ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 668 din 17 martie 2010 a Tribunalului Harghita, pronunțată în Dosarul nr. 713/96/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică „S.C." împotriva pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Miercurea Ciuc și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de respingere a notificării emisă de pârâtă la data de 27 martie 2009, restituirea în natură pe seama reclamantei a imobilului compus din clădire cu două apartamente și terenul aferent de 2.465 m.p., situat în Miercurea Ciuc, înscris în CF Toplița Ciuc. Totodată, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că defunctul C.L. a fost proprietarul imobilului compus din clădire cu două apartamente și teren aferent de 2465 m.p., situat în Miercurea-Ciuc, înscris în CF Toplița Ciuc. Tribunalul a mai reținut că, pentru dovedirea calității de moștenitor al defunctului C.L., reclamanta a depus un testament și certificatul de calitate de moștenitor din 2005 emis de B.N.P. T.E.. Pârâta a contestat testamentul depus de reclamantă, susținând că nu există dovada că acesta a fost scris, datat și semnat de defunctul C.L. și că la deschiderea lui nu s-au respectat prevederile art 76 alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Tribunalul a dispus verificarea de scripte, constatând că textul testamentului a fost redactat și semnat de testator.

De asemenea, prima instanță a apreciat că nerespectarea dispozițiilor art. 892 C. civ. nu atrage nici un fel de sancțiune, nici în privința validității testamentului, nici în privința drepturilor legatarilor. Constatând că nu este incident nici un motiv de nulitate a testamentului, instanța a constatat că bunul în litigiu a intrat în patrimoniul moștenitorilor de la data deschiderii succesiunii, astfel că nu se mai pune problema vacanței succesorale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 21/A din 17 aprilie 2012, a respins excepția nulității cererii de apel și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita, reținând, în esență, următoarele: Referitor la excepția nulității apelului, pentru neindicarea numărului de înregistrare la Registrul Comerțului a codului fiscal și a contului bancar al apelantei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, pentru persoane juridice, denumirea, sediul și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, C. fisc.

și codul bancar. Neindicarea acestor mențiuni, însă, nu atrage nici o sancțiune, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., numai cerințele de la pct. 2 și 5 de la același articol sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4 sub sancțiunea decăderii. Așadar, pentru lipsa mențiunilor de la pct. 1 legea nu prevede nici o sancțiune, pentru că elementele menționate se regăsesc deja în dosarul primei instanțe. Dacă intimata a solicitat anularea cererii de apel pentru lipsa acestor mențiuni, ea trebuia să facă dovada vătămării suferite, precum și a faptului că vătămarea nu poate fi înlăturată altfel, dovadă pe care aceasta nu a facut-o în cauză. Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția nulității apelului ca neîntemeiată.

Instanța a înlăturat și apărările intimatei referitoare la lipsa de interes a apelantei în a solicita constatarea nulității testamentului olograf și a certificatului de calitate de moștenitor, întrucât imobilul în litigiu se află în patrimoniul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva din anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, sunt persoane juridice și părțile componente ale cultelor, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute în acestea.

În speță, reclamanta îndeplinește aceste criterii, având personalitate juridică, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare fiscală și adeverința eliberată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. Din această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanță a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale menționate, constatând că reclamanta are legitimare procesuală activă în cauză. Pe fond, instanța a constatat că, prin notificarea din 03 august 2001, Parohia Romano Castolică „S.C." Miercurea Ciuc a solicitat, în calitate de moștenitor al defunctului C.L., restituirea în natură a imobilului situat în Miercurea-Ciuc, compus din construcție cu două apartamente și teren în suprafață de 2.465 m.p., înscris în CF Toplița Ciuc.

Conform copiei fidele a cărții funciare Toplița Ciuc, imobilul menționat anterior s-a aflat în proprietatea defunctului C.L., fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, conform anexei la acest decret. Prin testamentul olograf scris la data de 20 iulie 1953, defunctul C.L. a lăsat întreaga avere, respectiv toate bunurile sale mobile și imobile, comunității bisericești romano-catolice din Miercurea-Ciuc. C.L. a decedat în 1960, conform certificatului de deces aflat în copie la dosarul de fond. La data de 14 iunie 2005, B.N.P. T.E. a emis certificatul de calitate de moștenitor, din care rezultă că singurul succesor al defunctului C.L. este Parohia Romano-Catolică din Miercurea-Ciuc. Pârâta apelantă a contestat testamentul și certificatul de calitate de moștenitor, solicitând constatarea nulității absolute a acestora, precum și constatarea vacanței succesorale a moștenirii defunctului C.L.

