ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința nr. 391/CA din 8 mai 2008, Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis
acțiunea formulată de reclamanta G.B. și, anulând Hotărârea nr. 6351 din 31
martie 2008 emisă de pârâta C.J.P. Tulcea, a constatat că reclamanta are
calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a
reținut că reclamanta s-a născut la data de 23 februarie 1945, în localitatea
Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, după ce, în toamna anului 1940 - în urma
Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940 - părinții săi fuseseră
strămutați din Bulgaria în România.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta C.J.P.
Tulcea, considerând-o
netemeinică și nelegală și susținând, în esență, că reclamanta nu poate
beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut
ulterior strămutării familiei sale și, deci, nu a fost efectiv obligată să-și
schimbe domiciliul într-o altă localitate.
Examinând sentința atacată în raport cu actele
și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu
dispozițiile legale incidente în
cauză,
inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că
recursul
este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940
până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările
ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean
român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice,
în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat,
rezultă că drepturile
compensatorii se
acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții
în
perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost
efectiv
strămutate ori expulzate în altă
localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare,
legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate
persoanele,
cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate
din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii
născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a
părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat
și rezultă din dovezile administrate că reclamanta
s-a
născut la data de 23 februarie 1945, în localitatea Ceamurlia de Sus, județul
Tulcea, după ce, în toamna anului 1940 - în urma Tratatului de la Craiova din 7
septembrie 1940 - familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.
Fiind născută în perioada refugiului familiei sale,
intimata - reclamantă a împărtășit același statut, suportând consecințele
morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii, s-au
răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța
de fond constatând că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.
189/2000.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca
nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Tulcea împotriva sentinței nr.
391/CA din 8 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă
și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.