ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra revizuirii de față, reține următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată

de revizuienta R.(A.)G.C. s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 456 din 22

octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, dosar nr. 6240/2005 în temeiul art. 322

pct. 7 C. proc. civ. fiind potrivnică decizia civilă nr. 55 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași.

Revizuienta a susținut că sunt

întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și că deciziile civile nr.

456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași a fost dată cu încălcarea

autorității de lucru judecat.

Examinând cererea de revizuire prin

prisma motivelor invocate, și a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea pentru contrarietate de

hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții,

una dintre acestea referindu-se la aspectul ca în cel de al doilea proces să nu

se fi invocat excepția de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată de părți,

instanța să nu fi discutat excepția.

Dacă în cel de al doilea proces,

prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins excepția puterii de lucru

judecat, partea nu mai poate reitera aceeași excepție, pe calea revizuirii,

deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra excepției procesuale

respective.

Art. 322 pct. 2 prevede ca motiv de

revizuire, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de

același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași cauză, între aceleași

persoane, având același obiect.

Fundamentul acestui motiv de

revizuire îl reprezintă instituția puterii de lucru judecat. Deci excepția

puterii de lucru judecat are caracter absolut și deci poate fi invocată și din

oficiu, de către instanță, uneori este posibil ca în aceeași cauză, două

instanțe deosebite sau chiar aceeași instanță, în dosare diferite, să pronunțe

hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte să se prevaleze de hotărârea

care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât

prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri.

Astfel raportând cele expuse la

situația celor două hotărâri considerate de revizuentă ca fiind potrivnice,

sunt de reținut următoarele aspecte:

Prin decizia civilă nr. 456 din 22

octombrie 2007 a Curții de Apel Iași s-a respins recursul declarat de A.G.C. și

A.C.N. împotriva deciziei civile nr. 106 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Iași.

Astfel pentru a pronunța această

hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4684 din 20

aprilie 2006 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea reclamantelor A.C.N. și A.G.C.

împotriva pârâților M.M. și M.C. și s-a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul

situat în Iași, și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți.

Prin decizia civilă nr. 106 din 9

februarie 2007 a Tribunalului Iași s-a schimbat în parte hotărârea instanței de

fond în sensul respingerii acțiunii principale, în evacuare și al admiterii

cererii reconvenționale, respectiv al constatării dreptului de proprietate al

pârâților M.M. și M.C. asupra spațiului locativ situat în Iași, și s-a respins

excepția autorității de lucru judecat.

Pentru a pronunța această hotărâre

au fost reținute următoarele considerente:

Apartamentul în litigiu situat în

Iași, compus din trei camere și dependințe a fost dobândit în proprietate prin

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 29898/1992 de soții M.A.

și M.M. M.A. a decedat la data de 7 februarie 1999, iar M.M. a decedat la data

de 23 aprilie 1999. La data de 22 aprilie 1999 M.M. a instituit, prin testament

olograf drept legatari universali pe pârâții apelanți M.M. și M.C.

Investită fiind cu soluționarea

cererilor de anulare a certificatului de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002 și

cu ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă după defuncții

M.A. și M., Judecătoria Iași a pronunțat la data de 28 octombrie 2002 sentința

civilă nr. 22060 rămasă definitivă și irevocabilă. Potrivit acesteia după

defuncta M.M. au calitatea de moștenitori legali soțul supraviețuitor M.M. și

descendentul de gradul I P.M. În masa succesorală rămasă după decujusul M.M.

este cuprinsă și cota de ½ din apartamentul în litigiu. Apelanților M.M.

și M.C. li s-a constatat calitatea de moștenitori testamentari ai decujusului M.M.

din a cărui masă succesorală face parte cota indiviză de 5/8 din apartamentul

în litigiu. Dispunându-se ieșirea din indiviziune li s-a atribuit apelanților

apartamentul situat în Iași. Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus

anularea certificatului de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002 prin care M.I. a

fost declarat unic moștenitor al defuncților săi părinți M.M. și M.M.

