ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1593/2013

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) Cod procedură civilă, asupra recursului de față;

Prin

decizia civilă nr. 284A din 3 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă,

a respins

ca nefondat apelul formulat de reclamanta I.D.V. împotriva sentinței civile nr.

416 din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

în Dosarul nr. 64162/3/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că atât de la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, la care

reclamanta s-a prezentat personal și i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri,

cât și pentru termenul de la 31 ianuarie 2012, reclamanta a avut termen în

cunoștință, astfel încât, instanța de fond nu avea obligația legală de a o

cita, chiar în condițiile în care aceasta a formulat cerere de amânare a cauzei

pentru motive medicale și a fost acordat un nou termen de judecată. În cauză, reclamanta

a fost citată în conformitate cu dispozițiile art. 88 alin. (1) C. proc. civ., pentru

termenul de judecată de la 6 decembrie 2012, fiind prezentă personal la acest termen

de judecată, împrejurare ce a condus la însușirea prezumției legale de termen în

cunoștință pentru reclamantă, conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 5

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii în termen legal,

a declarat recurs reclamanta,

solicitând

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului a făcut critici

cu privire la sentința pronunțată de instanța de fond, susținând că, în raport de

dispozițiile art. 107 C. proc. civ., sentința a fost pronunțată fără legala sa citare,

ceea ce conduce la sancțiunea nulității hotărârii, că deși în cuprinsul acesteia

se face mențiunea că procedura este legal îndeplinită, la dosarul cauzei nu se regăsește

nicio dovadă că reclamanta ar fi fost citată, că în mod greșit a fost respinsă proba

cu înscrisuri și că nici la primul termen de judecată și nici la următoarele nu

a fost îndeplinită obligația comunicării întâmpinării depuse de pârâtă.

Reclamanta a formulat, de asemenea, critici

cu privire la decizia recurată, susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivului privind necomunicarea întâmpinării, că este părtinitor argumentul potrivit

căruia tribunalul nu avea obligația citării sale pentru termenul din 29

februarie 2012, că deși motivele de apel vizau exclusiv judecarea cauzei în lipsa

reclamantei, instanța a intrat în cercetarea fodnului cauzei fără a-i da posibilitatea

să producă dovezi și să-și susțină apărarea și că, pentru aceste motive, se impune

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul în limitele criticilor

formulate, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) raportat la art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:

În drept, recursul este o cale extraordinară

de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate și pe chestiuni

de drept care au făcut obiectul analizei instanțelor de fond.

Cu alte cuvinte, invocând incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie să

dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze lipsa de temei legal a hotărârilor

judecătorești atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea

greșită a textului de lege apreciat de instanțele de fond a fi incident raportului

juridic dedus judecății.

În speța supusă analizei, se constată că

reclamanta, deși invocă incidența motivului de recurs mai sus arătat, nu dezvoltă

nicio critică pe care instanța de recurs să o poată circumscrie cazului de modificare

indicat.

Simpla înșiruire de afirmații și susțineri,

nestructurate din punct de vedere juridic, care nu se pot încadra în nici unul din

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu permit instanței

de recurs o cenzurare a deciziei curții de apel.

În consecință, văzând că în speță nu este

posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate

nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanta I.D.V. împotriva deciziei civile nr. 284A din

3 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.