ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 03 mai 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța Curții de Apel București în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoașterea efectelor sentinței penale din data de 18 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, a deciziei penale din data de 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, cum și a sentinței penale din data de 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, Japonia, rămase definitive și a punerii în executare a acestora în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România, a persoanei condamnate T.M.

(fostă D.), în vederea continuării executării pedepsei închisorii cu muncă silnică, într-un penitenciar din România. S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 24 aprilie 2012 de sesizare a instanței; corespondența purtată de Ministerul Administrației și Internelor cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, corespondența purtată de Ministerului Justiției cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; solicitarea autorităților judiciare din Japonia adresată Ministerului Justiției din România pentru transferarea persoanei condamnate; consimțământul persoanei condamnate exprimat la data de 11 august 2011 în sensul transferării în România pentru continuarea executării pedepsei; situația executării pedepsei; sentințele penale de condamnare; extrase din legislația penală română și japoneză.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin sentința penală pronunțată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracțiunilor de furt și neglijență la volan, prevăzute de art. 211 și art. 235 C. pen. japonez. Prin decizia penală pronunțată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima - sucursala Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală din data de 18 martie 2011. Activitatea infracțională reținută prin aceste hotărâri de condamnare a constat în aceea că la data de 18 septembrie 2010, în timp ce conducea un autoturism, numita T.M.

a fost implicată într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală din culpă a unei persoane; în data de 30 decembrie 2010, în timpul nopții a sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01 ianuarie 2011 a sustras 3 cd-uri dintr-un magazin. Prin sentința penală pronunțată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 235 C. pen. japonez.

Din examinarea hotărârilor de condamnare s-a constatat că nu este îndeplinită cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, în legătură cu infracțiunea de vătămare corporală din culpa și că nu există compatibilitate între pedeapsa închisorii cu muncă silnică aplicată persoanei condamnate și pedeapsa închisorii prevăzută de legislația penală română. Astfel, prin sentința penală din data de 18 martie 2011 s-a reținut că victima infracțiunii de vătămare corporală din culpă comisă de numita T.M., a suferit leziuni ce au necesitat o săptămână de îngrijiri medicale (f.21), iar potrivit art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

român, vătămarea corporală din culpă constituie infracțiune, în condițiile în care sunt necesare pentru vindecare, îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, fiind lesne de constatat că această cerință și care este prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, nu este îndeplinită. Totodată, s-a constatat și că persoanei condamnate i s-au aplicat pedepse cu închisoare cu muncă silnică, pedepse neregăsite în legislația penală română, Codul penal prin art. 53 alin. (1) pct. 1, stabilind că pedepsele principale aplicate persoanei fizice sunt: a) detențiunea pe viață; b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.

Potrivit art. 157 din Legea nr. 302/2004, în cazul transferului persoanelor condamnate, statul de executare, fie continuă executarea pedepsei astfel cum a fost stabilită de statul de condamnare, respectând felul și durata acesteia, fie procedează la conversiune condamnării într-o pedeapsă compatibilă cu legislația penală română pentru aceeași infracțiune. Această conversiune a condamnării se poate face în condițiile art. 159 din Legea nr. 302/2004 și trebuie să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât să corespundă „atât cât este posibil cu felul pedepsei aplicate de statul de condamnare și, în nici un caz, să nu agraveze situația persoanei condamnate.

Din actele dosarului și legislația atașată solicitării de transferare a persoanei condamnate, Curtea de Apel a constatat că nu există posibilitatea conversiunii condamnării, astfel încât să fie respectate toate cerințele legii menționate anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 152 alin. (4) din aceeași lege, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de recunoaștere a efectele sentințelor de condamnare și de transferare a persoanei condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea cu muncă silnică aplicate de instanțe din Japonia, într-un penitenciar din România. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă solicitând admiterea lui, casarea sentinței și, în rejudecare, să se admită cererea de transfer.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 302/ 2004 transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Verificând actele dosarului înalta Curte constată că la data de 18 septembrie 2010, în timp ce conducea un autoturism, numita T.M. a fost implicată într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală din culpă a unei persoane care a necesitat un număr de șapte zile de îngrijiri medicale; în data de 30 decembrie 2010, în timpul nopții a sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01 ianuarie 2011 a sustras 3 cd-uri dintr-un magazin. Conduita infracțională a persoanei transferabile a fost sancționată prin sentința penală pronunțată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, numita T.M., fiind condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracțiunilor de furt și neglijență la volan, prevăzute de art. 211 și art. 235 C. pen.

japonez. Prin decizia penală pronunțată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală din data de 18 martie 2011. Prin sentința penală pronunțată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 235 C. pen. japonez. Analizând actele și lucrările dosarului înalta Curte constată că, în cauză nu este îndeplinită condiția dublei încriminări în ce privește fapta din data de 18 septembrie 2009, pentru care persoana transferabila a fost condamnata prin sentința penală din 18 martie 2011 a Tribunalului Hiroshima.

În cazul dublei incriminări, condiție generală pentru transferarea persoanelor condamnate, aceeași infracțiune săvârșită în străinătate de un cetățean român, este susceptibilă de a fi sancționată diferit de statul străin, potrivit principiului teritorialității legii penale și de statul român, potrivit principiului personalității legii penale, persoana condamnată executând, în situația transferării sale, pedeapsa ce i-a fost aplicată în statul de condamnare, fără a i se putea agrava, în vreun mod, situația juridică în statul în care urmează să execute pedeapsa. Din acest punct de vedere, înalta Curte constată și faptul că pedepsele aplicate de statul de condamnare pentru infracțiunile de neglijență la volan și respectiv furt nu sunt compatibile cu sistemul de pedepse din România, pedeapsa închisorii cu muncă silnică aplicată de statul de condamnare nefiind prevăzută de sistemul sancționator din România.

În aceste condiții constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în mod corect instanța de fond a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de recunoaștere a efectele sentințelor de condamnare și de transferare a persoanei condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea cu muncă silnică aplicate de instanțe din Japonia, într-un penitenciar din România. Așa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata persoană transferabilă T.M. (fostă D.) împotriva sentinței penale nr. 274 din data de 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, Secția I Penală. Obligă recurenta condamnată persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 octombrie 2012.