ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40

din 28 iunie 2007 a Tribunalului București au fost condamnați inculpații:

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în

referire la art. 254 alin. (2) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C.

pen.

În baza art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultant sub supraveghere pe

durata unui termen de încercare de 6 ani, urmând ca inculpatul să se supună

unor măsuri de supraveghere dispuse de instanță.

la:

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani

închisoare.

Potrivit art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata

unui termen de încercare de 4 ani.

Totodată, i s-a atras

atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În același timp, s-a

constatat că prejudiciul produs părții civile Ministerul Apărării Naționale în

cuantum de 17.053,01 lei a fost reparat.

În sfârșit, s-a dispus

anularea înscrisurilor falsificate.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță, pe baza unui amplu probatoriu administrat a reținut că

inculpatul lt. col. C.F. în perioada 1 ianuarie 2001 – 30 mai 2006, a fost

comandantul U.M. 01379 Târgoviște, iar inculpatul plt. major I.L.P. a

îndeplinit funcția de gestionar la magazia P.S.A. – Artilerii, iar din 5

ianuarie 2004, prin cumul de funcții, și pe cea de gestionar la magazia

serviciului cazarmare. Ca atribuție principală de serviciu, inculpatul răspunderea

în mod direct de modul în care erau gestionate materialele pe care le avea în

primire.

Instanța de fond a reținut

că, în perioada 2003 – 30 aprilie 2006, din dispoziția inculpatului C.F.,

martorii L.L.M., A.P.I. și A.E. au lucrat cu utilajele U.M. 01370 Târgoviște la

SC S. SA, care produce sticle și borcane pentru diverși beneficiari și care

este situată lângă unitatea militară. Utilajele unității militare deservite de

personalul aceleași unități au efectuat lucrări de încărcare a baxpoleților cu

sticle și borcane în autocamioanele cu care se livra marfa la beneficiari.

S-a stabilit că, în perioada

sus-arătată, L.L.M., A.P.I. și A.E. au lucrat un număr diferit de zile la SC S.

SA, atât cu motostivuitorul Balkan Car de 3,5 tone, cât și cu U.M.T. de 1,6

tone. Uneori, SC S. SA asigura motorina necesară funcționării utilajelor însă,

de cele mai multe ori, combustibilul era asigurat de U.M. 01370 care suporta și

contravaloarea reparațiilor și care plătea și salariu integral celor trei

muncitori.

S-a stabilit ca L.L.M. a

lucrat la SC S. SA circa 120 de zile, în medie câte 2 - 3 ore, A.P.I. 20 zile,

aproximativ 3 ore pe zi, iar A.E. a fost să muncească la fabrica de sticlă 100

de zile, în medie 2 ore pe zi, fără ca între U.M. 01370 și SC S. SA să existe

relație contractuală, în acest sens, sau unitatea militară să beneficieze, în

compensație, de anumite avantaje, din contră, avantajul patrimonial fiind din

partea fabricii de sticlă, iar pentru U.M. 01370 înregistrându-se o pagubă.

Contravaloarea prestațiilor

ilegale efectuate în folosul SC S. SA s-a ridicat la suma de 13.461,514 lei RON.

Instanța de fond a mai

reținut că inculpatul C.F., profitând de funcția pe care o avea, a dispus ca

salariați civili din cadrul unității să lucreze în timpul orelor de serviciu la

casa pe care și-o construia în comuna Aninoasa, jud. Dâmbovița.

Astfel, pe baza

declarațiilor martorilor M.C., T.N. și D.C., s-a reținut că, aceștia au muncit

pentru inculpatul C.F. un număr de 21 zile, 15 zile și respectiv 16 zile, fiind

pontați ca prezenți la program și primind salariu în totalitate, iar ca

recompensă li s-a acordat salariu de merit.

S-a mai reținut că

inculpatul C.F., nu a folosit în interes propriu doar mâna de lucru a unității

militare ci și o parte din materialele de construcție și materiale

tehnico-sanitare și electrice achiziționate pentru repararea pavilioanelor

unității.

Astfel, cu mijloacele de

transport ale unității militare au fost transportate la imobilul în construcție

al inculpatului, materiale în valoare de 898,87 lei RON din gestiunea

inculpatului I.L.P., care la ordinul inculpatului C.F. a fost de acord să-i dea

din gestiunea sa aceste materiale.

Pentru ca aceste materiale

să fie scăzute din gestiunea inculpatului I.L.P., acesta din ordinul

inculpatului C.F. a întocmit în fals, bonurile de predare-transfer, restituire

nr. 31 din 17 aprilie 2006, 32 din 17 aprilie 2006, 33 din 17 aprilie 2006 și

34 din 17 aprilie 2006, 38 din 18 aprilie 2006 și 40 din 20 aprilie 2006, din

conținutul cărora rezultă că materialele duse la imobilul pe care îl construia

comandantul au fost predate pentru a fi folosite la reparațiile ce s-au

efectuat în unitate în urma furtunii de la sfârșitul lunii martie 2006. Aceste

bunuri au fost semnate și de căpitanul H.M., șeful serviciului logistic care a confirmat

realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunii documentelor, fiind indus

în eroare cu privire la destinația pe care au avut-o respectivele materiale.

