ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2007

Asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 2906 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamanților H.A. și H.E., a anulat dispoziția nr. 524 din 23 februarie 2006, emisă de primarul municipiului Timișoara și l-a obligat să emită o nouă dispoziție prin care să statueze asupra notificării remise unității deținătoare, în condițiile art. 20 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Timișoara s-a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie anulată dispoziția nr. 524 din 23 februarie 2006, emisă de primarul municipiului Timișoara, prin care a fost respinsă notificarea cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 1, situat în Timișoara, înscris în C.F.

nr. 13604, nr. top 160/1 și acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 537.000 RON, fără a se solicita cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că li s-a respins notificarea adresată pârâtei, pentru că nu a fost depusă conform procedurii prevăzute de Legea nr. l0/2001, prin executorul judecătoresc, deși art. 21 alin. (1) din lege nu prevede înregistrarea la executorul judecătoresc și că la data intrării în vigoare a legii nu funcționau încă birouri ale executorilor judecătorești. Instanța a apreciat că noțiunea de „notificare" folosită de Legea nr. 10/2001, nu reprezintă și nu se confundă cu notificarea din dreptul comun, adică cu actul de procedură ce poartă această denumire, săvârșit prin intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public.

In terminologia Legii nr. 10/2001, notificarea este chiar cererea de restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce formează obiectul reglementării. Ceea ce prezintă importanță este faptul că notificarea trebuie să fie făcută în termenul prevăzut în mod imperativ de lege, termen respectat de către reclamanți, care au trimis notificarea la data de 18 iulie 2001. Întrucât pârâta a luat cunoștință de pretențiile reclamanților în termen legal, s-a reținut că nu se poate admite că neîndeplinirea unor forme de procedură, respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc să conducă la pierderea dreptului în substanța sa, și anume de a solicita restituirea imobilului în discuție.

În sprijinul acestor argumente, s-a reținut că pot fi invocate și dispozițiile art. 22 alin. (4) din lege, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, a respectării termenului prevăzut de lege, chiar dacă a fost adresată altei unități. Împotriva sentinței menționate, a declarat apel în termen legal primarul municipiului Timișoara, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că, pentru a produce consecințele prevăzute de lege, notificarea trebuia în mod obligatoriu transmisă pârâtului prin executor judecătoresc și nu în mod direct cum, din greșeală s-a procedat.

S-a mai reținut că, prin cele susținute de pârât, s-ar da naștere unui formalism excesiv, procedural, care ar împiedica liberul acces la justiție și ar contraveni spiritului și scopului reparator al Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei nr. 150 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Timișoara, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se mai susține că, în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se prevede imperativ modalitatea de comunicare a notificării și potrivit alin. (4) din același text, că face dovada deplină în fața oricăror autorități, nerezultând că poate fi trimisă unității deținătoare direct de către solicitant.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate de recurent, care fac posibilă încadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 22 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, ,, ...notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.

Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), de 6 luni, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul". Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă chiar cererea prin care se solicită restituirea în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce cad sub incidența acestei legi. Așa, cum corect s-a reținut în cauză, ea nu reprezintă un act procedural, săvârșit prin intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public, potrivit dreptului comun. Reclamanții, prin notificarea adresată direct pârâtului, au evidențiat toate datele necesare pentru identificarea persoanelor îndreptățite la restituirea imobilului solicitat și a unității deținătoare.

în acest mod, și-a atins scopul prevăzut de lege, acela de a aduce la cunoștință în termen entității deținătoare (pârâtului) intenția lor de a beneficia de măsuri reparatorii, fără intervenția executorului judecătoresc, intenție transmisă direct pârâtului. Ceea ce este de esență vizând notificarea, constă în formularea ei în termenul prevăzut imperativ de lege, aspect respectat de reclamanți, și nu neîndeplinirea unor forme de procedură referitoare la modul de comunicare al acesteia. Simpla necomunicare a notificării prin intermediul executorului judecătoresc nu poate conduce la pierderea dreptului reclamanților de a solicita restituirea imobilului în discuție. Daca s-ar adera la critica formulată de pârât, s-ar ajunge la aplicarea unei sancțiuni disproporționate și excesive reclamanților, recurgându-se la un formalism procedural, prin care s-ar împiedica liberul acces la justiție și s-ar contraveni spiritului și scopului reparator urmărit prin Legea nr. 10/2001.

Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces. Accesul la justiție nu se realizează numai prin înregistrarea notificării prin executorul judecătoresc, în condițiile în care adresarea acesteia direct entității deținătoare nu aduce niciun prejudiciu părților, legea nesancționând procedura de înregistrare a notificării, ci numai nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ. În acest sens, sunt și dispozițiile art. 24 alin. (4) din lege, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, a respectării termenului prevăzut de lege, chiar dacă a fost adresată altei unități. Prin urmare, critica formulată de recurent este nefondată și pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 150 din 8 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2007.