AFFAIRE S.U. c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 5-4;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE S.U. c. FRANCE (CtEDO, 2006)
A DOUA SECȚIUNE CAUZA S.U. c. FRANȚA (solicitarea nr. 23054/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 OCTOMBRIE 2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza S.U.c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Acea secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Türmen Ugrekhelidze mis Fura-Sandström Jočienė, dnii Popović, judecători Cabral Barreto, și de domnul Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 septembrie 2006, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 23054/03) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant luxemburghez, M.S.U. ( La 10 iulie 2003, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind dreptul omului). Președintele camerei a acceptat cererea de nedivulgare a identităii sale formulată de reclamantă [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. P. Bernardet, sociolog, cu reședința în La Fresnaye-Sur-Chedouet. Guvernul francez ( La 2 noiembrie 2005, vicepreședintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. La 4 noiembrie 2005, guvernul luxemburghez a fost informat cu privire la ceea ce avea posibilitatea, în cazul în care aceasta dorea, de a prezenta observații scrise în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Convenție și al articolului 44 din Regulamentul de procedură al Curții. Guvernul luxemburghez nu a dat curs acestei scrisori. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 8 noiembrie 2001, a fost internată în aceeași zi, după ce a fost reținută la psihiatrie în prefectura de poliție (IPPP). La 1 iunie 2002, reclamanta a fugit de la spital. Cu toate acestea, a rămas în contact telefonic permanent cu medicul psihiatric al spitalului. La 11 iulie 2002, recurenta a adresat judecătorului pentru libertăți și detenție (JLD, JLD) o cerere de ieșire imediată și de ieșire imediată din închisoare din oficiu. Această cerere a fost transmisă judecătorului de către Parchet la 23 iulie 2002. La 30 august 2002, ajutorul juridic a fost acordat reclamantei cu titlu provizoriu. La 3 septembrie 2002, aceasta a obținut ajutorul juridic total. 10. O audiere a avut loc la 3 septembrie 2002 în camera consiliului și a fost ordonată o expertiză. Raportul de competență a fost depus la 25 septembrie 2002, care concluziona că ieșirea reclamantei părea posibilă. O audiere a avut loc, după trimitere, la 8 octombrie 2002, în afara prezenței publicului. Decizia a fost luată în mod deliberat la 15 octombrie 2002, apoi până la o dată nedeterminată. 12. Într-un certificat medical din 6 decembrie 2002, psihiatrul, medicul-șef, după recurenta din spital, a pledat pentru abrogarea spitalizării din oficiu a acesteia. La 12 decembrie 2002, prefectul de poliție indiqua a fost nu este posibil, în absența celui interesat, să se pronunțe pentru moment asupra abrogării măsurii care o privesc, pe care, desigur, rămân pregătit să o examinez de îndată ce se întoarce în instituția dumneavoastră și de îndată ce constatările medicale vor evidenția nepericulositatea sa în ceea ce privește siguranța persoanelor 13. În ordonanța pronunțată la 10 februarie 2003 și care a fost adresată recurentei la 25 martie 2003, se menționa că deliberările au fost prelungite pentru a vedea cum evolua în timp comportamentul reclamantei, aceasta din urmă încă în fugă (...) refuzând să reintegreze spitalul, dar rămânând în contact permanent cu medicul-șef al spitalului psihiatric, Dr. K., care a indicat în certificatul medical lunar din 4/10/02 că pacienta părea să se distanțeze treptat de situația pasională care îi valora de peste un an de la internări repetate ca urmare a tulburărilor sale de comportament și că, în cazul în care această distanță s-ar confirma, l.H.O. [la spitalizare din oficiu] ar putea fi ridicat, dar când a fost în așteptare, ea a fost de a menține Judecătorul a fost încă responsabil că medicul a ajuns la concluzia că cu privire la faptul că pacienta a fost în prezent în curs de fugă de la spitalizare din oficiu, acest refuz ducând, potrivit medicului, la un blocaj al evoluției (rectantei) și la menținerea acesteia într-o situație de precaritate psihosocială care îi aduce prejudicii în aceste condiții, judecătorul consideră că spitalizarea din oficiu nu mai era necesară și a fost îndreptățită să o ridice. 14. La 28 martie 2003, prefectul de poliție a luat un ordin judecătoresc prin care se ridicase spitalizarea din oficiu a reclamantei începând cu această zi. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Codul de sănătate publică Articolul L. 3211-12 O persoană spitalizată fără consimțământul său sau reținută în orice instituție, publică sau privată, care găzduiește bolnavi tratați pentru tulburări mentale, tutorele ei, dacă este minor, tutorele sau curatorul ei, dacă, în orice moment, ea a fost pusă sub tutela sau în curtoazie, soțul ei, concubinul său, un părinte sau o persoană care ar putea acționa în interesul bolnavului și, eventual, îngrijitorul persoanei, poate, în orice moment, să se prevaleze, printr-o simplă cerere în fața președintelui Tribunalului de Mare Instanță din locul unde se află instituția care, acționând în forma acestora după dezbatere contradictorie și după verificările necesare, dispune, dacă este cazul, ieșirea imediată. [...] Nota: Legea 2000-516/2000-06-15 art. 49 XI: în mod direct articolul L351 din Codul de sănătate publică: în primul paragraf, cuvântul "președinte" se înlocuiește cu cuvintele "judecarea libertăților și detenției" La începutul ultimului paragraf, cuvintele "Președintele Tribunalului de Mare Instanță" se înlocuiesc cu cuvintele "Judecătorul pentru libertăți și detenție." Această modificare nu a fost introdusă în redactarea noului articol L3211-12 din Codul de sănătate publică (fostul L351), restant din ordonanța 2000-548 din 15 iunie 2000.Articolul L. 3213-1 La Paris, prefectul de poliție și, în departamente, reprezentanții de stat pronunță prin arestare, ținând cont de un certificat medical . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Certificatul medical nu poate fi emis de un psihiatru care lucrează în instituția în care se află bolnavul. Hotărârile prefectale sunt motivate și stabilesc cu precizie circumstanțele care au făcut necesară spitalizarea (...) 16. Noul Cod de procedură civilă art. 22 Dezbaterile sunt publice, cu excepția cazurilor în care legea impune sau permite ca acestea să aibă loc în camera consiliului. art. 435 Judecătorul poate decide că dezbaterile vor avea loc sau vor continua să se desfășoare în camera de consiliu în cazul în care acesta trebuie să decurgă din publicitatea lor o încălcare a intimității vieții private, sau în cazul în care toate părțile solicită acest lucru, sau în cazul în care există probleme de natură să tulbure seninătatea justiției.art. 437 Dacă dezbaterile trebuie să aibă loc într-o cameră de consiliu în timp ce se desfășoară într-o audiență publică, fie în sens invers, președintele se pronunță imediat și a trecut peste incident. Dacă încuviințarea este continuată în mod regulat, nici o nulitate întemeiată pe desfășurarea sa anterioară nu poate fi pronunțată ulterior, nici chiar din oficiu. În conformitate cu art. 5 alin. (4) din Convenție, recurenta denunță două încălcări ale art. 5 alin. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (4) DIN CONVENȚIE PRIVIND ENTITATEA PE CARE LE-A ÎNVĂȚAT CU PRIVIRE LA FURNIZAREA PLĂȚII PRIVIND admisibilitatea 18. În ceea ce privește cauza recurentei întemeiat pe acest motiv, aceasta nu a beneficiat de o audiere publică pentru examinarea cererii sale de a se adresa unei spitalizări din oficiu, guvernul susține, cu titlu principal, că este inadmisibil pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție. 19. Într-adevăr, în temeiul dreptului intern, art. 435 din noul cod de procedură civilă (denumit în continuare "INCPC") oferă instanței posibilitatea de a deroga de la principiul publicității dezbaterilor amintite la art. 22 din așa-numitul cod, în special în cazul în care acest lucru ar duce la o încălcare a vieții private. În schimb, dreptul intern francez prevede posibilitatea părților de a ridica argumentul întemeiat pe nepublicarea dezbaterilor, impunându-le în același timp să facă acest lucru înainte de încheierea dezbaterilor (art. 437 din NCPC 20). Prin urmare, recurenta dispunea de o cale de atac pentru a solicita publicitatea dezbaterilor, pe care nu le-a folosit, în special, nu reiese din dezbaterile care au avut loc în cadrul ședințelor din 3 septembrie 2002 și din 10 februarie 2003, în cursul cărora recurenta a fost reprezentată de consiliul său, pe care l-a prezentat o cerere de publicitate a dezbaterilor sau orice altă cerere care s-ar putea analiza ca atare. 