La rândul lor, intimați A.C.N. și A.G.C.

au încheiat la data de 6 martie 2002 contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 313. Obiectul convenției părților l-a constituit

apartamentul în litigiu, dreptul de proprietate fiind transmis din patrimoniul

vânzătorului M.I.. Calitatea de proprietar al imobilului era conferită la acea

dată vânzătorului M.I. de certificatul de moștenitor nr. 40 din 1 martie 2002

ce a făcut obiect al litigiului înregistrat sub nr. 8665/2002 al Judecătoriei

Iași unit cu contractul de vânzare-cumpărare prin care în patrimoniul

defuncților săi părinți s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra

apartamentului.

Acțiunea în evacuare de al cărei

exercițiu uzează reclamanții-intimați este acea acțiune ce apără dreptul de

creanță (de aceea este o acțiune personală) corelativ obligației de predare a

bunului închiriat. Această acțiune se află doar la îndemâna celui ce a

închiriat (a locatorului) și poate fi folosită când chiriașul refuză predarea bunului

de exemplu în cazul în care locațiunea a încetat ori se folosește bunul contrar

destinației pentru care a fost închiriat. Evacuarea presupune întotdeauna

existența unor raporturi locative decurgând dintr-un contract de închiriere.

Când se dispune evacuarea dintr-un

apartament, ceea ce se are în vedere este inexistența titlului locativ al celui

ce ocupă locuința, adică încetarea din diferite cauze, a dreptului de folosință

locativă, este situația așa numitei evacuări pentru „lipsă de titlu” locativ.

Atunci când în discuție este însuși

dreptul de proprietate titularul acestuia și-l poate apăra în cadrul unei

acțiuni în revendicare. Revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor

îndreptată împotriva celui ce îi ocupă imobilul fără drept.

Este adevărat că în situația în care

locatorul este și proprietar acesta poate utiliza și acțiunea în revendicare

dar și acțiunea în evacuare. Însă, în cazul în care între părți nu s-a încheiat

un contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar revendicarea pentru

a reintra în stăpânirea bunului deținut fără drept de o altă persoană. Aceasta

este calea pe care trebuie să o utilizeze reclamanții.

Văzându-și negat dreptul de

proprietate asupra apartamentului aflat în posesia lor încă din anul 1998,

pârâții-apelanți, așa cum corect a reținut și instanța de fond, au deschisă

calea acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. De

altfel, modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii

reconvenționale fiind în favoarea pârâților nu constituie motiv al criticii în

cadrul căii de atac a apelului pe care au promovat-o doar aceștia.

Pârâții-reclamanți M.M. și M.C.-D.

își reglementează dreptul lor de proprietate pe transmisiunea succesorală

testamentară. Indiferent dacă succesiunea este legală sau testamentară,

transmisiunea va avea loc din momentul în care decujus încetează din viață, în

virtutea legii. Dreptul la moștenire este dobândit de moștenitori inclusiv cei

testamentari (cazul în speță) în chiar momentul morții lui decujus, fără să fie

necesară îndeplinirea vreunei formalități. Teoria rezultă peremptoriu din

dispozițiile art. 651 C. civ. „succesiunea se deschide prin moarte” și ale art.

644 C. civ. „proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin

succesiune prin legate”. Totodată, potrivit art. 688 C. civ. acceptarea produce

efecte retroactiv din chiar momentul morții lui decujus.

Existența în patrimoniul apelanților

a dreptului de proprietate asupra testamentului încă din data de 23 aprilie

1999 (data decesului lui M.M.) dată de efectul declarativ al partajului

stabilit prin art. 786 C. civ. Prin împărțeală comoștenitorul nu primește nimic

de la ceilalți comoștenitori și nici nu le transmite nimic. Printr-o ficțiune a

legii se consideră că fiecare moștenitor a primit proprietatea bunurilor direct

de la defunct din chiar ziua deschiderii succesiunii. Împărțeala nu face decât

să declare care sunt bunurile care au aparținut întotdeauna copărtașului.

Atribuirea în lotul apelanților,

prin sentința civilă nr. 22060 din 28 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria

Iași, a apartamentului în litigiu face ca aceștia să fi dobândit dreptul de

proprietate la data deschiderii succesiunii decujusului M.M., astfel că

intimații A.C.N. și A.G.C. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 313

din 6 martie 2002 cu un neproprietar.

