AFFAIRE MESSENI NEMAGNA ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

05.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Satisfaction équitable réservée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MESSENI NEMAGNA ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MESSENI NEMAGNA ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 9512/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 OCTOMBRIE 2006 DEFINIF 05/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Messeni Nemagna și alte c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Hederigan Biersan Zagrebelsky Gyulumyan David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și dl Arac La originea cauzei se află o cerere (n 9512/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care șase resortisanți ai acestui stat, dle Maria Messeni Nemgana ( La 3 martie 2004, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantele sunt reprezentate de dl Ventura și de dl Giannattasio, avocații din Bari. Guvernul italian (în calitate de reprezentant al guvernului italian) La 25 octombrie 2005, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice acuzațiile formulate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 guvernului. 3 din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Ulterior, cererea a fost transferată la secțiunea a treia. DE fapt I. CIRCONSTANȚELE ESPECE Recurentele s-au născut în 1925, 1928, 1952, 1956, 1957 și 1924 și, respectiv, rezident la Genova, Bari, Camerino (Macerata) și Lecce. Primele cinci recurente au fost coproprietare cu o persoană terță (adică persoana din afara zonei de desfășurare a activității din Bari și înregistrate în cadastru, fișa 27, parcelele 2 și 4. A șasea reclamantă era uzurpată de o parte din acest teren. (7) Prin decretul din 25 noiembrie 1988, Consiliul municipal din Bari a aprobat proiectul de construcție a unui drum pe o parte a teritoriului reclamantelor și al terței persoane. 8. Prin decretul din 23 aprilie 1990, primarul din Bari a autorizat un grup de întreprinderi (inclusiv grupul de întreprinderi) să ocupe de urgență o parte din acest teren, și anume 3 La 21 iunie 1990, grupul de întreprinderi a început lucrările de construcție în vederea exproprierii sale pentru construirea drumului. (10) Printr-un act de atribuire notificat la 23 decembrie 1999, recurentele și terța persoană au introdus o acțiune în justiție împotriva municipiului Bari și a grupului de întreprinderi în fața instanței administrative regionale din Puglia ( În principal, acestea au susținut că ocuparea terenului este ilegală, deoarece aceasta a continuat dincolo de perioada permisă, fără a se efectua exproprierea formală și plata unei indemnizații. În lumina acestor considerații, acestea au solicitat o sumă de despăgubire pentru pierderea terenului ca urmare a transformării sale ireversibile și au solicitat anularea decretelor administrative care permit ocuparea terenului. 12. În timpul procesului, la 15 februarie 2001, s-a depus o expertiză la grefă. Potrivit expertului, terenul ocupat fusese transformat ireversibil în luna iulie 1993 13. Prin hotărârea depusă la grefă la 11 ianuarie 2001, TAR a decretat că recurentele și terța persoană au fost private de teren din cauza transformării sale ireversibile, în temeiul principiului exproprierii indirecte. Cu toate acestea, Tribunalul a statuat că dreptul lor la despăgubire era prevăzut, dat fiind că acțiunea în justiție fusese introdusă la mai mult de cinci ani de la momentul transformării ireversibile a terenului, respectiv în luna iulie 1993. 14. În plus, TAR a respins cererea de anulare a decretelor administrative. În această privință, a statuat că, având în vedere prescrierea dreptului lor la despăgubire, recurentele nu puteau fi considerate ca având un interes efectiv și actual pentru o astfel de anulare, cererea lor în acest sens exclusiv pentru obținerea unei despăgubiri. 15. Printr-un act notificat la 9 mai 2002, recurentele au solicitat acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat, susținând, printre altele, că dreptul lor la despăgubiri nu se putea considera ca fiind prescris. 16. printr-o hotărâre depusă la grefă la 10 noiembrie 2003, Consiliul de Stat a respins apelul. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 17. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Serrao c. Italia 67198/01, 13 octombrie 2005). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 18. Recurentele susțin că au fost private de teren în circumstanțe incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1 astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne bazate pe două componente. 20. În primul rând, guvernul susține că recurentele au introdus cu întârziere în fața instanțelor naționale acțiunea de a obține despăgubiri și, prin urmare, au utilizat în mod inadecvat căile de atac care le erau deschise în dreptul italian. 21. În al doilea rând, acesta susține că recurentele au omis să ridice în fața Consiliului de Stat o excepție bazată pe argumentația potrivit căreia, printr-un decret din 13 decembrie 2000, municipalitatea Bari a recunoscut în esență o datorie față de ele, o astfel de măsură putând fi considerată drept o recunoaștere a datoriei care duce la renunțarea tacită la prescrierea deja intervenită în temeiul articolului 2937 din Codul civil. 22. Recurentele se opun tezei guvernului. 23. Curtea apreciază, în lumina tuturor argumentelor părților, că această excepție este strâns legată de fondul cererii și decide să se alăture acesteia în fond. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fondul Tezei părților Guvernul 24. În observațiile sale, guvernul face trimitere mai întâi la argumentele prezentate în cauze similare, care susțin compatibilitatea mecanismului exproprierii indirecte cu Convenția și protocoalele sale. 25. În ceea ce privește absența compensațiilor în favoarea recurentelor în cazul de față, guvernul susține că, în urma privării de teren, recurentele au omis să ia în considerare jurisprudența Curții de Casație, care la acel moment era deja conformă cu stabilirea momentului de la care începea să curgă termenul de prescripție. 26. Prin urmare, lipsa despăgubirii ar rezulta numai din inerția recurentelor și, prin urmare, echilibrul corect ar fi fost respectat. Recurentele 27. Recurentele subliniază că exproprierea indirectă este un mecanism care permite autorității publice să dobândească un bun ilegal. 28. Ele denunță lipsa de claritate, previzibilitate și precizie a principiilor și dispozițiilor aplicate în cazul lor, precum și a jurisprudenței privind prescrierea dreptului la despăgubire în cazul exproprierii indirecte. 29. În cele din urmă, în ceea ce privește despăgubirea, ele observă că nu au obținut nici o despăgubire în schimbul pierderii terenului. 30. În lumina acestor considerente, recurentele solicită Curții să constate încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. Evaluare a Curții Cu privire la existența unei interferențe 31. Curtea amintește de la bun început că a anexat la fond excepția guvernului trasă din neobosirea căilor de atac interne. 32. Curtea reamintește că, pentru a determina dacă a existat o privare de bunuri Trebuie să se analizeze nu numai dacă a existat o deposedare sau expropriere formală, ci și dacă s-a privit dincolo de aparențe și dacă s-a analizat realitatea situației în litigiu. Convenția de protejare a drepturilor reale și efective, ar trebui să se verifice dacă această situație este echivalentă cu o expropriere de facto (Sporrong și Lönnroth c. Suedia. , Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, pp. 24-25, § 63). 33. Curtea arată că, prin aplicarea principiului exproprierii indirecte, instanțele naționale au considerat recurentele ca fiind private de proprietatea lor din cauza transformării sale ireversibile. În lipsa unui act formal de expropriere, constatarea de ilegalitate din partea judecătorului este elementul care consacră transferul la patrimoniul public al bunului ocupat. În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că hotărârea Consiliului de Stat a avut ca efect privarea recurentelor de proprietatea lor în sensul celei de a doua teze a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ( Carbonara și Ventura, citată anterior, § 61) și România [GC], nr. 28342/95, § 77, CEDO 1999-VII). 34. Pentru a fi compatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 o astfel de interferență trebuie să fie Între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lönnroth, menționat anterior, p. 26) § 69. În plus, necesitatea de a examina problema echilibrului corect nu se poate face simțită decât atunci când s-a dovedit că intervenția în litigiu a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Latridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 58, CEDO 1999-II, și Beyeler c. Italia [GC], n 33202/96, § 107 CEDO 2000-I). 35. Prin urmare, Curtea nu consideră oportun să își bazeze raționamentul pe simpla constatare că o despăgubire integrală pentru recurente nu a avut loc (Carbonara, citată anterior, § 62). Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, n 31524/96, CEDO 2000 Carbonara și Ventura c. Italia, n 24638/94, CEDH 2000; printre hotărârile mai recente, a se vedea Acciardi și Campagna c. Italia, n 4040/98, 19 mai 2005 Pasculli c. Italia, n 36818/97, 17 mai 2005 Spordino c. Italia (n , n 43662/98, 17 mai 2005; Serrao c. Italia , nr. 67198/01, 13 octombrie 2005 La Rosa și Albac. Italia (n, n 58119/00, 11 octombrie 2005 Chirurgie c. Italia (n, n 67196/01, 11 octombrie 2005), conform căruia exproprierea indirectă nu respectă principiul legalității pe motiv că nu este în măsură să asigure un nivel suficient de securitate juridică și, în general, permite administrației să depășească normele stabilite în materie de expropriere. Într-adevăr, în toate cazurile, exproprierea indirectă are drept scop să aprofundeze o situație de fapt care decurge din infracțiunile comise de administrație, să soluționeze consecințele pentru particular și pentru administrație, în beneficiul acesteia. 37. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului exproprierii indirecte, instanțele italiene au considerat recurentele private de bunurile lor din cauza transformării ireversibile a acestora, fiind îndeplinite condițiile de ilegalitate a ocupației și de interes public ale lucrării construite. Or, în absența unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind o situație previzibilă, dat fiind că numai prin decizia definitivă a Consiliului de Stat se poate considera că principiul exproprierii indirecte a fost efectiv aplicat Prin urmare, recurentele nu au avut certitudine juridică în ceea ce privește privarea de teren decât începând cu 10 noiembrie 2003, data la care hotărârea Consiliului de Stat a fost depusă la grefă. 38. Curtea observă apoi că situația în cauză a permis administrației să profite de o ocupație ilegală de teren. Cu alte cuvinte, administrația a putut să subordoneze un teren în detrimentul normelor care reglementează exproprierea în mod corespunzător și, printre altele, fără a fi pusă în paralel cu dispoziția părților interesate (Donati c. Italia, nr 63242/00, § 105, 15 iulie 2005). 39. În ceea ce privește indemnizația, Curtea constată că aplicarea în speță a termenului de prescripție a despăgubirii a avut ca efect privarea recurentelor de orice despăgubire pentru prejudiciul suferit. 40. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că ingerința în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor recurentelor. 41. Prin urmare, excepția întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne nu poate fi reținută și a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 42. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 43. Cu titlu de prejudiciu material, recurentele propun două criterii alternative de evaluare a despăgubirii, dintre care primul prevede plata unei despăgubiri globale egale cu valoarea de piață a terenului, plus indemnizația de ocupare și despăgubirea pentru daunele aduse părții rămase a terenului. 552,88 EUR sau, în subsidiar, 404 595,63 EUR. 44. În ceea ce privește al doilea criteriu de evaluare a despăgubirii datorate ca prejudiciu material, recurentele susțin că o carieră se află pe teren în litigiu și solicită o despăgubire de 4 000 000 EUR pentru întreruperea forțată a unei astfel de activități. 45. În ceea ce privește prejudiciul moral, recurentele solicită o despăgubire egală cu o treime din sumele solicitate ca prejudiciu material. 46. În cele din urmă, ele solicită 34 394,80 pentru cheltuieli de procedură în fața instanțelor interne și 55 355,40 EUR pentru cheltuieli de procedură în fața Curții. 47. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul susține de la bun început că inerția recurentelor stă la baza prescrierii dreptului lor la despăgubire și că, prin urmare, acestea nu ar putea pretinde în fața Curții sumele pierdute astfel la nivel național. 48. În orice caz, guvernul susține că recurentele nu și-au susținut cererea și nu au furnizat criterii obiective pentru a evalua valoarea despăgubirii. 49. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul susține că o astfel de pagubă depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. Prin urmare, guvernul susține că plata oricărei sume cu titlu de despăgubire a prejudiciului moral este condiționată de epuizarea remeditorului Pinto. 50. În cele din urmă, guvernul susține că cheltuielile procedurilor interne nu sunt datorate și că cheltuielile legate de procedura în fața Curții sunt excesive. 51. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare. Prin urmare, aceasta o rezervă și va stabili procedura ulterioară, având în vedere posibilitatea ca guvernul și recurentele să ajungă la un acord. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile; afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. faptul că problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare în consecință, rezervă în întregime invită guvernul și recurentele să îi adreseze în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili, dacă este necesar. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 5 octombrie 2006 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac