ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7758/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția civilă, la 15 septembrie 2004, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Brăila pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la 158.000.000 lei despăgubiri pentru suferințele fizice cauzate și 1.000.000.000 lei daune morale. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a fost arestat la 11 iunie 1998 și a executat 40 de zile de închisoare conform Legii nr. 61/1991 pentru o amendă de 400.000 lei pe care o achitase.

Prin sentința civilă nr. 49 din 2 februarie 2005 Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins acțiunea împotriva D.G.F.P. Brăila ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca prescrisă, acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în litigiile având ca obiect răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. D.G.F.P. are personalitate juridică distinctă față de Ministerul Finanțelor Publice și nu poate sta în judecată în nume propriu, deoarece art. 52 alin. (3) din Constituție prevede expres că cel care răspunde patrimonial este statul.

Deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 504-506 C. proc. pen., iar conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, temeiul de drept al acțiunii îl constituie textele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din Constituția României, deoarece art. 504 C. proc. pen. se aplică numai în cazul în care a existat un proces penal. Or, în cauză reclamantul a susținut că a executat o sancțiune contravențională, nu una stabilită penal. Față de data când reclamantul a primit biletul de liberare din penitenciar, 27 iunie 2000, acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice este prescrisă.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. În considerentele hotărârii instanței de apel s-a arătat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în cazul răspunderii civile delictuale, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. În aceste condiții, în mod corect a stabilit instanța de fond că dreptul la acțiune s-a prescris, termenul de 3 ani începând să curgă de la data când reclamantului i s-a înmânat biletul de liberare din penitenciar, moment la care trebuia să cunoască paguba și pe cel care i-a produs-o.

Soluționând cauza pe excepție, instanța nu a mai analizat probele administrate, chitanța de plată a amenzii și biletul de liberare din penitenciar, astfel încât criticile în acest sens au fost înlăturate. Împotriva acestei hotărâri apelantul reclamant a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici: Recurentul este deosebit de indignat de faptul că instanța de apel s-a constituit în instanță extraordinară interzisă de lege deoarece a menținut măsura tribunalului. Acțiunea prin care reclamantul a solicitat despăgubiri pentru suferințele morale pricinuite de executarea a 40 de zile de închisoare deși achitase amenda, nu poate fi decât imprescriptibilă. Art. 1890 C. civ. dispune că toate acțiunile, atât reale cât și personale, se vor prescrie prin trecerea timpului de 30 de ani.

Cât privește lipsa calității procesuale pasive a D.G.F.P. Brăila, este irelevantă deoarece Ministerul Finanțelor Publice a delegat acesteia dreptul de a sta în proces. Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data când reclamantului i-a fost înmânat biletul de liberare din penitenciar.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: De vreme ce reclamantul a executat o pedeapsă contravențională, nu penală, nu sunt incidente dispozițiile Codului de procedură penală care stabilesc faptul că durata termenului de prescripție a acțiunii prin care se solicită repararea pagubei cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței sau ordonanței procurorului.

Termenul de prescripție a acțiunii exercitate de reclamant este cel de drept comun, de trei ani, și începe să curgă de la momentele stabilite în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 conform căruia, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a acestui text, reclamantul cunoscând, cel mai târziu la data când i s-a înmânat biletul de liberare, că a suferit un prejudiciu patrimonial și moral precum și faptul că responsabilitatea pentru aceasta revine statului. Exercitând acțiunea la mai mult de trei ani de la 27 iunie 2000, soluția de respingere a acesteia ca prescrisă extinctiv este corectă.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la calitatea procesuală a D.G.F.P. Brăila. în litigiile în care statul este parte, reprezentarea acestuia se face prin Ministerul Finanțelor Publice, dacă nu se prevede în mod expres altfel. Or, pentru genul de acțiuni cum este cea cu care a fost învestit Tribunalul Brăila, nu s-a prevăzut altfel. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PPENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefoncat recursul declarat de reclamantul Z.I. împotriva deciziei civile nr. 504 A din 15 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.