ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra revizuirii de față, reține următoarele: Prin cererea de revizuire formulată de revizuienta R.(A.)G.C. s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, dosar nr. 6240/2005 în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. fiind potrivnică decizia civilă nr. 55 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași. Revizuienta a susținut că sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și că deciziile civile nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, și a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea referindu-se la aspectul ca în cel de al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată de părți, instanța să nu fi discutat excepția. Dacă în cel de al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție, pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra excepției procesuale respective. Art. 322 pct. 2 prevede ca motiv de revizuire, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași cauză, între aceleași persoane, având același obiect.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii de lucru judecat. Deci excepția puterii de lucru judecat are caracter absolut și deci poate fi invocată și din oficiu, de către instanță, uneori este posibil ca în aceeași cauză, două instanțe deosebite sau chiar aceeași instanță, în dosare diferite, să pronunțe hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte să se prevaleze de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri. Astfel raportând cele expuse la situația celor două hotărâri considerate de revizuentă ca fiind potrivnice, sunt de reținut următoarele aspecte: Prin decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași s-a respins recursul declarat de A.G.C.

și A.C.N. împotriva deciziei civile nr. 106 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Iași. Astfel pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 4684 din 20 aprilie 2006 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea reclamantelor A.C.N. și A.G.C. împotriva pârâților M.M. și M.C. și s-a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Iași, și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți. Prin decizia civilă nr. 106 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Iași s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii principale, în evacuare și al admiterii cererii reconvenționale, respectiv al constatării dreptului de proprietate al pârâților M.M.

și M.C. asupra spațiului locativ situat în Iași, și s-a respins excepția autorității de lucru judecat. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Apartamentul în litigiu situat în Iași, compus din trei camere și dependințe a fost dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 29898/1992 de soții M.A. și M.M. M.A. a decedat la data de 7 februarie 1999, iar M.M. a decedat la data de 23 aprilie 1999. La data de 22 aprilie 1999 M.M. a instituit, prin testament olograf drept legatari universali pe pârâții apelanți M.M. și M.C. Investită fiind cu soluționarea cererilor de anulare a certificatului de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002 și cu ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă după defuncții M.A.

și M., Judecătoria Iași a pronunțat la data de 28 octombrie 2002 sentința civilă nr. 22060 rămasă definitivă și irevocabilă. Potrivit acesteia după defuncta M.M. au calitatea de moștenitori legali soțul supraviețuitor M.M. și descendentul de gradul I P.M. În masa succesorală rămasă după decujusul M.M. este cuprinsă și cota de ½ din apartamentul în litigiu. Apelanților M.M. și M.C. li s-a constatat calitatea de moștenitori testamentari ai decujusului M.M. din a cărui masă succesorală face parte cota indiviză de 5/8 din apartamentul în litigiu. Dispunându-se ieșirea din indiviziune li s-a atribuit apelanților apartamentul situat în Iași. Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002 prin care M.I.

a fost declarat unic moștenitor al defuncților săi părinți M.M. și M.M. La rândul lor, intimați A.C.N. și A.G.C. au încheiat la data de 6 martie 2002 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313. Obiectul convenției părților l-a constituit apartamentul în litigiu, dreptul de proprietate fiind transmis din patrimoniul vânzătorului M.I.. Calitatea de proprietar al imobilului era conferită la acea dată vânzătorului M.I. de certificatul de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002 ce a făcut obiect al litigiului înregistrat sub nr. 8665/2002 al Judecătoriei Iași unit cu contractul de vânzare-cumpărare prin care în patrimoniul defuncților săi părinți s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Acțiunea în evacuare de al cărei exercițiu uzează reclamanții-intimați este acea acțiune ce apără dreptul de creanță (de aceea este o acțiune personală) corelativ obligației de predare a bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului de exemplu în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar destinației pentru care a fost închiriat. Evacuarea presupune întotdeauna existența unor raporturi locative decurgând dintr-un contract de închiriere. Când se dispune evacuarea dintr-un apartament, ceea ce se are în vedere este inexistența titlului locativ al celui ce ocupă locuința, adică încetarea din diferite cauze, a dreptului de folosință locativă, este situația așa numitei evacuări pentru „lipsă de titlu” locativ.

Atunci când în discuție este însuși dreptul de proprietate titularul acestuia și-l poate apăra în cadrul unei acțiuni în revendicare. Revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva celui ce îi ocupă imobilul fără drept. Este adevărat că în situația în care locatorul este și proprietar acesta poate utiliza și acțiunea în revendicare dar și acțiunea în evacuare. Însă, în cazul în care între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar revendicarea pentru a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană. Aceasta este calea pe care trebuie să o utilizeze reclamanții. Văzându-și negat dreptul de proprietate asupra apartamentului aflat în posesia lor încă din anul 1998, pârâții-apelanți, așa cum corect a reținut și instanța de fond, au deschisă calea acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. De altfel, modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii reconvenționale fiind în favoarea pârâților nu constituie motiv al criticii în cadrul căii de atac a apelului pe care au promovat-o doar aceștia. Pârâții-reclamanți M.M. și M.C.-D. își reglementează dreptul lor de proprietate pe transmisiunea succesorală testamentară. Indiferent dacă succesiunea este legală sau testamentară, transmisiunea va avea loc din momentul în care decujus încetează din viață, în virtutea legii. Dreptul la moștenire este dobândit de moștenitori inclusiv cei testamentari (cazul în speță) în chiar momentul morții lui decujus, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei formalități. Teoria rezultă peremptoriu din dispozițiile art. 651 C. civ.

