SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 24892/21 M.A.E. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 octombrie 2023 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta Lado Chanturia, Mattias Guyomar , judecători și Sophie Piquet, graffière de secțiune f.f. cererea nr. 24892/21 împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant nigerian, domnul M.A.E., născut în 1996, reprezentat de domnul G. Favrel, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 18 mai 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cu toate acestea, Curtea a Uniunii Europene, în special în ceea ce privește Curtea a Uniunii Europene, a decis să nu dezvăluie identitatea reclamantului, decizia de a trata în mod prioritar cererea (art. 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Regulamentul de procedură, măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură), Observațiile părților, după ce au făcut acest lucru în mod deliberat, fac ca decizia următoare să se refere la procedura de înfățișare a reclamantului, resortisant nigerian, care se declară homosexual, în țara sa de cetățenie și ridică obiecții întemeiate pe articolele 3, 8 și 13 din convenție. Din cauza temerilor legate de homosexualitatea sa, reclamantul ar fi părăsit Nigeria în 2014 și ar fi intrat în Franța în 2018. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2020, Tribunalul Judiciar din Metz l-a condamnat pentru fapte de zbor cu violență la un an de închisoare și i-a interzis teritoriul francez pe o perioadă de cinci ani. La 25 martie 2021, Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și apatrizi a respins cererea de azil a reclamantului, bazată pe orientarea sa sexuală, după o audiere în aceeași zi de videoconferință cu casa de curtoazie. La data de 26 martie 2021, prefectul Mosellei a luat, pentru executarea măsurii de interdicție judiciară a teritoriului francez luat împotriva reclamantului, un decret care stabilește Nigeria ca țară de destinație, precum și un decret de detenție administrativă. La 30 martie 2021 și 26 aprilie 2021, judecătorul pentru libertăți și detenție a autorizat prelungirea menținerii reclamantului în detenție administrativă pentru o perioadă maximă de 28 de zile. La 28 aprilie 2021, tribunalul pentru recurs a confirmat această a doua ordonanță. La 6 aprilie 2021, Tribunalul Administrativ din Nancy a respins acțiunile reclamantului de anulare a hotărârilor din 26 martie 2021, precum și de suspendare a executării măsurii în cauză pe durata procedurii în fața Curții naționale a dreptului de azil (CNDA). La 26 mai 2021, judecătorul pentru libertăți și detenție, sesizat de autoritatea prefecțională a unei cereri de prelungire a duratei detenției, a declarat că nu se va acorda dreptul la o astfel de cerere în lipsa unei perspective de la distanță care rezultă din suspendarea permiselor de liberă trecere de către autoritățile consulare nigeriene. La 27 mai 2021, sesizată de reclamant la 18 mai 2021, Curtea a decis să indice guvernului o măsură prin care îi ordona să nu trimită reclamantul în Nigeria pe durata procedurii în fața Curții în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. La 4 iunie 2021, sesizată de guvern, care se baza pe încetarea detenției administrative a reclamantului, Curtea a decis să nu accepte cererea de acordare a liberului de vamă a măsurii provizorii și a decis să prelungească măsura pe durata procedurii în fața acesteia. La 8 decembrie 2021, CNDA a recunoscut reclamantului calitatea de refugiat după ce a stabilit realitatea temerilor sale în caz de revenire în Nigeria, legate de apartenența sa la grupul social al persoanelor homosexuale din această țară. La 17 decembrie 2021, autoritățile franceze au eliberat un recipis de cerere de permis de ședere reclamantului în temeiul statutului său de refugiat. 11. La 8 aprilie 2022, instanța administrativă din Nancy a respins, prin ordonanță, cererea de anulare a hotărârii din 6 aprilie 2021, anularea hotărârii din 26 martie 2021, precum și suspendarea executării hotărârii din 26 martie 2021 și suspendarea executării măsurii din culpă pe durata procedurii în fața CNDA. Reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La 27 iunie 2023, reclamantul a fost reînnoit pentru cererea de permis de ședere a reclamantului în temeiul statutului său de refugiat. 13. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge, în cadrul componentelor sale materiale și procedurale, în cazul în care măsura este pusă în aplicare în mod direct către Nigeria, de a fi expus unor tratamente contrare acestei dispoziții, din cauza homosexualității sale. Invocând, de asemenea, art. 8 din Convenție, el susține că expulzarea sa ar aduce atingere vieții sale private și de familie, în măsura în care copilul său minor locuiește în Franța cu mama sa, care solicită azil. În cele din urmă, invocând art. 13 din Convenție, el consideră că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a-și exprima obiecțiile întemeiate pe necunoașterea articolului 3 din Convenție. Curtea amintește că un reclamant nu poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din Convenție decât dacă este sau a fost direct afectat de actul sau omisiunea în litigiu: este necesar să fie supus sau riscă ca acesta să suporte în mod direct efectele (a se vedea, în special, Norris c. Irlanda, 26 octombrie 1988, §§ 30 și 31, seria A n 142, și Medjari c. Franța (dec.) [comitet], 45196/15, § 31, 12 iunie 2018). De asemenea, Comisia reamintește că, în anumite cazuri, în care reclamanții se află sub controlul unei măsuri de laminare a cărei punere în aplicare nu este nici iminentă, nici apropiată, aceasta consideră că nu se pot declara victime în sensul articolului 34 din convenție (a se vedea în special Vijayanathan și Pusparajah c. Franța, 27 august 1992, § 46, seria A n 241-B, România (dec.) [comitet], nr. 60700/21, § 20, 22 iunie 2023 și Medjauri , citată anterior 15. În speță, Curtea arată că, în cazul în care reclamantul este încă vizat de condamnarea la o interdicție a teritoriului francez pe o perioadă de cinci ani (punctul 3 litera (c) mai sus) și prin la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, Curtea constată că statul pârât a eliberat reclamantului un permis de ședere pe acest temei (punctele 10 și 12 de mai sus). 16. Curtea deduce că reclamantul nu își asumă niciun risc de a se apropia de Nigeria și nu poate, la data la care ia o hotărâre, să se declare victima unei încălcări a articolelor 3 și 8 din convenție, în sensul articolului 34 din același text. 17. În aceste condiții, subliniind în același timp că, în cazul în care ar trebui luate decizii interne care să-i facă obiectul unui tratament inuman sau degradant sau al unui tratament degradant sau al unui tratament cu privire la viața sa privată și de familie, reclamantul ar avea posibilitatea de a sesiza o nouă cerere, Curtea concluzionează că, la data la care ia o hotărâre cu privire la obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolelor 3 și 8 din convenție, trebuie să fie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei acțiuni care să permită invocarea drepturilor și libertăților Convenției, astfel cum pot fi consacrate. Această dispoziție are drept consecință solicitarea unei căi de atac interne care să permită examinarea conținutului unui conținut de un mai mare decât cel al Convenției și să ofere redresarea corespunzătoare (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI 19. În speță, având în vedere concluzia la care aceasta a ajuns pe teren la art. 3 din Convenție, Curtea consideră că acest aspect nu poate fi considerat ca fiind pârât în sensul articolului 13 din Convenție. § 3 (a) și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4). 20. Având în vedere concluzia la care a ajuns Curtea în prezenta decizie, Comisia constată că măsura provizorie luată anterior în cadrul prezentei cereri nu mai este relevantă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 16 noiembrie 2023. Sophie Piquet Stephanie Morou-Vikström Grefier adjunct f.f. președinte
Requête n
o
24892/21
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 octobre 2023 en un comité composé de
:
Stéphanie Mourou-Vikström
, présidente
,
Lado Chanturia,
Mattias Guyomar
, juges
,
et de Sophie Piquet,
greffière adjointe
de section f.f.
