ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 822/ C din 14 mai 2012, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A.B., prin executor judecătoresc Ardeleanu A.B., la cererea creditorului O.M., în contradictoriu cu debitoarea G.L.A., și în consecință: A încuviințat executarea silită a Hotărârii suplimentare privind anularea căsătoriei nr. 05 D2 30135 din 05 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Itinerant al Districtului Cook, departamentul Județean de Relații Domestice, Statul Illinois, S.U.A. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei dintre cele două părți L.A.G.

(petiționar) și O.M. (respondent) pronunțată de Tribunalul Itinerant Cook, Statul Illinois, S.U.A. la data de 05 ianuarie 2009 în Dosar nr. 05 D2 30135, instanța a dispus următoarele: Pensie de întreținere nu va primi niciuna din părți. Bunurile/ proprietățile/ valorile dobândite in timpul căsătoriei trebuiesc împărțite în conformitate cu „Inventarul bunurilor/ proprietăților dobândite în timpul căsătoriei” care face parte din această hotărâre judecătorească și este anexat la acest document. Pentru a se face împărțirea și respecta cele de mai sus, petiționara trebuie să plătească respondentului 114.560 dolari SUA în 30 zile de la această hotărâre. Curtea consideră că petiționara are fonduri și că declarația petiționarei că a donat 300.000 dolari SUA la caritate este de necrezut.

Petiționara are 21 zile de la această hotărâre să întocmească documentele prin care proprietățile de la 7255 N Ridge și 7200 IM. Wasthenaw din Chicago să fie transferate în numele respondentului. După ce respondentul a primit actele de proprietate pentru cele două apartamente, el este responsabil pentru plata tuturor datoriilor restante pentru aceste apartamente (impozit pe proprietate, rate, facturi, etc.). Petiționara nu va fi responsabila de aceste restanțe. Petiționara are dreptul să scadă cheltuielile de impozit pe proprietate și alte cheltuieli legale pe anul 2008 la plata impozitului anual. Petiționara poate locui în apartamentul de la 7200 N. Washtenaw până la 28 februarie, 2009 la orele 17.00.

Petiționara trebuie să plătească respondentului valoarea ratelor pe lunile ianuarie si februarie. Petiționara trebuie să lase apartamentul curat și fără stricăciuni. Toate costurile pentru curățenie sau reparații în caz ca e nevoie, vor trebui suportate de petiționară. Curtea găsește că proprietățile din România listate mai sus la.2r au fost dobândite în timpul căsătoriei conform legii statului Illinois și trebuie împărțite 55% pentru respondent și 45% pentru petiționară, cu toate acestea, această împărțire trebuie să țină cont și de hotărârea Curții din România. Fiecare parte poate ține bunurile personale în numele lor, inclusiv conturile bancare. Valoarea afacerii de import nu a fost disputată de nici una din părți.

Această afacere trebuie sa rămână la petiționară, fără nici un interes din partea respondentului. Firma de avocatura K. & Ș. trebuie să țină suma de 131.000 dolari SUA în contul alocat respondentului. Curtea găsește că fiecare parte este responsabila pentru plata avocaților lor. S-a mai reținut de prima instanță că, reclamantul a depus la dosar atât hotărârea străină invocată, cât și dovada caracterului definitiv și executoriu al acesteia, însoțite de traduceri autorizate supralegalizate, cu respectarea cerințelor dispozițiilor art. 167 și 174 din Legea 105/1992. Hotărârea a fost recunoscută cu efecte depline pe teritoriul României conform sentinței civile nr. 248/C/2009 pronunțată în Dosarul nr. 1253/111/2009.

Din conținutul hotărârii sus arătate, s-a constatat că debitoarea G.L.A. a participat personal la dezbaterile stabilite pentru soluționarea cauzei finalizate prin această hotărâre și nu a înțeles să se folosească de calea de atac a recursului pentru desființarea hotărârii, astfel că instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 168 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, respectiv nu se poate reține că hotărârea ar fi rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate.

