ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2880/2008

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 204/ PI din 14

martie 2008 a Tribunalului Timiș, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art.

99 și urm. C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe

inculpatul P.M., la un an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de minori, în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut

arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 28 martie 2007 și până

la zi.

A constatat că partea vătămată B.M.I., nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat

inculpatul să achite în favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut următoarea stare de fapt; pe baza probelor administrate și anume,

declarațiile inculpatului P.M., declarația părții vătămate B.I. și a martorilor

B.G., A.A., B.G., G.G., N.M., S.P. și P.M., indicate în rechizitoriul din acest

dosar, privind numai pe inculpatul minor P.M., părinții inculpatului fiind,

deja, condamnați, pentru aceleași infracțiuni, prin sentința penală nr. 720/ PI

din 10 decembrie 2007 a aceleiași instanțe, încă, nedefinitivă.

Inculpatul minor P.M. a cunoscut-o pe numita

B.M.I., minoră de 17 ani, în prima jumătate a anului 2002 și au început să

trăiască în concubinaj, cei doi locuind în imobilul din Timișoara al familiei

inculpatului.

Întrucât nu avea mijloace de subzistență, la

data de 18 noiembrie 2002, B.M.I., concubinul său și P.M., sora inculpatului,

au părăsit țara prin punctul de trecere al Frontierei Nădlac și s-au deplasat

spre localitatea Choissi Le Roi, de lângă Paris, unde se aflau mai multe rulote

– caravane, în care, locuiau cetățeni de etnie rromă, proveniți din România.

Din depozițiile martorilor audiați atât în

cursul urmăririi penale, cât și al judecății, din depozițiile părții vătămate B.M.I.,

precum și a numitei A.A. dată în cursul urmăririi penale și chiar a

inculpaților, prin coroborarea acestora cu depoziția martorului B.F., audiat în

Franța, prin comisie rogatorie, înscrisurile emise de autoritățile franceze,

care, s-au deplasat în interiorul acestei caravane cu prilejul constatării

săvârșirii unor fapte de furt de telefoane mobile, instanța și-a format părerea

că, în interiorul acelei caravane, majoritatea cetățenilor de etnie rromă nu

aveau un loc de muncă și pentru a-și asigura traiul se ocupau de cerșit.

Inițial, părinții inculpatului au recunoscut

în cursul urmăririi penale că se ocupau de cerșit, pentru ca, ulterior, să facă

precizarea că ei numesc cerșit, activitatea de a vinde flori și ziare, pe care

le cumpărau la prețuri modice și le revindeau, mai scump.

Aceeași poziție au avut în cursul judecății

și martora A.A., cât și martorii B.G. și B.G., părinții acesteia, martora P.M.,

sora inculpatului, martora G.G., martora N.M., martorul S.P.

Contrar susținerilor acestor persoane,

preocupate să convingă instanța că se întrețin din vânzarea de flori sau ziare,

instanța a reținut că inculpatul P.M. i-a cerut concubinei sale să meargă la

cerșit, ca să câștige bani. De altfel, B.M.I. a susținut că deși nu a fost de

acord să meargă la cerșit, ca urmare a amenințărilor cu bătaia, la care a fost

supusă, a cedat și a fost la cerșit, împreună cu inculpatul și cu părinții

acestuia, în principalele intersecții și magazine.

Partea vătămată a locuit în Franța, în

caravana în care locuia și inculpatul aproximativ 3-4 luni de zile. După

momentul reținerii inculpatului, pentru sustragerea unor telefoane mobile,

părinții inculpatului au început să o agreseze și să o oblige să meargă la

cerșit, iar după ieșirea inculpatului de la închisoare, acesta a avut o

conduită asemănătoare, celei anterioare. Aceasta nu a putut să ia legătura

telefonic cu părinții săi din România decât sub supravegherea inculpaților, iar

în conținutul convorbirilor era restricționată libertatea de a descrie

condițiile de viată, fiind obligată de aceștia să le comunice părinților, că

totul este bine.

Partea vătămată și-a menținut declarația dată

atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, iar

afirmațiile sale sunt confirmate de mama sa, martora B.R., care a arătat că, în

cele trei luni cât fiica sa a fost plecată, a avut discuții scurte cu aceasta

și nu a primit detalii despre condițiile de viață pe care fiica le avea, părinții

inculpatului inducându-i în eroare, prin afirmațiile lor că acolo toți lucrează

și câștigă bine.

