ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 267/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 647 din 21 februarie 2006 pronunțată în dosar nr. 2630/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA Ploiești împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu obligarea acestuia la 374,42 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 8 noiembrie 2 alin. (3) din contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001, ca fiind abuzivă deoarece prevede posibilitatea rezolvării de drept a contractului fără punere în întârziere și fără nici o altă formalitate este nefondată.

Nulitatea absolută, ca sancțiune intervine doar pentru nerespectarea la încheierea actelor juridice, a normelor imperative ce ocrotesc un interes public, iar pe de altă parte faptul că Legea nr. 469/2002 nu prevede expres sancțiunea desființării contractului pentru neexecutarea obligațiilor asumate, nu este de natură a demonstra caracterul abuziv al clauzei. De asemenea, nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 din Legea 80/2002 de modificare a art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2001, ci dimpotrivă reprezintă o inserare a acestora în convenția părților. Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 160 din 21 martie 2007 pronunțată în dosar nr. 2630/3/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Instanța de control judiciar, reținând justețea argumentelor tribunalului în pronunțarea hotărârii, a reținut în plus faptul că dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 469/2002 și Legea nr. 80/2002 au intrat în vigoare ulterior încheierii contractului din litigiu și prin urmare nu sunt incidente în cauză. De asemenea, susținerea apelantei referitoare la vicierea acordului său de voință prin încheierea unui contract de adeziune, nefiind invocată în fața primei instanțe, constituie o critică nouă în apel motiv pentru care nu a fost analizată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SA Ploiești criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., derivate din aplicarea greșită a prevederilor art. 294 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că, contrar celor reținute de instanța de apel, motivul de nulitate a clauzei cuprinse în art. 8 noiembrie 2 din contractul părților determinată de impunerea abuzivă a acesteia nu a fost invocat pentru prima oară în apel ci dimpotrivă a fost indicat în cererea de chemare în judecată. Astfel, arată recurenta motivul de nulitate invocat în acțiunea introductivă a fost impunerea în contractul de privatizare încheiat cu pârâta a unei clauze apreciate ca fiind abuzivă în raport cu Legea nr. 469/2002 și Legea nr. 80/2002. Or, impunerea unei clauze abuzive, exclude posibilitatea negocierii și prin urmare exprimarea liberă a consimțământului.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Temeiul de drept invocat de reclamantă în acțiunea introductivă a fost art. 112 C. proc. civ., Legea nr. 80/2002 și Legea nr. 469/2002 iar prin motivarea acestei cereri reclamanta a avut în vedere caracterul abuziv al clauzei contractuale în raport de prevederile legilor invocate, și care spre deosebire de contract nu prevăd posibilitatea desființării de drept a convenției pentru ipoteza nerespectării oricăreia dintre obligațiile asumate.

Acest temei de drept nu a fost precizat ulterior, motiv pentru care tribunalul a examinat cauza cu care a fost investit și conform încadrării făcute de reclamantă arătând în mod corect în motivare că părțile au deplina libertate ca prin acordul lor să prevadă condiții mai riguroase de îndeplinire a obligațiilor și posibilitatea desființării contractului și în alte situații decât cele prevăzute expres de lege, o atare clauză având în realitate valoarea unui pact comisoriu expres. În acest context, instanța de apel, justificat a respins, conform art. 294 C. proc. civ., criticile referitoare la vicierea consimțământului reclamantei la încheierea contractului, având în vedere că o atare susținere a fost invocată pentru prima oară în apel.

Cu alte cuvinte, motivul de nulitate invocat la fond a constat în contrarietatea clauzei pretins nulă cu dispozițiile Legii nr. 80/2002 și 469/2002 iar critica nou formulată în apel se referea la existența unui viciu de consimțământ cu prilejul încheierii contractului, aspect care nu a făcut obiectul analizei tribunalului. Din această perspectivă dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi” a fost corect aplicat de instanță deoarece chiar și în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac nu este posibilă analizarea unor elemente noi, cu excepția celor prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol, dar care nu este incident în speță.

De altfel, instanța de apel analizând celelalte critici pe care întemeiat le-a respins a arătat că dispozițiile cuprinse în Legea nr. 80/2002 și 469/2002 fiind ulterioare încheierii contractului din litigiu nu sunt aplicabile având în vedere principiul neretroactivității legii civile. În concluzie, reținând că decizia recurată este legală, aceasta, va fi menținută, ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 160 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.