ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8077/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29

ianuarie 2007, reclamata Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată

pe pârâtul M.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, pe teritoriul Italiei,

în temeiul Legii nr. 248/2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la 28 noiembrie 2006, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 173/1997, pentru ședere nelegală pe teritoriul Italiei.

Prin sentința civilă nr. 754 din 30

martie 2007, Tribunalul Timiș a admis acțiunea a dispus restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei pe

o durată de 2 ani, respectiv până la 28 noiembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 5 lit. a) și art. 38

din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 293/A din 4 iunie 2007 a admis apelul pârâtului, a schimbat

sentința Tribunalului Timiș și a respins acțiunea reclamantei.

Astfel, instanța de apel a reținut

că, dreptul la liberă circulație este consființit și garantat de Constituție,

la art. 25, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului, în art. 13, îl

consacră ca un drept fundamental.

De asemenea, Convenția Europeană de

Drepturilor Omului consacră libertatea de circulație, România ratificând atât

Convenția cât și Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.

De la data de 1 ianuarie 2007 este

obligatorie pentru instanțele române aplicarea actelor normative ale Uniunii

Europene, inclusiv interpretarea legilor interne în acord cu dispozițiile

dreptului comunitar, așa încât, restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor români trebuie făcută în conformitate cu prevederile din

dreptul comunitar al Uniunii Europene.

Ca atare, instanța de apel a

apreciat că în condițiile în care nu au fost lezate valori ca ordinea publică,

siguranța publică ori sănătatea publică, greșit, instanța de fond a impus

restricționarea libertății de circulație a pârâtului în Italia, stat al Uniunii

Europene.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Reclamanta susține că pârâtul a fost

returnat din Italia la 28 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Dreptul la liberă circulație, nu

este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53

din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene

prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor

care au fost returnate dintr-un stat în baza acordului de readmisie, încalcă

prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale,

cum ar fi Convenția Europeană de Drepturilor Omului sau Tratatul de aderare

ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, prin care s-a negociat o perioadă

de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2007, așa încât

unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor

state.

Recurenta mai susține că Directiva

nu face parte din legislația internă, ci doar impune statelor membre o

obligație de rezultat, lăsând autorităților naționale, competențele legate de

forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Or, returnarea unui cetățean străin

se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acestui stat,

cum este și cazul în speță.

Recursul declarat este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

În mod corect, instanța de apel a

reținut că dreptul la libera circulație a persoanelor care au fost returnate în

baza unui acord de readmisie este în sine, contrară Constituției sau altor

instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, și doar

returnarea unei persoane în baza unui acord nu este suficientă pentru

justificarea măsurii solicitate de reclamantă.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca

fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație

a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne

ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate

lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de

sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu

poate cenzura măsura returnării pârâtului din Italia, luată în baza acordului

de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație

pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar

amenința conduita acestuia, una din valorile mai sus menționate.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România era obligată să respecte prevederile dreptului

comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a

statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților

europene, precum și prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și

Consiliului.

Într-adevăr, Directiva europeană

creează în sarcina statelor membre obligația implementării reglementării în

legea internă a prevederilor sale.

Cum însă, pentru motivele expuse

anterior, Legea nr. 248/2005 nu întrunește exigențele impuse de Directivă,

referitoare la condițiile limitării dreptului la liberă circulație, lăsând a se

înțelege că simpla returnare a unui cetățean român dintr-un alt stat este

suficientă pentru ca instanța să poată lua față de el măsura restrângerii

dreptului la liberă circulație pe viitor, în mod legal s-a dat efect direct

normei comunitare, care reprezintă un izvor de drept comunitar, dat fiind că

litigiul se poartă între stat și o persoană fizică.

Cum, în speță, reclamanta nu a fost

în măsură să probeze necesitatea și oportunitatea măsurii solicitate, față de

scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor

la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat de acesta se

privește ca nefondat și va fi respins, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 293A

din 4 iunie 2007

a

Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie

2007.