Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2008
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2008

HOTĂRÂRE
06.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1521 din 17 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 1535/C/2006, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâții orașul Ghimbav prin Primar T.D. și C.L. Ghimbav. Au fost obligați pârâții să vândă reclamantului spațiul comercial situat în Ghimbav. S-a luat act că reclamantul n-a solicitat cheltuieli de judecată.

A reținut tribunalul că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 34/2004 a recunoștinței față de eroi, martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, reclamantul deține certificat de luptător pentru victoria revoluției române și Brevetul de Revoluționar acordat prin Decretul nr. 37/2000 al Președintelui României, prin care a dobândit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. În baza acestui titlu, reclamantul are dreptul potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), la cumpărarea, fără licitație, din fondul de stat a unui spațiu comercial cu o suprafață utilă de până la 100 mp. În acest sens, reclamantul a solicitat C.L.

al orașului Ghimbav, vânzarea spațiului comercial pe care reclamantul asociat în societatea SC E. SRL îl deține cu contract de închiriere, respectiv spațiul situat în Ghimbav. Prin adresa nr. 2467 din 2 iunie 2005 a Primăriei orașului Ghimbav s-a comunicat reclamantului că este necesar a se depune la cererea de cumpărare un certificat de revoluționar preschimbat potrivit Legii nr. 341/2004. În condițiile în care potrivit O.U.G. nr. 182/2005 termenul pentru preschimbarea certificatului de revoluționar s-a prelungit până la data de 23 octombrie 2006, pentru certificatul deținut de reclamant la data formulării cererii, 3 martie 2006, nu era obligatorie preschimbarea, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, acest certificat păstrându-și valabilitatea.

Fiind îndeplinite condițiile Legii nr. 341/2004 instanța a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâții orașul Ghimbav prin Primar T.D. și C.L. al orașului Ghimbav. Împotriva acestei soluții au declarat apel pârâții C.L. Ghimbav și orașul Ghimbav, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 69 din 7 mai 2007, a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs în numele C.L. și orașului Ghimbav, recursul fiind semnat de către președintele comisiei juridice a C.L. Ghimbav și de către consilier juridic.

Primarul orașului Ghimbav, prin adresa nr. 8006 din 14 noiembrie 2007, a comunicat instanței că nu a formulat recurs în cauză, acesta fiind formulat doar de către C.L Ghimbav. Față de cele arătate Înalta Curte a pus în vedere recurentului să facă dovada calității de reprezentant al său a persoanelor care au semnat recursul. Consilierul juridic al C.L. Ghimbav a depus la dosar două procese, verbale ale ședințelor a două comisii de specialitate ale consiliului local din care rezultă că s-a hotărât declararea recursului și respectiv declararea recursului și semnarea lui de către consilierul local D.G. și consilierul juridic. Având în vedere că reprezentarea C.L.

se face, în temeiul Legii nr. 215/2001, de către primar, și că, în cauză, recursul a fost declarat nu de către primar ci de către un consilier local, care nu are împuternicirea C.L., ca autoritate administrativă, pentru a-l reprezenta, ci doar a unei comisii de specialitate, ca organism de lucru al acestei autorități administrative, Înalta Curte urmează să admită excepția lipsei calității de reprezentant, în temeiul art. 161 C. proc. civ., iar în temeiul art. 302 1 lit. d), să anuleze recursul.

D E C I D E Admite excepția lipsei calității de reprezentanți ai recurenților, pârâții C.L. Ghimbav și Orașul Ghimbav a numiților D.G. și A.A.G. și, în consecință, anulează recursul declarat împotriva deciziei nr. 69 din 7 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3298/2007
a contractului de închiriere inițial, din noul contract de locațiune rezultă că acesta a fost încheiat tot pentru spațiul situat în Brașov, neindicându-se o suprafață diferită de cea inițială de 140 mp. De asemenea, din nici un act depus la
ÎCCJ 2005-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 491/2005
contractul de închiriere nu fusese reziliat reclamantul avea la dispoziție o acțiune în angajarea răspunderii contractuale a pârâtului conform art. 1426-1427 C. civ. pentru tulburarea ce i s-a produs în locațiune. În contra acestei decizii
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2017
8/PI, pronunțată la data de 7 aprilie 2014, în Dosarul nr. x/59/2013, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat de Munic
ÎCCJ 2007-01-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 7 martie 2005, reclamantul D. G. a solicitat, în contradict
ÎCCJ 2007-01-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 23 decembrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă