ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2880/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 204/ PI din 14 martie 2008 a Tribunalului Timiș, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 99 și urm. C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul P.M., la un an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă calificată. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 28 martie 2007 și până la zi.

A constatat că partea vătămată B.M.I., nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt; pe baza probelor administrate și anume, declarațiile inculpatului P.M., declarația părții vătămate B.I. și a martorilor B.G., A.A., B.G., G.G., N.M., S.P. și P.M., indicate în rechizitoriul din acest dosar, privind numai pe inculpatul minor P.M., părinții inculpatului fiind, deja, condamnați, pentru aceleași infracțiuni, prin sentința penală nr. 720/ PI din 10 decembrie 2007 a aceleiași instanțe, încă, nedefinitivă.

Inculpatul minor P.M. a cunoscut-o pe numita B.M.I., minoră de 17 ani, în prima jumătate a anului 2002 și au început să trăiască în concubinaj, cei doi locuind în imobilul din Timișoara al familiei inculpatului. Întrucât nu avea mijloace de subzistență, la data de 18 noiembrie 2002, B.M.I., concubinul său și P.M., sora inculpatului, au părăsit țara prin punctul de trecere al Frontierei Nădlac și s-au deplasat spre localitatea Choissi Le Roi, de lângă Paris, unde se aflau mai multe rulote – caravane, în care, locuiau cetățeni de etnie rromă, proveniți din România. Din depozițiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, din depozițiile părții vătămate B.M.I., precum și a numitei A.A.

dată în cursul urmăririi penale și chiar a inculpaților, prin coroborarea acestora cu depoziția martorului B.F., audiat în Franța, prin comisie rogatorie, înscrisurile emise de autoritățile franceze, care, s-au deplasat în interiorul acestei caravane cu prilejul constatării săvârșirii unor fapte de furt de telefoane mobile, instanța și-a format părerea că, în interiorul acelei caravane, majoritatea cetățenilor de etnie rromă nu aveau un loc de muncă și pentru a-și asigura traiul se ocupau de cerșit. Inițial, părinții inculpatului au recunoscut în cursul urmăririi penale că se ocupau de cerșit, pentru ca, ulterior, să facă precizarea că ei numesc cerșit, activitatea de a vinde flori și ziare, pe care le cumpărau la prețuri modice și le revindeau, mai scump.

Aceeași poziție au avut în cursul judecății și martora A.A., cât și martorii B.G. și B.G., părinții acesteia, martora P.M., sora inculpatului, martora G.G., martora N.M., martorul S.P. Contrar susținerilor acestor persoane, preocupate să convingă instanța că se întrețin din vânzarea de flori sau ziare, instanța a reținut că inculpatul P.M. i-a cerut concubinei sale să meargă la cerșit, ca să câștige bani. De altfel, B.M.I. a susținut că deși nu a fost de acord să meargă la cerșit, ca urmare a amenințărilor cu bătaia, la care a fost supusă, a cedat și a fost la cerșit, împreună cu inculpatul și cu părinții acestuia, în principalele intersecții și magazine. Partea vătămată a locuit în Franța, în caravana în care locuia și inculpatul aproximativ 3-4 luni de zile.

După momentul reținerii inculpatului, pentru sustragerea unor telefoane mobile, părinții inculpatului au început să o agreseze și să o oblige să meargă la cerșit, iar după ieșirea inculpatului de la închisoare, acesta a avut o conduită asemănătoare, celei anterioare. Aceasta nu a putut să ia legătura telefonic cu părinții săi din România decât sub supravegherea inculpaților, iar în conținutul convorbirilor era restricționată libertatea de a descrie condițiile de viată, fiind obligată de aceștia să le comunice părinților, că totul este bine.

