ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2394/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2394/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată,

la data de 31 octombrie 2007, reclamantul P.C.M., în temeiul art. 132 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC N.

SA Pantelimon, solicitând ca instanța să anuleze hotărârea A.G.E.A. SC N. SA din

21 septembrie 2007 prin care s-a decis reducerea capitalului social al

societății, hotărâre pe care consideră că a fost adoptată cu încălcarea

prevederilor legale în vigoare la acea dată, cu cheltuieli de judecată conform art.

274 C. proc. civ.

A arătat în cererea sa că,

în fapt, A.G.A. SC N. SA a fost convocată, la data de 20 septembrie 2007, și

întrucât nu a fost întrunit numărul de acționari, aceasta a avut loc a doua zi,

respectiv 21 septembrie 2007, având ca ordine de zi prezentarea informării

privind situația pierderilor contabile înregistrate în anii 1998, 1999, 2000,

însoțită de documentația aferentă, prezentarea raportului auditoriului

financiar cu privire la situația pierderilor financiar-contabile ale societății

înregistrate pe perioada mai sus menționată, discuții pe marginea informării și

auditoriului financiar, aprobarea propunerilor de reducere a capitalului social

al SC N. SA cu suma de 9.480.174,2 lei de la 14.220.261,3 lei la 4.740.087,1

lei, inclusiv cu modificările și completările intervenite prin art. 19 alin.

(4) din Legea nr. 259/2007, valoarea fiecărei acțiuni fiind diminuată cu 0,2

lei/acțiune, de la 0,3/acțiune la 0,1 lei/acțiune, aprobarea actului adițional

modificator al actului constitutiv al SC N. SA ca urmare a diminuării capitalului

social efectuată exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente

perioadei anterioare privatizării integrale a societății, respectiv anii 1998,

1999, 2000 precum și desemnarea persoanei împuternicite să reprezinte SC N. SA

pentru întocmirea tuturor formalităților privind înregistrarea și publicarea

hotărârilor adoptate de către A.G.E.A. A. precizat în continuare că toate

punctele din ordinea de zi au fost adoptate cu un procent de 69,86 din

capitalul social al societății, reclamantul fiind unul dintre acționarii care

au votat împotriva reducerii capitalului social întrucât această decizie

încalcă prevederile legale în vigoare.

În drept a invocat

dispozițiile art. 101 alin. (1) și art. 120 din Legea nr. 31/1990 și art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 571/2003, susținând că aceste dispoziții nu au fost

respectate întrucât la 21 septembrie 2007 dreptul de vot al reclamantului a

fost încălcat prin faptul că reprezentanții societății i-au recunoscut doar

1.476 de acțiuni, cu consecința aceluiași număr de drepturi de vot, din totalul

de peste 65.000 drepturi de vot și că SC N. SA fiind o societate cotată la

bursă, administratorii societății erau obligați să solicite un extras de la

depozitul central pentru data de 11 septembrie 2007, care să evidențieze

structura capitalului social la data de referință stabilită în convocator.

La data de 21 septembrie

2007, administratorii societății au prezentat un registru al acționarilor care

nu evidenția structura reală a numărului de acțiuni deținut de fiecare dintre

acționari iar accesul în sală a fost validat de angajații societății care

treceau după bunul plac numărul de acțiuni de care beneficia fiecare acționar

așa încât a susținut că data de referință la care s-a raportat societatea este

alta decât cea prevăzut în convocator încălcându-se astfel prevederile art. 120

din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia „acționarii exercită dreptul lor de vot

în adunarea generală, proporțional cu numărul de acțiuni pe care le posedă”, or

societatea nedeținând la data adoptării hotărârii, un extras de la depozitul

central care să evidențieze numărul real de acțiuni al reclamantului i-a fost

încălcat dreptul de a-și exercita dreptul în A.G.E.A., corespunzător numărului

de acțiuni deținute.

A susținut în continuare

nelegalitatea hotărârii adoptate deoarece raportul prezentat de consiliul de

administrație al societății a făcut referire la pierderi înregistrate de

societate pe o perioadă mai mare de cinci ani, că valoarea pierderilor

menționate de acest raport se ridică la suma de 15.207.558,08 lei aferente

anilor 1998, 1999, 2000, 2001 reducerea capitalului urmând a se face cu suma de

9.480.174,20 lei, sumă care nu acoperă pierderile societății, motiv pentru care

s-a decis ca profitul anilor 2007 și 2008 să fie folosit pentru recuperarea

pierderilor aferente 2002, 2003, chiar dacă nu se știa la acea dată dacă va

exista un profit, restul pierderilor nerecuperate urmând a fi acoperită din

profitul net al anilor 2009 și următorii, hotărârea încălcând prevederile

codului fiscal conform căruia recuperarea pierderilor se va face în ordinea

înregistrării acestora și nu aleatoriu, cum a decis în acest caz societatea.

