SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ FALAKAO. TURCIA (N (solicitarea nr. 11840/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 octombrie 2006 DEFINIF 10/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Falakao Dnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 19 septembrie 2006, Renunțați la arestarea sa, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 11840/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Bülent Falakao La data de 31 martie 2005, Curtea (secțiunea) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice statului art. 10 la Guvern. În conformitate cu art. 29 alin. (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1974 și locuiește în Istanbul. La momentul faptelor, a fost redactor-șef al ziarului Yeni Evrensel , având sediul la Istanbul. La 3 decembrie 2000, la pagina 6 a numărului său 791, ziarul Yeni Evrensel a publicat un articol intitulat Yedekle ve Kullan Printr-un act de acuzare din 13 decembrie 2000, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului de executare a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului în calitate de redactor-șef. Bazându-se pe articolul în cauză, el l-a acuzat că a vrut să instige poporul la □ și la gladiator, pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă și o regiune, în sensul art. 312 alin. (2) din Codul penal. Pasiunile relevante din art. (...) Interesul lucrătorilor kurde-turc și ansamblul lucrătorilor din alte naționalități necesită recunoașterea deplină a egalității de drept. Trebuie să punem capăt politicii de negare și de reținere (...) Orice interdicție care împiedică punerea în aplicare a egalității în practică și pe plan constituțional trebuie anulată, iar politica de asimilare trebuie abandonată (...) În cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul susține că articolul în cauză nu conține nicio intenție criminală sau de a da cu piciorul la □ bazat pe o rasă, autorul articolului care nu face decât să își exprime punctul de vedere personal cu privire la problema kurdă. Reclamantul s-a prevalorificat, de asemenea, de protecția articolelor 6 și 10 din convenție. La 18 iulie 2001, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate, în conformitate cu art. 312 alineatul (2) din Codul Penal și l-a condamnat la o pedeapsă de închisoare de doi ani, cu o amendă de 182 520 000 de lire turcești (TRL), apoi a convertit această pedeapsă într-o amendă de 2 403 180 000 TRL [aproximativ 1 780 EUR (EUR)). De asemenea, aceasta a dispus interzicerea publicării ziarului în cauză timp de două zile, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) suplimentar din Legea nr. 5680 privind presa. 10. În așteptările sale, cu privire la pasajele din articolul incriminat inclus în actul de acuzare, Curtea a considerat că astfel de cuvinte, evidențiind problema kurdă, precum și presiunea exercitată asupra persoanelor de origine kurdă, constituiau un stimulent al poporului pentru a urâ pe baza unei rase și a unei regiuni, în sensul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal. 11. La 21 noiembrie 2001, Curtea de Casație, sesizată cu un recurs, a confirmat hotărârea atacată având în vedere motivele invocate de primii judecători și conținutul dosarului. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE 12. Reclamantul se plânge de condamnarea sa în calitate de redactor șef al cotidianului Yeni Evrensel . Acesta se referă la art. 10 din Convenție, care, în partea sa relevantă, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a vorbi și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 13. În plus, Curtea constată că nu există niciun alt motiv pentru care nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. 14. Reclamantul susține că condamnarea sa în calitate de redactor-șef al Yeni Evrensel constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare 15. În timp ce recunoaște existența unei interferențe în dreptul la libertatea de exprimare a limbii, el susține că această interferență este justificată de art. 10 alineatul (2) din Convenție. 16. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea Yagmurdereli c. Turcia , n 29590/96 , § 40, 4 iunie 2002). Contextul se referă la problema dacă ingerința a fost necesară într-o societate democratică 17. Curtea arată că, în articolul recunoașterea deplină a egalității de drept. Potrivit acestuia, mai mult decât o interdicție care împiedică punerea în aplicare a egalității în practică și pe plan constituțional trebuie anulată, iar politica de asimilare trebuie abandonată (...) (punctul 7 de mai sus). Curtea de Securitate a statului a considerat că astfel de cuvinte, evidențiind problema kurdă, precum și presiunea exercitată asupra persoanelor de origine kurdă, constituiau un stimulent al poporului la ură bazată pe o rasă și o regiune, în sensul articolului 312 alineatul (2) din Codul Penal (punctul 10 de mai sus). 19. Curtea a examinat cu atenție motivele dezvoltate de instanțele interne și consideră că acestea nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999. În plus, ea nu vede nimic în acest articol care să pară a fi un apel la violență, la revoltă sau la orice altă formă de respingere a principiilor democratice. 