ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7997/2007

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 2906 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Timiș a

admis în

parte acțiunea reclamanților H.A. și H.E., a anulat

dispoziția nr. 524 din 23 februarie 2006, emisă de

primarul municipiului Timișoara

și l-a obligat să emită o nouă dispoziție

prin care să statueze asupra notificării remise unității deținătoare, în

condițiile art. 20 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin

acțiunea

reclamanților în contradictoriu cu pârâta Primăria

municipiului Timișoara

s-a solicitat ca

prin hotărâre judecătorească să fie anulată dispoziția nr. 524

din 23

februarie 2006, emisă de primarul municipiului Timișoara, prin care a fost

respinsă notificarea cu privire la restituirea în natură a

apartamentului nr. 1, situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 13604, nr. top

160/1 și

acordarea de despăgubiri bănești în cuantum de 537.000 RON,

fără a se solicita cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că li s-a respins

notificarea

adresată pârâtei, pentru că nu a fost depusă conform

procedurii prevăzute de

Legea nr. l0/2001,

prin executorul judecătoresc, deși art. 21 alin. (1) din lege nu

prevede

înregistrarea la executorul judecătoresc și că la data intrării în

vigoare a legii nu funcționau încă birouri ale

executorilor judecătorești.

Instanța a

apreciat că noțiunea de „notificare" folosită de Legea nr. 10/2001, nu

reprezintă și nu se confundă cu notificarea din dreptul comun, adică cu actul

de procedură ce poartă această denumire, săvârșit prin intermediul executorului

judecătoresc sau al notarului public. In

terminologia

Legii nr. 10/2001, notificarea este chiar cererea de restituire în

natură

sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce formează obiectul

reglementării.

Ceea ce prezintă

importanță este faptul că notificarea trebuie să fie făcută în termenul

prevăzut în mod imperativ de lege, termen respectat de către reclamanți, care

au trimis notificarea la data de 18 iulie 2001. Întrucât pârâta a luat

cunoștință de pretențiile reclamanților în termen legal, s-a reținut că nu se

poate admite că neîndeplinirea unor forme de procedură,

respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului

judecătoresc

să conducă la pierderea

dreptului în substanța sa, și anume de a solicita

restituirea imobilului

în discuție.

În sprijinul

acestor argumente, s-a reținut că pot fi invocate și

dispozițiile art. 22 alin. (4) din lege, potrivit cărora notificarea

înregistrată face

dovada deplină în

fața oricăror autorități, a respectării termenului prevăzut

de lege,

chiar dacă a fost adresată altei unități.

Împotriva sentinței menționate, a declarat apel în termen legal

primarul

municipiului Timișoara, criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru greșita interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă

judecății, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (4) din Legea nr.

10/2001, din care rezultă că,

pentru a

produce consecințele prevăzute de lege, notificarea trebuia în mod

obligatoriu

transmisă pârâtului prin executor judecătoresc și nu în mod direct cum, din

greșeală s-a procedat.

S-a mai reținut

că, prin cele susținute de pârât, s-ar da naștere unui formalism excesiv,

procedural, care ar împiedica liberul acces la justiție și ar contraveni

spiritului și scopului reparator al Legii nr. 10/2001.

Împotriva

deciziei nr. 150 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs

pârâtul primarul municipiului Timișoara, criticând-o ca nelegală pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se mai susține

că, în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se prevede imperativ modalitatea

de comunicare a notificării și potrivit alin. (4) din același text, că face

dovada deplină în fața oricăror autorități, nerezultând că poate fi trimisă

unității deținătoare direct de către solicitant.

Analizând

recursul, în limita criticilor formulate de recurent, care fac posibilă

încadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 22

alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, ,, ...notificarea va fi comunicată prin

executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție

teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are

sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va

înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7

zile de la data înregistrării. Notificarea înregistrată face dovada deplină în

fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării

termenului prevăzut la alin. (1), de 6 luni, chiar dacă a fost adresată altei

unități decât cea care deține imobilul".

Notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă chiar cererea prin care se

solicită restituirea în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii

pentru imobilele ce cad sub incidența acestei legi.

Așa, cum corect

s-a reținut în cauză, ea nu reprezintă un act procedural, săvârșit prin

intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public, potrivit

dreptului comun. Reclamanții, prin notificarea adresată direct pârâtului, au evidențiat

toate datele necesare pentru identificarea persoanelor îndreptățite la

restituirea imobilului solicitat și a unității deținătoare. în acest mod, și-a

atins scopul prevăzut de lege, acela de a aduce la cunoștință în termen

entității deținătoare (pârâtului) intenția lor de a beneficia de măsuri

reparatorii,

fără intervenția executorului judecătoresc, intenție transmisă direct

pârâtului.

Ceea ce este de

esență vizând notificarea, constă în formularea ei în

termenul prevăzut imperativ de lege, aspect respectat de reclamanți, și

nu

neîndeplinirea unor forme de procedură referitoare la modul de

comunicare

al acesteia. Simpla necomunicare

a notificării prin intermediul executorului

judecătoresc nu poate

conduce la pierderea dreptului reclamanților de a solicita restituirea

imobilului în discuție.

Daca s-ar adera

la critica formulată de pârât, s-ar ajunge la aplicarea

unei sancțiuni disproporționate și excesive reclamanților,

recurgându-se la

un formalism procedural, prin care s-ar împiedica

liberul acces la justiție și

s-ar

contraveni spiritului și scopului reparator urmărit prin Legea nr. 10/2001.

Or, un proces

echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces.

Accesul la justiție nu se realizează numai prin înregistrarea notificării prin

executorul judecătoresc, în condițiile în care adresarea acesteia direct

entității deținătoare nu aduce niciun prejudiciu

părților, legea nesancționând procedura de înregistrare a notificării,

ci numai

nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ.

În acest sens,

sunt și dispozițiile art. 24 alin. (4) din lege, potrivit cărora

notificarea înregistrată face dovada deplină în

fața oricăror autorități, a

respectării termenului prevăzut de lege,

chiar dacă a fost adresată altei unități.

Prin urmare,

critica formulată de recurent este nefondată și pentru considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge recursul ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului

Timișoara împotriva deciziei nr. 150 din 8 martie

2007, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie

2007.