Pârâta a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția puterii

lucrului judecat, excepția tardivității introducerii cererii de chemare în

judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția

lipsei de interes a reclamantului în promovarea acestei acțiuni, excepția

nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei semnăturii

reclamantului.

În cauză, s-a administrat

proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din ședința

publică de la data de 6 februarie 2008 instanța de fond a respins excepțiile

invocate de intimată fiind fixat termen de judecată la 12 martie 2008.

Prin sentința civilă nr. 3958

din 19 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins,

ca nefondată, cererea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a făcut

dovada nelegalității hotărârii știut fiind că nu orice pierdere naște obligația

societății de a reduce capitalul social ci doar pentru pierderile suferite de

activul net al societății care se micșorează sub limita capitalului social, caz

în care reducerea capitalului social este egal cu valoarea capitalului net

pierdut, că hotărârea a fost luată în spiritul dispozițiilor 69 din Legea nr. 31/1990

care obligă la reducerea capitalului social, dacă activul net contabil este mai

mic decât valoarea capitalului social și a apreciat instanța că nu s-ar fi

putut efectua reducerea capitalului social în valoare de 14.220.261,3 lei cu

valoare egală cu cea a pierderilor de 15.207.558 lei, întrucât valoarea

capitalului social ar fi devenit egală cu zero situație nepermisă în

dispozițiile Legii nr. 31/1990 și că reducerea capitalului social s-ar fi putut

efectua cel mult până la suma de 90.000 lei, urmând ca asociații să hotărască

fie dizolvarea societății fie reintegrarea capitalului social.

Cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 26 alin. (1) C. fisc., instanța de fond a reținut că acesta

nu poate constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.E.A. și, eventual poate

atrage sancțiuni contravenționale pentru încălcarea obligațiilor din raportul

juridic fiscal ce revin societății în calitatea sa contribuabil. A mai reținut

instanța că inexistența beneficiului societății datorat acestei decizii excede

controlului judiciar, anularea hotărârii putând fi dispusă doar conform art. 132

alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei decizii, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 506 din 21 noiembrie 2008.

Curtea a reținut că

nerecunoașterea numărului de 65.000 de acțiuni ale reclamantului în loc de

1.746 care au fost consemnate în procesul verbal, nu poate atrage nulitatea

hotărârii deoarece reclamantul nu deținea mai mult de 0,001 % din totalul

capitalului social, fiind singurul acționar care a votat împotrivă, votul

acestuia neputând influența adoptarea hotărârii care a fost luată cu un cvorum

de 99,99 % din votul celor prezenți și care reprezintă voința celor 15.000

acționari ai societății, reclamantul nefăcând dovada vătămării vreunui interes

public sau privat al societății care să-l îndreptățească în a solicita anularea

hotărârii.

A mai reținut instanța de

apel că și cel de-al doilea motiv de nulitate invocat în temeiul art. 26 din

Legea nr. 571/2003 urmează a fi respins pentru aceleași motive pentru care a

fost respins și de instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul a formulat recurs întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

reclamantul a reiterat situația de fapt și de drept prezentată în cererea de

chemare în judecată susținând că atât instanța de apel cât și cea de fond nu au

analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei pronunțând o hotărâre

netemeinică și nelegală, că instanța de apel nu a analizat și nu a avut în

vedere două aspecte extrem de importante evidențiate de înscrisurile depuse la

dosarul cauzei respectiv: structura reală a acționariatului care nu corespunde

cu cea evidențiată în hotărârea A.G.E.A., imposibilitatea exprimării votului

corespunzător acțiunilor deținute, instanța de apel neavând în vedere la

pronunțarea hotărârii nici prevederile legale privitoare la modul de reducere a

capitalului social.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art. 132 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 invocat ca temei de drept al acțiunii, hotărârile luate

de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii

chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat

contra, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv

putând fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat

parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze

aceasta în procesul verbal de ședință.

Art. 101 alin. (1) din

aceeași lege, prevede că orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea

generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, iar art. 120 din

Legea nr. 31/1990 modificată dispune că acționarii exercită dreptul lor la vot

în adunarea generală proporțional cu numărul de acțiuni pe care le posedă cu

excepția prevăzută de art. 101 alin. (2) potrivit căruia actul constitutiv

poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de

o acțiune.

Raportând aceste dispoziții

legale la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată

poate fi modificată când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu aplicarea sau încălcarea greșită a legii, Curtea constată că

motivele invocate de recurent în cererea de recurs nu se încadrează în

condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Hotărârea nr. 21/2007

a A.G.E.A. SC N. SA a fost adoptată cu un cvorum de 69,86 % din capitalul

social al SC N. SA, fiind îndeplinite condițiile stabilite de art. 115 din

Legea nr. 31/1990 modificată și art. 14 din Statutul SC N. SA, referitoare la

validitatea hotărârilor luate în adunările generale extraordinare.

Motivul invocat de recurent

în sensul neîndeplinirii condițiilor cerute de lege privind recunoașterea

numărului de 65.778 drepturi de vot la adoptarea Hotărârii nr. 21/2007 a A.G.E.A.

SC N. SA nu are suport legal în a dispune anularea acesteia, deoarece pe de o

parte chiar și în situația în care ar fi fost înregistrat cu acest număr de

acțiuni față de 1.476, reclamantul nu ar fi putut influența hotărârea

majorității de 99,99 % al celor prezenți, neputând înfrânge voința celor 15.000

de acționari ai societății, reclamantul fiind singurul care a votat împotrivă.

Pe de altă parte reclamantul

nu a justificat modul în care a fost prejudiciat prin această hotărâre,

neprecizând cum și în ce procent ar fi putut influența majoritatea voturilor

deținute de acționarii prezenți.

Anularea hotărârii adunării

generale este rezultatul neîndeplinirii majorității voturilor, nu a

înregistrării eronate a numărului de acțiuni deținute de un acționar care chiar

dacă ar fi fost înregistrate corect nu ar fi putut influența validitatea

hotărârii, neputând înfrânge majoritatea prevăzută de lege pentru adoptarea

unei hotărâri valide a adunării generale extraordinare.

În ceea ce privește

aplicarea greșită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, Curtea constată

că articolul mai sus menționat reglementează pierderile fiscale, dispoziția alin.

(1) teza I reglementând situația când „pierderea anuală stabilită prin

declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile

obținute în următorii cinci ani consecutivi” iar teza a II-a statuând că

„recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la

fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale

în vigoare din anul înregistrării acestora”.

De reținut este faptul că în

motivele invocate de recurent privind încălcarea sau aplicarea greșită a art. 26

alin. (1) din Legea nr. 571/2003, acesta nu justifică în ce constă

nelegalitatea aplicării acestui articol ci doar formulează niște supoziții de

genul „această reducere a fost adoptată tocmai pentru a acoperi anumite

nereguli făcute de acționarul majoritar”, „vom depune în susținerea prezentului

recurs înscrieri care atestă faptul că președintele consiliului de

administrație declară că banii la N. sunt doar .. așa .. pe hârtie .. și că la

fel e și cu profitul societății”, aceste susțineri rămânând la stadiul unor

simple afirmații care nu justifică nelegalitatea aplicării textului de lege

menționat.

Curtea constată că adunarea

generală a aprobat reducerea capitalului social al SC N. SA în condițiile

legii, exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente perioadei

anterioare privatizării integrale a societății respectiv anii 1998, 1999 și

2000, reducerea efectuându-se prin metoda diminuării valorii nominale a

acțiunilor astfel încât să fie păstrată nemodificată ponderea procentuală a

participării fiecărui acționar în structura capitalului social al SC N. SA, că

la dosar nu există dovezi cum că reducerea de capital s-ar fi hotărât cu

încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, că s-a

analizat și argumentat necesitatea măsurilor privind reducerea de capital

social având în vedere că activul net este mai mic decât valoarea capitalului

social și că acesta nu poate fi redus sub valoarea de 90.000 lei, atribuția

aprobării reducerii capitalului și acoperirii pierderilor fiind în

exclusivitate a adunării generale, problema beneficiului și dezvoltării

societății fiind tot de competența acesteia, instanța neputând să se substituie

voinței societare.

Ca urmare se constată că

recursul este nefondat și conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.C.M. împotriva deciziei nr. 506 din 21 noiembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.