20. Pe de altă parte, Curtea amintește că a tratat deja cazuri similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea, printre altele, "brahim Aksoy Turcia," nr 2863 27528/95, § 43, 2 octombrie 2003. Comisia a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față, în pofida dificultăților legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Õbrahim Aksoy , citată anterior, § 60, și Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, În plus, Curtea subliniază gravitatea gravă a pedepsei aplicate reclamantului, și anume o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, care a fost convertită într-o țarc Prin urmare, condamnarea reclamantului este disproporționată în ceea ce privește scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND ÎNDEPLINIREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 2 000 EUR pentru prejudicii materiale, furnizează 23 de procente pentru plata în avans și solicită, de asemenea, 4 000 EUR pentru daune morale. 25. Guvernul contestă aceste revendicări pe care le consideră excesive. 26. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea arată că amenzile aplicate reclamantului sunt consecința directă a încălcării constatate pe teren a articolului 10 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se dea înapoi integral la . . Pe baza tuturor informațiilor pe care le deține și care acționează în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului 1 780 EUR în acest sens. 27. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil ca persoana respectivă să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită deviere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție și având în vedere jurisprudența sa în această privință, aceasta îi alocă 3 000 EUR în acest sens. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții, fără a furniza nicio justificare. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, toate costurile și acordul reclamantului. Interesele moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 780 EUR (o mie șapte sute optzeci de euro) pentru daune materiale (ii. 000 EUR (trei mii de euro) pentru daune morale (iii). 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iv). plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe venit începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 10 octombrie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
FALAKAOĞLU c. TURQUIE (N
o
2)
(Requête n
o
11840/02)
ARRÊT
10 octobre 2006
10/01/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Falakaoğlu c. Turquie (n
o
2),
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 septembre 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
11840/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Bülent Falakaoğlu («
le requérant
»), a saisi la Cour le 18 février 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
K.T. Sürek, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 31 mars 2005, la Cour (deuxième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l’article
10 au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.
4.
Le requérant est né en 1974 et réside à Istanbul. A l’époque des faits, il était rédacteur en chef du quotidien
Yeni Evrensel
, ayant son siège à Istanbul.
5.
Le 3 décembre 2000, en page 6 de son numéro 791, le quotidien
Yeni Evrensel
publia un article intitulé «
Yedekle ve Kullan
» («
Remplace et utilise
»).
6.
Par un acte d’accusation du 13 décembre 2000, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul engagea une action pénale à l’encontre du requérant en sa qualité de rédacteur en chef. Se fondant sur l’article en question, il lui reprochait d’avoir voulu inciter le peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une race et à une région, au sens de l’article 312 §
2 du code pénal.
7.
Les passages pertinents de l’article litigieux, tels que repris dans l’acte d’accusation, se traduisent comme suit
:
«
(...) L’intérêt des travailleurs kurdes-turcs et l’ensemble des travailleurs appartenant aux autres nationalités nécessite la reconnaissance d’une pleine égalité de droit. Il faut mettre fin à la politique de négationnisme et d’oppression (...) Toute interdiction faisant obstacle à la mise en œuvre d’une égalité dans la pratique et sur le plan constitutionnel doit être annulée et la politique d’assimilation doit être abandonnée (...)
»
8.
Lors de la procédure devant la cour de sûreté de l’État, le requérant soutint que l’article en cause ne comportait aucune intention criminelle ni d’incitation à la haine fondée sur une race, l’auteur de l’article ne faisant qu’exprimer son point de vue personnel sur la question kurde. Le requérant se prévalut par ailleurs de la protection des articles 6 et 10 de la Convention.
9.
Le 18 juillet 2001, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges civils, déclara le requérant coupable des faits reprochés, en application de l’article
312 § 2 du code pénal. Elle le condamna à une peine d’emprisonnement de deux ans, assortie d’une amende de 182
520
000
livres turques (TRL), puis convertit cette peine en une amende de 2
403
180
000 TRL [environ 1
780 euros (EUR)]. Elle ordonna également l’interdiction de la publication du quotidien en question pendant deux jours, en application de l’article 2 § 1 additionnel de la loi n
o
5680 sur la presse.
10.
Dans ses attendus, se référant aux passages de l’article incriminé repris dans l’acte d’accusation, la cour considéra que de tels propos, mettant en avant le problème kurde ainsi que la pression exercée sur les personnes d’origine kurde, constituaient une incitation du peuple à la haine fondée sur une race et une région, au sens de l’article 312 § 2 du code pénal.
11.
Le 21 novembre 2001, la Cour de cassation, saisie d’un pourvoi, confirma l’arrêt attaqué eu égard aux motifs invoqués par les premiers juges et au contenu du dossier.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 10 DE LA CONVENTION
12.
Le requérant se plaint de sa condamnation en qualité de rédacteur en chef du quotidien
Yeni Evrensel
. Il invoque l’article 10 de la Convention, lequel, dans sa partie pertinente, est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime (...)
