ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2007

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 6412/2003, astfel cum a fost completată, reclamantul D.M. a

chemat în judecată pârâții Ministrul Muncii și Solidarității Sociale,

C.N.P.A.S., Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Direcția

Generală pentru Agricultură Prahova, Guvernul României, Camera Deputaților,

Senatul României, Casa Județeană de Pensii Prahova și D.P.M.O.S. Prahova,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: (i) - obligarea

Ministrului Muncii și Solidarității Sociale și a președintelui C.N.P.A.S.

București să-i soluționeze cererea înregistrată din 3 decembrie 2002, în ceea

ce privește acordarea unor audiențe și de a i se preciza toată legislația avută

în vedere la calculația pensiei; - (ii) obligarea C.J.P.A.S. Prahova, prin

directorul general al acesteia și al D.G.M.P.S. Prahova, precum și D.G.A.A.

Prahova, prin director general, la soluționarea cererii înregistrate la 12

august 2002. A solicitat, de asemenea, ca toate pârâtele să fie obligate să-i

comunice elementele care au stat la baza calculului pensiei stabilită prin

decizia nr. 241.206 din 2 mai 2001.

Prin completarea la acțiune

depusă la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea

pârâților de a include în grupa a II-a de muncă perioadele de vechime efectuate

de inginerii și specialiștii agricoli în zootehnie în perioada 1962-1991.

Susține reclamantul faptul

că neincluderea în grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehniști și în

special a agricultorilor, constituie o discriminare.

În cauză, a formulat cerere

de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, Ș.Ș., care a

solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant, în sensul

de a se include în grupa a II-a de muncă meseriile de zootehniști.

Prin sentința nr. 247 din 7

decembrie 2006, Curtea de Apel Ploiești, legal investită urmare a deciziei nr.

3 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins

acțiunea reclamantului D.M. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut faptul că, din actele depuse la dosar, rezultă că

reclamantului i s-au dat răspunsurile solicitate.

Referitor la includerea în

grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehniști în perioada 1962 - 1991, instanța

a reținut că nominalizarea persoanelor se face de conducerea unităților

împreună cu sindicatele ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă

concrete în care își desfășoară activitatea, iar dovedirea perioadelor de

activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în

grupa I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza

înregistrării acestora în Carnetul de muncă, conform metodologiei de completare

a acestuia, emisă de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs D.M. și Ș.Ș.

Recurentul D.M., susținând

în esență nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate și solicitând

casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, a arătat că în

realitate, instanța de fond, din rațiuni de ordin politic, a interpretat greșit

actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia.

S-a mai susținut că instanța

a omis să soluționeze cererea de obligare a Ministrului Muncii și Solidarității

Sociale, împreună cu președintele C.N.P.A.S. la rezolvarea petiției depuse în

2002, prima persoană nefiind de altfel citată cu ocazia judecării cauzei, deși

precizările de acțiune au indicat în mod neechivoc că recurentul înțelege să se

judece în contradictoriu și cu această parte.

În fine, recurentul D.M. a

mai arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare actelor și

lucrărilor dosarului, respingând acțiunea promovată.

Recurentul – intervenient Ș.Ș.

a criticat la rândul său sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești motivat

de faptul că cererea sa de intervenție, în nume propriu și în interesul

reclamantului – recurent D.M., nu a fost în drept examinată de către instanță

și nu s-a ținut cont de situația sa profesională și nici de actele depuse.

Recursurile sunt fondate și

urmează a fi admise în sensul și pentru considerentele în continuare expuse.

Înalta Curte examinând

actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor celor doi recurenți dar și

în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, din examinarea

conținutului sentinței atacate rezultă cu evidență faptul că instanța de fond,

deși în considerentele hotărârii face referiri și la cererea de intervenție

formulată de intervenientul Ș.Ș. ca și la temeinicia acesteia, omite a se mai

pronunța și a hotărî asupra acesteia în dispozitivul hotărârii, potrivit art. 261 C. proc. civ.

De altfel, soluția instanței

asupra cererii de intervenție nu este consemnată nici în dispozitivul (minuta)

încheiat cu ocazia deliberării fiind cert că motivarea pe care se întemeiază

hotărârea atacată nu corespunde dispozitivului.

În raport de această

omisiune evidentă Înalta Curte apreciază că sub acest aspect, nulitatea

hotărârii nu poate fi acoperită decât prin casarea cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, intervenientului fiindu-i pricinuită o vătămare ce nu ar putea fi

înlăturată în alt mod.

Cu ocazia rejudecării

instanța de fond urmează să reverifice cadrul procesual, respectiv să determine

părțile chemate în judecată în calitate de pârâți de către reclamant și de

intervenient, fiind întemeiat și aspectul învederat de D.M. vizând omisiunea de

citare la momentul judecății a pârâtului Ministrul Muncii și Solidarității

Sociale, parte față de care recurentul-reclamant a declarat că înțelege să-și

îndrepte pretențiile, menționându-l ca pârât în chiar cuprinsul acțiunii

introductive (dosar nr. 6412/2003) și în cererea completatoare.

Din cuprinsul aceluiași dosar

(nr. 6412/2003) rezultă de altfel că până la data de 9 ianuarie 2004 Ministrul

Muncii și Solidarității Sociale a fost legal citat în cauză.

Reținând așadar că este

întemeiată critica recurentului D.M., sub acest aspect, Înalta Curte dispunând

admiterea recursurilor declarate conform art. 312 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

pe temeiul sus-arătat.

Cu ocazia rejudecării

instanța de fond urmează așadar a clarifica și determina poziția procesuală a

tuturor părților în cauză, ce urmează a fi legal citate pentru termenele de

judecată acordate, solicitând eventual, în măsura în care va aprecia ca util și

necesar, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., orice precizări suplimentare

de acțiune reclamantului și intervenientului.

În raport de motivul de

casare reținut, ce antrenează și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se mai

impune analizarea de către Înalta Curte și a celorlalte critici ale

recurenților vizând fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de D.M. și Ș.Ș., împotriva sentinței nr. 247 din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2007.