AFFAIRE BONIFACIO c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

10.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BONIFACIO c. FRANCE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA BONIFACIO c. FRANȚA (solicitarea nr. 18113/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 octombrie 2006 DEFINIF 10/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Bonifacio c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Cabral Barreto me Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 19 septembrie 2006, rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 1831/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Pascal, La 30 aprilie 2002, Bonifacio a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul Y. Claisse, avocat la Paris. Guvernul francez (atmosferă) este reprezentat de agentul său, M. E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 22 septembrie 2005, președintele în exercițiu al Secțiunii a doua a decis să comunice guvernului obiecțiile prevăzute la art. 6 alin. 3, el a decis că va fi examinat în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA LASPECE Reclamantul s-a născut în 1961 și locuiește în Vaux Le Penil. Reclamantul a fost recrutat în calitate de medic veterinar de către o asociație de protecție a animalelor. La 26 septembrie 1994, unul dintre colegii săi sesizează autoritățile odinale cu privire la o plângere împotriva reclamantului și a solicitat inițierea unei anchete disciplinare. În cadrul procedurii disciplinare, președintele Consiliului Regional a desemnat, la 12 octombrie 1994, dr. T. în calitate de raportor. Reclamantul nu a fost ascultat, nici reclamantul. La 18 noiembrie, raportorul și-a prezentat raportul de anchetă. Printr-o decizie din 17 decembrie 1994, Camera Regională de Disciplina de Ordine a Veterinarilor din regiunea Provence-Alpes-Côte d Prin decizia din 17 aprilie 1996, Camera Superioară de Disciplina de Ordine a Medicilor Veterinari agravează sancțiunea pronunțată împotriva reclamantului, condamnându-l la patru luni de interdicție de a-și exercita profesia. Reclamantul se asigură de casare. noiembrie 1996 și prezintă o scrisoare din partea Consiliului Regional din 25 iunie 1996 prin care președintele consiliului de ordine își exprimă acordul cu aceste date. 10. Printr-o hotărâre din 9 iunie 1999, Consiliul a anulat decizia camerei superioare de disciplină prin care se considera că motivele care au condus la agravarea sancțiunii impuse reclamantului nu au fost precizate și au adus cazul în fața camerei superioare de disciplină 11. Printr-o nouă decizie din 9 septembrie 1999, camera superioară de disciplină l-a condamnat pe solicitant la o sancțiune de interdicție de a exercita timp de patru luni ferm pe întreg teritoriul metropolitan și în departamentele de peste mări. Raportorul desemnat s-a limitat la a citi raportul întocmit de raportor în timpul procesului care a condus la decizia anulată. 12. Într-o hotărâre din 5 noiembrie 2001, Consiliul a anulat decizia Camerei Superioare de Disciplină din 9 septembrie 1999 pe motiv că, din cauza anulării deciziei din 17 aprilie 1996, procedura trebuia reluată și trebuia desemnat un nou raportor. Potrivit Consiliului de Stat, în speță, doctorul R. (a) a fost limitat la a citi raportul elaborat de raportorul anterior, ceea ce nu permitea să se considere că a fost desemnat raportor după trimiterea cauzei. În ceea ce privește surplusul, care se referă la cauza de fond, Consiliul de Stat a considerat că camera regională de disciplină, în decizia sa din 17 decembrie 1994, a apreciat în mod corespunzător gravitatea încălcărilor comise și a respins în consecință cererea reclamantului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE Procedura în fața Camerei Superioare de Disciplină Articolul L. 242-8 din Codul rural La cererea camerelor regionale de disciplină pot fi aduse în fața camerei superioare de disciplină. Aceasta este compusă din membri ai consiliului superior de ordine și un consilier onorific al Curții de Casație sau, în lipsa unui consilier în activitate, care deține președinția și este desemnat de primul președinte al Curții de Casație. Camera superioară de disciplină poate fi sesizată, în termen de două luni de la data notificării, cu privire la decizia Camerei Regionale de Disciplinare prin la mai multe limbi sau cu privire la autorii plângerii. La cererea unui efect suspensiv. Procedura în fața Consiliului de Stat Articolul R. 821-5 din Codul de Justiție administrativă La cererea autorului recursului, formarea de judecată poate fi suspendată la executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în ultimă instanță în cazul în care această hotărâre riscă să producă consecințe greu de reparat și în cazul în care motivele invocate par, în statul de judecată, serios și de natură