»
13.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
14.
Le requérant soutient que sa condamnation en qualité de rédacteur en chef de
Yeni Evrensel
constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
15.
Le Gouvernement s’oppose à la thèse du requérant. Tout en admettant l’existence d’une ingérence dans le droit à la liberté d’expression de l’intéressé, il soutient que cette ingérence se trouve justifiée par le paragraphe
2 de l’article 10 de la Convention.
16.
La Cour note qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que la condamnation litigieuse constituait une ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression, protégé par l’article 10 § 1. Il n’est pas davantage contesté que l’ingérence était prévue par la loi et poursuivait un but légitime, à savoir la protection de l’intégrité territoriale, au sens de l’article
10 § 2 (voir
Yagmurdereli c. Turquie
, n
o
29590/96, § 40, 4
juin 2002). Le différend porte sur la question de savoir si l’ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
».
17.
La Cour relève que, dans l’article litigieux, l’auteur, lançant un appel aux «
travailleurs kurdes-turcs et l’ensemble des travailleurs
», dénonçait «
la politique de négationnisme et d’oppression
» et militait pour «
la reconnaissance d’une pleine égalité de droit
». Selon lui, «
[t]oute interdiction faisant obstacle à la mise en œuvre d’une égalité dans la pratique et sur le plan constitutionnel doit être annulée et la politique d’assimilation doit être abandonnée (...)
» (paragraphe 7 ci-dessus).
18.
La cour de sûreté de l’État considéra que de tels propos, mettant en avant le problème kurde ainsi que la pression exercée sur les personnes d’origine kurde, constituaient une incitation du peuple à la haine fondée sur une race et une région, au sens de l’article 312 § 2 du code pénal (paragraphe
10 ci-dessus).
19.
La Cour a attentivement examiné les motifs développés par les juridictions internes et considère que ceux-ci ne sauraient être considérés en eux-mêmes comme suffisants pour justifier l’ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression (voir,
mutatis mutandis
,
Sürek c.
Turquie (n
o
4)
[GC], n
o
24762/94, § 58, 8 juillet 1999). Par ailleurs, à l’analyse, elle ne voit rien qui, dans cet article, puisse passer pour un appel à la violence, au soulèvement ou à toute autre forme de rejet des principes démocratiques.
20.
Par ailleurs, la Cour rappelle avoir déjà traité d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 10 de la Convention (voir, notamment,
İbrahim
Aksoy
c.
Turquie
, n
os
28635/95, 30171/96 et 34535/97, § 80, 10 octobre 2000, et
Kızılyaprak c. Turquie
, n
o
27528/95, § 43, 2 octobre 2003). Elle a examiné la présente affaire à la lumière de sa jurisprudence et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent, nonobstant des difficultés liées à la lutte contre le terrorisme (voir
İbrahim Aksoy
, précité, §
60, et
Incal c. Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
IV, p. 1568, § 58).
21.
La Cour relève en outre l’extrême sévérité de la peine infligée au requérant, à savoir une peine d’emprisonnement de deux ans – laquelle a été convertie en une amende –, assortie d’une amende. Par ailleurs, une interdiction de publication du quotidien en cause pendant deux jours a également été ordonnée (paragraphe 9 ci-dessus).
22.
Partant, la condamnation du requérant s’avère disproportionnée aux buts visés et, dès lors, non «
nécessaire dans une société démocratique
».
Il y a donc eu violation de l’article 10 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
24.
Le requérant réclame 2 000 EUR au titre du préjudice matériel. Il fournit vingt-trois quittances afférentes au paiement de l’amende. Il demande également 4
000 EUR au titre de préjudice moral.
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions qu’il considère excessives.
26.
En ce qui concerne le dommage matériel, la Cour relève que les amendes infligées au requérant sont la conséquence directe de la violation constatée sur le terrain de l’article
10 de la Convention. Il y a donc lieu d’ordonner le remboursement intégral à l’intéressé des sommes dont il s’est acquitté. Sur la base de l’ensemble des informations en sa possession et statuant en équité, la Cour alloue au requérant 1
780 EUR à ce titre.
27.
Quant au dommage moral, la Cour estime que l’intéressé peut passer pour avoir éprouvé un certain désarroi de par les circonstances de l’espèce. Statuant en équité comme le veut l’article 41 de la Convention et eu égard à sa jurisprudence en la matière, elle lui alloue 3
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
28.
Le requérant demande 3
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour, sans fournir aucun justificatif.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1
500 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
1
780 EUR (mille sept cent quatre-vingts euros) pour dommage matériel
;
ii.
3
000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral
;
iii.
1
500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens
;
iv.
plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
10 octobre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président