ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7601/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță la nr. 16920/3/2005 nr. vechi 2544/2005 reclamanții G.G.L., C.N.Ș. și A.T.C. au chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Apelor și Pădurilor, A.D.S., R.G. SA, S. Brașov, C. SA, A.P.P.A.P.S. și Primăria comunei M., jud. Galați pentru a se constata calitatea de moștenitori ai defuncților G.M., C.A. și A.F. care, la rândul lor, sunt moștenitorii lui C.N. și calitatea de proprietari asupra următoarelor bunuri imobile: silozul sistematic din stația C.F.R. F. com.

M. jud. Galați, cu o capacitate de 150 vagoane cu 3 etaje și bașcă, o clădire cu instalație de calorifer pentru personalul angajat al moșiei, o clădire cu instalație pentru industrializarea laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a cărnii, două fântâni cu pompe și rezervor de apă pentru alimentarea necesităților moșiei, o cramă cu o capacitate de prelucrare a producției de 10 ha de vie, terenul construit și neconstruit aferent exploatării acestor bunuri astfel cum se afla delimitat în momentul preluării de către organele locale ale com. M. S-a solicitat lăsarea acestor bunuri în proprietate și liniștită posesie. Prin cererea de chemare în judecată s-a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară,procesul verbal din data de 1 martie 1949 încheiat între delegații Primăriei com.

M. și Direcția Gospodăriilor de Stat, contractul de privatizare a bunurilor ce fac obiectul prezentei cereri încheiat între Ministerul Agriculturii prin C. SA, A.D.S. cu R.G. SA Borsec, S.I.F. Brașov și A.P.P.A.P.S. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii bunurilor arătate mai sus, că în anul 1945 acestea au fost expropriate fără respectarea Constituției în vigoare, în anul 1949 bunurile fiind predate prin procesul verbal din data de 1 martie. La data de 17 decembrie 2002 reclamantul C.N.Ș. a depus o cerere de modificare a acțiunii în sensul de a se constata că este unicul moștenitor al bunurilor, că imobilele au fost preluate prin expropriere, de a se constata nulitatea absolută a contractelor de privatizare, iar în cazul în care se va constata valabilitatea acestora să fie obligată unitatea deținătoare la plata despăgubirilor.

La data de 16 noiembrie 2005 s-a formulat o precizare a acțiunii în sensul că solicită a se constata nulitatea absolută a actelor de înstrăinare prin privatizare de către SC C. SA București către SC R.H. București, respectiv contractele de vânzare cumpărare din 14 februarie 1995, din 10 februarie 1995, din 29 mai 1995, act adițional la contractul din data de 27 martie 1999 autentificat din 30 iunie 1999. La data de 18 ianuarie 2006 cauza a fost scoasă de pe rolul tribunalului și înaintată secției comerciale având în vedere că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare prin privatizare.

La data de 29 noiembrie 2006 Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea actelor de privatizare și a înaintat cauza la secția comercială a Tribunalului București, a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului II al cererii introductive privind constatarea nulității ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară. La același termen, 29 noiembrie 2006, Tribunalul, a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea capătului de cerere disjuns.

Măsura suspendării a fost menținută prin încheierile din data de 30 mai 2007 și 21 ianuarie 2009. Cauza a fost repusă pe rol la data de 1 aprilie 2009 ca urmare a soluționării definitive a capătului de cerere disjuns, prin sentința comercială nr. 11851 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială definitivă prin decizia civilă nr. 251 din 30 mai 2008 a Curții de Apel București și irevocabilă prin nerecurare. Prin sentința civilă nr. 1017 din 30 mai 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamanții C.N.Ș., G.G.L. și A.T.C. în contradictoriu cu pârâta SC R.G.