să justifice, în plus față de anularea hotărârii judecătorești pronunțate în ultimă instanță, încuviințarea soluției reținute de judecătorii fondului. În orice moment, poate fi încheiat printr-o formare de judecată la suspendare care a fost acordată. Responsabilitatea de a la statul pentru vinovățiile comise în exercitarea funcției jurisdicționale 13. La 28 iunie 2002, Consiliul depeat a pronunțat următoarea hotărâre (Adunare, Garda de Pecete, Ministrul Justiției c. Magiera Considerând că, prin [o hotărâre din 11 iulie 2001] Curtea Administrativă din Paris, după ce a constatat că procedura pe care domnul Magiera a inițiat-o anterior în privința statului și a societății, Limuzina și care a dus la condamnarea acestor pârâti la plata unei indemnizații de 78 264 F, a avut o durată excesivă în raport cu cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție (...), a condamnat la plata unei indemnizații de 30 000 F domnului Magiera pentru repararea tulburărilor de orice natură suferite de el ca urmare a duratei procedurii; (...) mai mult decât în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție (...) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...); mai târziu, art. 13 din aceeași convenție: orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale (i) rezultă din aceste dispoziții, atunci când litigiul intră în domeniul lor de aplicare, precum și, în orice caz, din principiile generale care guvernează funcționarea instanțelor administrative, că justițiabilii au dreptul să-și judece acțiunile într-un termen rezonabil; Întrucât necunoașterea acestei obligații nu afectează validitatea hotărârii judecătorești luate la încheierea procedurii, justițiabilii trebuie totuși să poată asigura respectarea acesteia ; (w) În cazul în care necunoașterea dreptului la un termen rezonabil de judecată le-a cauzat un prejudiciu, aceștia pot obține repararea prejudiciului cauzat de funcționarea defectuoasă a serviciului public al justiției (...) ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAțiile ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE prezența comisarului guvernului în mod deliberat 14. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de prezența comisarului guvernului la deliberare și retrimite la Tribunalul Kress c. Franța ([GC], n 39594/98, CEDH 2001) din 7 iunie Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d El susține că această hotărâre nu pune în discuție decât prezența activă a comisarului guvernului, prezența sa pasivă fiind încă posibilă; în acest sens, el subliniază în special că comisarul guvernului, care este membru al Consiliului de Stat, nu are rolul unui minister public, ci cel al unui funcționar public. Jurisconsult care își exprimă opinia personală în fața formării de judecată înainte de deliberări. Guvernul indică, de asemenea, că, în executarea hotărârii Kress , președintele Secțiunii Consiliului de Stat a luat, la 23 noiembrie 2001, o instrucțiune conform căreia comisarul guvernului poate participa la deliberări, dar nu poate interveni în acesta prin luarea cuvântului, a doua dintre aceste instrucțiuni numindu-l astfel "martor mut" 18. Reclamantul consideră că, în ceea ce-l privește, nu există niciun motiv întemeiat pentru reformarea jurisprudenței Kress 19. Curtea reamintește că a respins deja argumentul guvernului în hotărârea Martinie c. Franța ([GC], n 58675/00, §§ 53-55. Curtea consideră că prezenta cauză nu prezintă elemente susceptibile de a o distinge de speciile Kress Martinie (a se vedea, de asemenea, Malquarti c. Franța, 39269/02, § 23 și următoarele: 20 iunie 2006). 20. Prin urmare, Comisia nu vede niciun motiv pentru a se abține de la această jurisprudență și concluzionează că a existat o încălcare a art. 6 alin. Invocând aceeași dispoziție, reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că, atunci când cazul său a fost judecat în fața Consiliului de Stat după cea de-a doua Casație, nu a existat nicio instrucțiune disciplinară care să vizeze în special verificarea depozițiilor care se află la originea plângerii împotriva sa. 22. Curtea amintește că, în ceea ce privește întreaga sa procedură (a se vedea în special Hotărârea H. c. Franța din 24 octombrie 1989, seria A n 162, p. 23 § 61 Delta c. Franța din 19 decembrie 1990, seria A n 191-A, p. 15, § 35 Miailhe c. Franța 2) din 26 septembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 IV, p. 1338, § Pelioire și Sassi c. Franța [GC] din 25 martie 1999, CEDO 1999-II, p. 327, § 46. Aceasta reamintește, de asemenea, jurisprudența prin care s-a pronunțat că: "revocarea n a fost pe deplin un motiv pentru Consiliul de Stat, pe baza argumentelor dezvoltate în fața judecătorilor din fond, de a corecta o eroare de drept (a se vedea APBP c. Franța, Hotărârea din 21 martie 2002, n 38436/97, § 38). În