21. Guvernul concluzionează că, în cazul în care recurenta invocă pentru prima dată în fața Curții cauzate de lipsa de publicitate a procedurii de care a făcut obiectul, acest motiv este inadmisibil pentru neextinderea căilor de atac interne. 22. Recurenta observă că: din textul ultimului paragraf al articolului 437 din NCPC rezultă că, în cazul în care încuviințarea se continuă în mod regulat, nu se poate pronunța nicio nulitate ulterior. Prin urmare, nu se poate face referire la faptul că nu a fost sesizat judecătorul cu privire la incident, în timp ce acest incident îi permite, în caz de rezultat nefavorabil, să anuleze întreaga procedură. Aceasta concluzionează că, în măsura în care decizia finală îi aducea beneficii, aceasta nu avea nici un interes, atât în curs de desfășurare, cât și după notificarea deciziei, să ridice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ea adaugă că ea nu a fost sub tutela și că, prin urmare, judecătorul nu a trebuit să se substituie cu ea pentru a păstra viața sa privată. 23. Curtea reamintește că scopul articolului 35 alineatul (1) din Convenție este acela de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a înjunghia în mod normal prin intermediul instanțelor judecătorești mai întâi decât să fie supuse Curții. În cazul în care această dispoziție trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv Trebuie să se fi ridicat în fața autorităților naționale, cel puțin în esență, și în condițiile și termenele prevăzute de dreptul intern, în condițiile și în termenele prevăzute de dreptul intern, la Strasbourg (hotărârea Cardot c. Franța din 19 martie 1991, seria A n 200, p. 18 Õ 34; Hotărârea Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr. 29185/95, CEDH 1999-I, §§ 36-37). 24. Curtea constată că reclamanta nu contestă faptul că avea o cale de atac la dispoziția sa, prin intermediul unui incident în cursul procedurii, pentru a solicita publicitatea dezbaterilor. Ea observă că aceasta nu a utilizat această posibilitate din motive de interes și pentru a putea, dacă este cazul, să anuleze întreaga procedură. În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constate că reclamanta putea, în cadrul procedurii în sine, să solicite ca dezbaterile să fie publice, ceea ce nu a făcut în mod intenționat, după cele menționate. Prin urmare, această ramură a ânului, bazată pe lipsa de publicitate a dezbaterilor, trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Despre durata procedurii privind admisibilitatea 25. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 26. Recurenta ia notă de faptul că guvernul recunoaște că termenele nu au răspuns la cerința de celeritate a art. 5 alin. (4) din Convenție. Aceasta precizează că procedura trebuie considerată ca fiind începută la 11 iunie 2002, ziua în care a sesizat procurorul republicii, nu la 17 iunie ca fiind la adresa guvernului; în plus, aceasta consideră că aceasta trebuie considerată ca fiind finalizată la 28 martie 2003, ziua notificării ordonanței, și nu la 10 februarie precedent, ziua în care aceasta a fost pronunțată. 27. Guvernul consideră că, în speță, procedura a durat între 17 iulie 2002 și 10 februarie 2003. 