La întoarcerea din închisoare, inculpatul s-a

întâlnit cu numita A.A., tot minoră, care a venit din România în aceeași

caravană, însoțită de părinții săi. Aceasta s-a angajat într-o relație cu

inculpatul. Părinții martorei A.A., martorii B.G. și B.G., confruntați cu

faptul că membrii caravanei cerșeau, au plecat în țară, dar la rugămintea

fiicei lor, au lăsat-o pe aceasta împreună cu inculpatul P.M., întrucât

intenționau să se căsătorească.

După întâlnirea cu martora A.A., inculpatul a

devenit agresiv cu partea vătămată B.M.I., conform spuselor acesteia. Faptul că

inculpatul se raliase într-o relație cu altă femeie a ajuns la urechile

părinților părții vătămate. în aceste condiții, aceștia au contactat pe

părinții inculpatului pentru a o aduce acasă pe fiica lor, apreciind că această

conduită nu era normală și presupunând că situația părții vătămate in

interiorul caravanei, nu era una pozitivă.

În data de 4 martie 2003, părinții

inculpatului P.M. au sosit în țară cu partea vătămată B.M.I., care, a reclamat

faptul că, anterior acestui moment, a fost agresată de inculpați datorită

refuzului de a participa la cerșit și datorită faptului că urmele de leziuni

erau vizibile, a fost ținută cu forța în apartamentul inculpaților din

Timișoara, vreme de o săptămână.

Existenta leziunilor a fost confirmată de

certificatul medico-legal nr. 307 din 11 martie 2003 care atestă că leziunile

pot data din 28 februarie 2003. Ele sunt susținute de afirmația părții

vătămate, că a fost agresată de inculpați și de afirmațiile părții vătămate,

care a arătat cum partea vătămată a fost adusă acasă cu un taxi și cum,

datorită leziunilor avute, a trebuit să o ducă la un medic legist.

Martora A.A. a declarat, inițial, că după

plecarea părinților săi în România, inculpatul a obligat-o să cerșească, pe

motiv că nu are cu ce să o întrețină și că a cerșit, în localitățile Creteil și

Paris, prin intersecții, pe străzi și la semafoare.

Atât partea vătămată B.M.I., cât și martora A.A.

au arătat că actele de identitate le erau păstrate de inculpat și părinții săi,

iar banii obținuți, câte 30-50 de euro și, respectiv, câte 60 de euro, pe zi,

erau cheltuiți, în exclusivitate de inculpat.

Prin sentință, inculpatului i s-au aplicat

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 având în vedere că, în

cursul urmăririi penale, inculpatul a denunțat și facilitat tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni la aceeași lege.

S-a avut în vedere, astfel, reducerea la

jumătate a limitelor de pedeapsă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

au declarat apeluri inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin

decizia penală nr. 107 din 26 iunie 2008, a respins apelul inculpatului, ca

fiind nefondat, și a admis recursul Parchetului, majorând pedeapsa principală

aplicată, de la un an și 3 luni închisoare, la 3 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată,

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 13 C. pen. și art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 678/2001.

S-a înlăturat interzicerea dreptului de a alege,

prevăzut de art. 64 lit. a) teza 1 C. pen.

În rest, au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii apelate.

S-a menținut starea de arest a inculpatului

și s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă, în continuare.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

În motivarea deciziei, s-a arătat că atât

pedeapsa principală cât și cea accesorie, n-au fost corect individualizate,

impunându-se modificările ce li s-au adus.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul P.M., susținând nelegalitatea și

netemeinicia acesteia, deoarece n-ar fi comis fapta imputată.

Recursul este nefondat.

Contrar susținerilor inculpatului, probele

administrate, la care s-au făcut numeroase trimiteri, demonstrează comiterea de

către inculpat a faptei imputate.

Faptul că inculpatul a întreținut relații de

concubinaj cu partea vătămată B.M.I., ca și cu martora A.A., cu care, are și un

copil, nu este de natură să excludă caracterul infracțional al faptei de a le

pune la cerșit, exercitând violențe și chiar limitându-le posibilitățile de comunicare,

mai ales că, tot el era beneficiarul banilor obținuți din practicarea

prostituției.

În raport cu cele arătate, Curtea urmează a

privi recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 107

din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca nefondat și a-l

respinge, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

menținând, astfel, decizia atacată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul

reținerii și arestării preventive.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat P.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 26 iunie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 28 martie 2007 la 19

septembrie 2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

septembrie 2008.