speă, Curtea constată că hotărârea Consiliului de Cu r ii se întemeiază pe înscrisurile din dosarul prezentat judecătorilor din fond. Prin urmare, această hotărâre se limitează la corectarea erorii de drept săvârșite de camera superioară de disciplină și, prin urmare, la restabilirea poziției de drept și de fapt stabilite de Camera regională de disciplină în landul unei proceduri pe care reclamantul nu o contestă în niciun fel caracterul echitabil și cu privire la care Curtea nu descoperă nicio aparență de Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE, ÎNTÂMPLATĂ LA ARTICOLUL 6 alin. (1) 24. Invocând articolele 6 și 13 din convenție, reclamantul susține că acțiunea în fața Consiliului în materie disciplinară nu este o cale de atac efectivă, deoarece nu a avut un efect suspensiv. În special, acesta a prezentat faptul că a executat o sancțiune temporară de interdicție de exercitare fermă de patru luni, în timp ce i s-a aplicat în cele din urmă doar o sancțiune fermă de două luni. La art. 13 din Convenție se citește după cum urmează Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 25. Guvernul contestă această teză. El reamintește că recursul la camera de disciplină de ordinul veterinarilor împotriva sancțiunii pronunțate în primă instanță de Camera Regională de Disciplina a fost suspensivă și adaugă că a fost legal pentru reclamant să își aresteze remuner-ul cu o cerere de suspendare a executării, așa cum prevede art. 821-5 din Codul de Justiție Administrativă. Suspendarea executării hotărârii poate fi acordată prin formarea de judecată în cazul în care consideră că decizia riscă să ducă la consecințe greu de reparat și în cazul în care motivele invocate par, în la fel de grave și de natură să justifice, în plus față de anularea hotărârii judecătorești pronunțate în ultimă instanță, anularea soluției reținute de judecătorii din fond. În cele din urmă, răspunderea pentru statul membru poate fi angajată din cauza vinovăției comise în exercitarea funcției judiciare de către o instanță administrativă (CE, Parlament, 29 decembrie 1978, Darmont ; CE, Secțiunea 27 februarie 2004, Popin ; Jurisprudența confirmată și relaxată prin Decizia Magiera din 28 iunie 2002). Prin urmare, reclamantul putea să își despăgubească prejudiciul prin introducerea instanței administrative a unei instane administrative a unei instane judecătorești care inteniona să pună în pericol responsabilitatea statului. 26. Curtea arată că, la citirea dosarului, reclamantul pare să fi executat sancionarea din proprie iniiativă. De asemenea, aceasta arată că acesta din urmă a dispus de o acțiune suspensivă la camera superioară de disciplină. În ceea ce privește procedura în fața Consiliului de Stat, reclamantul nu a recurs la posibilitatea de a solicita suspendarea executării sancțiunii disciplinare. În plus, acesta putea acționa în răspundere pentru fault comis în exercitarea funcției judiciare în vederea acordării de despăgubiri, lucru de care este abținut. În aceste circumstanțe, Curtea apreciază că, în speță, lipsa unui efect suspensiv nu a avut un impact asupra caracterului efectiv al acțiunii în fața Consiliului de Stat 27. Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită plata sumei corespunzătoare salariilor pe care nu le-a încasat în perioada în care a fost împiedicat să facă obiectul unui prejudiciu material și moral pe care l-ar fi suferit. 30. Guvernul consideră că această sumă este excesivă. În ceea ce privește participarea sau prezența comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat, acesta consideră că singura constatare a încălcării este suficientă. 31. Curtea amintește că numai obiecțiunile declarate admisibile și întemeiate pot da naștere unei satisfacții echitabile, fie, în speță, a celui întemeiat pe prezența comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat. În ceea ce privește acest aspect, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În ceea ce privește surplusul, Comisia consideră că prejudiciul moral al reclamantului legat de acest litigiu este suficient remediat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenția la care ajunge (a se vedea, de exemplu, Martinie, citată anterior, punctul 59). 980 EUR (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 33. Guvernul consideră că această sumă este excesivă și propune plata sumei de 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedură în fața Curții și la . I se acordă reclamantului. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție (prezența comisarului guvernului la deliberarea Consiliului de Stat) și inadmisibilă pentru surplusul spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția menționată faptul că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 10 octombrie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte