ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7601/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7601/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la această instanță la nr. 16920/3/2005 nr. vechi 2544/2005

reclamanții G.G.L., C.N.Ș. și A.T.C. au chemat în judecată Ministerul

Agriculturii, Apelor și Pădurilor, A.D.S., R.G. SA, S. Brașov, C. SA, A.P.P.A.P.S.

și Primăria comunei M., jud. Galați pentru a se constata calitatea de moștenitori

ai defuncților G.M., C.A. și A.F. care, la rândul lor, sunt moștenitorii lui C.N.

și calitatea de proprietari asupra următoarelor bunuri imobile: silozul

sistematic din stația C.F.R. F. com. M. jud. Galați, cu o capacitate de 150

vagoane cu 3 etaje și bașcă, o clădire cu instalație de calorifer pentru

personalul angajat al moșiei, o clădire cu instalație pentru industrializarea

laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a cărnii, două

fântâni cu pompe și rezervor de apă pentru alimentarea necesităților moșiei, o

cramă cu o capacitate de prelucrare a producției de 10 ha de vie, terenul

construit și neconstruit aferent exploatării acestor bunuri astfel cum se afla

delimitat în momentul preluării de către organele locale ale com. M. S-a

solicitat lăsarea acestor bunuri în proprietate și liniștită posesie.

Prin cererea de

chemare în judecată s-a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a

ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară,procesul verbal

din data de 1 martie 1949 încheiat între delegații Primăriei com. M. și

Direcția Gospodăriilor de Stat, contractul de privatizare a bunurilor ce fac

obiectul prezentei cereri încheiat între Ministerul Agriculturii prin C. SA, A.D.S.

cu R.G. SA Borsec, S.I.F. Brașov și A.P.P.A.P.S.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt proprietarii bunurilor arătate mai sus, că în anul

1945 acestea au fost expropriate fără respectarea Constituției în vigoare, în anul

1949 bunurile fiind predate prin procesul verbal din data de 1 martie.

La data de 17

decembrie 2002 reclamantul C.N.Ș. a depus o cerere de modificare a acțiunii în sensul

de a se constata că este unicul moștenitor al bunurilor, că imobilele au fost preluate

prin expropriere, de a se constata nulitatea absolută a contractelor de privatizare,

iar în cazul în care se va constata valabilitatea acestora să fie obligată unitatea

deținătoare la plata despăgubirilor.

La data de 16

noiembrie 2005 s-a formulat o precizare a acțiunii în sensul că solicită a se constata

nulitatea absolută a actelor de înstrăinare prin privatizare de către SC C. SA București

către SC R.H. București, respectiv contractele de vânzare cumpărare din 14

februarie 1995, din 10 februarie 1995, din 29 mai 1995, act adițional la contractul

din data de 27 martie 1999 autentificat din 30 iunie 1999.

La data de 18

ianuarie 2006 cauza a fost scoasă de pe rolul tribunalului și înaintată secției

comerciale având în vedere că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor

de înstrăinare prin privatizare.

La data de 29

noiembrie 2006 Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea

actelor de privatizare și a înaintat cauza la secția comercială a Tribunalului București,

a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului II al cererii introductive

privind constatarea nulității ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă

agrară.

La același termen, 29

noiembrie 2006, Tribunalul, a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 244

pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea capătului de cerere disjuns.

Măsura suspendării a fost

menținută prin încheierile din data de 30 mai 2007 și 21 ianuarie 2009.

Cauza a fost repusă pe

rol la data de 1 aprilie 2009 ca urmare a soluționării definitive a capătului de

cerere disjuns, prin sentința comercială nr. 11851 din 22 octombrie 2007 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială definitivă prin decizia civilă

nr. 251 din 30 mai 2008 a Curții de Apel București și irevocabilă prin nerecurare.

Prin sentința civilă

nr. 1017 din 30 mai 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată modificată,

formulată de reclamanții C.N.Ș., G.G.L. și A.T.C. în contradictoriu cu pârâta SC

R.G. SA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a dispune astfel,

Tribunalul a constatat că la data de 1 aprilie 2009 Tribunalul a pus în vedere reclamanților

să precizeze acțiunea sub aspectul cadrului procesual.