,
Vu
:
la requête n
o
24892/21 contre la République française et dont un ressortissant nigérian, M. M.A.E. («
le requérant
») né en 1996, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement français («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. D. Colas, directeur des affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères,
la décision de ne pas dévoiler l’identité du requérant,
la décision de traiter en priorité la requête (article 41 du règlement de la Cour («
le règlement
»),
la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne la procédure d’éloignement du requérant, ressortissant nigérian, se déclarant homosexuel, vers son pays de nationalité. Il soulève des griefs tirés des articles 3, 8 et 13 de la Convention.
2.
En raison de craintes liées à son homosexualité, le requérant aurait quitté le Nigéria en 2014 et serait entré en France en 2018.
3
.
Par jugement du 30 novembre 2020, le tribunal judiciaire de Metz le condamna pour des faits de vol avec violences à un an d’emprisonnement et lui interdit le territoire français pendant une durée de cinq ans. La cour d’appel de Metz ramena la peine d’emprisonnement à une durée de six mois.
4.
Le 25 mars 2021, l’Office français de protection des réfugiés et apatrides rejeta la demande d’asile du requérant, fondée sur son orientation sexuelle, après une audition le même jour par visioconférence avec la maison d’arrêt.
5
.
Le 26 mars 2021, le préfet de Moselle prit, pour l’exécution de la mesure d’interdiction judiciaire du territoire français prise à l’encontre du requérant, un arrêté fixant le Nigéria comme pays de destination ainsi qu’un arrêté portant placement en rétention administrative.
6.
Les 30 mars 2021 et 26 avril 2021, le juge des libertés et de la détention autorisa la prolongation du maintien du requérant en rétention administrative pour une durée maximale de 28 jours. Le 28 avril 2021, la cour d’appel confirma cette seconde ordonnance.
7
.
Le 6 avril 2021, le tribunal administratif de Nancy rejeta les recours du requérant tendant à l’annulation des arrêtés du 26 mars 2021 ainsi qu’à la suspension de l’exécution de la mesure d’éloignement pendant la durée de la procédure devant la Cour nationale du droit d’asile (CNDA).
8.
Le 26 mai 2021, le juge des libertés et de la détention, saisi par l’autorité préfectorale d’une demande de prorogation de la durée de la rétention, dit n’y avoir lieu à faire droit à cette demande en l’absence de perspectives d’éloignement résultant de la suspension des laissez-passer par les autorités consulaires nigérianes.
9.
Le 27 mai 2021, saisie par le requérant le 18 mai 2021, la Cour décida d’indiquer au Gouvernement une mesure lui ordonnant de ne pas renvoyer le requérant vers le Nigéria pendant la durée de la procédure devant la Cour au titre de l’article 39 de son règlement. Le 4 juin 2021, saisie par le Gouvernement qui se fondait sur la fin de la rétention administrative du requérant, la Cour décida de ne pas faire droit à la demande de mainlevée de la mesure provisoire et décida de proroger la mesure pendant la durée de la procédure devant elle.
10
.
Le 8 décembre 2021, la CNDA reconnut la qualité de réfugié au requérant après avoir établi la réalité de ses craintes en cas de retour au Nigéria, liées à son appartenance au groupe social des personnes homosexuelles dans ce pays.
Le 17 décembre 2021, les autorités françaises délivrèrent un récépissé de demande de titre de séjour au requérant au titre de son statut de réfugié.
11.
Le 8 avril 2022, la cour administrative d’appel de Nancy rejeta par ordonnance la requête demandant l’annulation du jugement du 6 avril 2021, l’annulation de l’arrêté du 26 mars 2021 ainsi que la suspension de l’exécution de la mesure d’éloignement pendant la durée de la procédure devant la CNDA. Le requérant ne forma pas de pourvoi en cassation contre cette ordonnance devant le Conseil d’État.
12
.
Le 27 juin 2023, le récépissé de demande de titre de séjour du requérant au titre de son statut de réfugié fut renouvelé.