În raport de cele reținute mai sus, constatând că în speță nu sunt incidente niciunul din cazurile prevăzute de art. 168 în care recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată, iar pe de altă parte în conformitate cu dispozițiile art. 169 care prevăd sub rezerva verificării condițiilor prevăzute de art. 167 si 168, s-a apreciat că instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei, instanța reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 173 și 174 din Legea 105/1992, a admis cererea conform dispozitivului prezentei. Prin decizia nr. 51/ A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta debitor G.L.A., fiind menținută în totalitate sentința primei instanțe.

A fost obligată partea apelantă G.L.A. să plătească părții intimate O.M. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit Hotărârii No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, Departamentul Județean de Relații Domestice, referitor la căsătoria dintre L.A.G. și M.O. - decizie judecătorească suplimentară privind anularea căsătoriei (divorțul) dintre cele două părți, - filele 7 -10 dosar de fond, tradus din limba engleză, se reține faptul că s-a dispus de această instanță ca bunurile, valorile obținute în timpul căsătoriei, trebuie împărțite în conformitate cu inventarul bunurilor, proprietăților dobândite în timpul căsătoriei, iar pentru a se face împărțirea - punctul 3 - petiționara (apelanta debitoare în speță) trebuie să plătească respondentului (intimat creditor) suma de 114.560 dolari SUA, în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Din înscrisul aflat la dosar de fond - fila 11, tradus din limba engleză, emis de Tribunalul Itinerant al districtului Cook Illinois, se reține faptul că nu s-a depus recurs împotriva acestei hotărâri, ea fiind executorie cu efecte depline, începând cu data de 05 ianuarie 2009, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. Se mai reține din cuprinsul hotărârii susmenționate, faptul că părțile au depus, cu ocazia soluționării partajului, declarații în acest sens, că apelanta ar fi vândut singură, fără acordul soțului clădirea depozitului în care se desfășura afacerea de import din Chicago, strada 7421 Nord Western, Statul Illinois în 07 august 2007, iar când Curtea i-a cerut să declare ce a făcut cu banii - 417.156 dolari SUA, doar după ce a fost constrânsă a prezentat un cec în valoare de 181.000 dolari SUA, făcând incredibila declarație a faptului că ar fi donat restul de bani.

Câtă vreme această hotărâre ce a constatat acest aspect referitor la vânzarea imobilului nu a fost modificată, instanța română nu are competența de-a face o nouă analiză a probelor administrate cu ocazia soluționării cauzei în SUA, iar din acest motiv instanța de fond nu a luat în considerare apărările acesteia. Câtă vreme creditorul a solicitat încuviințarea executării silite a unei hotărâri recunoscute în România prin sentința civilă nr. 248 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bihor, acest aspect denotă faptul că nu și-a încasat creanța, iar apelanta debitoare avea dreptul de a face dovada celor susținute - că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată, nefiind obligată instanța de-a face verificări în acest sens.

Instanța de apel a mai reținut că actul de Renunțare la pretenții invocat de apelantă, încheiat la 24 noiembrie 2003 este mult anterior pronunțării hotărârii a cărei executare se solicită a fi încuviințată, astfel că, nu se impune a fi analizat. Avea apelanta posibilitatea ca pe parcursul soluționării procesului de partaj să depună orice înscrisuri de care dorea a se folosi, or, a invoca în prezenta fază astfel de aspecte care să impună o reanaliză a unei hotărâri irevocabile, excede competențelor conferite de Legea nr. 105/1992.