Pentru ca operațiunile să

pară a fi legale, învinuitul I.L.P., profitând de neștiința salariaților civili

G.C., R.Ș., P.A. și M.A., i-a pus să semneze de primirea materialelor consemnate

în conținutul celor șase bonuri de predare-transfer, restituire după ce, în prealabil,

i-a pus să semneze câte un raport către condamnatul U.M. 01370 pentru a fi

aprobată scoaterea acestora din magazia serviciului cazarmare.

În final, bonurile de

predare, transfer, restituire, cu numerele 31, 32, 33, 34, toate din 17 aprilie

2006, 38 din 18 aprilie 2006 și 40 din 20 aprilie 2006, au fost prezentate spre

aprobare învinuitului C.F. Acesta, cunoscând că respectivele documente sunt

false și că materialele de construcție electrice și tehnico-sanitare nu au fost

folosite pentru reparații în unitate ci au fost duse la reședința sa, le-a

aprobat, făcându-le apte să producă consecințe juridice.

Paguba creată de inculpat prin

folosirea ilegală a autoturismelor unității și a subordonaților în interesul său

a fost de 2.967,96 lei RON.

În fine, instanța de fond a

mai reținut că, la sfârșitul lunii mai 2002, inculpatul C.F. a pretins și

primit, de la plt. maj. P.I. suma de 10.000.000 lei în scopul de a o angaja pe

cumnata acestuia B.C. pe funcția de bucătar la U.M. 01370. Întrucât după circa

două luni, postul de lucrător a fost desființat, iar inculpatul primise banii

pentru angajarea numitei B.C., s-a oferit să o angajeze pe un alt post, dar

numai pe perioadă determinată de maxim 2 ani. Fiindcă aceasta nu a fost de

acord, inculpatul a restituit banii.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București și inculpatul plt. maj. I.L.P.

Printr-un prim motiv de

apel, Parchetul Militar a criticat hotărârea atacată pentru neconcordanța

dintre considerente și dispozitivul sentinței, învederând faptul că deși s-a

reținut că inculpatul lt. col. C.F. a comis infracțiunea de delapidare în forma

continuată, ca de altfel și infracțiunile mijloc, de fals intelectual și uz de

fals, în dispozitiv s-a omis ca în cazul acestor două infracțiuni să se facă

aplicațiunea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tot astfel, în cazul

inculpatului plt. maj. I.L.P. s-a omis a se face aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

Printr-un al doilea motiv de

apel, Parchetul Militar a criticat sentința atacată pentru nerespectarea

dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., întrucât s-a omis să se constate ca

suma de 10.000.000 lei vechi primită drept mită de inculpatul C.F. a fost

restituită mituitorului.

În sfârșit, în apelul

declarat de procuror și susținut de procurorul de ședință, hotărârea atacată a

fost criticată și pentru greșita individualizare a termenului de încercare,

susținându-se că acesta este prea mic.

La rândul lui, inculpatul I.L.P.

a criticat sentința atacată pentru netemeinicie și nelegalitate susținând

printr-un prim motiv de apel că faptei de delapidare îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii și anume vinovăția, motiv pentru care a

solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Printr-un al doilea motiv de

apel, acesta a criticat hotărârea atacată susținând că faptele de fals

intelectual și uz de fals, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile

apărate de lege și prin conținutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de

importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, solicită

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., în referire la art. 18

1

C. pen.

Prin decizia nr. 16 din 4

decembrie 2007 pronunțată de Curtea Militară de Apel a fost admis apelul

declarat de D.N.A. împotriva sentinței instanței de fond care a fost

desființată în parte și rejudecând s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru infracțiunea de fals intelectual și uz de fals prevăzută de art. 289

alin. (1) C. pen. și respectiv 291 teza I C. pen., săvârșite de inculpatul lt. col.

C.F. și pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza 1 C. pen.,

săvârșită de inculpatul I.L.P.

S-a constatat că inculpatul

lt. col. C.F. a restituit suma de 10.000.000 lei vechi denunțătorului P.I.

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Cu privire la motivul de

apel privitor la greșita individualizare a termenului de încercare pe durata căruia

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru C.F. s-a

apreciat că este nefondat întrucât el a fost corect apreciat pentru ca scopul sancțiunii

finale să fie lesne realizat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

criticând decizia și sentința primei instanțe, numai cu privire la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului lt. col. C.F., și a modului de

executare a acesteia.

În motivele de recurs, s-a

susținut că, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului nu corespunde gradului de

pericol social al faptelor comise. S-a apreciat că pericolul social concret al

infracțiunii săvârșită de inculpat rezultă, în esență, din faptul că inculpatul

C.F. a folosit în mod discreționar, prerogativele funcției deținute în scopul

realizării propriilor interese, prin mijloace oprite de legea penală, dând

dovadă de o conduită imorală.

