ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6568/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 908 din 26 iunie 2009, Tribunalul București, secția a III-

a civilă, a admis

acțiunea, astfel cum a fost modificată, a obligat pârâții să restituie în

natură reclamanților terenul în suprafață de 113,64 m.p. situat în București, str. Costache Negri, sector 5, astfel cum este individualizat prin

raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul G.C. (anexa 3 din raportul

refăcut), a obligat pârâții să emită o dispoziție de restituire prin propunerea

de măsuri reparatorii în echivalent - despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005,

în favoarea reclamanților, pentru imobilul situat la această adresă compus din

restul terenului de 478,36 m.p., identificat prin același raport de expertiză

judiciară și construcția edificată pe acesta cu o suprafață utilă de 215,96 m.p., obligând pârâții și la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

În

considerentele acestei sentințe, s-a reținut că reclamanții au formulat

notificarea nr. 3330/2001, invocând calitatea lor

de moștenitori ai proprietarilor

deposedați abuziv, notificare care nu a

fost soluționată până în prezent.

Imobilul a fost

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin

contractul de vânzare - cumpărare nr. x/1999 fostul chiriaș C.C.C. și P.M.B.

prin mandatar au dobândit, respectiv, înstrăinat locuința formată din cinci

camere, două holuri, dependințe, cameră de serviciu, pivniță, în suprafață

utilă de 215,96 m.p., precum și terenul de 295,52 m.p. situat sub construcție, atribuit în folosință.

S-a

mai reținut că imobilul cade sub incidența art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

iar în privința restituirii în natură a imobilul teren nu pot fi restituiți

decât 113,64 m.p. din totalul de 592,266 m.p., expertul având în vedere la calculul acestei suprafețe ceea ce s-a atribuit fostului chiriaș C.C.C., amprenta

casei, trotuarul - zonă de protecție, traseul conductei de gaze, terenul ocupat

de canalizare și o

alee

de acces, în

total 478,363 m.p.

Tribunalul

a înlăturat apărările pârâților fundamentate pe dispozițiile alin. (5) al art. 7

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, față

de probele administrate în cauză și a prevederilor de principiu cuprinse în art.

1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din același act normativ, care consacră

prevalenta modalității de restituire în natură.

Cererea

de acordare a despăgubirilor pentru restul de teren nerestituit în natură și a

construcției înstrăinate a fost întemeiată pe dispozițiile art. 18 lit. c) din

Legea nr. 10/2001, modalitatea de restituire prin echivalent fiind cea

prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții și Municipiul București prin Primarul

General iar prin decizia civilă nr. 167 din 8 martie a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a

admis apelul pârâtului Municipiul București prin Primarul General împotriva

sentinței civile nr. 908 din 26 iunie 2009 a Tribunalului București secția a III-a civilă, ce a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâților să

acorde măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul în suprafață de 113,64 m.p. astfel cum a fost individualizat în raportul de expertiză, reținându-se următoarele

considerente:

S-a reținut astfel că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

întrucât imobilul construcție în suprafață utilă de 215,96 m.p. a fost înstrăinat iar suprafața de 295,52 m.p. teren situat sub construcție a fost

atribuit în temeiul art. 33 din H.G. nr. 20/1996 cumpărătorului C.C.C., astfel

cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/1999.

S-a reținut astfel că

acest teren precum și restul suprafeței până la 600 m.p. reprezintă teren aferent construcției ce nu poate fi restituit în natură.

Deși art. 7 alin. (1)

prevede ca regulă că imobilele preluate în mod abuziv să restituie în natură,

legiuitorul a prevăzut în această ipoteză a alin. (5) art. 7, măsuri

reparatorii prin echivalent.

S-a reținut astfel de

către instanța de apel că în această situație nu se înfrâng prevederile cu

valoare de principiu consacrate prin Legea nr. 10/2001, întrucât ele nu sunt

singulare ci legea prevede și posibilitatea în echivalent atunci când

restituirea în natură nu este posibilă.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții Z.I., Z.P.E., Z.A.P. solicitând casarea

hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Astfel criticile

aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține astfel că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor art. 15 alin. (1)

din Constituția României, că principiul accesibilității și previzibilității

legii consacrate ca și concepte autonome în interpretarea și aplicarea art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența CEDO, impuneau

respingerea apelului pârâtului.

O altă critică

vizează motivarea necorespunzătoare a hotărârii fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. dar și ale art. 129 alin. (6) C. proc.

civ.

În această idee,

recurenții arată că motivarea hotărârii „conform căreia apelul reclamanților nu

este fondat pentru că a fost admis apelul

părții adverse echivalează cu o nepronunțare

asupra apelului

reclamanților și o necercetare a fondului cauzei.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul reclamanților este

fondat.

Potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

judecătorească trebuia să cuprindă printre altele motivele de fapt și de drept

ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Motivarea unei

hotărâri are un caracter esențial întrucât în baza acesteia părțile cunosc

temeiurile ce au format convingerea instanței în sensul pronunțării soluției

adoptate. În același timp, motivarea permite și realizarea controlului judiciar.

Motivarea hotărârii

înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea

unei situații particulare, de speță în cadrul prevederilor generale și

abstracte ale unei legi.

De fapt scopul

motivării este acela de a explica convingerea instanței cu privire la măsurile

și soluțiile adoptate.

Astfel obligația

judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis

susținerile unei părți și le-a respins pe celelalte este o obligație esențială

prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., a cărei încălcare este sancționată

conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Lipsa motivării

conduce astfel la imposibilitatea instanței de recurs de a-și exercita

obligația ce îi revine de a verifica temeinicia și legalitatea hotărârii

atacate cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege.

Or, raportând cele

expuse la considerentele efective ale hotărârii recurate, este de reținut că

într-adevăr instanța de apel nu a examinat apelul reclamanților în condițiile

în care se arată clar că este nefondat apelul reclamanților pentru că s-a admis

apelul pârâtului.

Or, nemotivarea

hotărârii în ce privește motivele efective ce au determinat soluția de

respingerea apelului reclamanților împiedică exercitarea controlului judiciar,

punând astfel instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea

soluției adoptate în întregul ei, astfel încât această nemotivare echivalează

cu necercetarea fondului cauzei.

Astfel față de cele

expuse de faptul că lipsa unei motivări specifice și explicite, încalcă și

dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului,

urmează a se admite recursul reclamanților, a se casa hotărârea instanței de

apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții Z.I., Z.P.E., Z.A.P. împotriva deciziei nr. 167/ A din

8 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2010.