ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5981/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 357 din 28 martie 2007 Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva pârâtei R.M. și a dispus restrângerea dreptului de liberă circulație a acesteia pe teritoriul statului Francez pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 28 martie 2007. Instanța a reținut că pârâta a fost readmisă pe teritoriul României în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, deoarece a încălcat flagrant condițiile de călătorie în spațiul Shengen, depășind durata de ședere de 90 de zile pe parcursul unui semestru. Raportat la gravitatea faptei, instanța s-a orientat spre limita minimă a interdicției legale de circulație prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 și în temeiul art. 39 din lege, a dispus limitarea dreptului de liberă circulație numai pe teritoriul statului din care a fost returnată.

Prin decizia nr. 140 A din 23 aprilie 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței nr. 57 din 28 martie 2007 a Tribunalului Alba. Schimbând sentința atacată, instanța a respins acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva pârâtei R.M. În pronunțarea soluției, instanța de apel a avut în vedere dispozițiunile art. 14 și art. 18 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, potrivit cărora, cetățenilor acestor state nu le poate fi restrâns dreptul la libera circulație pe teritoriul Uniunii Europene. Întrucât începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membră UE, cetățenilor acesteia le sunt aplicabile dispozițiunile art. 14 și art. 18 din Tratat care în temeiul art. 16 din același Tratat de Instituire a Comunității au prioritate față de dreptul intern.

Potrivit Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European, statele membre pot restrânge dreptul la libera circulație a cetățenilor săi numai pentru motive de ordine publică, siguranță și sănătate publică, pe teritoriul unuia sau mai multor state, cu excepția statului de origine. Or, în speță nu s-a probat că pârâta s-ar afla în una din cele trei situații prevăzute de art. 27 din directivă. Împotriva deciziei 140 din 23 aprilie 2007, a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor București, invocând dispozițiunile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 art. 2 alin. (4) din Protocolul IV al Comunității Europene a Drepturilor Omului, art. 25 din Constituție și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În motivarea recursului se arată că dreptul la libera circulație nu este absolut, el fiind supus unor limitări legale și că după aderarea României la Uniunea Europeană, art. 52 din Legea nr. 248/2005 se aplică numai pentru statul din care cetățeanul a fost returnat. Recursul nu este fondat. Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, dreptul comunitar și principiile acestuia prevalează normelor contrare de drept național. În atari împrejurări, prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005 la care face referire recurenta, nu mai pot opera, deoarece textul instituie ca termen maxim până la care instanța poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație în temeiul tratatului de readmisie, acela al aderării României la Uniunea Europeană.

Articolul 3 din Protocolul 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru sănătatea publică, siguranța națională, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția moralei ori protejarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiunile tratatului de instituire a Comunității Europene, precum și prevederile art. 12, art. 18, art. 40, art. 44, art. 52 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, privind dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, care în art. 2 statuează că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Art. 24 din directivă, conferă egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii Europene în raport cu resortisanții statului gazdă, iar art. 27 din directiva mai sus arătată, permite restrângerea dreptului de ședere doar pentru motive de ordine publică, siguranță și sănătate publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării și garantei procesuale, prin accesul la justiție și posibilitatea atacării hotărârilor date.

Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulație și ședere liberă, doar pentru motive ce țin de ordinea publică, siguranță publică sau sănătate publică, elocvente fiind și prevederile art. 9, art. 10, art. 11 care conferă cetățenilor Uniunii, beneficiul dreptului de ședere în statul membru, gazdă, pentru o perioadă de cel mult 3 luni, fără a face obiectul niciunei condiții sau formalități, perioada la a cărei expirare devine incidentă posibilitatea înregistrării la autoritățile competente, de la locul de ședere. Având în vedere cele de mai sus arătate și întrucât restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană a putut opera în baza acordului de readmisie încheiat de România cu statul Francez, aprobat prin H.G.

278/1994 numai până la data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, se impune în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 140 A din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.