În continuarea motivelor de

recurs s-a arătat că față de limitele la care a ajuns fenomenul corupției, de

împrejurarea că inculpatul a lucrat într-un sector perceput de populație ca

fiind vulnerabil la corupție și recunoscut ca atare de autoritățile statului

român, aplicarea unei pedepse minime a cărei executare este suspendată sub

supraveghere, pune sub semnul incertitudinii obținerea unor rezultate eficiente

în activitatea de combatere a corupției.

În concluzie, s-a solicitat

majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu executare în regim de detenție.

Examinând decizia recurată,

în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul parchetului este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Art. 72 C. pen., stabilește

criteriile generale de individualizare a pedepsei respectiv dispozițiile

generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aplicând aceste criterii

generale de individualizare a pedepsei la cauza de față, se reține că pericolul

social concret al faptelor comise de inculpat este relevat atât de împrejurarea

că inculpatul era comandantul unității militare și în această calitate avea

obligația, nu numai să respecte îndatoririle de serviciu dar să fie un model de

comportament și integritate morală pentru subordonații militari și civili, cât

și de faptele concrete comise de inculpat, caracterizate ca nefiind fapte grave

datorită cuantumului redus al prejudiciului produs. Astfel prin comiterea

faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în ordinul dat

angajaților unității de a lucra pentru SC S. SA este de 13.461,514 lei, iar

inculpatul nu a avut niciun beneficiu material personal în urma comiterii

acestei infracțiuni, iar beneficiul obținut pentru sine în detrimentul unității

militare, prin comiterea celorlalte infracțiuni, este relativ mic de 2.967,96

lei la care se adaugă valoarea materialelor de 898,87 lei.

Având în vedere și suma

pretinsă și primită de inculpat ca mită, de 1000 lei, se pot caracteriza

faptele inculpatului ca făcând parte din mica corupție. În raport de limitele

de pedeapsă prevăzute de legea specială se apreciază că, cuantumul pedepselor

stabilite corespunde gradului de pericol social al faptelor comise chiar dacă

acesta este stabilit la limita inferioară prevăzută de această lege.

Totodată, la stabilirea

acestui cuantum au fost avute în vedere și circumstanțele personale ale

inculpatului respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptelor și

regretul manifestat, recuperarea prejudiciului, împrejurare care, chiar dacă nu

au fost considerate circumstanțe atenuante au avut efect în orientarea pedepsei

aplicate, spre minim.

Având în vedere și faptul că

inculpatul a fost înlăturat din cadrul armatei, împrejurare care l-a făcut să

simtă consecințele faptei sale, că timp de 6 ani, pe durata termenului de

încercare, inculpatul va fi supus unei supravegheri permanente din partea S.P.,

și că trebuie să fie în permanență încadrat în muncă, Înalta Curte apreciază că

modalitatea de executare a pedepsei în condițiile art. 86

1

C. pen.,

este corectă și ea va contribui la reeducarea inculpatului și la reinserția

socială a acestuia.

Aplicarea unei pedepse

severe, disproporționate în raport de circumstanțele reale ce privesc fapta și

circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să realizeze nici

scopul educativ, nici scopul preventiv al pedepsei așa cum este reglementat de art.

52 C. pen.

Este adevărat că fenomenul

corupției, în România a luat amploare, dar aplicarea unor pedepse excesive

numai pe criteriul limitelor în creștere ale fenomenului corupției, nu va duce

la diminuarea acestuia.

Evoluția acestui fenomen a

fost avută în vedere de legiuitor când a stabilit limitele speciale de pedeapsă

pentru fiecare infracțiune de corupție. Individualizarea pedepselor în fiecare

caz în parte se face în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen. și de mijloacele de individualizare a pedepselor prevăzute de

același cod.

Diminuarea acestui fenomen

poate fi determinată în aceeași măsură ca și individualizarea pedepsei, de

promptitudinea descoperirii acestor infracțiuni și de punerea în executare a

sancțiunilor aplicate. Această promptitudine va avea valențe educative față de

cei care sunt trași la răspundere penală și cărora și s-a aplicat o sancțiune

penală, dar va avea și un ecou pozitiv în rândul opiniei publice, care va avea

satisfacția condamnării celor vinovați de asemenea fapte, precum și un

sentiment de siguranță, că asemenea fapte nu vor mai fi comise.

Concluzionând, în raport de

toate aceste considerente prezentate anterior, Înalta Curte constată că, în

cazul de față, pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de executare a

acesteia au fost corect individualizate astfel că în raport de faptele comise

și de valoarea minimă a prejudiciului nu se impune nici majorarea pedepsei,

nici schimbarea modalității de executare a acesteia.

Urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului să fie respins ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., cheltuielile prilejuite de judecarea recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 16 din 4 decembrie 2007 a Curții Militare

de Apel, privind pe intimatul inculpat C.V.F.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 mai 2008.