CtEDO 10.10.2006 Auto

AFFAIRE ZASLONA c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
10.10.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 5-3;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE ZASLONA c. POLOGNE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ZASŁONA c. POLONIA (Cercetarea nr. 25301/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 octombrie 2006 DEFINIF 10/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Zasłona c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae Nicolae Bratza președinte dnii Casadevall Pellonpäää Pavlovschi Garlicki Mijović, dnii Šikuta, judecătorii și dnii T.L. Early, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 19 septembrie 2006, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 25301/02) îndreptată împotriva Republicii Polone și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Sławomir Zasłona ( La 15 noiembrie 2005, a patra secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 293, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurentul s-a născut în 1964 și locuiește în Poręba. A fost arestat la 12 februarie 2001 și pus în arest provizoriu. Tribunalul Districtual a declarat că ś a fost suspectat de a fi predat, în cadrul unui grup organizat, unor agresiuni armate asupra șoferilor rutieri, uzurpând identitatea unui ofițer de poliție. Judecătorul a considerat că mărturiile colectate și dovezile confiscate indicau în mod suficient că reclamantul ar putea fi considerat ca fiind unul dintre autorii faptelor. Detenția provizorie a fost prelungită la 13 noiembrie 2001, pentru toți inculpații. Tribunalul a amintit că cei interesați erau suspecți de țevi în bandă organizată cu utilizare de arme de foc, că era necesar să se colecteze probe suplimentare și să se efectueze expertize. La 26 martie 2002, tribunalul regional a prelungit detenția acuzaților, invocând gravitatea faptelor, gravitatea pedepsei și necesitatea de a preciza faptele. Tribunalul a respins în aceeași decizie o cerere de eliberare a deținuților. 10. La 10 iunie 2002, tribunalul regional a prelungit detenția tuturor inculpaților și a respins cererea de eliberare prezentată de unul dintre aceștia, bazându-se în principal pe gravitatea pedepsei. 11. La 17 septembrie 2002, Tribunalul Regional a prelungit din nou detenția inculpaților pe baza a două declarații, gravitatea pedepsei și riscul de a duce la buna desfășurare a procedurii. 12. La 28 octombrie 2002 a avut loc prima audiere în fața instanței regionale 13. La 11 iulie 2003, instanța de apel a acceptat cererea de prelungire a detenției provizorii prezentate de instanța regională în scopul procedurii. Curtea a considerat că dovezile adunate demonstrau în mod convingător că părțile interesate ar putea fi autorii faptelor reproșate. 14. În perioada 25 martie 2003 - 12 aprilie 2005, a fost prelungită de opt ori detenția provizorie a persoanei respective. Necesitatea de a asigura buna desfășurare a procedurii și probabilitatea ca reclamantul să fie autorul faptelor reproșate se numără printre principalele motive ale continuării aplicării măsurii. La 29 martie 2005, tribunalul regional l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reprobabile și l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Perioada de detenție provizorie a celui care trebuia executat a fost imputată pedepsei. 16. La 15 august 2005, reclamantul a interceptat recursul. 17. La 2 decembrie 2005, tribunalul de apel din Varșovia a anulat decizia anterioară și a retrimis cauza pentru reexaminare în fața instanței regionale din Płock. 18. La 9 decembrie 2005, instana de apel a prelungit detenia reclamantului pentru a asigura buna desfășurare a procedurii. 19. La 14 martie 2006, reclamantul a fost eliberat. 20. La cauza este încă pendinte în fața instanei regionale. În temeiul art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge cu privire la durata detenției sale provizorii și citează art. 5 alin. (3) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 5 alin. (3) din Convenție, orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil, sau eliberată în timpul procedurii. (...) Cu privire la admisibilitate 22. Guvernul nu ridică nicio excepție preliminară de la cererea. 23. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare 24. Curtea constată că durata detenției provizorii a lalui se împarte în două perioade. Prima perioadă se întinde de la 12 februarie 2001, data detenției sale, la 29 martie 2005, data condamnării sale în primă instanță, adică aproximativ patru ani și o lună. Cea de-a doua sa extindere din 2 decembrie 2005, data anulării deciziei din 29 martie 2005 și a trimiterii cauzei spre reexaminare, la 14 martie 2006, data eliberării reclamantului, adică aproximativ trei luni. Durata totală a detenției provizorii a reclamantului este, prin urmare, de aproximativ patru ani și patru luni. Caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii 25. Guvernul consideră că cauza este vădit nefondată. 26. Cu titlu introductiv, el pune accentul pe natura infracțiunilor comise de reclamant, care au avut legătură cu infracțiunea organizată și subliniază că în Polonia numărul procedurilor penale privind grupurile organizate este considerabil și continuă să crească. Acesta atrage atenția Curții asupra dificultăților procedurale și logistice care sunt inerente acestui tip de afaceri și care le fac complexe, ceea ce este cazul în speță 27. Guvernul a subliniat mai ales că acest caz implica 18 inculpați. Șaizeci și nouă de martori au fost chemați să depună mărturie și o sută șapte audieri au avut loc. Guvernul subliniază că inculpații au contribuit ei înșiși la prelungirea procedurii prin introducerea mai multor cereri și acțiuni împotriva fiecărei decizii incidente legate de proces. 29. În ceea ce privește prelungirea detenției, guvernul consideră că aceasta se justifica prin motive suficiente și pertinente și subliniază că aceasta era supusă unui control regulat din partea instanțelor, care au furnizat de fiecare dată explicații deosebit de detaliate și bazate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 30. Acesta susține că motivele plauzibile pentru a suspecta că reclamantul a săvârșit infracțiunile reproșate au persistat pe tot parcursul procedurii. Potrivit guvernului, s-ar putea crede în mod rezonabil că, odată repus în libertate, ar încerca să se îndepărteze de justiție și de la buna desfășurare a procedurii, în special prin influențarea mărturiilor care urmează să fie colectate. 