ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 668 din

17

martie

2010 a Tribunalului Harghita, pronunțată în Dosarul nr.

713/96/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică

„S.C." împotriva pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția

Silvică Miercurea Ciuc și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de

respingere a notificării emisă de pârâtă la data de 27 martie 2009, restituirea

în natură pe seama reclamantei a imobilului compus din clădire cu două

apartamente și terenul aferent de 2.465 m.p., situat în Miercurea Ciuc, înscris

în CF Toplița Ciuc. Totodată, s-a respins cererea

reconvențională formulată de pârâta Regia

Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că defunctul C.L. a fost proprietarul imobilului compus din clădire

cu două apartamente și teren aferent de 2465 m.p., situat în Miercurea-Ciuc, înscris

în CF Toplița Ciuc.

Tribunalul a mai reținut că, pentru dovedirea

calității de moștenitor al defunctului C.L., reclamanta a depus un testament și

certificatul de calitate de moștenitor din 2005 emis de B.N.P. T.E..

Pârâta a contestat testamentul depus de

reclamantă, susținând că nu există dovada că acesta a fost scris, datat și semnat

de defunctul C.L. și că la deschiderea lui nu s-au respectat prevederile art 76

alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Tribunalul a dispus verificarea de scripte, constatând

că textul testamentului a fost redactat și semnat de testator. De asemenea, prima

instanță a apreciat că nerespectarea dispozițiilor art. 892 C. civ. nu atrage nici

un fel de sancțiune, nici în privința validității testamentului, nici în privința

drepturilor legatarilor.

Constatând că nu este incident nici un

motiv de nulitate a testamentului, instanța a constatat că bunul în litigiu a intrat

în patrimoniul moștenitorilor de la data deschiderii succesiunii, astfel că nu se

mai pune problema vacanței succesorale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

prin decizia nr. 21/A din 17 aprilie 2012, a respins excepția nulității cererii

de apel și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor

Romsilva - Direcția Silvică Harghita, reținând, în esență, următoarele:

Referitor la excepția nulității apelului,

pentru neindicarea numărului de înregistrare la Registrul Comerțului a codului fiscal

și a contului bancar al apelantei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 287 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, pentru

persoane juridice, denumirea, sediul și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul

comerțului, sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, C. fisc. și codul

bancar. Neindicarea acestor mențiuni, însă, nu atrage nici o sancțiune, întrucât,

potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., numai cerințele de la

pct. 2 și 5 de la același articol sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele

de la pct. 3 și 4 sub sancțiunea decăderii. Așadar, pentru lipsa mențiunilor de

la pct. 1 legea nu prevede nici o sancțiune, pentru că elementele menționate se

regăsesc deja în dosarul primei instanțe. Dacă

intimata a solicitat anularea cererii de apel pentru lipsa

acestor mențiuni, ea trebuia să facă dovada vătămării suferite, precum și a faptului

că vătămarea nu poate fi înlăturată altfel, dovadă pe care aceasta nu a facut-o

în cauză. Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția nulității apelului

ca neîntemeiată.

Instanța a înlăturat și apărările intimatei

referitoare la lipsa de interes a apelantei în a solicita constatarea nulității

testamentului olograf și a certificatului de calitate de moștenitor, întrucât imobilul

în litigiu se află în patrimoniul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva din anul

1990, în baza Legii nr. 15/1990.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul

general al cultelor, sunt persoane juridice și părțile componente ale cultelor,

așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc

cerințele prevăzute în acestea. În speță, reclamanta îndeplinește aceste criterii,

având personalitate juridică, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare

fiscală și adeverința eliberată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. Din

această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanță a dat o interpretare corectă

dispozițiilor legale menționate, constatând că reclamanta are legitimare procesuală

activă în cauză.

Pe fond, instanța a constatat că, prin

notificarea din 03 august 2001, Parohia Romano Castolică „S.C." Miercurea Ciuc

a solicitat, în calitate de moștenitor al defunctului C.L., restituirea în natură

a imobilului situat în Miercurea-Ciuc, compus din construcție cu două apartamente

și teren în suprafață de 2.465 m.p., înscris în CF Toplița Ciuc.

Conform copiei fidele a cărții funciare

Toplița Ciuc, imobilul menționat anterior s-a aflat în proprietatea defunctului

C.L., fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, conform anexei la acest

decret.

Prin testamentul olograf scris la data

de 20 iulie 1953, defunctul C.L. a lăsat întreaga avere, respectiv toate bunurile

sale mobile și imobile, comunității bisericești romano-catolice din Miercurea-Ciuc.

C.L. a decedat în 1960, conform certificatului

de deces aflat în copie la dosarul de fond.

La data de 14 iunie 2005, B.N.P. T.E. a

emis certificatul de calitate de moștenitor, din care rezultă că singurul succesor

al defunctului C.L. este Parohia Romano-Catolică din Miercurea-Ciuc.

Pârâta apelantă a contestat testamentul

și certificatul de calitate de moștenitor, solicitând constatarea nulității absolute

a acestora, precum și constatarea vacanței succesorale a moștenirii defunctului

C.L. și emiterea unui certificat de moștenitor în favoarea Statului Român.

În

acest sens, s-a contestat faptul că testamentul depus de reclamantă

ar fi redactat, semnat și datat de către testator și că ar fi fost scris în anul

1953.

Conform raportului de expertiză criminalistică

întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București, testamentul

olograf datat la 20 iulie 1953 a fost scris, datat și semnat de defunctul C.L.,

și prezintă indicii, în ceea ce privește hârtia suport și materialul de scriere

utilizat, că ar fi fost întocmit în perioada respectivă.

Instanța s-a raportat la această expertiză,

întrucât față de expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul Interjudețean

de Expertize Criminalistice Brașov, a avut la bază mai multe documente de comparație

de la Direcția Județeană Harghita a Arhivelor Naționale.

Prin urmare, argumentele apelantei referitoare

la nulitatea testamentului din perspectiva dispozițiilor art. 859 C. civ. și implicit

a certificatului de calitate de moștenitor au fost înlăturate.

În

aceeași ordine de idei, instanța a înlăturat și argumentele

apelantei referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 892 C. civ., respectiv ale

art. 76 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 (forma anterior republicării), potrivit

cărora, în cazul existenței unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea

interesată, notarul public procedează la deschiderea lui, iar dacă testamentul este

olograf sau mistic se constată starea lui materială și se întocmește un proces-verbal,

întrucât notarul public a respectat aceste dispoziții, întocmind procesul - verbal

corespunzător.

În

ceea ce privește susținerea potrivit căreia imobilul naționalizat

nu a intrat în masa succesorală a defunctului C.L., iar reclamanta nu poate avea

calitatea de persoană îndreptățită, întrucât nici la data întocmirii testamentului,

nici la data decesului defunctului acesta nu se afla în patrimoniul său, fiind naționalizat,

instanța a constatat că, într-adevăr, la data scrierii testamentului imobilul era

deja naționalizat și

la data decesului defunctului C.L. bunul

era în proprietatea Statului Român, ca urmare a naționalizării.

Prin testamentul menționat, defunctul a

lăsat întreaga sa avere Parohiei Romano-Catolice din Miercurea Ciuc, aceasta având

calitatea de legatar universal. Prin urmare, în patrimoniul acesteia s-au transmis

toate drepturile și obligațiile autorului său, printre care inclusiv acela de a

solicita restituirea bunului naționalizat.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, succesibilii care după data de 4 martie 1945 nu au acceptat moștenirea,

sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care

fac obiectul legii, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii.

Această prevedere legală are caracter special

față de dispozițiile Codului civil invocate de apelantă și are în vedere tocmai

situația în care la momentul decesului fostului proprietar bunul imobil fusese naționalizat

și nu se mai afla în proprietatea sa, iar legea specială de retrocedare le permite

să solicite restituirea lui, în calitate de moștenitori ai persoanei fizice îndreptățite.

