cărui restituire a fost cerută, precum

și dovada calității de moștenitori și deci, de persoane îndreptățite la

reparații în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel

Primăria comunei Potlogi, care a susținut caracterul nelegal al soluției

întrucât, fără a administra probe din care să rezulte dreptul de proprietate al

autorului reclamanților, a admis acțiunea acestora, înlăturând nemotivat

susținerile potrivit cărora bunul respectiv este unul nou, prin transformările aduse

de Consiliul local Potlogi, el fiind reamenajat și având destinația de centru

educativ și de promovare a sănătății.

S-a pretins de asemenea, că a fost

chemată în judecată o persoană juridică inexistentă, Primăria comunei Potlogi,

aceasta nefiind subiect de drept.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 429 din 11 decembrie 2006, prin care a respins

apelul ca nefondat.

Potrivit considerentelor deciziei,

s-a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în

sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, actele depuse la dosar

atestă deținerea proprietății de către autorul reclamanților, respectiv, fișa

tehnică a imobilului (ce cuprinde o descriere amănunțită a construcției și

proveniența acesteia, ca reprezentând donație de la numitul Z.G.), faptul că

autorul petenților desfășura activitate de comerciant în locuința personală

situată în comuna Românești.

Înscrisurile au fost coroborate cu

declarații de martori pe baza cărora s-a tras concluzia că imobilul deținut în

proprietate de autorul reclamanților a fost alcătuit din construcție, împreună

cu terenul aferent de 1000 mp, bunuri preluate abuziv de către stat și aflate

în prezent în deținerea Primăriei Potlogi.

În ce privește solicitare apelantei,

de efectuare a unei expertize care să stabilească faptul că imobilul reprezintă

o construcție nouă, ca urmare a îmbunătățirilor aduse, s-a apreciat că cererea

nu prezintă utilitate în dezlegarea pricinii, întrucât dispoziția de respingere

a notificării s-a realizat pe considerentul că petenții nu și-ar fi dovedit

dreptul de proprietate.

De asemenea, în condițiile în care

la prima instanță pârâta nu a administrat niciun fel de probe în apărare, s-a

considerat că solicitarea acesteia referitoare la expertiză apare ca o cerere

nouă în apel, prin invocarea unui alt argument, de natură să schimbe temeiul

dispoziției atacate.

Referitor la calitatea procesuală a

Primăriei, excepția invocată a fost respinsă, întrucât, față de H.G. nr.

498/2003, de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceasta este entitate deținătoare.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelanta-pârâtă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Aprecierea asupra calității

procesuale a Primăriei s-a făcut în mod greșit, față de dispozițiile art. 91

din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora primăria nu este decât o structură

funcțională, fără personalitate juridică, iar imobilul în cauză aparține

domeniului public al unității administrativ-teritoriale a comunei Potlogi.

- Instanțele s-au rezumat în mod

greșit la cenzurarea dispoziției numai sub aspectul calității de moștenitori și

dovedirii dreptului de proprietate.

Pentru dezlegarea pricinii era

necesară administrarea unor probe care să demonstreze, așa cum s-a susținut, că

la imobilul inițial s-au adăugat suprafețe construite și că cel rezultat este

unul nou.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat

întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului întrucât decizia are

fundament legal, ceea ce exclude aplicabilitatea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

iar în privința motivului reglementat de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu

sunt întrunite cerințele textului de lege.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte constată următoarele:

- În ce privește cadrul procesual,

împrejurarea că primăriei i-a fost recunoscută calitatea de parte, nu se poate

constitui într-un aspect de nelegalitate, astfel cum se pretinde.

Recurenta invocă în sprijinul

poziției sale dispozițiile art. 91 din Legea nr. 215/2001, ignorând însă,

existența unei reglementări speciale în materie, respectiv, art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 (în forma existentă la data emiterii dispoziției),

potrivit căreia „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent

se face prin dispoziția motivată a primarilor”.

Or, în raportul dintre o normă

generală, cum este cea reprezentată de art. 91 din Legea nr. 215/2001 și cea

specială [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001] are prioritate norma

specială, potrivit principiului

specialia generalibus derogant

.

- Criticile recurentei sunt însă

întemeiate sub aspectul nedeterminării situației juridice a imobilului.

Astfel, formulând apărările în

proces, pârâta a susținut că imobilul a cărui retrocedare s-a cerut este unul nou,

ca urmare a modificărilor și îmbunătățirilor ce i-au fost aduse, iar lămurirea

acestui aspect impunea efectuarea unei expertize.

Criticii din apel potrivit căreia în

absența administrării acestei probe nu putea fi lămurită situația juridică a

bunului, instanța i-a răspuns în mod greșit, prin aceea că solicitarea unei

expertize se constituie într-o cerere nouă în apel.

Aprecierea este greșită întrucât

formularea probatoriului nu poate reprezenta o cerere nouă în sensul

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care au în vedere cererile în

înțelesul de pretenții concrete asupra cărora instanța să se pronunțe.

Mai mult, faza devolutivă a apelului

permite refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță [art.

295 alin. (2) C. proc. civ.], în vederea corectei determinări a situației de

fapt.

În speță, completarea probatoriului

se impunea cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe s-a pus în discuție

necesitatea efectuării unei expertize (fila 45, fond), proba fiind „prorogată”

după administrarea probei testimoniale, pentru ca ulterior instanța să nu se

mai pronunțe asupra ei.

Considerentul potrivit căruia s-ar

tinde prin administrarea acestui mijloc de probă la modificarea temeiul pentru

care a fost respinsă notificarea este de asemenea, incorect.

Instanța a fost învestită cu

verificarea legalității dispoziției prin care s-a respins cererea de restituire

a unui imobil.

Or, cenzurarea legalității și

stabilirea naturii măsurilor reparatorii nu se pot realiza fără determinarea

situației juridice a bunului.

Pe aspectul relevant și invocat în

speță, prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exclud de la

restituirea în natură, propunând acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, imobilele, construcții, cărora le-au fost adăugate, pe orizontală

și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie

desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

În virtutea plenitudinii sale de

jurisdicție, instanța are obligația să determine, după ce stabilește existența

calității de persoană îndreptățită, felul măsurilor reparatorii, iar aceasta nu

se poate realiza ignorându-se situația juridică a bunului.

Neprocedând la administrarea

probatoriului solicitat, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 295 alin.

(2) C. proc. civ. și a aplicat greșit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

considerând că cererea de efectuare a expertizei se constituie într-o cerere

nouă în apel.

De asemenea, ca urmare a

neadministrării probei cu expertiză, situația de fapt nu a fost lămurită, ceea

ce pune în imposibilitate instanța de recurs de a verifica aplicarea corectă a

legii materiale.

În consecință, văzând dispozițiile

art. 314 cu referire la art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită

recursul și să caseze decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

La reluarea judecății se va avea în

vedere completarea probatoriului (prin efectuarea unei expertize),

corespunzător motivului de apel referitor la pretinsele îmbunătățiri și modificări

aduse imobilului, de natură să-l transforme pe acesta într-unul nou.

Vor fi avute în vedere de asemenea

și celelalte probe administrate în cauză (planșe foto, fila 39, fond), precum

și orice alte mijloace de probă pe care instanța le apreciază ca fiind

necesare, în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru lămurirea

împrejurărilor de fapt ale pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Consiliul Local al comunei Potlogi, județul Dâmbovița și primarul comunei

Potlogi împotriva deciziei civile nr. 429 din 11 decembrie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 octombrie 2007.