ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6568/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 908 din 26 iunie 2009, Tribunalul București, secția a III- a civilă, a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată, a obligat pârâții să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 113,64 m.p. situat în București, str. Costache Negri, sector 5, astfel cum este individualizat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul G.C. (anexa 3 din raportul refăcut), a obligat pârâții să emită o dispoziție de restituire prin propunerea de măsuri reparatorii în echivalent - despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005, în favoarea reclamanților, pentru imobilul situat la această adresă compus din restul terenului de 478,36 m.p., identificat prin același raport de expertiză judiciară și construcția edificată pe acesta cu o suprafață utilă de 215,96 m.p., obligând pârâții și la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că reclamanții au formulat notificarea nr. 3330/2001, invocând calitatea lor de moștenitori ai proprietarilor deposedați abuziv, notificare care nu a fost soluționată până în prezent. Imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin contractul de vânzare - cumpărare nr. x/1999 fostul chiriaș C.C.C. și P.M.B. prin mandatar au dobândit, respectiv, înstrăinat locuința formată din cinci camere, două holuri, dependințe, cameră de serviciu, pivniță, în suprafață utilă de 215,96 m.p., precum și terenul de 295,52 m.p. situat sub construcție, atribuit în folosință. S-a mai reținut că imobilul cade sub incidența art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar în privința restituirii în natură a imobilul teren nu pot fi restituiți decât 113,64 m.p.

din totalul de 592,266 m.p., expertul având în vedere la calculul acestei suprafețe ceea ce s-a atribuit fostului chiriaș C.C.C., amprenta casei, trotuarul - zonă de protecție, traseul conductei de gaze, terenul ocupat de canalizare și o alee de acces, în total 478,363 m.p. Tribunalul a înlăturat apărările pârâților fundamentate pe dispozițiile alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, față de probele administrate în cauză și a prevederilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din același act normativ, care consacră prevalenta modalității de restituire în natură. Cererea de acordare a despăgubirilor pentru restul de teren nerestituit în natură și a construcției înstrăinate a fost întemeiată pe dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, modalitatea de restituire prin echivalent fiind cea prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și Municipiul București prin Primarul General iar prin decizia civilă nr. 167 din 8 martie a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis apelul pârâtului Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 908 din 26 iunie 2009 a Tribunalului București secția a III-a civilă, ce a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâților să acorde măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 113,64 m.p. astfel cum a fost individualizat în raportul de expertiză, reținându-se următoarele considerente: S-a reținut astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul construcție în suprafață utilă de 215,96 m.p.

a fost înstrăinat iar suprafața de 295,52 m.p. teren situat sub construcție a fost atribuit în temeiul art. 33 din H.G. nr. 20/1996 cumpărătorului C.C.C., astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/1999. S-a reținut astfel că acest teren precum și restul suprafeței până la 600 m.p. reprezintă teren aferent construcției ce nu poate fi restituit în natură. Deși art. 7 alin. (1) prevede ca regulă că imobilele preluate în mod abuziv să restituie în natură, legiuitorul a prevăzut în această ipoteză a alin. (5) art. 7, măsuri reparatorii prin echivalent. S-a reținut astfel de către instanța de apel că în această situație nu se înfrâng prevederile cu valoare de principiu consacrate prin Legea nr. 10/2001, întrucât ele nu sunt singulare ci legea prevede și posibilitatea în echivalent atunci când restituirea în natură nu este posibilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Z.I., Z.P.E., Z.A.P. solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține astfel că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor art. 15 alin. (1) din Constituția României, că principiul accesibilității și previzibilității legii consacrate ca și concepte autonome în interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența CEDO, impuneau respingerea apelului pârâtului. O altă critică vizează motivarea necorespunzătoare a hotărârii fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. dar și ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În această idee, recurenții arată că motivarea hotărârii „conform căreia apelul reclamanților nu este fondat pentru că a fost admis apelul părții adverse echivalează cu o nepronunțare asupra apelului reclamanților și o necercetare a fondului cauzei. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul reclamanților este fondat. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă printre altele motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri are un caracter esențial întrucât în baza acesteia părțile cunosc temeiurile ce au format convingerea instanței în sensul pronunțării soluției adoptate. În același timp, motivarea permite și realizarea controlului judiciar. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. De fapt scopul motivării este acela de a explica convingerea instanței cu privire la măsurile și soluțiile adoptate. Astfel obligația judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe celelalte este o obligație esențială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., a cărei încălcare este sancționată conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Lipsa motivării conduce astfel la imposibilitatea instanței de recurs de a-și exercita obligația ce îi revine de a verifica temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege. Or, raportând cele expuse la considerentele efective ale hotărârii recurate, este de reținut că într-adevăr instanța de apel nu a examinat apelul reclamanților în condițiile în care se arată clar că este nefondat apelul reclamanților pentru că s-a admis apelul pârâtului. Or, nemotivarea hotărârii în ce privește motivele efective ce au determinat soluția de respingerea apelului reclamanților împiedică exercitarea controlului judiciar, punând astfel instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul ei, astfel încât această nemotivare echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Astfel față de cele expuse de faptul că lipsa unei motivări specifice și explicite, încalcă și dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, urmează a se admite recursul reclamanților, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții Z.I., Z.P.E., Z.A.P. împotriva deciziei nr. 167/ A din 8 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2010.