Reclamanta este succesor al defunctului

C.L., în calitate de legatar universal, fiind așadar persoană îndreptățită în înțelesul

prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului naționalizat

de la autorul său.

Împotriva acestei deciziei a declarat recurs

pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita, criticând-o

pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente:

În

primul rând, s-a arătat că respingerea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei este netemeinică și nu este dată în spiritul și

litera legii.

Atât instanța de fond, cât și instanța

de apel au respins excepția invocată având în vedere doar prevederile art. 8

alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a corobora aceste prevederi cu restul dispozițiile

actului normativ mai sus amintit și cu modul de organizare și funcționare a bisericii

romano-catolice.

Ori, așa cum s-a arătat pe parcursul judecării

fondului și apelului cauzei, lipsa calității procesuale active a reclamantei rezultă

din analizarea coroborată a prevederilor art. 5 alin. (2). art. 8 alin. (1) și

(2). art. 14 alin. (1) și (2) și următoarele din Legea nr. 489/2006, potrivit cărora

personalitatea juridică este atribuită cultului - respectiv Bisericii Romano-Catolice

și părților componente ale acestuia - unități de cult - respectiv Arhiepiscopiilor

și Episcopiilor. Însă nu și parohiilor, acestea din urmă având statut de filiale

ale unităților de cult fără personalitate juridică (art. 14 alin. (2) din Legea

nr. 489/2006).

Prin urmare, calitatea procesuală activă

în prezenta cauză nu o poate avea reclamanta, întrucât aceasta are statut de filială

fără personalitate juridică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, for

superior de organizare și funcționare care deține personalitatea juridică potrivit

Legii nr. 489/2006 și care nu i-a dat nici un mandat de reprezentare în acest sens

reclamantei, mandat care să respecte condițiile de fond și formă impuse de lege.

Justificarea îndeplinirii condițiilor de

persoană juridică și deci a calității procesuale active a reclamantei cu copia după

certificatul de înregistrare fiscală nu poate fi acceptată atâta timp cât sunt supuse

înregistrării fiscale și entitățile fără personalitate juridică, potrivit art. 63

din C. proc. fisc..

Cu privire la valabilitatea testamentului

olograf contestat de pârâtă, s-a arătat că greșit instanța de apel a avut vedere

raportul de expertiză criminalistică întocmit de ÎNEC București, deși raportul de

expertiză criminalistică întocmit de LIEC Brașov a concluzionat contrariul referitor

la identitatea persoanei ce a scris, datat și semnat testamentul olograf, precum

și a celei care a semnat înscrisurile depuse spre comparație.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat

greșit legea când a concluzionat că persoana titulară a testamentului olograf este

identică cu persoana care a scris și semnat înscrisurile prezentate spre comparație

de către Direcția Județeană Harghita a Arhivelor Naționale, când de fapt identitatea

scrierii și semnăturii testamentului olograf - înscris hotărâtor pentru soluționarea

cererii de restituire - aparține persoanei care a scris și semnat dedicațiile de

pe cărțile poștale și cărțile prezentate de reclamantă spre comparație și contestate

de către pârâtă, întrucât nu au calitatea de înscrisuri oficiale.

S-a conchis, că raportarea instanței de

apel doar la una dintre aceste expertize și anume la cea favorabilă intimatei-reclamante

a fost făcută cu aplicarea greșită a legii; că reclamanta - intimată nu și-a dovedit

cererea formulată în anul 2001 în ceea ce privește calitatea sa de persoană îndreptățită;

că, potrivit probelor administrate în apel, nu rezultă fără dubiu faptul că testamentul

olograf a fot scris, datat și semnat de către defunctul Cspak Lajos, astfel că decizia

nr. 2217/2009 a Directorului Direcției Silvice Harghita este temeinică și egală,

fiind dată cu aplicarea și respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, și că instanța

de apel în mod greșit a făcut aplicarea în prezenta cauză a prevederilor

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

întrucât, nefiind în situația unei moșteniri legale, ci a uneia testamentare care

intră sub incidența dispozițiilor art. 651, art. 887, art. 888 C. civ. vechi, defunctul

Csipak Lajos nu a putut testa în mod legal asupra unor bunuri care nu făceau parte

din patrimoniul său, fiind naționalizate și care nu au făcut parte nici din masa

succesorală la data deschiderii succesiunii acestuia, la 28 iulie 1960, neputând

astfel fi dobândite pe cale testamentară de către intimata-reclamantă.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Harghita,

ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul

nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica potrivit căreia greșit instanțele

de fond și apel au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

având în vedere doar prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a

corobora aceste prevederi cu restul dispozițiilor acestui act normativ, respectiv

art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 14 alin. (1) și (2), potrivit cărora

are calitate procesuală activă numai cel care justifică îndeplinirea condițiilor

de persoană juridică nu și reclamanta, care are statut de filială fără personalitate

juridică, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 489/2006 „Structurile religioase cu personalitate juridica reglementate de prezenta

lege sunt cultele și asociațiile religioase, iar structurile fără personalitate

juridica sunt grupările religioase".

Potrivit art. 14 alin. (1) din același

act normativ „Fiecare cult trebuie să aibă un organism național de conducere sau

de reprezentare" și (2)„Unitățile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate

juridică, se înființează și se organizează de către culte potrivit propriilor statute,

regulamente și coduri canonice", iar potrivit art. 8 alin. (1) din același

act normativ „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele

se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei

legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice".

Dacă din interpretarea coroborată a acestor

dispoziții legale rezultă că au personalitate juridică cultele și asociațiile religioase,

însă, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, sunt persoane juridice și

părțile componente ale cultelor, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile

canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințe prevăzute de acestea.

Or, reclamanta, în calitate de filială

a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, îndeplinește aceste cerințe, având personalitate

juridică,

potrivit certificatului

de înregistrare fiscală și adeverinței eliberate de Arhiepiscopia Romano-Catolice

din Alba Iulia.

Câtă vreme aceasta din urmă confirmă că

reclamanta, ca parte componentă a sa, are personalitate juridică, se constată că

implicit s-a recunoscut că reclamanta îndeplinește condițiile menționate în statutele

și codurile canonice proprii cultului greco- catolic, iar din această perspectivă

instanțele de fond și apel au dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 8 alin.

(2) din Legea nr. 489/2006, constatând că reclamanta are legitimare procesuală activă

în raportul juridic dedus judecății.

Recurenta pârâtă, în dezvoltarea criticilor

formulate și în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei,

a făcut trimitere și la art. 63 din C. proc. fisc., care reglementează „Colaborarea

interstatală dintre autoritățile publice", text de lege care este străin de

natura pricinii și care nu este incident în speță, sancțiunea fiind aceea că această

critică nu va fi primită și analizată.

Reclamanta, având personalitate juridică,

potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, în calitate de legatar universal

al defunctului C.L., proprietar tabular al imobilul în litigiu, chiar dacă la data

încheierii testamentului imobilul era naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950,

iar la data deschiderii succesiunii defunctului acesta se afla în proprietatea statului,

a dobândit toate drepturile și obligațiile autorului său, printre care și aceea

de a solicita restituirea bunului în litigiu, în temeiul art. 3 alin. (1) coroborat

cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că și critica formulată de pârâtă

în sensul că instanța de apel a aplicat în mod greșit în prezenta cauză prevederile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este nefondată, urmând a fi respins în consecință.

Celelalte critici formulate de recurenta

pârâtă referitor la modul apreciere a concluziilor rapoartelor de expertize întocmite

în cauză, precum și a înscrisurilor depuse de reclamantă pentru comparație, vizând

validitatea testamentului olograf contestat de pârâtă, de către instanța de apel,

privesc netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriul

administrat în cauză, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării

lor.

Pentru considerentele expuse, instanța,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurenta pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția

Silvică Harghita împotriva deciziei nr. 21/A din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.