și emiterea unui certificat de moștenitor în favoarea Statului Român. În acest sens, s-a contestat faptul că testamentul depus de reclamantă ar fi redactat, semnat și datat de către testator și că ar fi fost scris în anul 1953. Conform raportului de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București, testamentul olograf datat la 20 iulie 1953 a fost scris, datat și semnat de defunctul C.L., și prezintă indicii, în ceea ce privește hârtia suport și materialul de scriere utilizat, că ar fi fost întocmit în perioada respectivă. Instanța s-a raportat la această expertiză, întrucât față de expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Brașov, a avut la bază mai multe documente de comparație de la Direcția Județeană Harghita a Arhivelor Naționale.

Prin urmare, argumentele apelantei referitoare la nulitatea testamentului din perspectiva dispozițiilor art. 859 C. civ. și implicit a certificatului de calitate de moștenitor au fost înlăturate. În aceeași ordine de idei, instanța a înlăturat și argumentele apelantei referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 892 C. civ., respectiv ale art. 76 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 (forma anterior republicării), potrivit cărora, în cazul existenței unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui, iar dacă testamentul este olograf sau mistic se constată starea lui materială și se întocmește un proces-verbal, întrucât notarul public a respectat aceste dispoziții, întocmind procesul - verbal corespunzător.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia imobilul naționalizat nu a intrat în masa succesorală a defunctului C.L., iar reclamanta nu poate avea calitatea de persoană îndreptățită, întrucât nici la data întocmirii testamentului, nici la data decesului defunctului acesta nu se afla în patrimoniul său, fiind naționalizat, instanța a constatat că, într-adevăr, la data scrierii testamentului imobilul era deja naționalizat și la data decesului defunctului C.L. bunul era în proprietatea Statului Român, ca urmare a naționalizării. Prin testamentul menționat, defunctul a lăsat întreaga sa avere Parohiei Romano-Catolice din Miercurea Ciuc, aceasta având calitatea de legatar universal. Prin urmare, în patrimoniul acesteia s-au transmis toate drepturile și obligațiile autorului său, printre care inclusiv acela de a solicita restituirea bunului naționalizat.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care după data de 4 martie 1945 nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii. Această prevedere legală are caracter special față de dispozițiile Codului civil invocate de apelantă și are în vedere tocmai situația în care la momentul decesului fostului proprietar bunul imobil fusese naționalizat și nu se mai afla în proprietatea sa, iar legea specială de retrocedare le permite să solicite restituirea lui, în calitate de moștenitori ai persoanei fizice îndreptățite. Reclamanta este succesor al defunctului C.L., în calitate de legatar universal, fiind așadar persoană îndreptățită în înțelesul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului naționalizat de la autorul său.

Împotriva acestei deciziei a declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: În primul rând, s-a arătat că respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei este netemeinică și nu este dată în spiritul și litera legii. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au respins excepția invocată având în vedere doar prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a corobora aceste prevederi cu restul dispozițiile actului normativ mai sus amintit și cu modul de organizare și funcționare a bisericii romano-catolice.

Ori, așa cum s-a arătat pe parcursul judecării fondului și apelului cauzei, lipsa calității procesuale active a reclamantei rezultă din analizarea coroborată a prevederilor art. 5 alin. (2). art. 8 alin. (1) și (2). art. 14 alin. (1) și (2) și următoarele din Legea nr. 489/2006, potrivit cărora personalitatea juridică este atribuită cultului - respectiv Bisericii Romano-Catolice și părților componente ale acestuia - unități de cult - respectiv Arhiepiscopiilor și Episcopiilor. Însă nu și parohiilor, acestea din urmă având statut de filiale ale unităților de cult fără personalitate juridică (art. 14 alin. (2) din Legea nr. 489/2006).

Prin urmare, calitatea procesuală activă în prezenta cauză nu o poate avea reclamanta, întrucât aceasta are statut de filială fără personalitate juridică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, for superior de organizare și funcționare care deține personalitatea juridică potrivit Legii nr. 489/2006 și care nu i-a dat nici un mandat de reprezentare în acest sens reclamantei, mandat care să respecte condițiile de fond și formă impuse de lege. Justificarea îndeplinirii condițiilor de persoană juridică și deci a calității procesuale active a reclamantei cu copia după certificatul de înregistrare fiscală nu poate fi acceptată atâta timp cât sunt supuse înregistrării fiscale și entitățile fără personalitate juridică, potrivit art. 63 din C. proc.

fisc.. Cu privire la valabilitatea testamentului olograf contestat de pârâtă, s-a arătat că greșit instanța de apel a avut vedere raportul de expertiză criminalistică întocmit de ÎNEC București, deși raportul de expertiză criminalistică întocmit de LIEC Brașov a concluzionat contrariul referitor la identitatea persoanei ce a scris, datat și semnat testamentul olograf, precum și a celei care a semnat înscrisurile depuse spre comparație.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit legea când a concluzionat că persoana titulară a testamentului olograf este identică cu persoana care a scris și semnat înscrisurile prezentate spre comparație de către Direcția Județeană Harghita a Arhivelor Naționale, când de fapt identitatea scrierii și semnăturii testamentului olograf - înscris hotărâtor pentru soluționarea cererii de restituire - aparține persoanei care a scris și semnat dedicațiile de pe cărțile poștale și cărțile prezentate de reclamantă spre comparație și contestate de către pârâtă, întrucât nu au calitatea de înscrisuri oficiale.

S-a conchis, că raportarea instanței de apel doar la una dintre aceste expertize și anume la cea favorabilă intimatei-reclamante a fost făcută cu aplicarea greșită a legii; că reclamanta - intimată nu și-a dovedit cererea formulată în anul 2001 în ceea ce privește calitatea sa de persoană îndreptățită; că, potrivit probelor administrate în apel, nu rezultă fără dubiu faptul că testamentul olograf a fot scris, datat și semnat de către defunctul Cspak Lajos, astfel că decizia nr. 2217/2009 a Directorului Direcției Silvice Harghita este temeinică și egală, fiind dată cu aplicarea și respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, și că instanța de apel în mod greșit a făcut aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât, nefiind în situația unei moșteniri legale, ci a uneia testamentare care intră sub incidența dispozițiilor art. 651, art. 887, art. 888 C. civ.

vechi, defunctul Csipak Lajos nu a putut testa în mod legal asupra unor bunuri care nu făceau parte din patrimoniul său, fiind naționalizate și care nu au făcut parte nici din masa succesorală la data deschiderii succesiunii acestuia, la 28 iulie 1960, neputând astfel fi dobândite pe cale testamentară de către intimata-reclamantă. Examinând decizia în limita criticilor formulate de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Critica potrivit căreia greșit instanțele de fond și apel au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere doar prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a corobora aceste prevederi cu restul dispozițiilor acestui act normativ, respectiv art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 14 alin. (1) și (2), potrivit cărora are calitate procesuală activă numai cel care justifică îndeplinirea condițiilor de persoană juridică nu și reclamanta, care are statut de filială fără personalitate juridică, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 „Structurile religioase cu personalitate juridica reglementate de prezenta lege sunt cultele și asociațiile religioase, iar structurile fără personalitate juridica sunt grupările religioase". Potrivit art. 14 alin. (1) din același act normativ „Fiecare cult trebuie să aibă un organism național de conducere sau de reprezentare" și (2)„Unitățile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înființează și se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente și coduri canonice", iar potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică.

Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice". Dacă din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că au personalitate juridică cultele și asociațiile religioase, însă, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, sunt persoane juridice și părțile componente ale cultelor, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințe prevăzute de acestea. Or, reclamanta, în calitate de filială a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, îndeplinește aceste cerințe, având personalitate juridică, potrivit certificatului de înregistrare fiscală și adeverinței eliberate de Arhiepiscopia Romano-Catolice din Alba Iulia.

Câtă vreme aceasta din urmă confirmă că reclamanta, ca parte componentă a sa, are personalitate juridică, se constată că implicit s-a recunoscut că reclamanta îndeplinește condițiile menționate în statutele și codurile canonice proprii cultului greco- catolic, iar din această perspectivă instanțele de fond și apel au dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, constatând că reclamanta are legitimare procesuală activă în raportul juridic dedus judecății. Recurenta pârâtă, în dezvoltarea criticilor formulate și în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a făcut trimitere și la art. 63 din C. proc. fisc., care reglementează „Colaborarea interstatală dintre autoritățile publice", text de lege care este străin de natura pricinii și care nu este incident în speță, sancțiunea fiind aceea că această critică nu va fi primită și analizată.

Reclamanta, având personalitate juridică, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, în calitate de legatar universal al defunctului C.L., proprietar tabular al imobilul în litigiu, chiar dacă la data încheierii testamentului imobilul era naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, iar la data deschiderii succesiunii defunctului acesta se afla în proprietatea statului, a dobândit toate drepturile și obligațiile autorului său, printre care și aceea de a solicita restituirea bunului în litigiu, în temeiul art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că și critica formulată de pârâtă în sensul că instanța de apel a aplicat în mod greșit în prezenta cauză prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este nefondată, urmând a fi respins în consecință.

Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă referitor la modul apreciere a concluziilor rapoartelor de expertize întocmite în cauză, precum și a înscrisurilor depuse de reclamantă pentru comparație, vizând validitatea testamentului olograf contestat de pârâtă, de către instanța de apel, privesc netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriul administrat în cauză, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita împotriva deciziei nr. 21/A din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.