SA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că la data de 1 aprilie 2009 Tribunalul a pus în vedere reclamanților să precizeze acțiunea sub aspectul cadrului procesual. Reclamanții G.G.L. și A.T.C. au depus la dosar la data de 13 mai 2009, și reclamantul C.N.Ș. la data de 24 iunie 2009, cereri prin care precizează cadrul procesual în sensul că înțeleg să se judece cu pârâta SC R.G. SA pentru revendicarea imobilelor situate în com. M., jud. Galați arătând că solicită a se judeca cu această pârâtă ținând seama de specificul acțiunii în revendicare, aceasta fiind acțiunea formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.

La data de 9 iunie 2010 reclamantul C.N.Ș. a formulat o nouă cerere de precizare a obiectului cererii de chemare în judecată prin care solicită lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilelor indicate în acțiune, iar în subsidiar solicită obligarea A.V.A.S. și S.I.F. M.a la emiterea unei decizii privind propunerea acordării de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001. La termenul din data de 20 septembrie 2010 Tribunalul a constatat că cererea precizatoare a fost făcută cu nerespectarea dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., cadrul procesual fiind stabilit la data de 25 noiembrie 2009. Acest cadru procesual a fost indicat de către reclamanți prin cererile depuse la data de 13 mai 2009, și data de 24 iunie 2009, la solicitarea Tribunalului din data de 1 aprilie 2009. S-a reținut că înscrisurile depuse de către reclamanți și cu atât mai puțin declarațiile extrajudiciare nu constituie titlu de proprietate și nu fac dovada proprietății așa cum cer regulile acțiunii în revendicare pentru bunurile indicate ca fiind obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, înscrisurile depuse sunt procese verbal, referate, memorii care nu demonstrează care este suprafața terenurilor revendicate și nici nu se referă la clădirile indicate în acțiunea de față.

Deși Tribunalul a acordat reclamanților un termen de judecată pentru a depune noi înscrisuri în dovedirea cererii, aceștia, la termenul stabilit pentru administrarea acestei probe, au arătat că nu mai au alte înscrisuri de depus. Prin urmare, Tribunalul a constatat că reclamanții nu au făcut dovada că există o identitate între aceștia și titularii dreptului afirmat, adică nu au făcut dovada calității procesuale active ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile. În consecință, Tribunalul a admis excepția invocată și a respins acțiunea modificată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, la data de 27 iulie 2011, a declarat apel reclamantul C.N., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 01 august 2011. Curtea de Apel a constatat caracterul fondat al apelului, pentru următoarele considerente: În cauză, prin petitul cu care instanța de fond a rămas investită, ca urmare a disjungerii capătului de cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare active și a actului adițional la contractul de cesiune și renunțării la judecata cererii având ca obiect constatarea nulității ordinului nr. 976/1945 a Comisiei Centrale de reformă agrară, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Apelor și Pădurilor, A.D.S., R.G.

SA, S.I.F. Brașov, C. SA, A.P.P.A.P.S. și Primăria Com. M., jud. Galați, să se constate că au calitatea de proprietari ai bunurilor imobile: silozul sistematic din stația C.F.R. F., com. M. jud. Galați, clădire cu instalație de calorifer pentru personalul angajat al moșiei C., o clădire cu instalație pentru industrializarea laptelui, o clădire pentru afumător sistematic de conservare a cărnii, două fântâni, o cramă, terenul construit și neconstruit aferent exploatării acestor bunuri, expropriate de la autorul acestora, în temeiul Legii nr. 187/1945. În motivarea cererii, reclamanții au susținut că au calitatea de moștenitori ai autorului A.C., iar prin notificarea nr. 202/2001, au solicitat SC R.G.

