ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5182/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 8 februarie 2002, B.G.C.A., a solicitat A.P.A.P.S., în calitate de moștenitoare a autorilor A. și G.V., acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru acțiunile S.A.R.M.T., actualmente SC F. SA, acțiuni pe care le-a estimat valoric la suma de 16.940.031.670 lei vechi. Întrucât entitatea investită cu soluționarea notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta s-a adresat instanței solicitând, prin acțiunea formulată la 29 noiembrie 2005, în contradictoriu cu A.V.A.S., obligarea pârâtei de a răspunde notificării și respectiv de a stabili valoarea recalculată a acțiunilor, în funcție de care urmează a face oferta privind măsurile reparatorii prin echivalent ce i se cuvin, în calitate de persoană îndreptățită, conform legii.

Investită inițial cu soluționarea litigiului, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 552 din 12 ianuarie 2006, a admis excepția necompetenței materiale, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară republicării. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 449 din 24 martie 2006, a admis cererea și a obligat pârâta A.V.A.S., la soluționarea notificării nr. 356 din 8 februarie 2002, formulată de reclamantă, reținând în esență că pârâta nu a respectat dispozițiile legii, vizând termenul în care solicitarea formulată pe calea notificării, trebuia să-și găsească soluționarea, fie în sensul reținerii temeiniciei acesteia, fie a netemeiniciei.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 664 A din 16 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul A.V.A.S. În cauză a declarat recurs în termen legal, A.V.A.S. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că, nu poate fi reținută culpa sa în ceea ce privește nesoluționarea notificării formulată de B.G.C.A., în condițiile în care reclamanta nu a răspuns solicitărilor repetate vizând completarea dosarului administrativ cu actele doveditoare necesare. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Din interpretarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. Din actele cauzei rezultă că, până la data formulării acțiunii, între persoana îndreptățită și pârâtă nu a existat o corespondență care să probeze, așa cum susține aceasta din urmă, refuzul reclamantei de a-și completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretențiilor formulate, adresa invocată de recurentă datând din 14 decembrie 2005, ulterior cererii introductive (f.33 – dosar 29888/299/2005 al Judecătoriei Sector 1 București).

Ca atare, în mod corect au reținut instanțele că, chiar acceptându-se teza că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depășit iar acțiunea vizând obligarea pârâtei de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condițiile în care a fost formulată la peste 3 ani de la data când reclamanta a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns. Or, așa cum în mod constant au statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității investite.

Cât privește competența pârâtei de a se pronunța asupra notificării, care i-a fost adresată la 8 februarie 2002, aspect invocat de altfel, direct în recurs, aceasta rezidă din însuși faptul sesizării precum și din împrejurarea că, potrivit probelor administrate la fond, patrimoniul fostei întreprinderi M.T. București, la care au fost acționari autorii reclamantei, a fost preluat de S.A. F., societate comercială din portofoliul A.V.A.S. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 664/A din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.