Reclamanții G.G.L. și

A.T.C. au depus la dosar la data de 13 mai 2009, și reclamantul C.N.Ș. la data de

24 iunie 2009, cereri prin care precizează cadrul procesual în sensul că înțeleg

să se judece cu pârâta SC R.G. SA pentru revendicarea imobilelor situate în com.

M., jud. Galați arătând că solicită a se judeca cu această pârâtă ținând seama de

specificul acțiunii în revendicare, aceasta fiind acțiunea formulată de proprietarul

neposesor împotriva posesorului neproprietar.

La data de 9 iunie 2010

reclamantul C.N.Ș. a formulat o nouă cerere de precizare a obiectului cererii de

chemare în judecată prin care solicită lăsarea în deplină proprietate și posesie

a imobilelor indicate în acțiune, iar în subsidiar solicită obligarea A.V.A.S. și

S.I.F. M.a la emiterea unei decizii privind propunerea acordării de despăgubiri

în condițiile Legii nr. 10/2001.

La termenul din data de

20 septembrie 2010 Tribunalul a constatat că cererea precizatoare a fost făcută

cu nerespectarea dispozițiile art. 132 C. proc. civ., cadrul procesual fiind stabilit

la data de 25 noiembrie 2009.

Acest cadru procesual

a fost indicat de către reclamanți prin cererile depuse la data de 13 mai 2009,

și data de 24 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului din data de 1 aprilie 2009.

S-a reținut că înscrisurile

depuse de către reclamanți și cu atât mai puțin declarațiile extrajudiciare nu constituie

titlu de proprietate și nu fac dovada proprietății așa cum cer regulile acțiunii

în revendicare pentru bunurile indicate ca fiind obiectul cererii de chemare în

judecată.

Astfel, înscrisurile depuse

sunt procese verbal, referate, memorii care nu demonstrează care este suprafața

terenurilor revendicate și nici nu se referă la clădirile indicate în acțiunea de

față.

Deși Tribunalul a acordat

reclamanților un termen de judecată pentru a depune noi înscrisuri în dovedirea

cererii, aceștia, la termenul stabilit pentru administrarea acestei probe, au arătat

că nu mai au alte înscrisuri de depus.

Prin urmare, Tribunalul

a constatat că reclamanții nu au făcut dovada că există o identitate între aceștia

și titularii dreptului afirmat, adică nu au făcut dovada calității procesuale active

ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile.

În consecință, Tribunalul

a admis excepția invocată și a respins acțiunea modificată ca fiind formulată de

persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe,

la data de 27 iulie 2011, a declarat apel reclamantul C.N., cererea de apel fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie la data de 01 august 2011.

Curtea de Apel a constatat

caracterul fondat al apelului, pentru următoarele considerente:

În cauză, prin petitul

cu care instanța de fond a rămas investită, ca urmare a disjungerii capătului de

cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare active și a actului

adițional la contractul de cesiune și renunțării la judecata cererii având ca obiect

constatarea nulității ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară,

reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Apelor

și Pădurilor, A.D.S., R.G. SA, S.I.F. Brașov, C. SA, A.P.P.A.P.S. și Primăria Com.

M., jud. Galați, să se constate că au calitatea de proprietari ai bunurilor imobile:

silozul sistematic din stația C.F.R. F., com. M. jud. Galați, clădire cu instalație

de calorifer pentru personalul angajat al moșiei C., o clădire cu instalație pentru

industrializarea laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a

cărnii, două fântâni, o cramă, terenul construit și neconstruit aferent exploatării

acestor bunuri, expropriate de la autorul acestora, în temeiul Legii nr. 187/1945.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că au calitatea de moștenitori ai autorului A.C., iar prin

notificarea nr. 202/2001, au solicitat SC R.G. SA restituirea bunurilor ce fac obiectul

acțiunii, în natură.

În cererea aflată, dosar

fond al Tribunalului Galați, reclamanții au precizat că imobilele menționate au

intrat în proprietatea statului, fără titlu, iar acțiunea acestora este întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Tot astfel, prin cererea

aflată din același dosar, reclamantul C.N.Ș. a precizat că cererea formulată este

întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 46, art. 47, art. 24 și art. 36

din Legea nr. 10/2001, iar prin cererea aflată din același dosar, toți reclamanții

au arătat că înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 480 din C.

civ. și Legea nr. 10/2001, precizând că notificarea formulată de aceștia nu a fost

niciodată soluționată.

