ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3564/2008

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

1.

Cererea de chemare în

judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 23 mai

2005, V.D.G.M. și C.A.M.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.,

anularea dispoziției emisă de intimată și obligarea acesteia la acordarea, cu

titlu de măsuri reparatorii, a contravalorii construcțiilor demolate și a

terenului în suprafață de 9629 mp identificat cu fabrica de ulei F.V.

1.2.

În fapt

În motivarea

cererii de chemare în judecată s-a arătat că în contractul de societate

încheiat la 9 aprilie 1938, și reînnoit la 6 iulie 1939, s-a precizat, în

privința capitalului social, că asociații F.A.V. și R.A.V., autorii

contestatorilor, aduc ca aport în societate uzufructul terenului și clădirii

fabricii situate în Brăila.

În mod nelegal a fost naționalizat imobilul în

temeiul Legii nr. 119/1948.

1.3.

In drept

Contestatorii și-au

întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr.

10/2001.

2.

Întâmpinarea

Intimata A.V.A.S. a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât

contestatorii nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite la

restituire. Nu s-a dovedit că autorii acestora ar fi avut calitatea de

acționari la momentul naționalizării și nu au comunicat intimatei bilanțul

contabil al Fabricii de ulei F.V. la momentul naționalizării.

3.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința

civilă nr. 1379 din 30 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că nu au fost depuse documentele la care se

referă art. 32 pct. 1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, înscrisurile probatorii depuse de contestatori nefiind suficiente

pentru a se dovedi calitatea lor de persoane îndreptățite în sensul art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

4.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia

civilă nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul

declarat de contestatori. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost

admisă contestația, a fost anulată dispoziția nr. 199 din 1 aprilie 2005 emisă

de A.V.A.S.

Intimata a fost

obligată să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie prin care să se

propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în

Brăila, compus din teren în suprafață de 9629 mp și construcțiile ce se găseau

pe acesta la data preluării.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că din contractul de

societate încheiat la 9 aprilie 1938 rezultă în mod lipsit de orice echivoc, că

fosta societate F.V. nu a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului ce

face obiectul litigiului de față.

Prin Legea nr.

119/1948 fabrica de ulei F.V. a fost naționalizată, imobilul respectiv, deși

proprietatea persoanelor fizice F. și R.V., fiind preluat de către stat.

În prezent,

imobilul se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate, astfel încât măsurile reparatorii urmează regimul juridic stabilit

de art. 29 din Legea nr. 10/2001. Stabilirea despăgubirilor urmează să se

desfășoare conform procedurii speciale prevăzute în Titlul VII al legii.

5.

Recursul

5.1. Motive

Intimata A.V.A.S. a

declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critica vizând următoarele aspecte:

In mod greșit a

apreciat instanța de apel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001.

Suprafața de

teren de 9269 mp teren a fost deținută de fabrica de ulei F.V. și a fost

naționalizată în baza Legii nr. 119/1948 ceea ce conduce la aplicabilitatea în

cauză a dispozițiilor art. 31 și nu a art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Beneficiază de

măsuri reparatorii în baza acestui text, persoanele care aveau calitatea de

asociat al persoanelor juridice naționalizate, noțiune care-i include și pe

acționari. Contestatorii nu au depus documentele la care se referă art. 31 pct.

1 și 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu au

calitatea de persoane îndreptățite.

Nu s-a dovedit

menținerea structurii de acționariat la momentul naționalizării și nici nu a

fost depus ultimul bilanț contabil existent la momentul naționalizării, în

vederea stabilirii valorii recalculate a acțiunilor.

În mod greșit a fost

obligată A.V.A.S. să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie și pentru

construcțiile care se găseau pe teren la data preluării.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză rezultă că toate construcțiile ce alcătuiau

patrimoniul imobiliar al fabricii de uleiuri vegetale „Z." sunt în prezent

demolate și/sau profund transformate. în aceste condiții, decizia poate fi

emisă numai de primarul unității administrativ-teritoriale, A.V.A.S. neavând

competența de a acorda măsuri reparatorii asupra imobilelor demolate.

5.2.

Întâmpinarea

Intimații

contestatori au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea

recursului, instanța de apel făcând aplicarea corectă a legii.

Criticile formulate

nu permit încadrarea în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

5.3.

Analiza făcută de instanța de recurs

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de

dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform

cărora, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv deoarece

contestatorii nu au solicitat măsuri reparatorii în considerarea calității de

moștenitori ai foștilor asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele.

S-a probat, cu

contactul de societate încheiat la 6 iulie 1939, faptul că F.A.V. și R.A.V. au

adus ca aport în societatea în nume colectiv F.V., uzufructul terenului și

clădirii fabricii situate în Brăila, „proprietatea noastră".

Drept urmare, prin

naționalizarea acestui imobil în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru

naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și

de transporturi, odată cu fabrica, s-a produs o preluare abuzivă, fără titlu,

fabrica neavând în proprietate imobilul ce formează obiectul prezentului

litigiu.

In aceste condiții,

în mod corect au apreciat judecătorii instanței de apel că notificarea trebuia

soluționată prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) și 3 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 10/2001;

fost obligată A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții cuprinzând măsuri

reparatorii și pentru clădire.

Art. 32 din Legea nr.

10/2001, a cărui aplicare greșită a fost invocată de recurentă, este un text de

aplicație generală, atunci când sunt cerute măsuri reparatorii pentru

construcții demolate, dar care nu sunt evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate. Pentru această ultimă ipoteză, măsurile

reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează

sau, după caz, a efectuat privatizarea, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în speță, A.V.A.S..

„Minuta" de la

fila 203 din dosarul de primă instanță, în care se consemnează susținerea

reclamantului V.D.G.M. în sensul că pe amplasamentul din Brăila nu mai există

nicio construcție dintre cele care făceau parte din fabrica de uleiuri, nu a

putut fi reținută cu valoarea probatorie a unui raport de expertiză câtă vreme

nu poartă semnătura expertului și nici nu este vizată de Biroul local de

expertize.

Pe de altă parte, în

condițiile în care s-a stabilit că moștenitorii celor care aveau în proprietate

imobilul nelegal naționalizat sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând

în despăgubiri iar instanța de apel a impus ca măsurile reparatorii prin

echivalent să fie determinate conform procedurii instituite prin titlul

VII al Legii nr. 247/2005, recurenta nu justifică

niciun interes în promovarea criticii

privitoare la lipsa de calitate în

emiterea dispoziției.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut aplicarea

corectă a textelor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate

nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu

consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de intimata A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr.

174 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.