ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7758/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brăila, secția civilă, la 15

septembrie

2004, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român,

prin

Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Brăila

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtului la

158.000.000

lei despăgubiri pentru suferințele fizice cauzate și 1.000.000.000 lei daune

morale.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat

că reclamantul a fost

arestat la 11 iunie

1998 și a executat 40 de zile de închisoare conform Legii nr. 61/1991

pentru

o amendă de 400.000 lei pe care o achitase.

Prin sentința civilă nr. 49 din 2 februarie 2005

Tribunalul Brăila, secția civilă, a

respins

acțiunea împotriva D.G.F.P. Brăila ca fiind

formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă și ca prescrisă, acțiunea împotriva

Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

în litigiile având ca obiect răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori

judiciare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. D.G.F.P.

are personalitate juridică distinctă față de Ministerul Finanțelor Publice și

nu poate sta în judecată în nume propriu, deoarece art. 52 alin. (3) din

Constituție prevede expres că cel care răspunde patrimonial este statul.

Deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

prevederile art. 504-506 C. proc.

pen., iar

conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea pentru repararea pagubei

poate

fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive

a hotărârilor instanței

de judecată sau a

ordonanțelor procurorului, temeiul de drept al acțiunii îl constituie

textele din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și din Constituția României,

deoarece art. 504 C. proc. pen. se

aplică numai în cazul în care a existat un proces penal. Or, în cauză

reclamantul a susținut că a executat o sancțiune contravențională, nu una

stabilită penal.

Față de data când reclamantul a primit biletul de

liberare din penitenciar, 27

iunie 2000,

acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice este prescrisă.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost respins ca

nefondat prin

decizia civilă nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Galați,

secția civilă.

În considerentele hotărârii instanței de apel s-a

arătat că, potrivit art. 8 alin. (1) din

Decretul

nr. 167/1958, în cazul răspunderii civile delictuale, prescripția dreptului la

acțiune

în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data

când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel

care răspunde de ea.

În aceste condiții, în mod

corect a stabilit instanța de fond că dreptul la acțiune

s-a prescris, termenul de 3 ani începând să curgă de

la data când reclamantului i s-a înmânat biletul de liberare din penitenciar,

moment la care trebuia să cunoască paguba și pe cel care i-a produs-o.

Soluționând cauza pe excepție, instanța nu a mai

analizat probele administrate, chitanța de plată a amenzii și biletul de

liberare din penitenciar, astfel încât criticile în acest sens au fost

înlăturate.

Împotriva acestei hotărâri apelantul reclamant a

declarat recurs prin care a invocat următoarele critici:

Recurentul este deosebit de

indignat de faptul că instanța de apel s-a constituit în

instanță extraordinară interzisă de lege deoarece a

menținut măsura tribunalului.

Acțiunea prin care reclamantul a solicitat

despăgubiri pentru suferințele morale

pricinuite

de executarea a 40 de zile de închisoare deși achitase amenda, nu poate fi

decât

imprescriptibilă.

Art. 1890 C. civ. dispune că toate acțiunile, atât

reale cât și personale, se vor prescrie prin trecerea timpului de 30 de ani.

Cât privește lipsa calității

procesuale pasive a D.G.F.P.

Brăila,

este irelevantă deoarece Ministerul Finanțelor Publice a delegat acesteia

dreptul de a sta în proces.

Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, termenul de prescripție de 3 ani

începând să curgă de la data când

reclamantului

i-a fost înmânat biletul de liberare din penitenciar.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele

criticii formulate prin motivele

de recurs

și în raport de probele administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a

apreciat

că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

De vreme ce reclamantul a executat o pedeapsă

contravențională, nu penală, nu sunt incidente dispozițiile Codului de

procedură penală care stabilesc faptul că durata termenului de prescripție a

acțiunii prin care se solicită repararea pagubei cauzate prin erori judiciare

săvârșite în procese penale este de 18 luni de la data rămânerii definitive a

hotărârii instanței sau ordonanței procurorului.

Termenul de prescripție a acțiunii exercitate de

reclamant este cel de drept comun, de trei ani, și începe să curgă de la

momentele stabilite în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 conform

căruia, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin

fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a

cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât

și pe cel care răspunde de ea.

Instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a

acestui text, reclamantul

cunoscând, cel

mai târziu la data când i s-a înmânat biletul de liberare, că a suferit un

prejudiciu

patrimonial și moral precum și faptul că responsabilitatea pentru aceasta

revine statului.

Exercitând acțiunea la mai mult de trei ani de la 27

iunie 2000, soluția de respingere a acesteia ca prescrisă extinctiv este

corectă.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la

calitatea procesuală a D.G.F.P.

Brăila. în

litigiile în care statul este parte, reprezentarea

acestuia se face prin Ministerul Finanțelor

Publice, dacă nu se prevede în mod expres

altfel. Or, pentru genul de acțiuni cum este cea cu care a fost învestit

Tribunalul Brăila,

nu s-a prevăzut altfel.

Având în vedere cele mai sus

arătate, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat,

cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PPENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefoncat recursul declarat de reclamantul

Z.I. împotriva deciziei civile nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.