13.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint, dans ses volets matériel et procédural, en cas de mise à exécution de la mesure d’éloignement vers le Nigéria, d’être exposé à des traitements contraires à cette disposition, en raison de son homosexualité. Invoquant également l’article 8 de la Convention, il fait valoir que son expulsion porterait atteinte à sa vie privée et familiale dans la mesure où son enfant mineur réside en France avec sa mère, demandeuse d’asile. Enfin, invoquant l’article 13 de la Convention, il estime qu’il ne disposait pas d’un recours effectif pour formuler ses griefs tirés de la méconnaissance de l’article 3 de la Convention.
Sur la violation alléguée des articles 3 et 8 de la Convention
14.
La Cour rappelle qu’un requérant ne peut se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention que s’il est ou a été directement touché par l’acte ou omission litigieux
: il faut qu’il en subisse ou risque d’en subir directement les effets (voir, notamment,
Norris c. Irlande
, 26 octobre 1988, §§ 30 et 31, série A n
o
142, et
Medjaouri c. France
(déc.) [comité], n
o
45196/15, § 31, 12 juin 2018). Elle rappelle également que dans certaines affaires, où les requérants sont sous le coup d’une mesure d’éloignement dont la mise en œuvre n’est ni imminente ni proche, elle considère qu’ils ne peuvent pas se prétendre victimes au sens de l’article 34 de la Convention (
voir, notamment,
Vijayanathan et Pusparajah c. France
, 27 août 1992, §
46, série A n
o
Asy c. Roumanie
(déc.) [comité], n
o
60700/21, § 20, 22
juin
2023, et
Medjaouri
, précité).
15.
En l’espèce, la Cour relève que, si le requérant est toujours visé par la condamnation à une interdiction du territoire français pendant une durée de cinq ans (paragraphe
3 ci
‑
dessus) et par l’arrêté fixant le pays de destination (paragraphe 5 ci-dessus), la mise en œuvre de son éloignement vers le Nigéria n’est plus légalement possible compte tenu de la décision de la CNDA lui reconnaissant le statut de réfugié et du principe de non-refoulement attaché à ce dernier. Elle note en outre que l’État défendeur a délivré au requérant un titre de séjour sur ce fondement (paragraphes 10 et 12 ci
‑
dessus).
16.
La Cour en déduit que le requérant n’encourt pas de risque d’éloignement vers le Nigéria et ne peut, à la date à laquelle elle statue, se prétendre victime d’une violation des articles
3 et 8 de la Convention, au sens de l’article
34 de ce même texte.
17.
Dans ces conditions, tout en soulignant que si des décisions internes lui faisant courir un risque de subir des traitements inhumains ou dégradants ou d’atteinte à sa vie privée et familiale devaient être prises, le requérant aurait la possibilité de la saisir d’une nouvelle requête, la Cour en conclut qu’à la date à laquelle elle statue les griefs tirés de la violation des articles 3 et 8 de la Convention doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Sur la violation alléguée de l’article 13 de la Convention combiné à l’article 3
18.
La Cour rappelle que l’article 13 de la Convention garantit l’existence en droit interne d’un recours permettant de se prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu’ils peuvent s’y trouver consacrés. Cette disposition a pour conséquence d’exiger un recours interne habilitant à examiner le contenu d’un « grief défendable » fondé sur la Convention et à offrir le redressement approprié (voir, notamment,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
19.
En l’espèce, compte tenu de la conclusion à laquelle elle est parvenue sur le terrain de l’article 3 de la Convention, la Cour estime que ce grief ne saurait passer pour défendable au sens de l’article 13 de la Convention. Il s’ensuit que le grief présenté sous l’angle de l’article 13 est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35
3.a) et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
20.
Eu égard à la conclusion à laquelle est parvenue la Cour dans la présente décision, elle note que la mesure provisoire prise auparavant dans le cadre de la présente requête est désormais sans objet.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 16 novembre 2023.
Sophie Piquet
Stéphanie Mourou-Vikström
Greffière adjointe f.f.
Présidente