„succesiunea se deschide prin moarte” și ale art. 644 C. civ. „proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune prin legate”. Totodată, potrivit art. 688 C. civ. acceptarea produce efecte retroactiv din chiar momentul morții lui decujus. Existența în patrimoniul apelanților a dreptului de proprietate asupra testamentului încă din data de 23 aprilie 1999 (data decesului lui M.M.) dată de efectul declarativ al partajului stabilit prin art. 786 C. civ. Prin împărțeală comoștenitorul nu primește nimic de la ceilalți comoștenitori și nici nu le transmite nimic. Printr-o ficțiune a legii se consideră că fiecare moștenitor a primit proprietatea bunurilor direct de la defunct din chiar ziua deschiderii succesiunii.

Împărțeala nu face decât să declare care sunt bunurile care au aparținut întotdeauna copărtașului. Atribuirea în lotul apelanților, prin sentința civilă nr. 22060 din 28 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria Iași, a apartamentului în litigiu face ca aceștia să fi dobândit dreptul de proprietate la data deschiderii succesiunii decujusului M.M., astfel că intimații A.C.N. și A.G.C. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 313 din 6 martie 2002 cu un neproprietar. Mai mult decât atât titlul de proprietate al reclamanților intimați are data certă (6 martie 2004) ulterioară posesiei pe care o exercită încă din anul 1998 pârâții – apelanți asupra apartamentului în litigiu.

Decizia civilă nr. 1704 din 5 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași nu se impune instanței în soluționarea prezentului litigiu având în vedere limitele în care instanța a stabilit situația de fapt și de drept, limite determinate de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare nr. 313/2002. Analiza instanței s-a circumscris contextului în care vânzarea lucrului aparținând altei persoane este sancționată cu nulitatea absolută. Nu în ultimul rând tribunalul are în vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de către apelanți, de plin drept fără o prealabilă intabulare în cartea funciară. În acest sens dispune art. 26 din Legea nr. 7/1996 republicată Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți fără înscrierea în cartea funciară când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune.

Excepția autorității de lucru judecat nu poate fi primită, sentința civilă nr. 4354 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei nu se impune judecata prezentului litigiu întrucât ordonanța președențială nu are putere de lucru judecat față de procesul de fond, fie că acesta este în curs de judecată fie că a fost angajat ulterior între părți. Această hotărâre a fost astfel menținută prin decizia civilă nr. 4456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, prin respingerea recursului declarat de reclamantele A.G.C. și A.C. Instanța de recurs a reținut că referitor la excepția autorității de lucru judecat, procesul ce a avut loc anterior între părți, finalizat prin decizia civilă nr. 5 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași a avut alt obiect și altă cauză decât prezentul litigiu, nefiind deci întrunite condițiile prevăzute de art. 120 C. civ.

Astfel, reține instanța de recurs, în cauza respectivă, reclamanții M.M. și M.C. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313 din 16 martie 2002 încheiat între pârâții A.C.N. și A.G.C., și vânzătorul M.I., motivat de faptul că pârâții sunt de rea credință întrucât au cunoscut că apartamentul ce făcea obiectul vânzării era proprietatea reclamanților. Instanța de recurs a reținut că litigiul actual dintre părți are însă ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți M.M. și C., în calitate de moștenitori, asupra apartamentului ce a aparținut autorului lor M.I., titularul de drept, fiind dispozițiunile art. 111 C. proc.

civ. Existența autorității de lucru judecat, reține astfel instanța de recurs, presupune în conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ. tripla identitate de părți, obiect și cauză. Or, reține instanța de recurs, obiectul primului proces l-a constituit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de A.C.N. și G.C. și nu constatarea dreptului de proprietate al vreuneia dintre părți asupra imobilului din litigiu. Se mai reține în decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași că nici cauza celor două pricini nu este aceeași. Dacă în primul proces pretenția reclamanților se întemeiat pe reaua credință a cumpărătorilor la încheierea convenției și pe fraudarea intereselor adevăratelor proprietari, în cel de față, cererea reconvențională se fundamentează pe calitatea pârâților-reclamanți de moștenitori ai defunctului M.I.

Pentru aceste aspecte, instanța de recurs a respins critica recurenților privind ignorarea existenței autorității de lucru judecat de către instanța de apel, ca fiind nefondată. Astfel din decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, rezultă fără posibilitate de echivoc, că instanța a analizat excepția autorității de lucru judecat și a respins-o, situație în care părțile nu mai pot reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra excepției procesuale respective. Dacă s-ar admite cererea de revizuire așa cum solicită revizuienții A.C. și R.(A.)G.C., ar însemna ca instanța în revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă decizii, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției puterii de lucru judecat cu alte cuvinte, să se exercite un control judiciar care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

Astfel prin prisma celor expuse, nefiind întrunite cerințele cumulative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta R.(A.)G.C. împotriva deciziei nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2010.