ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 822/ C din 14 mai 2012, Tribunalul Bihor a admis cererea

formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A.B., prin executor

judecătoresc Ardeleanu A.B., la cererea creditorului O.M., în contradictoriu cu

debitoarea G.L.A., și în consecință:

A încuviințat executarea silită a Hotărârii suplimentare privind

anularea căsătoriei nr. 05 D2 30135 din 05 ianuarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Itinerant al Districtului Cook, departamentul Județean de Relații

Domestice, Statul Illinois, S.U.A.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin decizia judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei

dintre cele două părți L.A.G. (petiționar) și O.M. (respondent) pronunțată de

Tribunalul Itinerant Cook, Statul Illinois, S.U.A. la data de 05 ianuarie 2009

în Dosar nr. 05 D2 30135, instanța a dispus următoarele:

Pensie de întreținere nu va primi niciuna din părți.

Bunurile/ proprietățile/ valorile dobândite in timpul căsătoriei

trebuiesc împărțite în conformitate cu „Inventarul bunurilor/ proprietăților dobândite

în timpul căsătoriei” care face parte din această hotărâre judecătorească și

este anexat la acest document.

Pentru a se face împărțirea și respecta cele de mai sus, petiționara

trebuie să plătească respondentului 114.560 dolari SUA în 30 zile de la această

hotărâre. Curtea consideră că petiționara are fonduri și că declarația

petiționarei că a donat 300.000 dolari SUA la caritate este de necrezut.

Petiționara are 21 zile de la această hotărâre să întocmească

documentele prin care proprietățile de la 7255 N Ridge și 7200 IM. Wasthenaw

din Chicago să fie transferate în numele respondentului. După ce respondentul a

primit actele de proprietate pentru cele două apartamente, el este responsabil

pentru plata tuturor datoriilor restante pentru aceste apartamente (impozit pe

proprietate, rate, facturi, etc.). Petiționara nu va fi responsabila de aceste restanțe.

Petiționara are dreptul să scadă cheltuielile de impozit pe proprietate și alte

cheltuieli legale pe anul 2008 la plata impozitului anual.

Petiționara poate locui în apartamentul de la 7200 N. Washtenaw până la

28 februarie, 2009 la orele 17.00. Petiționara trebuie să plătească

respondentului valoarea ratelor pe lunile ianuarie si februarie. Petiționara

trebuie să lase apartamentul curat și fără stricăciuni. Toate costurile pentru

curățenie sau reparații în caz ca e nevoie, vor trebui suportate

de petiționară.

Curtea găsește că proprietățile din România listate mai sus la.2r au

fost dobândite în timpul căsătoriei conform legii statului Illinois și trebuie

împărțite 55% pentru respondent și 45% pentru petiționară, cu toate acestea,

această împărțire trebuie să țină cont și de hotărârea Curții din România.

Fiecare parte poate ține bunurile personale în numele lor, inclusiv

conturile bancare.

Valoarea afacerii de import nu a fost disputată de nici una din părți.

Această afacere trebuie sa rămână la petiționară, fără nici un interes din

partea respondentului.

Firma de avocatura K. & Ș. trebuie să țină suma de 131.000 dolari SUA

în contul alocat respondentului.

Curtea găsește că fiecare parte este responsabila pentru plata

avocaților lor.

S-a mai reținut de prima instanță că, reclamantul a depus la dosar atât

hotărârea străină invocată, cât și dovada caracterului definitiv și executoriu

al acesteia, însoțite de traduceri autorizate supralegalizate, cu respectarea

cerințelor dispozițiilor art. 167 și 174 din Legea 105/1992.

Hotărârea a fost recunoscută cu efecte depline pe teritoriul României

conform sentinței civile nr. 248/C/2009 pronunțată în Dosarul nr. 1253/111/2009.

Din conținutul hotărârii sus arătate, s-a constatat că debitoarea G.L.A.

a participat personal la dezbaterile stabilite pentru soluționarea cauzei

finalizate prin această hotărâre și nu a înțeles să se folosească de calea de

atac a recursului pentru desființarea hotărârii, astfel că instanța de fond a

apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 168 pct. 1 din Legea nr.

105/1992, respectiv nu se poate reține că hotărârea ar fi rezultatul unei

fraude comise în procedura urmată în străinătate.