SA restituirea bunurilor ce fac obiectul acțiunii, în natură. În cererea aflată, dosar fond al Tribunalului Galați, reclamanții au precizat că imobilele menționate au intrat în proprietatea statului, fără titlu, iar acțiunea acestora este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Tot astfel, prin cererea aflată din același dosar, reclamantul C.N.Ș. a precizat că cererea formulată este întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 46, art. 47, art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, iar prin cererea aflată din același dosar, toți reclamanții au arătat că înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 480 din C. civ. și Legea nr. 10/2001, precizând că notificarea formulată de aceștia nu a fost niciodată soluționată.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 25 aprilie 2003, astfel cum rezultă cum încheierea Tribunalului Galați din aceeași dată, reclamanții au precizat că temeiul juridic al acțiunii îl constituie prevederile Legii nr. 10/2001, iar această instanță, prin raportare la toate aceste solicitări, prin sentința civilă nr. 223 F/2003, a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile formulate în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea Curții de Apel București. În urma acestei soluții, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 33/2003, analizând competența de soluționare a cauzei, a stabilit, irevocabil că raportul juridic dedus judecății este de natură civilă, fiind întemeiat pe Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a stabilit că în ceea ce privește petitul nr. 2, cererea este de competența Tribunalului, prin raportare la valoarea bunurilor care au făcut obiectul contractelor. Curtea a reținut așadar, că, prin actele procesuale menționate atât reclamanții cât și instanțele investite prin cererea de chemare în judecată, precizată, au procedat la calificarea acțiunii civile deduse judecății, stabilindu-se că obiectul cauzei îl constituie un litigiu în materie civilă, respectiv o cerere în restituirea unor bunuri pretins preluate abuziv, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. De altfel, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București, astfel sesizat, a reținut aceeași calificare a acțiunii introductive.

Prin raportare la constatările anterioare, având în vedere și motivele de fapt invocate de reclamanți în susținerea acțiunii deduse judecății reliefate în cele ce prevăd, Curtea a apreciat că o nouă calificare a acțiunii introductive, de către instanța de fond și solicitarea unor noi precizări de către această instanță, la termenul din 20 septembrie 2010, în ceea ce privește temeiul cererii cu care Tribunalul a rămas legal sesizat, este eronată. Curtea a avut în vedere în acest sens faptul că din nici un act procedural realizat în cauză nu rezultă că reclamanții au renunțat la temeiul inițial – Legea nr. 10/2001. Potrivit încheierii din data de 01 aprilie 2009, reclamanții C. și G., au solicitat acordarea unui termen pentru a preciza acțiunea sub aspectul cadrului procesual.

Prin cererea aflată la dos. fond, reclamanții G.G.L. și A.T. au învederat că în ceea ce privește „acțiunea în revendicare” înțeleg să susțină pretențiile doar împotriva pârâtei R.G. SA. Referitor la intenția acestor reclamanți, în ceea ce privește modificările petitului acțiunii introductive, Curtea s-a raportat și la cuprinsul încheierii de ședință din 13 mai 2009 potrivit cu care, acești reclamanți asistați de apărător, au precizat neechivoc că cererea depusă vizează o precizare, sub aspectul calității procesuale pasive, în sensul că înțeleg să se judece cu pârâta R.G. SA, dar și la cuprinsul încheierii de ședință din 31 ianuarie 2011 și cel al notelor scrise formulate de aceeași reclamanți, în cadrul cărora, aceștia au arătat pe larg și argumentat, că temeiul cererii lor este Legea nr. 10/2001.

Curtea a reținut totodată că, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2010, după discutarea excepției tardivității depunerii cererii anterior menționate, acest reclamant, a indicat neechivoc faptul că acțiunea sa este întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și că pârâta legal reprezentată nu s-a opus primirii acestei noi precizări ci, a solicitat ca în raport de noile precizări ale reclamanților , admiterea excepției inadmisibilității acțiunii . Având în vedere considerentele expuse pe larg în ceea ce privește această critică, câtă vreme excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost analizată de către prima instanță, în afara limitelor în care instanța de fond a fost legal investită - prin raportare la dispozițiile art. 480 din C. civ., iar nu prin raportare la normele speciale înscrise în Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut că soluționarea cauzei de către Tribunal, în aceste condiții, a produs apelantului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin admiterea acestei căi de atac.

