ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 195 din 13 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de R.G., ca reprezentant al

Ligii Democratice pentru Dreptate (f. 1-2, d.p.i.) împotriva ordonanței nr.

336/P/2008 din 03 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București prin care s-a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale

față de numiții M.A.A., J.F. și SC T.G.I. SRL din București pentru faptele

prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (5) din C. pen. și art. 23 din Legea nr.

656/2002.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 26 mai

întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen. împotriva ordonanței

procurorului, din data de 03 aprilie 2009, în Dosarul nr. 336/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin ordonanța menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de M.A.A., J.F. și SC T.G.I. SRL București, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și art. 23 din

Legea 656/2002.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei în vederea

continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. fiind declinată competența de soluționare în

favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a dispune această soluție, procurorul a reținut că prin

numeroase plângeri adresate diferitelor unități de Parchet s-a solicitat

tragerea la răspundere penală a numiților M.A.A., avocat în cadrul Baroului

București, și a numitului J.F., precum și a SC T.G.I. SRL București, sub

aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen. În motivarea acestor plângeri, s-a arătat că persoanele

reclamate încearcă să îl deposedeze prin manopere dolosive de imobilul

proprietatea sa, situat în București, sector 3. De asemenea, R.G. a mai

precizat că avocatul M.A.A. a comis o serie de ilegalități prin aceea că a

modificat obiectul unei cereri de chemare în judecată formulată în

contradictoriu cu acesta și a promovat o cerere având ca obiect instituirea

unui sechestru asigurător asupra imobilului menționat. în finalul plângerilor

adresate organelor judiciare, numitul R.G. a mai precizat că asupra persoanelor

reclamate planează suspiciunea de comitere a infracțiunii de spălare de bani

prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu motivarea că „i s-a cerut să

primească întreaga sumă ce reprezintă contravaloarea imobilului său, cu

respectarea unei proceduri impusă de cumpărător și pe care nu o recunoaște ca

fiind legală și temeinică conform legii".

Ulterior, prin adresa din data de 18 iulie 2008, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 3 București a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București plângerea formulată de SC T.G.I. SRL București, prin

reprezentant legal, împotriva numitului R.G. pentru comiterea infracțiunii de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În motivarea acestei plângeri, s-a arătat că R.G. a încheiat cu

reprezentanții SC T.G.I. SRL București un antecontract de vânzare-cumpărare în

luna decembrie 2004, prin care se obliga să transmită dreptul de proprietate

deținut asupra imobilului situat în București, sector 3, deși titlul său de

proprietate a fost desființat pe cale judecătorească.

Din analiza actelor premergătoare, a reieșit că numitul R.G. a dobândit

imobilul descris anterior prin sentința civilă nr. 12.643 din 18 decembrie 1998

a Judecătoriei Sectorului 3 București. La data de 21 noiembrie 2004, între R.G.

și J.F. s-a încheiat un „precontract" sub semnătură privată prin care

primul se obliga să vândă celui de al doilea pentru suma 500.000 euro imobilul

în litigiu, primind pe loc suma de 5000 euro și urmând să primească până la 24

noiembrie 2004 încă 15.000 euro cu titlu de avans.

La data de 02 decembrie 2004, între părți s-a încheiat un alt înscris

sub semnătură privată intitulat „precontract" prin care se atesta că R.G. a

primit de la J.F. suma de 15.000 euro, așa cum se menționa în actul datat 21

noiembrie 2004.

Ulterior, între R.G. și SC T. G.I. SRL București, reprezentată de

asociat și administrator R.K.M., cetățean italian, a intervenit un antecontract

de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie

2004 a Biroului Notarului Public V.D.

În conformitate cu clauzele acestui antecontract, R.G., în calitate de

coproprietar, se obliga să vândă împreună cu R.E. (soție), imobilul situat în

București, sector 3 către societatea comercială menționată până la data de 15

decembrie 2004.

Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 500.000 euro, arătându-se că

un avans în cuantum de 20.000 euro (în două tranșe de 5000 euro și respectiv

15.000 euro) a fost achitat anterior.

La data de 15 decembrie 2004, promitentul vânzător R.G. nu s-a

prezentat la sediul Biroului Notarului Public D.V., sens în care s-a emis

încheierea de certificare nr. 5954/2004 (nefiind încheiat contractul de

vânzare-cumpărare).

Începând cu luna iunie 2005, administratorul SC T.G.I. SRL București, R.K.M.,

l-a împuternicit pe avocatul M.A.A. să negocieze transferul dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu cu vânzătorul R.G.

Întrucât pretențiile financiare ale acestuia din urmă (conform

declarației cetățeanului străin R.K.M.) s-au augmentat, a fost promovată o

cerere de chemare în judecată (adresată Tribunalului București) prin care se

solicita rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin

încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D. și

restituirea dublului avansului achitat.

Cauza având acest obiect a format obiectul unor declinări de competență

repetate între instanțele de grad diferit, iar pe parcursul desfășurării

procesului, reclamanta (asistată și reprezentată de avocat M.A.A.) a formulat o

cerere de modificare în tot a acțiunii sale inițiale, solicitând instanței să

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Între timp, prin sentința civilă nr. 3807 din 26 aprilie 2006 a

Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțată în Dosarul nr. 5064/2003, s-a

admis cererea de revizuire formulată de Municipiul București prin Primarul

general în contradictoriu cu R.G. și Consiliul Local al Sectorului 3 București,

și pe fond s-a schimbat în tot sentința revizuită (care constituia titlul de

proprietate al numitului R.G.), în sensul respingerii acțiunii formulate de R.G.

Fiind audiat, numitul M.A.A. a precizat că în cursul lunii iulie 2005 a

fost împuternicit de către SC T.G.I. SRL București să negocieze cu R.G., iar în

caz de eșuare a negocierilor, să continue procesul izvorât din neexecutarea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din

02 decembrie 2004 a Biroului Notarului Public V.D.

Sus-numitul a mai arătat că a acționat pentru valorificarea drepturilor

și pretențiilor clientului său, cu respectarea prevederilor legale și normelor

care guvernează profesia de avocat.

S-a mai precizat că a avut o serie de întâlniri cu R.G., de fiecare

dată întocmindu-se o minută în care erau sintetizate negocierile purtate.

Procurorul a reținut că, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr.

51/1995 cu modificările ulterioare, avocatul nu răspunde penal pentru

susținerile făcute oral sau înscris, în forma adecvată, în fața instanțelor de

judecată dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și

sunt necesare stabilirii adevărului. Mai mult, avocatul M.A.A. nu a participat

în niciun mod la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de

02 decembrie 2004.

La rândul său, J.F. a precizat că imobilul aparținând numitului R.G. urma

să fie achiziționat pentru SC T.G.I. SRL București, sens în care a fost

mandatat de către administratorul acestei societăți comerciale să negocieze cu

proprietarul și să achite avansul stipulat în antecontract.

Ulterior, ca urmare a refuzului promitentului vânzător de a încheia

contractul de vânzare-cumpărare, s-a acționat legal pentru punerea în executare

a antecontractului de vânzare-cumpărare.

Față de cele de mai sus, s-a constatat că acțiunea penală nu poate fi

pusă în mișcare față de numiții M.A.A. și J.F. și respectiv SC T.G.I. SRL

București sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen., deoarece din materialul probator a rezultat că faptele sesizate

prin plângerile formulate de R.G. nu sunt prevăzute de legea penală, între

părți subzistând un litigiu civil izvorât din neexecutarea antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1502 din 02 decembrie 2004 a

Biroului Notarului Public V.D.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.A.A., J.F. și SC T.G.I.

SRL București și sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 23 din Legea

nr. 656/2002, întrucât faptele sesizate nu există.

S-a avut în vedere de către procuror și faptul că în plângerile

adresate organelor judiciare, R.G. a arătat că deduce cercetărilor penale fapta

de încercare de deposedare a sa de bunul imobil indicat prin „înșelăciune,

trafic de influență, abuz în serviciu" comise de făptuitori.

Totuși, reține procurorul, această formulare nu poate fi considerată o

încadrare juridică dată de parte, ci doar un mod de exprimare nejuridic, cu

atât mai mult cu cât chiar în plângere se menționează că se lasă la latitudinea

organelor competente încadrarea juridică a faptelor semnalate.

Referitor la faptele sesizate de SC T.G.I. SRL București împotriva

numitului R.G., s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării

cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului

de pe lângă Tribunalul București, conform art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta la procurorul

ierarhic superior. Prin rezoluția din 4 mai 2009 a procurorului general de pe

lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a

plângerii formulate de R.G. împotriva ordonanței din 3 aprilie 2009 dispusă în

dosarul 336/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu

motivarea că faptele sesizate de R.G. nu sunt prevăzute de legea penală și că

între părți există un litigiu civil izvorât din neexecutarea antecontractului

de vânzare cumpărare.

Împotriva ordonanței și a rezoluției anterior menționate petentul a

formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de apel, analizând actele efectuate în Dosarul nr. 336/P/2008, a

apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată pentru următoarele

motive:

Petentul a încheiat cu numitul J.F. un antecontract de vânzare

cumpărare prin care se angaja să vândă un imobil și primea în avans suma de

30.000 euro (în două tranșe).

Acest antecontract a îmbrăcat forma unui înscris sub semnătură privată.

în declarațiile date numitul J.F. a arătat că negocia cu privire la acest imobil

în favoarea societății SC T.G.I. SRL.

Ulterior petentul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în

formă autentică, pentru același imobil cu SC T.G.I. SRL, reprezentată de

administratorul R.K.M., primind și de această dată un avans de 20.000 euro.

Întrucât ulterior petentul nu a mai fost de acord să înstrăineze

imobilul, SC T.G.I. SRL a formulat o acțiune civilă prin care solicita să se

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Ca atare, imobilul a intrat în posesia societății SC T.G.I. SRL ca

urmare a celor decise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Petentul nu a invocat în plângerea formulată, modalitatea concretă în

care a fost indus în eroare la momentul încheierii antecontractului de

vânzare-cumpărare pentru a constata întrunirea la nivel obiectiv a elementelor

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În opinia primei instanțe, decisiv este pentru constatarea existenței

acestei infracțiuni, comportamentul cumpărătorului (interesează dacă a existat

sau nu o inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate) la momentul încheierii

antecontractului pentru ca acesta a stat la baza transferului de proprietate ce

a operat în baza hotărârii judecătorești ce a ținut loc de act de

vânzare-cumpărare.

Or, reține instanța de fond, din actele existente la dosar nu rezultă

că ar fi existat o inducere în eroare a petentului, mai ales că și suma ce urma

a fi plătită de cumpărător (500.000 euro) nu pare a fi un preț neserios.

În opinia primei instanțe, petentul a făcut referire și la infracțiunea

de spălare de bani însă nici pentru aceasta nu prezintă o situație faptică,

afirmând doar că i-a trezit suspiciuni modul în care urma să i se plătească

prețul pentru imobil. De aceea, plângerea formulată de petent împotriva lui J.F.

și SC T.G.I. SRL apare ca nefondată, deoarece în mod corect a dispus Parchetul

neînceperea urmăriri penale întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) și b) C.

proc. pen.

Prima instanță a apreciat că este legală și soluția procurorului în

ceea ce-l privește pe numitul M.A.A., care a avut calitatea de avocat al SC T.G.I.

în procesul civil pe care această societate l-a inițiat împotriva petentului R.G.,

deoarece acesta a acționat în interesul clientului său, cu respectarea normelor

ce guvernează profesia de avocat. în realitate, fapta care i se impută

numitului M.A.A. de către petent este aceea că a promovat mai multe acțiuni

civile, că a modificat acțiunea și că a reușit să obțină câștig de cauză în

fața instanței, faptă ce nu întrunește elementele constitutive ale niciunei

infracțiuni.

Împotriva sentinței, petenta Liga Democratică pentru Dreptate din România,

prin R.G., a declarat prezentul recurs. Din actele și lucrările dosarului se

constată următoarele:

- în recurs, cauza a avut 2 termene de judecată, petenta și

reprezentatul acesteia neprezentându-se la niciunul dintre acestea;

- la termenul anterior (20 octombrie 2009), numitul R.G. a solicitat,

printr-un înscris trimis Înaltei Curți, amânarea judecății pentru

imposibilitate medicală de prezentare, cu mențiunea „mă oblig ca la termenul ce

îl veți acorda să prezint dovada medicală și, indiferent de starea sănătății

mele, mă oblig să mă prezint personal" (f. 12-13);

- la noul termen de judecată, de astăzi 19 ianuarie 2010, numitul R.G. nu

s-a prezentat, solicitând o nouă amânare a judecății - invocând, pe lângă

motive medicale, și necesitatea depunerii unor hotărâri judecătorești (fără a

preciza care și, respectiv, ce se dorește să se dovedească cu ele) și atașarea

„dosarelor de cercetare". Cererea a fost pusă în discuție și respinsă ca

neîntemeiată în sensul celor menționate în partea introductivă a deciziei;

- petenta și numitul R.G. nu au expus motive de recurs nici în cuprinsul

cererii de recurs (f. 2,3), și nici ulterior printr-un memoriu scris; de

asemenea, după cum s-a menționat anterior, aceștia nu s-au prezentat la

niciunul dintre termenele de judecată în recurs pentru a expune criticile de

netemeinicie ori de nelegalitate cu privire la sentința atacată. Sub acest

aspect, Înalta Curte reține că recursul a fost declarat la data de 14 iulie

2009 (f. 2), cauza a fost înregistrată pe rolul instanței de recurs la data de

09 septembrie 2009 (fil. 1), până în prezent (19 ianuarie 2010) petenta și

numitul R.G. având timp suficient pentru redactarea și depunerea la dosar a

motivelor de recurs.

În lipsa unor motive de recurs ale petentei și numitului R.G., Înalta Curte

va examina, din oficiu potrivit art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., întreaga

cauză sub toate aspectele.

În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5

2

din C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția

României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea

unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind

posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire

penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen.,

dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de

sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen.,

în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua

acte premergătoare.

În respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte

premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format

Dosarul penal nr. 336/P/2008, care cuprinde 105 file.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru

soluționarea plângerii penale formulată de petent - dar și pentru a se stabili

eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. - nu au fost relevate

minime indicii temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc. pen., care să

justifice presupunerea rezonabilă că persoanele față de care s-au efectuat acte

premergătoare ar fi săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele reclamate în

plângerea penală.

Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența

cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) și b) din C. proc. pen., cazuri care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Solicitarea petentului de „clarificarea faptelor semnalate .. numai pe

bază de probe.." (pag. 2 d.p.i) este neîntemeiată întrucât, pe de o parte,

organele judiciare penale nu au competența soluționării unor litigii de natură

civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte premergătoare -

ca acte prevăzute de C. proc. pen. Efectuarea actelor de cercetare penală

propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în

măsura în care, din conținutul actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată

incidența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii

penale.

În consecință, Înalta Curte constată că procurorul și instanța de

judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia

soluționării plângerii penale și în materia soluționării plângerii împotriva

soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată.

În raport cu cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) din C. proc. pen., recursul petentei urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara Liga

Democratică pentru Dreptate din România prin reprezentant legal R.G. împotriva

sentinței penale nr. 195 din 13 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei

cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.