31. Reclamantul contestă argumentele guvernului, argumentând că motivele invocate în deciziile de prelungire a detenției sale au fost repetate și consideră că nu poate fi considerat responsabil pentru prelungirea procedurii care rezultă din faptul că a introdus mai multe cereri și acțiuni. Acesta concluzionează că prelungirea detenției sale nu a fost justificată din motive relevante și, în consecință, nefondată. 32. Curtea reamintește că autorităților judiciare naționale le revine în primul rând sarcina de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care justifică, ținând cont de prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și de a raporta în deciziile lor privind cererile de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 33. Persistența motivelor plauzibile de a suspecta persoana arestată că a comis o încălcare este o condiție sine qua non de regularitatea menținerii în detenție, dar după un timp nu mai este suficientă; atunci Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care acestea se dovedesc a fi Curtea observă că, în speță, autoritățile au justificat prelungirea deteniei prin severitatea pedepsei, prin complexitatea cauzei, precum și prin riscul de scurgere și d Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, ele au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că lunga privare de libertate (patru ani și patru luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3). 36. Curtea nu descoperă niciun motiv în acest sens în speță și constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenție în principal din aceleași motive ca cele menționate anterior. Curtea observă, de asemenea, că, pe parcursul întregii proceduri, judecătorii și-au motivat deciziile prin caracterul complex al cauzei, subliniind în primul rând gravitatea pedepsei care rezultă din natura infracțiunilor reproșate la adresa Curtea amintește în această privință că, având în vedere jurisprudența sa stabilită, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei hotărâri ferme nu pot justifica în sine o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârile Wemhoff c. Germania din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria din 10 noiembrie 1969, seria A n 10, p. 29, § 11 Letellier c. Franța menționată anterior, § 43 Scott c. Spania din 30 noiembrie 1996, CEDO 1996 VI, p. 2304, § 78). 38. Prin urmare, Curtea concluzionează că motivele invocate de instanțe în deciziile lor nu erau suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului în perioada în cauză. 39. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 40. Reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. El citează la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 41. Curtea arată că acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru nu epuizarea căilor de atac interne. Într-adevăr, reclamantul a omis să inițieze o acțiune în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004, pentru a constata că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil (charzyński c. Polonia (dec.) n 15212/03 (procedura penală) și Michalak c. Polonia (dec.) n 2499/03 (procedura civilă) 42. Prin urmare, este necesar să se declare acest motiv inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne. III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 44. Reclamantul solicită 25 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 45. Guvernul consideră această sumă excesivă. El invită Curtea să decidă că în cazul unei încălcări a constatării acesteia ar reprezenta o satisfacție echitabilă suficientă. În subsidiar, solicită Curții să aprecieze valoarea satisfacției echitabile pe baza jurisprudenței sale în cauze similare și în lumina contextului economic intern. 46. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 500 EUR pentru prejudiciul moral. Proaspăt și cheltuieli de judecată 47. Reclamantul, care a beneficiat de un ajutor judiciar din partea Consiliului Europei în valoare de 850 de euro (EUR), solicită rambursarea cheltuielilor de judecată prezentate pentru procedură în fața Curții, care se ridică la 1 500 de euro (EUR). El prezintă documente justificative. 48. Guvernul solicită Curții să ramburseze numai cheltuielile și cheltuielile de judecată stabilite pentru realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest sens, face trimitere la Hotărârea Zimmermann și Steiner c. Elveția din 13 iulie 1983 (seria A nr. 66, p. 14, § 36). Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant nu poate interveni decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. 50. Prin urmare, în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente procedurii în fața organelor convenției, Curtea consideră rezonabilă suma de 650 EUR (EUR), plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată și acordarea în avans. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci cenți) pentru daune morale și 650 EUR (șase sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit ; Aceste sume se convertesc în zloți polonezi la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorate cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 10 octombrie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-10-24
0,98
AFFAIRE ZAK c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ŻAK c. POLOGNE (Requête n o 31999/03) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 24/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2006-10-24
0,97
AFFAIRE STEMPLEWSKI c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STEMPLEWSKI c. POLOGNE (Requête n o 30019/03) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 24/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2006-10-17
0,97
AFFAIRE ZIELONKA c. POLOGNE
QUATRIEME SECTION AFFAIRE ZIELONKA c. POLOGNE ( Requête n o 7313/02) ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2006 DÉFINITIF 17/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2006-10-31
0,97
AFFAIRE ZBOROWSKI c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ZBOROWSKI c. POLOGNE (Requête n o 13532/03) ARRÊT STRASBOURG 31 octobre 2006 DÉFINITIF 31/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2006-10-24
0,96
AFFAIRE STEVENS c. POLOGNE
QUATRIEME SECTION AFFAIRE STEVENS c. POLOGNE ( Requête n o 13568/02) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 24/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
Sursă