De asemenea, la termenul

de judecată din data de 25 aprilie 2003, astfel cum rezultă cum încheierea Tribunalului

Galați din aceeași dată, reclamanții au precizat că temeiul juridic al acțiunii

îl constituie prevederile Legii nr. 10/2001, iar această instanță, prin raportare

la toate aceste solicitări, prin sentința civilă nr. 223 F/2003, a dispus declinarea

competenței de soluționare a acțiunii civile formulate în baza Legii nr. 10/2001,

în favoarea Curții de Apel București.

În urma acestei soluții,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 33/2003,

analizând competența de soluționare a cauzei, a stabilit, irevocabil că raportul

juridic dedus judecății este de natură civilă, fiind întemeiat pe Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a stabilit

că în ceea ce privește petitul nr. 2, cererea este de competența Tribunalului, prin

raportare la valoarea bunurilor care au făcut obiectul contractelor.

Curtea a reținut așadar,

că, prin actele procesuale menționate atât reclamanții cât și instanțele investite

prin cererea de chemare în judecată, precizată, au procedat la calificarea acțiunii

civile deduse judecății, stabilindu-se că obiectul cauzei îl constituie un litigiu

în materie civilă, respectiv o cerere în restituirea unor bunuri pretins preluate

abuziv, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

De altfel, la termenul

de judecată din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București, astfel sesizat, a reținut

aceeași calificare a acțiunii introductive.

Prin raportare la constatările

anterioare, având în vedere și motivele de fapt invocate de reclamanți în susținerea

acțiunii deduse judecății reliefate în cele ce prevăd, Curtea a apreciat că o nouă

calificare a acțiunii introductive, de către instanța de fond și solicitarea unor

noi precizări de către această instanță, la termenul din 20 septembrie 2010, în

ceea ce privește temeiul cererii cu care Tribunalul a rămas legal sesizat, este

eronată.

Curtea a avut în vedere

în acest sens faptul că din nici un act procedural realizat în cauză nu rezultă

că reclamanții au renunțat la temeiul inițial – Legea nr. 10/2001.

Potrivit încheierii din

data de 01 aprilie 2009, reclamanții C. și G., au solicitat acordarea unui termen

pentru a preciza acțiunea sub aspectul cadrului procesual.

Prin cererea aflată la

dos. fond, reclamanții G.G.L. și A.T. au învederat că în ceea ce privește „acțiunea

în revendicare” înțeleg să susțină pretențiile doar împotriva pârâtei R.G. SA.

Referitor la intenția

acestor reclamanți, în ceea ce privește modificările petitului acțiunii introductive,

Curtea s-a raportat și la cuprinsul încheierii de ședință din 13 mai 2009 potrivit

cu care, acești reclamanți asistați de apărător, au precizat neechivoc că cererea

depusă vizează o precizare, sub aspectul calității procesuale pasive, în sensul

că înțeleg să se judece cu pârâta R.G. SA, dar și la cuprinsul încheierii de ședință

din 31 ianuarie 2011 și cel al notelor scrise formulate de aceeași reclamanți, în

cadrul cărora, aceștia au arătat pe larg și argumentat, că temeiul cererii lor este

Legea nr. 10/2001.

Curtea a reținut

totodată că, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2010, după discutarea

excepției tardivității depunerii cererii anterior menționate, acest reclamant, a

indicat neechivoc faptul că acțiunea sa este întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și

că pârâta legal reprezentată nu s-a opus primirii acestei noi precizări ci, a solicitat

ca în raport de noile precizări ale reclamanților , admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii .

Având în vedere considerentele

expuse pe larg în ceea ce privește această critică, câtă vreme excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților a fost analizată de către prima instanță, în afara

limitelor în care instanța de fond a fost legal investită - prin raportare la dispozițiile

art. 480 din C. civ., iar nu prin raportare la normele speciale înscrise în Legea

nr. 10/2001, Curtea a reținut că soluționarea cauzei de către Tribunal, în aceste

condiții, a produs apelantului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât

prin admiterea acestei căi de atac.

Pe de altă parte, în ceea

ce privește criticile formulate de apelant având ca obiect modul de soluționare

al excepției tardivității cererii reclamantului de modificare a cadrului procesual

pasiv, prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2010, Curtea le-a apreciat

ca fiind fondate.

