AFFAIRE LABBRUZZO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

05.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Satisfaction équitable réservée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE LABBRUZZO c. ITALIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA LABBRUZZO c. ITALIA (solicitarea nr. 10022/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 octombrie 2006 DEFINIF 05/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Labbruzzo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Bîrsan Zagrebelsky Gyulumyan dnii Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și Arac 10022/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Clemente Labbruzzo, domnul Angela Labbruzzo și domnul Vincenzo Labbruzzo, au sesizat Curtea la 19 februarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Dl Pellitteri, avocat la Casteltermini (Agrigente). Guvernul italian ( olița) este reprezentat de agentul său, dl I. Braguglia, de co-agentul său, dl Crisafolli, și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 22 aprilie 2004, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții s-au născut în 1939, 1930 și 1932 și au locuit în San Biagio Platani (Agrigente) și, respectiv, Roma. Au deținut un teren agricol situat în San Biagio Platani și înregistrat în cadastru, fișa 17, parcele 23, 25 și 27. 1988, regiunea Sicilia a autorizat ocuparea de urgență a unei părți din terenul reclamanților, respectiv 842 metri pătrați, în vederea exproprierii sale, pentru a construi un drum. 8. La 13 mai 1988, municipalitatea San Biagio Platani a ocupat această parte a terenului și a început lucrările de construcție. 9. printr-un act de asignare notificat la 31 mai 1988 În iulie 1996, reclamanții au introdus în fața judecătorului de instanță (pretore) al Agrigente o acțiune în despăgubire împotriva municipalității San Biagio Platani. 10. Ei au susținut că ocuparea terenului era ilegală și că lucrările de construcție s-au încheiat fără exproprierea formală a terenului și plata unei despăgubiri. La 27 iunie 1998, expertul a declarat că termenul de ocupație autorizat a expirat la 13 mai 1991 și a evaluat la 2 273 400 ITL, adică 2 700 ITL pe metru pătrat, valoarea de piață a terenului la acea dată și la 465 750 ITL indemnizația pentru pierderea valorii părții rămase a terenului. 12. În cursul procesului, în cadrul unei reforme a sistemului judiciar național care implică eliminarea judecătorilor de instanță, cauza a fost transferată Tribunalului de Agrigentă. 13. În 2000, Tribunalul a declarat că ocuparea terenului a devenit ilegală începând cu 13 mai 1991 și că proprietatea sa fusese transferată municipalității ca urmare a transformării sale ireversibile, în temeiul principiului exproprierii indirecte. În lumina acestor considerații, Tribunalul a condamnat municipalitatea San Biagio Platani să plătească reclamanților despăgubiri pentru pierderea terenului egală cu valoarea acestuia în 1991, adică 2 273 400 ITL, plus dobânzi și reevaluare, precum și suma de 465 750 ITL, plus dobânzi și reevaluare, ca compensație pentru pierderea valorii părții rămase a terenului. În plus, instanța a condamnat municipalitatea să plătească reclamanților o indemnizație de ocupație. 14. Potrivit reclamanților, această hotărâre a dobândit forță de lucru judecată la 31 octombrie 2001. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 15. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Serrao c. Italia 67198/01, 13 octombrie 2005). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16. Reclamanții susțin că au fost privați de teren în circumstanțe incompatibile cu art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 17. În primul rând, guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne, susținând că reclamanții nu au atacat în fața Curții de Apel și Curtea de Casație hotărârea Tribunalului de Agregentă. 18. În plus, guvernul susține că cererea este incompatibilă cu raționalizarea statului cu Convenția, pe motiv că reclamanții pun sub semnul întrebării aprecierea faptelor și a probelor din partea Tribunalului de Agregentă și că Curtea nu ar fi competentă să se pronunțe în această privință. 19. În cele din urmă, guvernul susține că reclamanții nu au calitatea de victimă în sensul articolului 34 din convenție, având în vedere că instanța a recunoscut o sumă egală cu valoarea de piață a terenului. 20. Reclamanții se opun tezei guvernului 21. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că aceste excepții sunt strâns legate de fondul cererii și decide să se alăture acestora în fond. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fondul Tezei părților Guvernul 22. Guvernul observă că, în cazul de față, aceasta este o ocupație de teren în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de utilitate publică și recunoaște că procedura de expropriere nu a fost pusă în aplicare în condițiile prevăzute de lege, în măsura în care nu a fost adoptat niciun decret de expropriere. 23. În primul rând, ar fi util din punct de vedere public, ceea ce nu a fost pus sub semnul întrebării de instanțele naționale. 24. În al doilea rând, privarea bunurilor astfel cum rezultă din exproprierea indirectă ar fi prevăzută de lege. Potrivit guvernului, principiul exproprierii indirecte trebuie considerat ca făcând parte din dreptul pozitiv care începe cel târziu din hotărârea Curții de Casație nr. 1464 din 1983. Jurisprudența ulterioară ar fi confirmat acest principiu și ar fi clarificat anumite aspecte ale aplicării sale și, în plus, acest principiu ar fi fost recunoscut prin legea nr. 458 din 27 octombrie 1988 și prin Legea bugetară nr. 662 din 1996. 25. Guvernul concluzionează că, începând din 1983, normele exproprierii indirecte erau perfect previzibile, clare și accesibile tuturor proprietarilor de terenuri. 26. În ceea ce privește calitatea legii, guvernul recunoaște că faptul că un decret de expropriere nu a fost pronunțat este în sine o încălcare a normelor care guvernează procedura administrativă. 27. Cu toate acestea, având în vedere că terenul a fost transformat ireversibil prin construirea unei lucrări de utilitate publică, restituirea terenului nu mai este posibilă. 28. Guvernul definește exproprierea indirectă ca fiind rezultatul unei interpretări sistematice de către judecătorii principiilor existente, care urmărește să garanteze că interesul general depășește interesul particularilor, atunci când lucrarea publică a fost realizată (transformarea terenului) și că răspunde interesului public. 29. În ceea ce privește cerința de a asigura un echilibru corect între sacrificiul impus persoanelor fizice și compensația acordată acestora, guvernul recunoaște că administrația este obligată să despăgubească părțile interesate. 30. Având în vedere faptul că exproprierea indirectă răspunde unui interes colectiv și că ilegalitatea comisă de administrație se referă numai la forma, și anume încălcarea normelor care guvernează procedura administrativă, despăgubirea poate fi mai mică decât prejudiciul suferit. 31. Cu toate acestea, guvernul reamintește că, în cazul de față, instanța din Agrigente a recunoscut reclamanților o compensație egală cu valoarea de piață a terenului în 1991, însoțită de dobândă și reevaluare. 32. În lumina acestor considerente, guvernul concluzionează că echilibrul corect a fost respectat și că situația denunțată este compatibilă din toate punctele de vedere cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții 33. Reclamanții observă că exproprierea indirectă este un mecanism care permite autorității publice să achiziționeze un bun ilegal. 34. Acestea denunță o lipsă de claritate, previzibilitate și precizie a principiilor și a dispozițiilor aplicate în cazul lor pe motiv că un principiu juridic, cum ar fi cel al exproprierii indirecte, nu este suficient pentru a îndeplini principiul legalității. Evaluarea Curții cu privire la existența unei ingerințe 35. Curtea amintește de la început că aceasta a atașat în fond excepțiile guvernului. 36. Curtea reamintește că, pentru a determina dacă a existat o mai mare priveliști de bunuri, trebuie să se examineze nu numai dacă a existat deposedare sau expropriere formală, ci și dacă s-a privit dincolo de aparențe și dacă s-a analizat realitatea situației în litigiu. Convenția de protejare a drepturilor de proprietate propriu-zise și efective Cu toate acestea, Curtea constată că, în cazul în care se aplică principiul exproprierii indirecte, Tribunalul din Agrigente a considerat că reclamanții sunt privați de proprietatea lor ca urmare a transformării sale ireversibile. În lipsa unui act formal de expropriere, constatarea de ilegalitate din partea judecătorului este elementul care consacră transferul la patrimoniul public al bunului ocupat. În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că hotărârea Tribunalului de Agrigente a avut ca efect privarea reclamanților de bunurile lor în sensul celei de a doua teze a articolului 1 din Protocolul nr 1 ( Carbonara și Ventura citată anterior, § 61) și România [GC], nr. 28342/95, § 77, CEDO 1999-VII). 38. Pentru a fi compatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, o astfel de interferență trebuie să fie făcută din motive de utilitate publică Între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lönnroth, menționat anterior, p. 26) § 69. În plus, necesitatea de a examina problema echilibrului corect nu se poate face simțită decât atunci când s-a dovedit că intervenția în litigiu a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Latridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 58, CEDO 1999 II, și Beyeler c. Italia [GC], n 33202/96, § 107 CEDO 2000-I). 39. Prin urmare, Curtea nu consideră oportun să își bazeze raționamentul pe simpla evaluare a valorii despăgubirii acordate reclamanților ( Carbonara și Ventura, citată anterior, § 62). Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, n 31524/96, CEDO 2000 VI, și Carbonara și Ventura c. Italia, n 24638/94, CEDO 2000; printre hotărârile mai recente, a se vedea Acciardi și Campagna c. Italia, n 4140/98, 19 mai 2005, Pasculli c. Italia, n 36818/97, 17 mai 2005, Scordino c. Italia (n , n 43662/98, 17 mai 2005, Serrao c. Italia, n 67198/01, 13 octombrie 2005, La Rosa și Alba c. Italia (n, n 58119/00, 11 octombrie 2005 și Chirić c. Italia (n, n 67196/01, 11 octombrie 2005), conform căruia exproprierea indirectă nu respectă principiul legalității pe motiv că nu este în măsură să asigure un nivel suficient de securitate juridică și, în general, permite administrației să depășească normele stabilite în materie de expropriere. Într-adevăr, în toate cazurile, exproprierea indirectă are drept scop să aprofundeze o situație de fapt care decurge din infracțiunile comise de administrație, să soluționeze consecințele pentru particular și pentru administrație, în beneficiul acesteia. 41. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului exproprierii indirecte, Tribunalul de Agrigente a considerat că reclamanții sunt privați de bunurile lor ca urmare a transformării ireversibile a acestora, fiind îndeplinite condițiile de nelegalitate a ocupației și de interes public ale lucrării construite. Or, în absența unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind previzibilă, deoarece principiul exproprierii indirecte poate fi considerat ca fiind aplicat efectiv numai prin decizia judecătorească definitivă. Prin urmare, reclamanții nu au avut certitudine juridică în ceea ce privește privarea de teren decât la 31 octombrie 2001, data la care hotărârea Tribunalului din Agrigente a devenit definitivă. 42. Curtea observă apoi că situația în cauză a permis administrației să profite de o ocupaie ilegală de teren. Cu alte cuvinte, administrația a putut să se aproprie de teren în detrimentul normelor care reglementează exproprierea în mod corespunzător și, printre altele, fără a fi pusă în paralel cu dispoziția părților interesate. 43. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că intervenția în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamanților. 44. Prin urmare, excepțiile guvernului nu pot fi reținute și a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanții solicită plata a 1 000 EUR. 47. Ca un prejudiciu moral, reclamanții solicită 45 000 EUR. 48. În cele din urmă, reclamanții solicită 7 136,30 EUR pentru cheltuieli de procedură în fața Curții, taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la fondul de pensii al avocaților (CPA) în plus. 49. Guvernul susține în primul rând că reclamanții au fost despăgubiți integral și, prin urmare, nu mai pot solicita sume suplimentare cu titlu de prejudiciu material. 50. În orice caz, guvernul contestă modalitățile de calculare a prejudiciului material utilizat în Hotărârile Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia (satisfacție echitabilă, nr 31524/96, 30 octombrie 2003) și Carbonara și Ventura c. Italia (satisfacție echitabilă, nr. 24638/94, 11 decembrie 2003) și susține că reclamanții nu și-au sprijinit evaluarea despăgubirii. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul susține că un astfel de prejudiciu depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale și, prin urmare, guvernul susține că plata oricărei sume cu titlu de despăgubire a prejudiciului moral este condiționată de epuizarea remediului Pinto. 52. În orice caz, guvernul consideră că suma solicitată de solicitanți este excesivă și se bazează pe înțelepciunea Curții. 53. În cele din urmă, guvernul susține că cheltuielile privind procedura în fața Curții sunt excesive. 54. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare. Prin urmare, aceasta o rezervă și va stabili procedura ulterioară, având în vedere posibilitatea ca guvernul și reclamanții să ajungă la un acord. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. faptul că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare în consecință, rezervă în întregime invită guvernul și reclamanții să îi adreseze în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili, dacă este necesar. 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac