CASE OF KUZNIAK v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

10.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KUZNIAK v. POLAND (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

CAUZUL CU QUARTA SECȚIUNE DE KULANIAK c. POLONIA (Declarația nr. 13861/02) HOTĂRÂREA Strasburg 10 octombrie 2006 FINAL 10/01/2007 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul lui KULIAK c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecătorii și dl T.L. Grefierul de secțiune deliberat în privat la 19 septembrie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 13861/02) împotriva Republicii Poloniei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Henryk Kumaniak („reclamantul”), la 25 iulie 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 26 august 2005, președintele secțiunii a patra a decis să comunice plângerea privind durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Konin, Polonia. La 5 octombrie 1990 fosta soție a reclamantului a instituit în fața Curții de District Konin (Såd Rejonowy ) procedurile civile în care solicită diviziunea proprietății matrimoniale. Reclamantul a fost parte la această procedură. Până la 19 ianuarie 1993, tribunalul a organizat mai multe audieri și a ordonat pregătirea avizelor de experți. La 7 septembrie 1993, tribunalul a organizat o audiere. Cinci audieri suplimentare au fost desfășurate înainte de 7 decembrie 1993. În 1994 Curtea de District a avut loc în total patru audieri. Între 7 ianuarie 1995 și 21 decembrie 1995 nu s-a desfășurat nici o audiere. În 1996 Curtea a desfășurat audieri în februarie, septembrie și decembrie. 10. Curtea de District a desfășurat audieri la intervale regulate. A avut loc trei audieri în 1997 și șase în 1998. 11. Între 4 martie și 9 decembrie 1999 nu s-au desfășurat audieri. 12. În 2000 Curtea a desfășurat patru audieri. La 24 martie 2000, Curtea de District Konin a dat o hotărâre în care a împărțit proprietatea în cauză. 13. Ambele părți au apelat împotriva acestei decizii. 14. La 17 noiembrie 2000, Curtea de Regională Konin (Såd Okręgowy ) a desfășurat o audiere. 15. La 1 decembrie 2000, Curtea Regională Konin a respins apelurile, hotărârea motivată a fost notificată reclamantului la 6 februarie 2001. Hotărârea a fost finală, deoarece dreptul intern nu prevedea posibilitatea de a depune un recurs de casă la Curtea Supremă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. Articolele 417 și următoarele ale Codului Civil (Kodeks Cywilny ) prevede răspunderea statului în tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care stabilește o regulă generală, se citește după cum urmează: „1. Trezorul de Stat este responsabil pentru daunele cauzate de un oficial de stat în îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate.” 17. art. 442 din Codul civil stabilește perioade de limitare în ceea ce privește diferitele creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică în cazul situațiilor prevăzute la art. 417 din Codul civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă se scurge trei ani după data la care reclamantul a aflat de daunele și a persoanelor responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația se scurge, în orice caz, zece ani după data la care a avut loc evenimentul care a cauzat daunele.” 18. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții din Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00 , §§ 46, CEDO 2005–... (extracte) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005-.... PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEII PE CONTA CU LENGELE NEREZONABILE DE PROCEDURI 19. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 20. Guvernul a contestat acest argument. 21. Curtea remarcă că perioada care urmează să fie luată în considerare nu a început la 5 octombrie 1990 când a fost inițiată procedura, ci la 1 mai 1993, când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după data respectivă, trebuie luată în considerare starea procedurii la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 1 decembrie 2000. A durat astfel 7 ani și 7 luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 22. În primul rând, Curtea remarcă că guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs disponibile în temeiul legii poloneze. În septembrie 2004, la intrarea în vigoare a Legii din 2004, reclamantul a avut posibilitatea de a depune o cerere de compensare pentru daunele suferite din cauza lungii excesive a procedurii cu instanța civilă poloneză în temeiul articolului 417 din Codul Civil, citită împreună cu art. 16 din Legea din 2004. 23. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că acțiunea civilă invocată nu poate fi considerată cu o certitudine suficientă ca un remediu eficace în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii de 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia; (dec), 11215/02, 31 mai 2005, Barszcz c. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză s-a încheiat la 1 decembrie 2000, care se află la mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, întemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 26. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 27. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. Cu toate acestea, Curtea reiterează că nu este solicitată să se ocupe de erorile de fapt și de lege comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de Convenția (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I). 30. Curtea remarcă că reclamantul nu afirmă că nu își respectă dreptul la o audiere echitabilă. Evaluarea procedurii civile în ansamblul cazului reclamantului nu constată nici o indicație că acestea au fost efectuate în mod nedrept. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamantul nu a solicitat nici o sumă specială în ceea ce privește prejudiciu material și moral. El a lăsat această chestiune la discreția Curții și a solicitat Curții să-l atribuie satisfacție echitabilă pentru suma pe care consideră adecvată. 33. Guvernul a solicitat Curtea să declare că o constatare a unei încălcări ar constitui în sine o constituie o constatare a unei încălcări. în alternativă, ei au invitat Curtea să acorde o atribuire de justă satisfacție pe baza jurisprudenței sale în cazuri similare și în circumstanțe economice naționale. 34. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 4.200 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 35. 36. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 4 200 EUR (patru mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.