ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2394/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 31 octombrie 2007, reclamantul P.C.M., în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC N. SA Pantelimon, solicitând ca instanța să anuleze hotărârea A.G.E.A. SC N. SA din 21 septembrie 2007 prin care s-a decis reducerea capitalului social al societății, hotărâre pe care consideră că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, cu cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ. A arătat în cererea sa că, în fapt, A.G.A.

SC N. SA a fost convocată, la data de 20 septembrie 2007, și întrucât nu a fost întrunit numărul de acționari, aceasta a avut loc a doua zi, respectiv 21 septembrie 2007, având ca ordine de zi prezentarea informării privind situația pierderilor contabile înregistrate în anii 1998, 1999, 2000, însoțită de documentația aferentă, prezentarea raportului auditoriului financiar cu privire la situația pierderilor financiar-contabile ale societății înregistrate pe perioada mai sus menționată, discuții pe marginea informării și auditoriului financiar, aprobarea propunerilor de reducere a capitalului social al SC N. SA cu suma de 9.480.174,2 lei de la 14.220.261,3 lei la 4.740.087,1 lei, inclusiv cu modificările și completările intervenite prin art. 19 alin. (4) din Legea nr. 259/2007, valoarea fiecărei acțiuni fiind diminuată cu 0,2 lei/acțiune, de la 0,3/acțiune la 0,1 lei/acțiune, aprobarea actului adițional modificator al actului constitutiv al SC N. SA ca urmare a diminuării capitalului social efectuată exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente perioadei anterioare privatizării integrale a societății, respectiv anii 1998, 1999, 2000 precum și desemnarea persoanei împuternicite să reprezinte SC N. SA pentru întocmirea tuturor formalităților privind înregistrarea și publicarea hotărârilor adoptate de către A.G.E.A.

A. precizat în continuare că toate punctele din ordinea de zi au fost adoptate cu un procent de 69,86 din capitalul social al societății, reclamantul fiind unul dintre acționarii care au votat împotriva reducerii capitalului social întrucât această decizie încalcă prevederile legale în vigoare.

În drept a invocat dispozițiile art. 101 alin. (1) și art. 120 din Legea nr. 31/1990 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, susținând că aceste dispoziții nu au fost respectate întrucât la 21 septembrie 2007 dreptul de vot al reclamantului a fost încălcat prin faptul că reprezentanții societății i-au recunoscut doar 1.476 de acțiuni, cu consecința aceluiași număr de drepturi de vot, din totalul de peste 65.000 drepturi de vot și că SC N. SA fiind o societate cotată la bursă, administratorii societății erau obligați să solicite un extras de la depozitul central pentru data de 11 septembrie 2007, care să evidențieze structura capitalului social la data de referință stabilită în convocator.

La data de 21 septembrie 2007, administratorii societății au prezentat un registru al acționarilor care nu evidenția structura reală a numărului de acțiuni deținut de fiecare dintre acționari iar accesul în sală a fost validat de angajații societății care treceau după bunul plac numărul de acțiuni de care beneficia fiecare acționar așa încât a susținut că data de referință la care s-a raportat societatea este alta decât cea prevăzut în convocator încălcându-se astfel prevederile art. 120 din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia „acționarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporțional cu numărul de acțiuni pe care le posedă”, or societatea nedeținând la data adoptării hotărârii, un extras de la depozitul central care să evidențieze numărul real de acțiuni al reclamantului i-a fost încălcat dreptul de a-și exercita dreptul în A.G.E.A., corespunzător numărului de acțiuni deținute.

A susținut în continuare nelegalitatea hotărârii adoptate deoarece raportul prezentat de consiliul de administrație al societății a făcut referire la pierderi înregistrate de societate pe o perioadă mai mare de cinci ani, că valoarea pierderilor menționate de acest raport se ridică la suma de 15.207.558,08 lei aferente anilor 1998, 1999, 2000, 2001 reducerea capitalului urmând a se face cu suma de 9.480.174,20 lei, sumă care nu acoperă pierderile societății, motiv pentru care s-a decis ca profitul anilor 2007 și 2008 să fie folosit pentru recuperarea pierderilor aferente 2002, 2003, chiar dacă nu se știa la acea dată dacă va exista un profit, restul pierderilor nerecuperate urmând a fi acoperită din profitul net al anilor 2009 și următorii, hotărârea încălcând prevederile codului fiscal conform căruia recuperarea pierderilor se va face în ordinea înregistrării acestora și nu aleatoriu, cum a decis în acest caz societatea.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția puterii lucrului judecat, excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acestei acțiuni, excepția nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei semnăturii reclamantului. În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din ședința publică de la data de 6 februarie 2008 instanța de fond a respins excepțiile invocate de intimată fiind fixat termen de judecată la 12 martie 2008. Prin sentința civilă nr. 3958 din 19 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a făcut dovada nelegalității hotărârii știut fiind că nu orice pierdere naște obligația societății de a reduce capitalul social ci doar pentru pierderile suferite de activul net al societății care se micșorează sub limita capitalului social, caz în care reducerea capitalului social este egal cu valoarea capitalului net pierdut, că hotărârea a fost luată în spiritul dispozițiilor 69 din Legea nr. 31/1990 care obligă la reducerea capitalului social, dacă activul net contabil este mai mic decât valoarea capitalului social și a apreciat instanța că nu s-ar fi putut efectua reducerea capitalului social în valoare de 14.220.261,3 lei cu valoare egală cu cea a pierderilor de 15.207.558 lei, întrucât valoarea capitalului social ar fi devenit egală cu zero situație nepermisă în dispozițiile Legii nr. 31/1990 și că reducerea capitalului social s-ar fi putut efectua cel mult până la suma de 90.000 lei, urmând ca asociații să hotărască fie dizolvarea societății fie reintegrarea capitalului social.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) C. fisc., instanța de fond a reținut că acesta nu poate constitui motiv de nulitate a hotărârii A.G.E.A. și, eventual poate atrage sancțiuni contravenționale pentru încălcarea obligațiilor din raportul juridic fiscal ce revin societății în calitatea sa contribuabil. A mai reținut instanța că inexistența beneficiului societății datorat acestei decizii excede controlului judiciar, anularea hotărârii putând fi dispusă doar conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei decizii, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 506 din 21 noiembrie 2008. Curtea a reținut că nerecunoașterea numărului de 65.000 de acțiuni ale reclamantului în loc de 1.746 care au fost consemnate în procesul verbal, nu poate atrage nulitatea hotărârii deoarece reclamantul nu deținea mai mult de 0,001 % din totalul capitalului social, fiind singurul acționar care a votat împotrivă, votul acestuia neputând influența adoptarea hotărârii care a fost luată cu un cvorum de 99,99 % din votul celor prezenți și care reprezintă voința celor 15.000 acționari ai societății, reclamantul nefăcând dovada vătămării vreunui interes public sau privat al societății care să-l îndreptățească în a solicita anularea hotărârii.

A mai reținut instanța de apel că și cel de-al doilea motiv de nulitate invocat în temeiul art. 26 din Legea nr. 571/2003 urmează a fi respins pentru aceleași motive pentru care a fost respins și de instanța de fond. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs reclamantul a reiterat situația de fapt și de drept prezentată în cererea de chemare în judecată susținând că atât instanța de apel cât și cea de fond nu au analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, că instanța de apel nu a analizat și nu a avut în vedere două aspecte extrem de importante evidențiate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv: structura reală a acționariatului care nu corespunde cu cea evidențiată în hotărârea A.G.E.A., imposibilitatea exprimării votului corespunzător acțiunilor deținute, instanța de apel neavând în vedere la pronunțarea hotărârii nici prevederile legale privitoare la modul de reducere a capitalului social.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 invocat ca temei de drept al acțiunii, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv putând fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de ședință.