Mai mult decât atât titlul de

proprietate al reclamanților intimați are data certă (6 martie 2004) ulterioară

posesiei pe care o exercită încă din anul 1998 pârâții – apelanți asupra

apartamentului în litigiu.

Decizia civilă nr. 1704 din 5

noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași nu se impune instanței în

soluționarea prezentului litigiu având în vedere limitele în care instanța a

stabilit situația de fapt și de drept, limite determinate de obiectul cererii

de chemare în judecată respectiv constatare nulitate absolută contract de

vânzare-cumpărare nr. 313/2002. Analiza instanței s-a circumscris contextului

în care vânzarea lucrului aparținând altei persoane este sancționată cu

nulitatea absolută.

Nu în ultimul rând tribunalul are în

vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de către apelanți, de plin

drept fără o prealabilă intabulare în cartea funciară. În acest sens dispune

art. 26 din Legea nr. 7/1996 republicată Dreptul de proprietate și celelalte

drepturi reale sunt opozabile față de terți fără înscrierea în cartea funciară

când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune.

Excepția autorității de lucru

judecat nu poate fi primită, sentința civilă nr. 4354 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei nu se impune judecata prezentului litigiu întrucât ordonanța președențială nu are

putere de lucru judecat față de procesul de fond, fie că acesta este în curs de

judecată fie că a fost angajat ulterior între părți.

Această hotărâre a fost astfel

menținută prin decizia civilă nr. 4456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel

Iași, prin respingerea recursului declarat de reclamantele A.G.C. și A.C.

Instanța de recurs a reținut că

referitor la excepția autorității de lucru judecat, procesul ce a avut loc

anterior între părți, finalizat prin decizia civilă nr. 5 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași a avut alt obiect și altă cauză decât prezentul litigiu, nefiind deci

întrunite condițiile prevăzute de art. 120 C. civ.

Astfel, reține instanța de recurs,

în cauza respectivă, reclamanții M.M. și M.C. au solicitat constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313

din 16 martie 2002 încheiat între pârâții A.C.N. și A.G.C., și vânzătorul M.I.,

motivat de faptul că pârâții sunt de rea credință întrucât au cunoscut că

apartamentul ce făcea obiectul vânzării era proprietatea reclamanților.

Instanța de recurs a reținut că

litigiul actual dintre părți are însă ca obiect constatarea dreptului de

proprietate al pârâților reclamanți M.M. și C., în calitate de moștenitori,

asupra apartamentului ce a aparținut autorului lor M.I., titularul de drept,

fiind dispozițiunile art. 111 C. proc. civ.

Existența autorității de lucru

judecat, reține astfel instanța de recurs, presupune în conformitate cu

dispozițiile art. 1201 C. civ. tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Or, reține instanța de recurs,

obiectul primului proces l-a constituit constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de A.C.N. și G.C. și nu constatarea

dreptului de proprietate al vreuneia dintre părți asupra imobilului din litigiu.

Se mai reține în decizia civilă nr.

456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași că nici cauza celor două

pricini nu este aceeași.

Dacă în primul proces pretenția

reclamanților se întemeiat pe reaua credință a cumpărătorilor la încheierea

convenției și pe fraudarea intereselor adevăratelor proprietari, în cel de

față, cererea reconvențională se fundamentează pe calitatea pârâților-reclamanți

de moștenitori ai defunctului M.I.

Pentru aceste aspecte, instanța de

recurs a respins critica recurenților privind ignorarea existenței autorității

de lucru judecat de către instanța de apel, ca fiind nefondată.

Astfel din decizia civilă nr. 456

din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, rezultă fără posibilitate de

echivoc, că instanța a analizat excepția autorității de lucru judecat și a

respins-o, situație în care părțile nu mai pot reitera aceeași excepție pe

calea revizuirii, deoarece se opune însăși puterea de lucru judecat asupra

excepției procesuale respective.

Dacă s-ar admite cererea de

revizuire așa cum solicită revizuienții A.C. și R.(A.)G.C., ar însemna ca

instanța în revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă

decizii, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției puterii de lucru

judecat cu alte cuvinte, să se exercite un control judiciar care însă nu se

poate realiza prin intermediul revizuirii.

Astfel prin prisma celor expuse,

nefiind întrunite cerințele cumulative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenta R.(A.)G.C. împotriva deciziei nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

8 martie 2010.