În raport de cele reținute mai sus, constatând că în speță nu sunt

incidente niciunul din cazurile prevăzute de art. 168 în care recunoașterea

hotărârii străine poate fi refuzată, iar pe de altă parte în conformitate cu

dispozițiile art. 169 care prevăd sub rezerva verificării condițiilor prevăzute

de art. 167 si 168, s-a apreciat că instanța română nu poate proceda la

examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei, instanța

reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 173 și 174 din Legea

105/1992, a admis cererea conform dispozitivului prezentei.

Prin decizia

nr. 51/ A din 20

septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta debitor G.L.A., fiind menținută în

totalitate sentința primei instanțe.

A fost obligată partea

apelantă G.L.A.

să plătească părții intimate O.M. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit Hotărârii

No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, Departamentul

Județean de Relații Domestice, referitor la căsătoria dintre L.A.G. și M.O. -

decizie judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei (divorțul)

dintre cele două părți, - filele 7 -10 dosar de fond, tradus din limba engleză,

se reține faptul că s-a dispus de această instanță ca bunurile, valorile

obținute în timpul căsătoriei, trebuie împărțite în conformitate cu inventarul

bunurilor, proprietăților dobândite în timpul căsătoriei, iar pentru a se face

împărțirea - punctul 3 - petiționara (apelanta debitoare în speță) trebuie să

plătească respondentului (intimat creditor) suma de 114.560 dolari SUA, în

termen de 30 de zile de la pronunțare.

Din înscrisul aflat la dosar de fond - fila 11, tradus din limba

engleză, emis de Tribunalul Itinerant al districtului Cook Illinois, se reține

faptul că nu s-a depus recurs împotriva acestei hotărâri, ea fiind executorie

cu efecte depline, începând cu data de 05 ianuarie 2009, hotărârea fiind

definitivă și irevocabilă. Se mai reține din cuprinsul hotărârii susmenționate,

faptul că părțile au depus, cu ocazia soluționării partajului, declarații în

acest sens, că apelanta ar fi vândut singură, fără acordul soțului clădirea

depozitului în care se desfășura afacerea de import din Chicago, strada 7421

Nord Western, Statul Illinois în 07 august 2007, iar când Curtea i-a cerut să

declare ce a făcut cu banii - 417.156 dolari SUA, doar după ce a fost

constrânsă a prezentat un cec în valoare de 181.000 dolari SUA, făcând

incredibila declarație a faptului că ar fi donat restul de bani.

Câtă vreme această hotărâre ce a constatat acest aspect referitor la

vânzarea imobilului nu a fost modificată, instanța română nu are competența

de-a face o nouă analiză a probelor administrate cu ocazia soluționării cauzei

în SUA, iar din acest motiv instanța de fond nu a luat în considerare apărările

acesteia.

Câtă vreme creditorul a solicitat încuviințarea executării silite a

unei hotărâri recunoscute în România prin sentința civilă nr. 248 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bihor, acest aspect denotă faptul că nu și-a încasat creanța, iar apelanta

debitoare avea dreptul de a face dovada celor susținute - că din contul de

131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată, nefiind obligată instanța de-a

face verificări în acest sens.

Instanța de apel a mai reținut că actul de Renunțare la pretenții

invocat de apelantă, încheiat la 24 noiembrie 2003 este mult anterior

pronunțării hotărârii a cărei executare se solicită a fi încuviințată, astfel

că, nu se impune a fi analizat. Avea apelanta posibilitatea ca pe parcursul

soluționării procesului de partaj să depună orice înscrisuri de care dorea a se

folosi, or, a invoca în prezenta fază astfel de aspecte care să impună o

reanaliză a unei hotărâri irevocabile, excede competențelor conferite de Legea nr.

105/1992.

Referitor la certificatul de donație din 15 septembrie 2009, din

aceleași motive evocate mai sus, instanța de apel a apreciat că nu se impune a

fi analizat, în speță, conform Legii nr. 105/1992, întrucât instanța avea

competența doar de-a verifica incidența dispozițiilor art. 167, art. 168, art. 169,

art. 173, art. 174 din acest act normativ, a condițiilor impuse de acestea,

condiții care conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond erau îndeplinite

astfel că, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 173-174 din Legea nr. 105/1992.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal,

debitoarea G.L.A., invocând dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - debitoare a arătat că instanța

de apel nu a analizat și nu a coroborat toate probele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta a susținut că, interpretând greșit dispozițiile din Hotărârea

No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, instanța a

reținut că aceasta avea posibilitatea să facă dovada că din contul de 131.000 dolari

SUA s-ar fi retras suma pe care o datora.