Partea vătămată și-a menținut declarația dată atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, iar afirmațiile sale sunt confirmate de mama sa, martora B.R., care a arătat că, în cele trei luni cât fiica sa a fost plecată, a avut discuții scurte cu aceasta și nu a primit detalii despre condițiile de viață pe care fiica le avea, părinții inculpatului inducându-i în eroare, prin afirmațiile lor că acolo toți lucrează și câștigă bine. La întoarcerea din închisoare, inculpatul s-a întâlnit cu numita A.A., tot minoră, care a venit din România în aceeași caravană, însoțită de părinții săi. Aceasta s-a angajat într-o relație cu inculpatul. Părinții martorei A.A., martorii B.G. și B.G., confruntați cu faptul că membrii caravanei cerșeau, au plecat în țară, dar la rugămintea fiicei lor, au lăsat-o pe aceasta împreună cu inculpatul P.M., întrucât intenționau să se căsătorească.

După întâlnirea cu martora A.A., inculpatul a devenit agresiv cu partea vătămată B.M.I., conform spuselor acesteia. Faptul că inculpatul se raliase într-o relație cu altă femeie a ajuns la urechile părinților părții vătămate. în aceste condiții, aceștia au contactat pe părinții inculpatului pentru a o aduce acasă pe fiica lor, apreciind că această conduită nu era normală și presupunând că situația părții vătămate in interiorul caravanei, nu era una pozitivă. În data de 4 martie 2003, părinții inculpatului P.M. au sosit în țară cu partea vătămată B.M.I., care, a reclamat faptul că, anterior acestui moment, a fost agresată de inculpați datorită refuzului de a participa la cerșit și datorită faptului că urmele de leziuni erau vizibile, a fost ținută cu forța în apartamentul inculpaților din Timișoara, vreme de o săptămână.

Existenta leziunilor a fost confirmată de certificatul medico-legal nr. 307 din 11 martie 2003 care atestă că leziunile pot data din 28 februarie 2003. Ele sunt susținute de afirmația părții vătămate, că a fost agresată de inculpați și de afirmațiile părții vătămate, care a arătat cum partea vătămată a fost adusă acasă cu un taxi și cum, datorită leziunilor avute, a trebuit să o ducă la un medic legist. Martora A.A. a declarat, inițial, că după plecarea părinților săi în România, inculpatul a obligat-o să cerșească, pe motiv că nu are cu ce să o întrețină și că a cerșit, în localitățile Creteil și Paris, prin intersecții, pe străzi și la semafoare. Atât partea vătămată B.M.I., cât și martora A.A.

au arătat că actele de identitate le erau păstrate de inculpat și părinții săi, iar banii obținuți, câte 30-50 de euro și, respectiv, câte 60 de euro, pe zi, erau cheltuiți, în exclusivitate de inculpat. Prin sentință, inculpatului i s-au aplicat dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 având în vedere că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni la aceeași lege. S-a avut în vedere, astfel, reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 107 din 26 iunie 2008, a respins apelul inculpatului, ca fiind nefondat, și a admis recursul Parchetului, majorând pedeapsa principală aplicată, de la un an și 3 luni închisoare, la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 13 C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. S-a înlăturat interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza 1 C. pen. În rest, au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă, în continuare.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. În motivarea deciziei, s-a arătat că atât pedeapsa principală cât și cea accesorie, n-au fost corect individualizate, impunându-se modificările ce li s-au adus. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, deoarece n-ar fi comis fapta imputată. Recursul este nefondat. Contrar susținerilor inculpatului, probele administrate, la care s-au făcut numeroase trimiteri, demonstrează comiterea de către inculpat a faptei imputate. Faptul că inculpatul a întreținut relații de concubinaj cu partea vătămată B.M.I., ca și cu martora A.A., cu care, are și un copil, nu este de natură să excludă caracterul infracțional al faptei de a le pune la cerșit, exercitând violențe și chiar limitându-le posibilitățile de comunicare, mai ales că, tot el era beneficiarul banilor obținuți din practicarea prostituției.

În raport cu cele arătate, Curtea urmează a privi recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca nefondat și a-l respinge, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, decizia atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 28 martie 2007 la 19 septembrie 2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2008.