În acest sens, Curtea

a reținut că pe de o parte, la termenul la care a fost depusă această cerere și

comunicată pârâtei, deja atrase în proces, aceasta nu s-a opus la primirea cererii

(o atare manifestare de voință fiind exprimată doar la termenul următor),or, prin

natura lor, normele înscrise în art. 132 C. proc. civ., au caracter dispozitiv,

iar pe de altă parte, că, această pârâtă nu a făcut dovada vreunei vătămări care

să îi fi fost produsă prin formularea acestei cereri care, nu aducea nicio modificare

sub aspectul petitului inițial, ci cuprindea o solicitare subsidiară având ca obiect

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea

specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor și care, era îndreptată

nu împotriva acestei pârâte, ci împotriva A.V.A.S. și S.I.F.

Pentru considerentele

anterior expuse, având în vedere faptul că reclamanții au susținut cererea pe calitatea

lor de moștenitori ai autorului comun ca și dispozițiile înscrise în art. 48

alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme instanța de fond nu a procedat la soluționarea

fondului pricinii cu care a rămas investită, Curtea a apreciat că în cauză sunt

incidente prevederile înscrise în art. 296 din C. proc. civ. raportat la art. 297

alin. (1) C. proc. civ., impunându-se admiterea apelului, desființarea sentinței

apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei civile

nr. 143A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs SC R.G. SA.

Se consideră că este incident

art. 304, pct. 6 – C. proc. civ., deoarece litigiul s-a derulat în fața instanței

de fond având trei reclamanți și anume: G.G.L., A.T.C. și C.N.Ș. pârâta rămânând

în cele din urmă (după precizarea cadrului procesual de către toți acești 3 reclamanți)

doar recurenta.

Împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond a declarat apel numai unul dintre reclamanții inițiali și anume

intimatul-reclamant din prezenta cauza C.N.Ș. Prin urmare, ceilalți 2 coreclamanți

inițiali nu au înțeles să exercite apel împotriva sentinței pronunțate în fond și

nici să adere la apelul formulat de C.N.Ș., aspect ce implică evident acceptarea

de către acești doi coreclamanți a sentinței pronunțate în fond ca fiind legală

și temeinică.

Având în vedere cele expuse

și făcând corect aplicarea principiului disponibilității ce guvernează procesul

civil, se apreciază că, în raport de intimații G. și A., instanța a acordat, pe

de o parte ceea ce nu s-a cerut, căci prin desființarea sentinței, acești doi intimați

redevin reclamanți într-un dosar unde își asumaseră prin neexercitarea căii de atac

sentința pronunțată, pe de altă parte, mai mult decât s-a cerut, întrucât intimații

G. și A. au înțeles să se judece pe dispozițiile dreptului comun referitoare

la revendicare, însă instanța de fond. urmând să aplice cele reținute de instanța

de apel ar trebui să judece cauza făcând aplicarea Legii nr. 10/2001, și nu a temeiului

precizat de cei doi reclamanți.

Se mai susține că este

incident art. 304, pct. 7 – C. proc. civ., deoarece la fila deciziei atacate, al

șaptelea alineat, instanța reține că, „dispozițiile referitoare la modificarea acțiunii

nu au caracter imperativ. Prin urmare, în caz de neopunere a pârtii adverse, acțiunea

poate fi modificată chiar și după primul termen de judecată fără ca instanța să

poată invoca excepția de tardivitate”. Instanța de apel a omis să remarce că, la

termenul de fond din 13 mai 2009 reclamanții G.G.L. și A.T.C. au depus cerere precizatoare

din cuprinsul căreia reiese fără echivoc că înțeleg să se judece exclusiv cu

subscrisa recurentă și că acțiunea este una în revendicare (chiar a fost și definită

„acțiune în revendicare”).

Din perspectiva celor

expuse, contrar celor reținute de instanța de apel, toți reclamanții au arătat instanței

fondului că înăeleg sa se judece în acțiune în revendicare (acțiunea proprietarului

neposesor contra posesorului neproprietar) cu recurenta societate.

Mai mult decât atât, instanța

de recurs va trebui să remarce că la termenul din 20 septembrie 2010, interpelați

fiind de instanță, reclamanții C. și A. au învederat că temeiul acțiunii îl constituie

art. 480 C. civ., în vreme ce doar reclamantul C. a precizat că temeiul acțiunii

îl constituie Legea nr. 10/2001.

Se apreciază că instanța

de apel este în eroare când susține că la termenul din data de 31 ianuarie 2011

reclamanții C. și A. ar fi revenit asupra celor susținute în data de 20

septembrie 2010, respectiv că se judecă pe art. 480 C. civ. și ar fi invocat la

rândul lor drept temei Legea nr. 10/2001.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304, pct. 8 – C. proc. civ., se consideră că instanța

de fond a rămas investită după precizările reclamanților cu o acțiune în revendicare

întemeiată pe dreptul comun, iar instanța de apel, a înlăturat acestora temeiul

juridic chiar de către ei precizat și le-a oferit varianta reluării judecații asupra

fondului în baza altui temei.

Se mai susține incidența

art. 304, pct. 9 – C. proc. civ. deoarece s-au încălcat prevederile art. 132 C.

proc. civ., reclamantul C.N.Ș. modificându-și acțiunea.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Pentru a fi incident motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca instanța

să fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut;

Acest motiv de modificare

este expresia principiului disponibilității părților și a obligației instanței de

a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății. Prima soluție a instanței

de apel, care a desființat sentința apelată în temeiul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond nu se încalcă acest

principiu al disponibilității și nu reprezintă „o plus petita”, așa cum susține

recurenta SC R.G. SA. Desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond nu se poate subsuma acestei critici de nelegalitate, deoarece

instanța de apel corect a statuat că nu s-a procedat de către Tribunalul București

la soluționarea fondului pricinii, astfel că instanța investită cu soluționarea

apelului nu a dispus asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, ci doar a procedat la

aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul de recurs vizând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, ceea ce face

inoperant cazul de casare prevăzut de aceste dispoziții legale.

Recurenta pretinde că

instanța de apel a omis a analiza cererile precizatoare depuse de reclamanți fiind

„în eroare” asupra celor susținute de aceștia cu privire la temeiul juridic al acțiunii,

respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001, în loc de dispozițiile art. 480 C.

civ.

Considerentele din decizia

instanței de apel prin care instanța a statuat asupra caracterului normelor înscrise

în art. 132 C. proc. civ., ca și cele prin care a reținut că instanța de fond a

analizat cauza în afara limitelor în care instanța de fond (aceasta)a fost legal

investită, nu reprezintă considerente contradictorii sau străine de natura pricinii,

așa cum susține recurenta.

Pentru a opera acest motiv

de nelegalitate, ar fi fost necesar ca acele considerente din decizia recurată să

fie contradictorii, în sensul că din unele să rezulte netemeinicia acțiunii,iar

din altele faptul că ar fi întemeiată, sau că acele considerente să nu aibă legătură

cu natura pricinii, ceea ce nu este cazul, în speța supusă.

Critica privind incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondată.

Acest motiv de modificare

privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate

de clar fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă natura ori înțelesul.

Recurenta pretinde că

instanța ar fi încălcat aceste dispoziții legale deoarece ar fi înlăturat temeiul

juridic precizat de reclamanți, susțineri ce nu pot fi primite, deoarece instanța

de apel în mod just a reținut că formularea cererii de către reclamanți nu aduce

o modificare a petitului inițial, ci cuprinde o solicitare subsidiară având ca obiect

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,aceasta neechivalând cu o schimbare

a „naturii” sau „înțelesului” actului juridic dedus judecății.

Motivul de recurs invocat

de recurentă privind incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în

cauză.

Hotărârea este lipsită

de temei legal conform acestor dispoziții atunci când din modul în care este redactată

hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea

ce nu este cazul în speța supusă judecății. „Hotărârea este dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii dacă instanța ar fi recurs la textele de lege aplicabile

speței dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Susținerea recurentei

privind interpretarea eronată a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. nu poate fi

primită.

Instanța de apel a interpretat

în mod corect dispozițiile art. 132 C. proc. civ., aceste dispoziții, privitoare

la momentul până la care reclamanta își poate modifica sau întregi cererea au caracter

dispozitiv, iar pârâta nu s-a opus la primirea acesteia (această manifestare de

voință fiind exprimată doar la termenul următor).

Față de aceste argumente,

se reține că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente,

se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține

decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.G.

SA împotriva deciziei civile nr. 143 A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2012.