Pe de altă parte, în ceea ce privește criticile formulate de apelant având ca obiect modul de soluționare al excepției tardivității cererii reclamantului de modificare a cadrului procesual pasiv, prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2010, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate. În acest sens, Curtea a reținut că pe de o parte, la termenul la care a fost depusă această cerere și comunicată pârâtei, deja atrase în proces, aceasta nu s-a opus la primirea cererii (o atare manifestare de voință fiind exprimată doar la termenul următor),or, prin natura lor, normele înscrise în art. 132 C. proc.

civ., au caracter dispozitiv, iar pe de altă parte, că, această pârâtă nu a făcut dovada vreunei vătămări care să îi fi fost produsă prin formularea acestei cereri care, nu aducea nicio modificare sub aspectul petitului inițial, ci cuprindea o solicitare subsidiară având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor și care, era îndreptată nu împotriva acestei pârâte, ci împotriva A.V.A.S. și S.I.F. Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere faptul că reclamanții au susținut cererea pe calitatea lor de moștenitori ai autorului comun ca și dispozițiile înscrise în art. 48 alin. (2) din C. proc.

civ., câtă vreme instanța de fond nu a procedat la soluționarea fondului pricinii cu care a rămas investită, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile înscrise în art. 296 din C. proc. civ. raportat la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Împotriva deciziei civile nr. 143A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs SC R.G. SA. Se consideră că este incident art. 304, pct. 6 – C. proc. civ., deoarece litigiul s-a derulat în fața instanței de fond având trei reclamanți și anume: G.G.L., A.T.C.

și C.N.Ș. pârâta rămânând în cele din urmă (după precizarea cadrului procesual de către toți acești 3 reclamanți) doar recurenta. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel numai unul dintre reclamanții inițiali și anume intimatul-reclamant din prezenta cauza C.N.Ș. Prin urmare, ceilalți 2 coreclamanți inițiali nu au înțeles să exercite apel împotriva sentinței pronunțate în fond și nici să adere la apelul formulat de C.N.Ș., aspect ce implică evident acceptarea de către acești doi coreclamanți a sentinței pronunțate în fond ca fiind legală și temeinică.

Având în vedere cele expuse și făcând corect aplicarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, se apreciază că, în raport de intimații G. și A., instanța a acordat, pe de o parte ceea ce nu s-a cerut, căci prin desființarea sentinței, acești doi intimați redevin reclamanți într-un dosar unde își asumaseră prin neexercitarea căii de atac sentința pronunțată, pe de altă parte, mai mult decât s-a cerut, întrucât intimații G. și A. au înțeles să se judece pe dispozițiile dreptului comun referitoare la revendicare, însă instanța de fond. urmând să aplice cele reținute de instanța de apel ar trebui să judece cauza făcând aplicarea Legii nr. 10/2001, și nu a temeiului precizat de cei doi reclamanți.

Se mai susține că este incident art. 304, pct. 7 – C. proc. civ., deoarece la fila deciziei atacate, al șaptelea alineat, instanța reține că, „dispozițiile referitoare la modificarea acțiunii nu au caracter imperativ. Prin urmare, în caz de neopunere a pârtii adverse, acțiunea poate fi modificată chiar și după primul termen de judecată fără ca instanța să poată invoca excepția de tardivitate”. Instanța de apel a omis să remarce că, la termenul de fond din 13 mai 2009 reclamanții G.G.L. și A.T.C. au depus cerere precizatoare din cuprinsul căreia reiese fără echivoc că înțeleg să se judece exclusiv cu subscrisa recurentă și că acțiunea este una în revendicare (chiar a fost și definită „acțiune în revendicare”).