Art. 101 alin. (1) din aceeași lege, prevede că orice acțiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, iar art. 120 din Legea nr. 31/1990 modificată dispune că acționarii exercită dreptul lor la vot în adunarea generală proporțional cu numărul de acțiuni pe care le posedă cu excepția prevăzută de art. 101 alin. (2) potrivit căruia actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparținând acționarilor care posedă mai mult de o acțiune. Raportând aceste dispoziții legale la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea sau încălcarea greșită a legii, Curtea constată că motivele invocate de recurent în cererea de recurs nu se încadrează în condițiile cerute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât Hotărârea nr. 21/2007 a A.G.E.A. SC N. SA a fost adoptată cu un cvorum de 69,86 % din capitalul social al SC N. SA, fiind îndeplinite condițiile stabilite de art. 115 din Legea nr. 31/1990 modificată și art. 14 din Statutul SC N. SA, referitoare la validitatea hotărârilor luate în adunările generale extraordinare. Motivul invocat de recurent în sensul neîndeplinirii condițiilor cerute de lege privind recunoașterea numărului de 65.778 drepturi de vot la adoptarea Hotărârii nr. 21/2007 a A.G.E.A. SC N. SA nu are suport legal în a dispune anularea acesteia, deoarece pe de o parte chiar și în situația în care ar fi fost înregistrat cu acest număr de acțiuni față de 1.476, reclamantul nu ar fi putut influența hotărârea majorității de 99,99 % al celor prezenți, neputând înfrânge voința celor 15.000 de acționari ai societății, reclamantul fiind singurul care a votat împotrivă.

Pe de altă parte reclamantul nu a justificat modul în care a fost prejudiciat prin această hotărâre, neprecizând cum și în ce procent ar fi putut influența majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți. Anularea hotărârii adunării generale este rezultatul neîndeplinirii majorității voturilor, nu a înregistrării eronate a numărului de acțiuni deținute de un acționar care chiar dacă ar fi fost înregistrate corect nu ar fi putut influența validitatea hotărârii, neputând înfrânge majoritatea prevăzută de lege pentru adoptarea unei hotărâri valide a adunării generale extraordinare.

În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, Curtea constată că articolul mai sus menționat reglementează pierderile fiscale, dispoziția alin. (1) teza I reglementând situația când „pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii cinci ani consecutivi” iar teza a II-a statuând că „recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora”.

De reținut este faptul că în motivele invocate de recurent privind încălcarea sau aplicarea greșită a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, acesta nu justifică în ce constă nelegalitatea aplicării acestui articol ci doar formulează niște supoziții de genul „această reducere a fost adoptată tocmai pentru a acoperi anumite nereguli făcute de acționarul majoritar”, „vom depune în susținerea prezentului recurs înscrieri care atestă faptul că președintele consiliului de administrație declară că banii la N. sunt doar .. așa .. pe hârtie .. și că la fel e și cu profitul societății”, aceste susțineri rămânând la stadiul unor simple afirmații care nu justifică nelegalitatea aplicării textului de lege menționat.

Curtea constată că adunarea generală a aprobat reducerea capitalului social al SC N. SA în condițiile legii, exclusiv în scopul acoperirii pierderilor contabile aferente perioadei anterioare privatizării integrale a societății respectiv anii 1998, 1999 și 2000, reducerea efectuându-se prin metoda diminuării valorii nominale a acțiunilor astfel încât să fie păstrată nemodificată ponderea procentuală a participării fiecărui acționar în structura capitalului social al SC N. SA, că la dosar nu există dovezi cum că reducerea de capital s-ar fi hotărât cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, că s-a analizat și argumentat necesitatea măsurilor privind reducerea de capital social având în vedere că activul net este mai mic decât valoarea capitalului social și că acesta nu poate fi redus sub valoarea de 90.000 lei, atribuția aprobării reducerii capitalului și acoperirii pierderilor fiind în exclusivitate a adunării generale, problema beneficiului și dezvoltării societății fiind tot de competența acesteia, instanța neputând să se substituie voinței societare.

Ca urmare se constată că recursul este nefondat și conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.M. împotriva deciziei nr. 506 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.