ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2012

Asupra recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 03 mai 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat instanța Curții de Apel București în conformitate cu

prevederile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004

(republicată), pentru recunoașterea efectelor sentinței penale din data de 18

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, a deciziei

penale din data de 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Hiroshima - Sucursala

Miyoshi, cum și a sentinței penale din data de 29 iunie 2011 pronunțată de

Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, Japonia, rămase definitive și a

punerii în executare a acestora în procedura soluționării cererii de

transferare într-un penitenciar din România, a persoanei condamnate T.M. (fostă

D.), în vederea continuării executării pedepsei închisorii cu muncă silnică,

într-un penitenciar din România.

S-au

depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București din 24 aprilie 2012 de sesizare a instanței;

corespondența purtată de Ministerul Administrației și Internelor cu Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, corespondența purtată de Ministerului

Justiției cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; solicitarea

autorităților judiciare din Japonia adresată Ministerului Justiției din România

pentru transferarea persoanei condamnate; consimțământul persoanei condamnate

exprimat la data de 11 august 2011 în sensul transferării în România pentru

continuarea executării pedepsei; situația executării pedepsei; sentințele

penale de condamnare; extrase din legislația penală română și japoneză.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin sentința penală

pronunțată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama,

a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani,

pentru comiterea infracțiunilor de furt și neglijență la volan, prevăzute de art.

211 și art. 235 C. pen. japonez.

Prin

decizia penală pronunțată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima - sucursala

Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei

aplicate prin sentința penală din data de 18 martie 2011.

Activitatea

infracțională reținută prin aceste hotărâri de condamnare a constat în aceea că

la data de 18 septembrie 2010, în timp ce conducea un autoturism, numita T.M. a

fost implicată într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală

din culpă a unei persoane; în data de 30 decembrie 2010, în timpul nopții a

sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01 ianuarie 2011 a sustras 3

cd-uri dintr-un magazin.

Prin

sentința penală pronunțată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima -

Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare

cu muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 235

C. pen. japonez.

Din

examinarea hotărârilor de condamnare s-a constatat că nu este îndeplinită

cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004

(republicată) și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, în legătură

cu infracțiunea de vătămare corporală din culpa și că nu există compatibilitate

între pedeapsa închisorii cu muncă silnică aplicată persoanei condamnate și

pedeapsa închisorii prevăzută de legislația penală română.

Astfel,

prin sentința penală din data de 18 martie 2011 s-a reținut că victima

infracțiunii de vătămare corporală din culpă comisă de numita T.M., a suferit

leziuni ce au necesitat o săptămână de îngrijiri

medicale (f.21), iar potrivit art. 184 alin. (1) și (3) C.

pen. român, vătămarea corporală din culpă constituie infracțiune, în condițiile

în care sunt necesare pentru vindecare, îngrijiri medicale mai mari de 10 zile,

fiind lesne de constatat că această cerință și care este prevăzută de art. 143 lit.

e) din Legea nr. 302/2004, nu este îndeplinită.

Totodată, s-a constatat și că

persoanei condamnate i s-au aplicat pedepse cu închisoare cu muncă silnică,

pedepse neregăsite în legislația penală română, Codul penal prin art. 53 alin.

(1) pct. 1, stabilind că pedepsele principale aplicate persoanei fizice sunt:

a) detențiunea pe viață; b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda

de la 100 lei la 50.000 lei.

Potrivit

art. 157 din Legea nr. 302/2004, în cazul transferului persoanelor condamnate,

statul de executare, fie continuă executarea pedepsei astfel cum a fost

stabilită de statul de condamnare, respectând felul și durata acesteia, fie

procedează la conversiune condamnării într-o pedeapsă compatibilă cu legislația

penală română pentru aceeași infracțiune. Această conversiune a condamnării se

poate face în condițiile art. 159 din Legea nr. 302/2004 și trebuie să fie

stabilită printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât să corespundă „atât

cât este posibil cu felul pedepsei aplicate de statul de condamnare și, în nici

un caz, să nu agraveze situația persoanei condamnate.