Referitor la certificatul de donație din 15 septembrie 2009, din aceleași motive evocate mai sus, instanța de apel a apreciat că nu se impune a fi analizat, în speță, conform Legii nr. 105/1992, întrucât instanța avea competența doar de-a verifica incidența dispozițiilor art. 167, art. 168, art. 169, art. 173, art. 174 din acest act normativ, a condițiilor impuse de acestea, condiții care conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond erau îndeplinite astfel că, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 173-174 din Legea nr. 105/1992. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, debitoarea G.L.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - debitoare a arătat că instanța de apel nu a analizat și nu a coroborat toate probele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta a susținut că, interpretând greșit dispozițiile din Hotărârea No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, instanța a reținut că aceasta avea posibilitatea să facă dovada că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma pe care o datora. De asemenea, fără să coroboreze probele de la dosar cu susținerile fiecărei părți, instanța de apel a concluzionat că dacă reclamantul solicită încuviințarea executării silite a unei hotărâri recunoscute în România înseamnă că acesta nu și-a încasat creanța. Recurenta - debitoare a susținut că, în raport cu probele administrate, în mod greșit a concluzionat instanța în acest sens și a acceptat susținerea reclamantului că, dacă solicită încuviințarea executării silite înseamnă că nu și-a executat creanța.

Recurenta - debitoare a reiterat aspectele învederate și în fața instanței de fond și în motivele de apel, respectiv că cei 131.000 dolari reprezintă venituri din afacerea ce i-a fost atribuită, iar potrivit dispozitivului Hotărârii No.05 D2 30135 pronunțată de Tribunalul Cook, Statul Illinois, „Firma de avocatura K. & Ș. trebuie să țină suma de 131.000 dolari SUA în contul alocat respondentului”. Prin urmare, potrivit dispozițiilor instanței, suma de 131.000 dolari SUA a fost depusă în contul reclamantului O.M., context în care recurenta a susținut că nu poate face dovada că din contul de 131.000 dolari SUA s-ar fi retras suma datorată, informațiile privind contul personal și tranzacțiile efectuate de titular fiind confidențiale.

În plus, recurenta - debitoare a arătat că, în raport de aspectele reținute de instanță în cuprinsul hotărârii suplimentare de partaj, rezultă fără putință de tăgadă că cei 131.000 dolari SUA depozitați în contul reclamantului erau bani pe care aceasta i-a pus la dispoziția reclamantului și din care acesta avea posibilitatea de a se îndestula. De altfel, nu există nicio dovadă și nicio dispoziție că această sumă reprezenta partea ce i se cuvenea reclamantului din anul 2008, din imobilul de pe strada Western nr. 7421 Nord, astfel cum acesta susține. Având în vedere aceste împrejurări, recurenta a apreciat că pentru pronunțarea unei hotărâri obiective este necesar a se verifica dacă reclamantul nu a executat această creanță și în Illinois, SUA.

Faptul că reclamantul a promovat patru acțiuni împotriva debitoarei din prezenta cauză, toate având ca obiect obținerea unor sume de bani, vin să susțină convingerea recurentei că reclamantul se bazează pe imposibilitatea sa de a procura dovezi în legătură cu fapte petrecute cu mult timp în urmă pe teritoriul SUA. Cunoscând împrejurarea că în prezenta cauză nu se poate examina hotărârea străină în fond, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta a arătat că intenționează să dovedească neveridicitatea susținerilor reclamantului, precum și faptul că reclamantul și-a executat creanța de 114.560 dolari din suma de 131.000 dolari SUA, bani depuși de debitoarea recurentă în cursul judecării cauzei și care au fost transferați în contul reclamantului.

În concluzie, recurenta a solicitat analizarea obiectivă a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, care conturează o altă situație de fapt și de drept decât cea prezentată de reclamant și în raport de care se impune respingerea cererii de încuviințare a executării silite. La termenul de judecată din data de 14 martie 2013 instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, nu numai că recurenta G.L.A. nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând, decât formal, motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greșit, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, într-o înșiruire de afirmații și susțineri referitoare la aspecte care privesc situația de fapt și aprecierea probatoriului, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. De asemenea, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de debitoarea G.L.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de debitoarea G.L.A. împotriva deciziei nr. 51/ A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.