De asemenea, fără să coroboreze probele de la dosar cu susținerile

fiecărei părți, instanța de apel a concluzionat că dacă reclamantul solicită

încuviințarea executării silite a unei hotărâri recunoscute în România înseamnă

că acesta nu și-a încasat creanța.

Recurenta - debitoare a susținut că, în raport cu probele administrate,

în mod greșit a concluzionat instanța în acest sens și a acceptat susținerea

reclamantului că, dacă solicită încuviințarea executării silite înseamnă că nu

și-a executat creanța.

Recurenta - debitoare a reiterat aspectele învederate și în fața

instanței de fond și în motivele de apel, respectiv că cei 131.000 dolari reprezintă

venituri din afacerea ce i-a fost atribuită, iar potrivit dispozitivului Hotărârii

No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois,

„Firma de avocatura K. & Ș. trebuie să țină suma

de 131.000 dolari SUA în contul alocat respondentului”.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor instanței, suma de 131.000 dolari

SUA a fost depusă în contul reclamantului

O.M.,

context în care recurenta a susținut că nu poate face dovada că din contul de

131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată,

informațiile privind contul personal și tranzacțiile efectuate de titular fiind

confidențiale.

În plus, recurenta - debitoare a arătat că, în raport de aspectele

reținute de instanță în cuprinsul hotărârii suplimentare de partaj, rezultă

fără putință de tăgadă că cei

131.000

dolari SUA depozitați în contul reclamantului erau bani pe care aceasta i-a pus

la dispoziția reclamantului și din care acesta avea posibilitatea de a se

îndestula.

De altfel, nu există nicio dovadă și nicio dispoziție că această sumă

reprezenta partea ce i se cuvenea reclamantului din anul 2008, din imobilul de

pe strada Western nr. 7421 Nord, astfel cum acesta susține.

Având în vedere aceste împrejurări, recurenta a apreciat că pentru

pronunțarea unei hotărâri obiective este necesar a se verifica dacă reclamantul

nu a executat această creanță și în

Illinois,

SUA.

Faptul că reclamantul a promovat patru acțiuni împotriva debitoarei din

prezenta cauză, toate având ca obiect obținerea unor sume de bani, vin să

susțină convingerea recurentei că reclamantul se bazează pe imposibilitatea sa

de a procura dovezi în legătură cu fapte petrecute cu mult timp în urmă pe

teritoriul SUA.

Cunoscând împrejurarea că în prezenta cauză nu se poate examina

hotărârea străină în fond, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

recurenta a arătat că intenționează să dovedească neveridicitatea susținerilor

reclamantului, precum și faptul că reclamantul și-a executat creanța de 114.560

dolari din suma de

131.000 dolari SUA,

bani depuși de debitoarea recurentă în cursul judecării cauzei și care au fost

transferați în contul reclamantului.

În concluzie, recurenta a solicitat analizarea obiectivă a tuturor

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, care conturează o altă situație de fapt

și de drept decât cea prezentată de reclamant și în raport de care se impune

respingerea cererii de încuviințare a executării silite.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2013

instanța a invocat, din oficiu,

excepția

nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor

formulate,

Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C.

proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.,

iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu

a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate

examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă

încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, nu numai că recurenta

G.L.A.

nu s-a

conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând,

decât formal, motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C.

proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici

care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare

sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă

judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și

nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului de drept,

respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greșit, prin

raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță,

în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele

instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în

recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are

loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către

recurentă constă, practic, într-o înșiruire de afirmații și susțineri

referitoare la aspecte care privesc situația de fapt și aprecierea

probatoriului, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs.

Or, condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și

încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

De asemenea, modul în care instanța de judecată a

făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea

probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304

C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1)

C. proc. civ., se va constata nul

recursul

declarat de debitoarea G.L.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de debitoarea G.L.A.

împotriva deciziei nr. 51/ A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.