Decizia nr. 3564/2008 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 23 mai 2005, V.D.G.M. și C.A.M.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., anularea dispoziției emisă de intimată și obligarea acesteia la acordarea, cu titlu de măsuri reparatorii, a contravalorii construcțiilor demolate și a terenului în suprafață de 9629 mp identificat cu fabrica de ulei F.V. 1.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că în contractul de societate încheiat la 9 aprilie 1938, și reînnoit la 6 iulie 1939, s-a precizat, în privința capitalului social, că asociații F.A.V. și R.A.V., autorii contestatorilor, aduc ca aport în societate uzufructul terenului și clădirii fabricii situate în Brăila. În mod nelegal a fost naționalizat imobilul în temeiul Legii nr. 119/1948. 1.

In drept Contestatorii și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. 2. Întâmpinarea Intimata A.V.A.S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât contestatorii nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite la restituire. Nu s-a dovedit că autorii acestora ar fi avut calitatea de acționari la momentul naționalizării și nu au comunicat intimatei bilanțul contabil al Fabricii de ulei F.V. la momentul naționalizării. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1379 din 30 octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu au fost depuse documentele la care se referă art. 32 pct. 1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, înscrisurile probatorii depuse de contestatori nefiind suficiente pentru a se dovedi calitatea lor de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul declarat de contestatori. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată dispoziția nr. 199 din 1 aprilie 2005 emisă de A.V.A.S. Intimata a fost obligată să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie prin care să se propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 9629 mp și construcțiile ce se găseau pe acesta la data preluării. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că din contractul de societate încheiat la 9 aprilie 1938 rezultă în mod lipsit de orice echivoc, că fosta societate F.V. nu a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului de față. Prin Legea nr. 119/1948 fabrica de ulei F.V. a fost naționalizată, imobilul respectiv, deși proprietatea persoanelor fizice F. și R.V., fiind preluat de către stat. În prezent, imobilul se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, astfel încât măsurile reparatorii urmează regimul juridic stabilit de art. 29 din Legea nr. 10/2001. Stabilirea despăgubirilor urmează să se desfășoare conform procedurii speciale prevăzute în Titlul VII al legii.

Recursul 5.1. Motive Intimata A.V.A.S. a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: In mod greșit a apreciat instanța de apel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Suprafața de teren de 9269 mp teren a fost deținută de fabrica de ulei F.V. și a fost naționalizată în baza Legii nr. 119/1948 ceea ce conduce la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 31 și nu a art. 29 din Legea nr. 10/2001. Beneficiază de măsuri reparatorii în baza acestui text, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate, noțiune care-i include și pe acționari. Contestatorii nu au depus documentele la care se referă art. 31 pct. 1 și 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu au calitatea de persoane îndreptățite. Nu s-a dovedit menținerea structurii de acționariat la momentul naționalizării și nici nu a fost depus ultimul bilanț contabil existent la momentul naționalizării, în vederea stabilirii valorii recalculate a acțiunilor. În mod greșit a fost obligată A.V.A.S. să emită în favoarea contestatorilor o nouă decizie și pentru construcțiile care se găseau pe teren la data preluării. Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că toate construcțiile ce alcătuiau patrimoniul imobiliar al fabricii de uleiuri vegetale „Z." sunt în prezent demolate și/sau profund transformate. în aceste condiții, decizia poate fi emisă numai de primarul unității administrativ-teritoriale, A.V.A.S. neavând competența de a acorda măsuri reparatorii asupra imobilelor demolate. 5.2. Întâmpinarea Intimații contestatori au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, instanța de apel făcând aplicarea corectă a legii. Criticile formulate nu permit încadrarea în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. 5.3. Analiza făcută de instanța de recurs Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: 1. În speță nu sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv deoarece contestatorii nu au solicitat măsuri reparatorii în considerarea calității de moștenitori ai foștilor asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele. S-a probat, cu contactul de societate încheiat la 6 iulie 1939, faptul că F.A.V. și R.A.V. au adus ca aport în societatea în nume colectiv F.V., uzufructul terenului și clădirii fabricii situate în Brăila, „proprietatea noastră". Drept urmare, prin naționalizarea acestui imobil în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, odată cu fabrica, s-a produs o preluare abuzivă, fără titlu, fabrica neavând în proprietate imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu. In aceste condiții, în mod corect au apreciat judecătorii instanței de apel că notificarea trebuia soluționată prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) și 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001; 2. În mod corect a fost obligată A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții cuprinzând măsuri reparatorii și pentru clădire. Art. 32 din Legea nr. 10/2001, a cărui aplicare greșită a fost invocată de recurentă, este un text de aplicație generală, atunci când sunt cerute măsuri reparatorii pentru construcții demolate, dar care nu sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Pentru această ultimă ipoteză, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în speță, A.V.A.S.. „Minuta" de la fila 203 din dosarul de primă instanță, în care se consemnează susținerea reclamantului V.D.G.M. în sensul că pe amplasamentul din Brăila nu mai există nicio construcție dintre cele care făceau parte din fabrica de uleiuri, nu a putut fi reținută cu valoarea probatorie a unui raport de expertiză câtă vreme nu poartă semnătura expertului și nici nu este vizată de Biroul local de expertize. Pe de altă parte, în condițiile în care s-a stabilit că moștenitorii celor care aveau în proprietate imobilul nelegal naționalizat sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri iar instanța de apel a impus ca măsurile reparatorii prin echivalent să fie determinate conform procedurii instituite prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurenta nu justifică niciun interes în promovarea criticii privitoare la lipsa de calitate în emiterea dispoziției. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a textelor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU