ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Constată că prin sentința civilă nr.

663 din 22 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1137/C/2006 al

Tribunalului Neamț a fost admisă contestația formulată de contestatorul U.C. și

anulată decizia nr. 102 din 7 februarie 2006 emisă de intimata SC S.M. SA

Roman.

În consecință, s-a dispus

reintegrarea în muncă a contestatorului în funcția deținută anterior încetării

contractului de muncă și a fost obligată intimata la plata drepturilor

salariale cuvenite, din luna august 2005, până la integrarea efectiv în

funcție.

Recursul promovat de intimata SC

S.M. SA Roman împotriva sentinței civile nr. 663/2006, a fost respins ca

nefondat, prin decizia civilă nr. 1371 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel

Bacău.

Împotriva acestei decizii recurenta

intimată SC S.M. SA a formulat contestație în anulare invocând omisiunea de

cercetare a unui motiv de recurs, de modificare a soluției fondului, în temeiul

art. 318 teza II C. proc. civ.

În cadrul contestației în anulare,

la data de 25 aprilie 2007, societatea a formulat cerere de suspendare a

executării silite a sentinței civile nr. 663/2006, pronunțată de Tribunalul

Neamț, ce face obiectul dosarului nr. 6/28/2007 la Biroul executorului

judecătoresc M.

În motivarea cererii s-a arătat că

reclamantul contestator a început executarea silită pe bunurile societății,

care, însă, trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar

datorită managementului defectuos al contestatorului, situație ce o

prejudiciază în raport cu terții contractanți.

S-a invocat că, dat fiind specificul

societății, respectiv producerea și comercializarea materialului săditor și a

semințelor, executarea silită pornită prin blocarea conturilor și asupra unor

imobile, face imposibilă desfășurarea normală a acestor activități.

Prin încheierea pronunțată la 2 mai

2007 în dosarul nr. 214/32/2007, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a admis

cererea de suspendare formulată, dispunând suspendarea executării sentinței

civile nr. 663 din 22 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț și

menținută prin decizia civilă nr. 1373 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel

Bacău, până la soluționarea contestației în anulare.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța a reținut că temeiul juridic al cererii de suspendare este reprezentat

de dispozițiile art. 319 C. proc. civ., cu referire la art. 403 alin. (3) și

(4), fiind vorba de solicitarea unei măsuri cu caracter provizoriu, până la

soluționarea contestației în anulare.

Ca atare, au fost găsite nefondate

excepțiile puterii de lucru judecat și litispendenței invocate de intimat în

apărare, cu referire la o altă cerere de suspendare a executării formulată

într-un alt dosar și la faptul că o astfel de cerere a mai fost înregistrată în

alte trei cauze.

Pe fondul solicitării, s-a constatat

caracterul întemeiat al cererii de suspendare, față de dispozițiile art. 319

1

C. proc. civ. și față de apărările contestatoarei, ce vizează activitatea

specifică sezonului, împrejurare față de care blocarea conturilor sau

executarea imobiliară i-ar crea prejudicii.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs intimatul U.C., care a invocat dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. și a susținut următoarele aspecte de nelegalitate :

- Termenul de judecată (din 2 mai

2007) pentru soluționarea cererii de suspendare a fost stabilit cu citarea

părților, deși acestea aveau termen în cunoștință pentru data de 16 mai 2007.

Citarea intimatului s-a făcut în

data de 27 aprilie 2007, cu nerespectarea termenului procedural de 5 zile (de

altfel, în perioada scursă de la comunicarea citației până la termenul de

judecată au fost zile nelucrătoare).

Această situație a pus partea în

imposibilitate de a se prezenta în instanță și de a-și formula apărările,

refuzându-se primirea întâmpinării la dosar (cu a cărei comunicare fusese

împuternicită soția intimatului).

- Dovada plății cauțiunii de către

contestatoare nu a fost făcută în fața instanței de judecată, cum greșit se

reține în considerentele încheierii, ci prin depunerea acesteia la grefa

instanței.

Deși a fost invocată excepția

neplății cauțiunii, aceasta nu a fost analizată de către instanță, fiind

ignorată în totalitate de către aceasta.

- În același sens, s-a susținut că

instanța nu a examinat cererea de amânare pentru motive medicale formulată de

intimat, aceasta fiind respinsă fără niciun fel de motivare.

Astfel, la un interval de o

săptămână, același complet de judecată, care apreciase justificată cererea de

amânare pe considerente medicale, a găsit aceeași cerere, pe aceleași motive,

neîntemeiată și a respins-o.

- Cererea de suspendare a executării

a fost găsită admisibilă, cu referire la dispozițiile art. 319 C. proc. civ.,

coroborate cu art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ., deși societatea

contestatoare nu a furnizat probe din care să rezulte că executarea silită

asupra imobilului în cauză (reprezentând una din construcțiile administrative

ale societății și nu de producție) ar fi un abuz, care prin judecata

contestației în anulare s-ar îndrepta.

Astfel, în mod greșit instanța a

considerat ca nelegale hotărârile care constituie titluri executorii, precum și

cererile recurentului, de recuperare a drepturilor salariale restante.

- În mod neprocedural s-a permis

modificarea temeiului juridic al cererii contestatorului, întrucât abia în

cuvântul pe fond, apărătorul acesteia a precizat că se solicită „suspendarea

executării până la soluționarea contestației în anulare și nu a contestației la

executare”.

- Soluția instanței este nelegală,

deoarece formele de executare silită pe bunurile societății, nu sunt „fără

nicio justificare”, câtă vreme au fost respectate dispozițiile sentinței care

reprezintă titlu executoriu.

Intimata SC S.M. SA a depus

întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că soluția

instanței este corectă și că atitudinea procesuală a recurentului, prin cereri

de amânare repetate formulate, este una de tergiversare a soluționării cauzei.

Recurentul a formulat cerere de

suspendare a judecății în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1179/103/2006 al Curții de

Apel Bacău, având ca obiect procedura de insolvență a societății intimate.

Pronunțându-se cu prioritate asupra

acestui incident procedural, Înalta Curte constată ca nefiind întrunite

cerințele textului procedural, față de obiectul recursului reprezentat de

încheierea de suspendare a executării silite (suspendarea judecății recursului

având drept consecință transformarea măsurii provizorii, legate de momentul

soluționării contestației în anulare, într-o măsură ce ar subzista fără termen,

condiționată de soluționarea unui alt proces).

Cu privire la criticile formulate pe

calea recursului se constată caracterul nefondat al acestora, față de

următoarele considerente :

- Stabilirea unui termen de judecată

(la 2 mai 2007), diferit de cel fixat pentru soluționarea contestației în

anulare (16 mai 2007), s-a datorat formulării în cadrul aceluiași dosar, a unei

cereri incidentale, vizând suspendarea executării silite, care trebuia

rezolvată cu prioritate și impunea acordarea unui termen mai scurt (față de cel

ce viza fondul pricinii).

Contrar susținerii recurentului,

procedura de citare pentru termenul stabilit în vederea soluționării cererii de

suspendare, a fost legal îndeplinită.

Astfel, potrivit art. 89 alin. (1)

C. proc. civ., „citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel

puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul

poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței”.

Cum cererea privitoare la

suspendarea executării avea caracter urgent, rezultă că termenul de înmânare a

citației putea fi mai scurt de 5 zile (în speță, scurtarea acestuia, conform

aprecierii instanței, fiind la 4 zile).

Împrejurarea că înăuntrul termenului

au fost cuprinse mai multe zile nelucrătoare nu este de natură să afecteze

durata acestuia, decât în sensul prelungirii termenului până la sfârșitul

primei zile de lucru următoare [conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ.].

În consecință, judecata cererii de

suspendare s-a realizat cu procedura legal îndeplinită, nefiind afectat dreptul

de apărare al intimatului, încunoștințat asupra obiectului dezbaterii la termenul

din 2 mai 2007.

De altfel, acesta și-a exercitat în

mod efectiv dreptul de apărare, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Contrar susținerii recurentului,

potrivit căreia întâmpinarea nu i-ar fi fost primită, aceasta este înregistrată

în dosar, a fost comunicată părții adverse, apărările formulate fiind supuse

dezbaterii și examinate de către instanță.

- În ce privește plata cauțiunii (ce

a făcut obiectul unei apărări în cadrul întâmpinării, intitulată „excepția

neplății cauțiunii”), instanța a constatat, conform considerentelor încheierii,

că a fost îndeplinită această cerință, în condițiile prevăzute de art. 319

1

C. proc. civ., cu referire la art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Faptul că recipisa de consemnare a

cauțiunii nu se află depusă în dosar, nu înseamnă că nu s-a făcut dovada plății

acesteia.

Potrivit art. 723

1

alin.

(1) C. proc. civ., suma datorată de parte cu titlu de cauțiune se fixează de

către instanță și se depune, după caz, la Trezoreria Statului, Casa de Economii

și Consemnațiuni sau la orice altă instituție bancară, pe numele părții

respective, la dispoziția instanței.

Conform procesului-verbal întocmit

la 2 mai 2007 ( fila 58, fond), chitanța de plată a cauțiunii a fost predată

grefierului-șef al secției civile, cauțiunea aflându-se la dispoziția

instanței.

- Referitor la cererea de amânare

pentru motive medicale formulată de către intimat, cenzurarea și respingerea

acesteia s-au făcut în mod corect, raportat la dispozițiile art. 156 alin. (1)

C. proc. civ. (potrivit cărora „instanța va putea acorda un singur termen

pentru lipsă de apărare temeinic motivată”.)

Cum în speță, partea mai beneficiase

de un asemenea termen (la 25 aprilie 2007), aceasta nu mai putea obține o

amânare pe același motiv, astfel încât nu poate fi acuzată de inconsecvență

instanța care „o dată a primit cererea de amânare pe motive medicale, iar a

doua oară a respins-o deși erau invocate aceleași motive”.

- Pretinsa modificare neprocedurală

a temeiului juridic al cererii de suspendare a executării constituie obiectul

unei critici care de asemenea, nu poate fi primită.

În realitate, indicând ca temei al

cererii dispozițiile art. 319

1

C. proc. civ. și fiind vorba de o

suspendare a executării solicitată, incidental, în cadrul contestației în

anulare, este evident că aceasta nu putea fi cerută decât până la soluționarea

cererii principale.

De aceea, mențiunea din cerere în

sensul de a se dispune suspendarea executării „până la soluționarea

contestației la executare”, nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale, precizată

ca atare de parte cu ocazia dezbaterilor.

Nu poate fi vorba așadar, de o

modificare a temeiului juridic, rezultat din textul de lege indicat de

contestatoare, coroborat cu motivele de fapt ale cererii formulate.

- Referitor la modalitatea de soluționare

a fondului cererii de suspendare, aceasta s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor art. 319

1

C. proc. civ., care dau posibilitatea

instanței să suspende executarea hotărârii a cărei anulare se solicită, sub

condiția depunerii unei cauțiuni.

În aprecierea, lăsată de legiuitor

la dispoziția instanței, fără instituirea unor criterii de legalitate, au fost

avute în vedere aspecte legate de specificul activității societății (acela de

producere și comercializare a materialului săditor și a semințelor), determinant

în adoptarea măsurii (provizorii) față de data la care aceasta a fost luată (luna

mai).

Criticile recurentului asupra

nelegalității soluției vizează aspecte străine de cele avute în vedere de

instanță.

Dispunând această măsură provizorie,

până la judecata contestației în anulare, instanța nu a apreciat, cum greșit se

susține, asupra caracterului abuziv al executării în privința bunurilor imobile

ale societății și nici asupra nelegalității titlului executoriu în baza căruia

s-au întocmit formele executării silite.

Asemenea aspecte, ce țin de fondul

raporturilor juridice vizând executarea, nu pot fi valorificate în cadrul unei

cereri referitoare la suspendarea executării prin intermediul căreia se

solicită dispunerea unei măsuri provizorii (cu efect temporar, fără să tranșeze

chestiuni de fond ale executării silite).

Pentru considerentele arătate

anterior, toate criticile de nelegalitate formulate au fost găsite

neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de U.C. împotriva încheierii din 2 mai 2007 dată de Curtea de Apel Bacău,

secția civilă, în dosarul nr. 214/32/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2008.