ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1017/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1017/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 115 din 19 februarie 2003, pronunțată de Tribuțialul Mureș, secția civilă, s-a respins contestația formulată de reclamanții K.M., K.E., K.Z., N.Z., N.G. reținându-se că terenul pretins, în suprafață de 217 mp, aparține domeniului public al comunei Brâncovenești și nu poate fi restituit în natură, iar pentru terenul de 1199 mp reclamanții nu au dovedit preluarea abuzivă. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 88 A din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții arătând că terenul de 217 mp este liber, iar cealaltă suprafață de 1199 mp a aparținut autorului lor și a fost expropriată odată cu imobilul transcris în CF aaa/11 Brâncovenești.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 7 decembrie 2011 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242(1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusa pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 27 februarie 2013. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252(1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. În speță, recurenții, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 7 decembrie 2011, fixat pentru soluționarea recursului. Întrucât nici intimații nu au fost prezenți la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248(1) și 252 (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții K.M. decedat și continuat de moștenitoarea acestuia K.I. și de K.E., K.Z., N.Z., N.G. împotriva Deciziei nr. 88 A din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.