Din perspectiva celor expuse, contrar celor reținute de instanța de apel, toți reclamanții au arătat instanței fondului că înăeleg sa se judece în acțiune în revendicare (acțiunea proprietarului neposesor contra posesorului neproprietar) cu recurenta societate. Mai mult decât atât, instanța de recurs va trebui să remarce că la termenul din 20 septembrie 2010, interpelați fiind de instanță, reclamanții C. și A. au învederat că temeiul acțiunii îl constituie art. 480 C. civ., în vreme ce doar reclamantul C. a precizat că temeiul acțiunii îl constituie Legea nr. 10/2001. Se apreciază că instanța de apel este în eroare când susține că la termenul din data de 31 ianuarie 2011 reclamanții C. și A. ar fi revenit asupra celor susținute în data de 20 septembrie 2010, respectiv că se judecă pe art. 480 C. civ.

și ar fi invocat la rândul lor drept temei Legea nr. 10/2001. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 8 – C. proc. civ., se consideră că instanța de fond a rămas investită după precizările reclamanților cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, iar instanța de apel, a înlăturat acestora temeiul juridic chiar de către ei precizat și le-a oferit varianta reluării judecații asupra fondului în baza altui temei. Se mai susține incidența art. 304, pct. 9 – C. proc. civ. deoarece s-au încălcat prevederile art. 132 C. proc. civ., reclamantul C.N.Ș. modificându-și acțiunea. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., este necesar ca instanța să fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut; Acest motiv de modificare este expresia principiului disponibilității părților și a obligației instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății. Prima soluție a instanței de apel, care a desființat sentința apelată în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond nu se încalcă acest principiu al disponibilității și nu reprezintă „o plus petita”, așa cum susține recurenta SC R.G. SA.

Desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond nu se poate subsuma acestei critici de nelegalitate, deoarece instanța de apel corect a statuat că nu s-a procedat de către Tribunalul București la soluționarea fondului pricinii, astfel că instanța investită cu soluționarea apelului nu a dispus asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, ci doar a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Motivul de recurs vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, ceea ce face inoperant cazul de casare prevăzut de aceste dispoziții legale. Recurenta pretinde că instanța de apel a omis a analiza cererile precizatoare depuse de reclamanți fiind „în eroare” asupra celor susținute de aceștia cu privire la temeiul juridic al acțiunii, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001, în loc de dispozițiile art. 480 C. civ.

Considerentele din decizia instanței de apel prin care instanța a statuat asupra caracterului normelor înscrise în art. 132 C. proc. civ., ca și cele prin care a reținut că instanța de fond a analizat cauza în afara limitelor în care instanța de fond (aceasta)a fost legal investită, nu reprezintă considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, așa cum susține recurenta. Pentru a opera acest motiv de nelegalitate, ar fi fost necesar ca acele considerente din decizia recurată să fie contradictorii, în sensul că din unele să rezulte netemeinicia acțiunii,iar din altele faptul că ar fi întemeiată, sau că acele considerente să nu aibă legătură cu natura pricinii, ceea ce nu este cazul, în speța supusă.

Critica privind incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondată. Acest motiv de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă natura ori înțelesul. Recurenta pretinde că instanța ar fi încălcat aceste dispoziții legale deoarece ar fi înlăturat temeiul juridic precizat de reclamanți, susțineri ce nu pot fi primite, deoarece instanța de apel în mod just a reținut că formularea cererii de către reclamanți nu aduce o modificare a petitului inițial, ci cuprinde o solicitare subsidiară având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,aceasta neechivalând cu o schimbare a „naturii” sau „înțelesului” actului juridic dedus judecății.

Motivul de recurs invocat de recurentă privind incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză. Hotărârea este lipsită de temei legal conform acestor dispoziții atunci când din modul în care este redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce nu este cazul în speța supusă judecății. „Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii dacă instanța ar fi recurs la textele de lege aplicabile speței dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Susținerea recurentei privind interpretarea eronată a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. nu poate fi primită. Instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., aceste dispoziții, privitoare la momentul până la care reclamanta își poate modifica sau întregi cererea au caracter dispozitiv, iar pârâta nu s-a opus la primirea acesteia (această manifestare de voință fiind exprimată doar la termenul următor). Față de aceste argumente, se reține că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia civilă ca legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.G. SA împotriva deciziei civile nr. 143 A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.