Din

actele dosarului și legislația atașată solicitării de transferare a persoanei

condamnate, Curtea de Apel a constatat că nu există posibilitatea conversiunii

condamnării, astfel încât să fie respectate toate cerințele legii menționate

anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 152 alin. (4) din aceeași lege, a

respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de

recunoaștere a efectele sentințelor de condamnare și de transferare a persoanei

condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea

cu muncă silnică aplicate de instanțe din Japonia, într-un penitenciar din

România.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs persoana transferabilă solicitând admiterea

lui, casarea sentinței și, în rejudecare, să se admită cererea de transfer.

Examinând

recursul prin prisma dispozițiilor legale înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru cele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 302/ 2004 transferarea unei persoane

condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele

condiții:

a) condamnatul

este resortisant al statului de executare;

b) hotărârea

este definitivă;

c) la

data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin

6 luni din durata pedepsei;

d) transferul

este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori

cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră

necesar, de către reprezentantul persoanei;

e) faptele

care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de

executare;

f)

statul

de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei

transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Verificând

actele dosarului înalta Curte constată că la data de 18 septembrie 2010, în

timp ce conducea un autoturism, numita T.M. a fost implicată într-un accident

rutier din care a rezultat vătămarea corporală din culpă a unei persoane care a

necesitat un număr de șapte zile de îngrijiri medicale; în data de 30 decembrie

2010, în timpul nopții a sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01

ianuarie 2011 a sustras 3 cd-uri dintr-un magazin.

Conduita

infracțională a persoanei transferabile a fost sancționată prin sentința penală

pronunțată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama,

numita T.M., fiind condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă

silnică, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3

ani, pentru comiterea infracțiunilor de furt și neglijență la volan, prevăzute

de art. 211 și art. 235 C. pen. japonez.

Prin

decizia penală pronunțată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima -

Sucursala Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei aplicate prin sentința penală din data de 18 martie 2011.

Prin

sentința penală pronunțată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima -

Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare

cu muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 235

C. pen. japonez.

Analizând

actele și lucrările dosarului înalta Curte constată că, în cauză nu este

îndeplinită condiția dublei încriminări în ce privește fapta din data de 18

septembrie 2009, pentru care persoana transferabila a fost condamnata prin

sentința penală din 18 martie 2011 a Tribunalului Hiroshima.

În cazul

dublei incriminări, condiție generală pentru transferarea persoanelor

condamnate, aceeași infracțiune săvârșită în străinătate de un cetățean român,

este susceptibilă de a fi sancționată diferit de statul străin, potrivit

principiului teritorialității legii penale și de statul român, potrivit

principiului personalității legii penale, persoana condamnată executând, în

situația transferării sale, pedeapsa ce i-a fost aplicată în statul de

condamnare, fără a i se putea agrava, în vreun mod, situația juridică în statul

în care urmează să execute pedeapsa.

Din

acest punct de vedere, înalta Curte constată și faptul că pedepsele aplicate de

statul de condamnare pentru infracțiunile de neglijență la volan și respectiv

furt nu sunt compatibile cu sistemul de pedepse din România, pedeapsa

închisorii cu muncă silnică aplicată de statul de condamnare nefiind prevăzută

de sistemul sancționator din România.

În

aceste condiții constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 din Convenția

Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în mod corect instanța de

fond a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de

recunoaștere a efectele sentințelor de condamnare și de transferare a persoanei

condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu

închisoarea cu muncă silnică aplicate de instanțe din Japonia, într-un

penitenciar din România.

Așa fiind,

înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnata persoană transferabilă T.M. (fostă D.) împotriva

sentinței penale nr. 274 din data de 25 iunie 2012 a Curții de Apel București,

Secția I Penală.

Obligă

recurenta condamnată persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23

octombrie 2012.