ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2007

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 6412/2003, astfel cum a fost completată, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâții Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, C.N.P.A.S., Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Direcția Generală pentru Agricultură Prahova, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Casa Județeană de Pensii Prahova și D.P.M.O.S. Prahova, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: (i) - obligarea Ministrului Muncii și Solidarității Sociale și a președintelui C.N.P.A.S. București să-i soluționeze cererea înregistrată din 3 decembrie 2002, în ceea ce privește acordarea unor audiențe și de a i se preciza toată legislația avută în vedere la calculația pensiei; - (ii) obligarea C.J.P.A.S.

Prahova, prin directorul general al acesteia și al D.G.M.P.S. Prahova, precum și D.G.A.A. Prahova, prin director general, la soluționarea cererii înregistrate la 12 august 2002. A solicitat, de asemenea, ca toate pârâtele să fie obligate să-i comunice elementele care au stat la baza calculului pensiei stabilită prin decizia nr. 241.206 din 2 mai 2001. Prin completarea la acțiune depusă la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâților de a include în grupa a II-a de muncă perioadele de vechime efectuate de inginerii și specialiștii agricoli în zootehnie în perioada 1962-1991. Susține reclamantul faptul că neincluderea în grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehniști și în special a agricultorilor, constituie o discriminare.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, Ș.Ș., care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant, în sensul de a se include în grupa a II-a de muncă meseriile de zootehniști. Prin sentința nr. 247 din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel Ploiești, legal investită urmare a deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins acțiunea reclamantului D.M. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut faptul că, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantului i s-au dat răspunsurile solicitate.

Referitor la includerea în grupa a II-a de muncă a meseriilor de zootehniști în perioada 1962 - 1991, instanța a reținut că nominalizarea persoanelor se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea, iar dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în Carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia, emisă de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D.M. și Ș.Ș.

Recurentul D.M., susținând în esență nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate și solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, a arătat că în realitate, instanța de fond, din rațiuni de ordin politic, a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia. S-a mai susținut că instanța a omis să soluționeze cererea de obligare a Ministrului Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu președintele C.N.P.A.S. la rezolvarea petiției depuse în 2002, prima persoană nefiind de altfel citată cu ocazia judecării cauzei, deși precizările de acțiune au indicat în mod neechivoc că recurentul înțelege să se judece în contradictoriu și cu această parte.

În fine, recurentul D.M. a mai arătat că instanța de fond a dat o greșită interpretare actelor și lucrărilor dosarului, respingând acțiunea promovată. Recurentul – intervenient Ș.Ș. a criticat la rândul său sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești motivat de faptul că cererea sa de intervenție, în nume propriu și în interesul reclamantului – recurent D.M., nu a fost în drept examinată de către instanță și nu s-a ținut cont de situația sa profesională și nici de actele depuse. Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise în sensul și pentru considerentele în continuare expuse. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor celor doi recurenți dar și în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, din examinarea conținutului sentinței atacate rezultă cu evidență faptul că instanța de fond, deși în considerentele hotărârii face referiri și la cererea de intervenție formulată de intervenientul Ș.Ș. ca și la temeinicia acesteia, omite a se mai pronunța și a hotărî asupra acesteia în dispozitivul hotărârii, potrivit art. 261 C. proc. civ. De altfel, soluția instanței asupra cererii de intervenție nu este consemnată nici în dispozitivul (minuta) încheiat cu ocazia deliberării fiind cert că motivarea pe care se întemeiază hotărârea atacată nu corespunde dispozitivului. În raport de această omisiune evidentă Înalta Curte apreciază că sub acest aspect, nulitatea hotărârii nu poate fi acoperită decât prin casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, intervenientului fiindu-i pricinuită o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond urmează să reverifice cadrul procesual, respectiv să determine părțile chemate în judecată în calitate de pârâți de către reclamant și de intervenient, fiind întemeiat și aspectul învederat de D.M. vizând omisiunea de citare la momentul judecății a pârâtului Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, parte față de care recurentul-reclamant a declarat că înțelege să-și îndrepte pretențiile, menționându-l ca pârât în chiar cuprinsul acțiunii introductive (dosar nr. 6412/2003) și în cererea completatoare. Din cuprinsul aceluiași dosar (nr. 6412/2003) rezultă de altfel că până la data de 9 ianuarie 2004 Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a fost legal citat în cauză.

Reținând așadar că este întemeiată critica recurentului D.M., sub acest aspect, Înalta Curte dispunând admiterea recursurilor declarate conform art. 312 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pe temeiul sus-arătat. Cu ocazia rejudecării instanța de fond urmează așadar a clarifica și determina poziția procesuală a tuturor părților în cauză, ce urmează a fi legal citate pentru termenele de judecată acordate, solicitând eventual, în măsura în care va aprecia ca util și necesar, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., orice precizări suplimentare de acțiune reclamantului și intervenientului. În raport de motivul de casare reținut, ce antrenează și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se mai impune analizarea de către Înalta Curte și a celorlalte critici ale recurenților vizând fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.M. și Ș.Ș., împotriva sentinței nr. 247 din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.