28. Având în vedere jurisprudența Curții, guvernul recunoaște că termenul de 37 de zile care s-a scurs între data sesizării judecătorului și decizia de a desfșura o expertiză nu corespunde condiției de În plus, a expirat un termen de 5 luni între data de 3 septembrie 2002 și data de 10 februarie 2003, la care a fost decisă . Acest nou termen se explică prin introducerea deliberată a cauzei începând cu 15 octombrie 2002, pentru a vedea cum evoluează, în timp, comportamentul cererii. Guvernul recunoaște, de asemenea, că cazul recurentei nu prezenta nicio complexitate medicală specifică care să justifice un astfel de termen de tratare a cererii sale. În concluzie și luând în considerare cerința specială de celeritate a Curii în această privință, guvernul francez recunoaște că termenul de examinare a Ö Õ Õ a Õ spitalizării din oficiu a recurentei nu poate răspunde condiției de termen scurt în temeiul articolului 5 alineatul (4) și se pune la dispoziția înțelepciunii Curții pentru a aprecia temeinicia acestui Õ . 31. Curtea reamintește că, prin garantarea unei căi de atac pentru persoanele arestate sau deținute, art. 5 consacră, de asemenea, dreptul acestora din urmă de a obține, într-un termen scurt de la introducerea căii de atac, o hotărâre judecătorească privind regularitatea detenției lor și de a pune capăt privării lor de libertate dacă se dovedește ilegală (hotărârile Van der Leer c. Țările de Jos din 21 februarie 1990, seria A n 170-A, p. 14, § 35 Musial c. Polonia [GC], n 24557/94, § 43 CEDO 1999-II Laidin c. Franța (n , n 41991/98, § 28, 5 noiembrie 2002 Mathieu c. Franța, n 68673/01, § 35, 27 octombrie 2005). 32. Preocuparea predominantă pe care o reflectă această dispoziție este aceea a unei anumite prelegeri a justiției. Pentru a ajunge la o concluzie definitivă, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei, în special de termenul la care a fost pronunțată o hotărâre de către autoritățile judiciare (a se vedea Hotărârea E. c. Norvegia din 29 august 1990, seria A n 181-A, p. 27-28, § 64 Delbec c. Franța , nr. 43125/95, § 33, 18 iunie 2002, nepublicată Mathieu c. Franța, citată anterior, § 36 Van Glabeke c. Franța, n 38287/02, §§ 31-32, CEDH 2006 ...) 33. Curtea arată că, în speță, deși recurenta a fugit de la spital la 1 iunie 2002, aceasta era încă sub incidența celui care îi dispunea spitalizarea din oficiu. În plus, indiferent de data reținută pentru depunerea cererii de retragere imediată a recurentei, abia după mai mult de o lună JLD desemnează un expert și, deși măsura de internare era încă în vigoare, judecătorul nu a luat o decizie decât la 10 februarie 2003, adică la aproximativ șapte luni după depunerea cererii. 34. Curtea consideră că un astfel de termen nu poate fi considerat ca fiind "pe scurt" în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) din Convenție. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a art. 5 alin. (4) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În temeiul art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 36. reclamanta solicită 40 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 37. Guvernul consideră că această cerere este excesivă și propune să se aloce recurentei suma de 2 500 EUR pentru încălcarea articolului 5 alineatul (4) din cauza duratei procedurii. 38. Curtea consideră că recurenta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral ca urmare a duratei de examinare a cererii sale de ieșire imediată a centrului spitalicesc specializat. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, aceasta îi alocă 4 000 EUR în acest sens. De asemenea, recurenta solicită 400 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 1 600 EUR pentru cele suportate în fața Curții. 40. Guvernul consideră că reclamanta nu poate solicita rambursarea decât a sumelor angajate pentru prezentarea cererii sale în fața Curții, sub rezerva prezentării de documente justificative și a caracterului rezonabil al acestora. În speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și susținând că recurenta a beneficiat de asistență judiciară totală în fața instanțelor interne, Curtea îi alocă suma propusă de guvern, adică 1 600 EUR pentru procedura în fața acesteia. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea de eliberare imediată a reclamantei de la spitalul psihiatric și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale și 1 600 EUR (o mie șase sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 10 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. B aka Președinte