CASE OF KUCZKOWSKA v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial
CASE OF KUCZKOWSKA v. POLAND (CtEDO, 2008)
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A KUCZKOWSKA c. POLONIA (Documentul nr. 2311/04) JUDGMENT Strasburg 22 iulie 2008 FINAL 22/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kuczkowska c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de Cameră compusă din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 1 iulie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 2311/04) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Małgorzata Kuczkowska („reclamantul”), la 22 decembrie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de doamna M. Gāsiorowska, avocat practicant la Varșovia. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 16 Noiembrie 2006 Președintele celei de-a patra secțiuni a Curții a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, s-a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Varșovia. Procedură principală La 3 Iunie 1991, reclamantul a instituit o procedură civilă de dizolvare a unei coproprietări și a unei diviziuni de moștenire în fața Curții de District din Varșovia (Sād Rejonowy) . La 18 noiembrie 1992, cazul a fost transmis Curții de District Pruszków. Între 24 februarie 1993 și 28 mai 2003, Curtea a desfășurat 18 audieri. La 7 iunie 2004, Curtea de District Pruszków a dat o hotărâre parțială în acest caz. Curtea a susținut că, în urma unei proceduri suplimentare, o decizie finală privind distribuția proprietății va fi dată într-o etapă ulterioră. Reclamantul a interzis. La 9 iunie 2005, Curtea regională de Varșovia, după examinarea deciziei parțiale, a transmis cazul Curții de District. La 22 august 2007, Curtea de District Prusków a dat o hotărâre și a împărțit moștenirea. Nu este clar dacă reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. Dezbateri în temeiul legii din 2004 11. Cu o dată neespecificată, reclamantul a depus o plângere la Curtea Regională de Varșovia În temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea 2004”). La 8 martie 2005, Curtea Regională de Varșovia a respins plângerea pentru o greșeală procedurală. 13. La 11 aprilie 2005, reclamantul a depus din nou o plângere la Curtea Regională de Varșovia în temeiul articolului 5 din Legea 2004 și a solicitat o hotărâre care declară că lungimea procedurii în fața Curții de district Pruszków a fost excesivă și că doar satisfacția pentru suma de 10.000 de zloți polonezi (PLN - aproximativ 2.500 EUR) ar trebui acordată la ea. 14. La 9 iunie 2005, Curtea Regională de Varșovia a dat o decizie în care a recunoscut lungimea excesivă a procedurii, constatând că au existat unele perioade de inactivitate nejustificată (de la câteva luni la vreo doi ani) din partea Curții de District Pruszków și a acordat reclamantului PLN 3.000 (aprox. 738 EUR) în justă satisfacție. Referindu-se la suma justă de satisfacție, instanța se bazează pe faptul că reclamantul și celelalte părți ale procedurii au contribuit la lungimea lor și că după 2003 procedurile au fost accelerate în mod considerabil. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V; Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII; și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI PE PENTRU CUTÂTUL NEREZONABIL AL PROCEDIMENTULUI 16. Reclamantul se plânge că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 17. Curtea remarcă că procedura a început la 3 iunie 1991. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurilor la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 22 August 2007. A durat astfel peste șaisprezece ani pentru un nivel de competență (cazul a fost trimis o dată la instanța de primă instanță, care a dat doar o decizie parțială). Admisibilitatea 18. În cazul în cauză, Curtea Regională a recunoscut o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil și a acordat o satisfacție echitabilă, care a rămas foarte sub limita maximă prevăzută în Legea 2004 și a constituit aproximativ 7,5% din ceea ce Curtea ar fi putut acorda reclamantului în momentul respectiv, în conformitate cu practica sa, ținând seama de circumstanțele specifice ale procedurii (a se vedea punctul 14 mai sus). Având în vedere criteriile pentru determinarea statutului de victimă în ceea ce privește lungimea plângerilor de procedură, astfel cum se prevede în hotărârea Scordino v. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; Curtea concluzionează că plângerea nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae cu Convenția. întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție sau inadmisibil pe niciun alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 CITEAZĂ ÎN CONJUNCȚIE CU art. 6 § 1 din convenție 22. Reclamantul a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece nu a avut niciun remediu intern eficace în ceea ce privește durata prelungită a procedurii în cazul său. Oricine a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială. 23. Guvernul se abține de a face orice observație în acest sens. 24. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil. Cu toate acestea, „eficacitatea” a unui „remedie” în sensul acestei dispoziții nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, §§ 154 et seq., CEDO 2000-XI, §§ 156-157. 25. În timp ce principiul subsidiarității care susține sistemul Convenției impune statelor contractante să introducă un mecanism de soluționare a plângerilor cu privire la lungimea excesivă a procedurilor în cadrul sistemului juridic național, acestea sunt acordate – sub rezerva respectării cerințelor convenției – oarecare discreție în ceea ce privește modul în care acestea oferă persoanelor fizice soluționarea prevăzută la art. 13 și conformă cu obligația convenției în temeiul acestei dispoziții. În special, în cazul în care statul a introdus o soluție compensatorie, Curtea trebuie să-i lase o marjă largă de apreciere și să-i permită să organizeze remediul – inclusiv interpretarea și aplicarea noțiunii de „daune” într-un anumit caz – într-un mod în conformitate cu propriul său sistem juridic, tradiții și standardul de viață în țara în cauză (a se vedea Kudła ibid.; și Scordino (n. 1) , citat mai sus, §§ 188-189). 26. Faptul că, în acest caz, recursul obținut de la instanța internă nu a fost suficient pentru scopuri convenționale nu face în sine remediul în temeiul legii din 2004, incompatibil cu art. 13, deși are consecințe pentru evaluarea statutului său de victimă în ceea ce privește presupusa încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea punctul 18 mai sus, cu trimiteri la jurisprudența Curții și, mutatis mutandis, Zarb v. Malta , nr. 16631/04, §§ 49-52, 4 iulie 2006 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentului caz, nu se poate spune că dreptul reclamantului la o soluție eficace în temeiul articolului 13 din Convenție nu a fost respectat. 27. Rezultă că această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 592.083 PLN în ceea ce privește pecuniarul și PLN 163.060 în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. Guvernul nu a exprimat un aviz în această chestiune. 31. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut neîntrerupt prejudiciu material, cum ar fi suferința și frustrarea, având în vedere lungimea prolungată a procedurii, care nu poate fi compensată suficient de constatarea anterioră a unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere suma acordată de autoritățile interne, Curtea acordă reclamantului 12,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul a solicitat, de asemenea, PLN 13,364,34 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. Ea a prezentat o copie a unui contract cu avocatul ei. 33. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 750 EUR care acoperă costurile și cheltuielile în cadrul tuturor șefurilor. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare: (i) EUR 12.000 (douăzeci de mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 750 EUR (sapte sute cincizeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului