ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1350/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele. Prin acțiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2008, reclamantele L.E. și S.I.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând ca prin hotărâre: - să se dispună obligarea pârâtului la plata în părți egale, către ambele reclamante, a sumei de 22.198 Euro cu titlu despăgubiri pentru exproprierea terenului proprietatea lor indiviză. În drept, s-a invocat Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994. În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că prin titlul de proprietate din 4 februarie 1999 emis de Comisia Județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, s-a stabilit dreptul de proprietate cu titlu de lege și moștenire în favoarea lor, asupra parcelei nr. 775 arabil în suprafață de 1 ha și 9.303 mp, aflată în hotarul satului Hărău.

Unica moștenitoare legală a proprietarei decedate, S.P.E., este fiica sa, reclamanta S.I.E. Această parcelă se află pe traseul construcției variantei de ocolire Deva - Orăștie, la standard de autostradă și va face parte din autostrada Nădlac - Sibiu - București - Constanța, astfel că s-a propus exproprierea unei suprafețe de 2.969 mp. În Anexa 2 a H.G. nr. 566/2006 a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere și cu privire la parcela de 2.969 mp, cu nr. cad. 432/2 proprietatea reclamantelor în părți egale, cu propunerea de acordare a unei despăgubiri derizorii de 3,3 euro/ mp la care reclamantele nu au achiesat, susținând că terenul a fost mult subevaluat în comparație cu terenuri de calitate mult mai slabă, propuse la expropriere pentru alte autostrăzi.

Reclamantele au mai susținut că parcelele, care fac obiectul exproprierii, sunt în Lunca Mureșului, o zonă extrem de fertilă, propice culturilor intensive ecologice, inclusiv legume, cu piață de desfacere în Municipiul Deva. Pe de altă parte, nu s-au avut în vedere daunele conexe aduse reclamantelor, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994. S-a mai susținut că aceste parcele sunt în mijlocul terenului proprietatea lor, astfel că nu mai au acces la parcela dintre autostradă și râul Mureș, nefiind prevăzute căi de acces apropiate pentru atelaje. Parcelele rămase nu mai pot fi cultivate ecologic din cauza gazelor de eșapament, astfel încât scade valoarea de piață a parcelelor rămase după expropriere.

La acest dosar a fost conexat Dosarul înregistrat sub nr. 15/97/2009, prin care aceleași reclamante au chemat în judecată pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N.R. București și Consiliul Local Hărău, solicitând anularea parțială a Hotărârii nr. 89/2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu privire la suma acordată ca despăgubiri pentru exproprierea acelorași terenuri. Prin sentința civilă nr. 176 din 29 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost admisă în parte atât acțiunea principală formulată de reclamantele L.E. și S.I.E., cât și acțiunea conexă formulată de aceleași reclamante împotriva aceluiași pârât, C.N.A.D.N.R., și în consecință, a fost anulată în parte Hotărârea nr. 89 din 5 ianuarie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenului proprietatea reclamantelor, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.

A fost obligat Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantelor suma de 46.904 lei, reprezentând despăgubiri și 8.400 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă în rest acțiunea principală și acțiunea conexă față de pârâtul Consiliul Local al Comunei Hărău. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în Anexa 2 la H.G. nr. 566/2006, la poziția 1049, figurează terenul cu nr. cad. 423/2 în suprafață de 2.969 mp, proprietatea reclamantelor L.E. și S.I.E., teren înscris în titlul de proprietate din 4 februarie 1999, sola 29, parcela 775, asupra căreia reclamantele nu au făcut ieșirea din indiviziune. A început procedura de expropriere, și la cererea reclamantelor de acordare de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 89 din 5 ianuarie 2007 s-a dispus exproprierea acestora, cu acordarea sumei de 34.559 lei despăgubiri, sumă care a fost consemnată la C.E.C., la dispoziția acestora.

În cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză, însă instanța a apreciat că cel mai complet și obiectiv este raportul întocmit de experții C.Ș., T.N. și B.T.D., care a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Categoria acestui teren a fost reținută a fi arabil extravilan, iar valoarea terenului expropriat, folos de tras, diminuarea valorii celorlalte terenuri neexpropriate prin poluarea de noxe și zgomot, taxe notariale a fost reținut a fi 48.745 lei. Din această sumă, instanța nu a acordat reclamantelor suma de 1.841 lei taxe notariale solicitate, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 198/2004 și art. 27 din Legea nr. 255/2010, terenurile expropriate sunt scutite de la plata taxelor notariale, iar pe de altă parte, câtă vreme nu au fost achiziționate alte terenuri nu se justifică acordarea acestor cheltuieli.

Ca urmare, Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat să plătească reclamantelor despăgubiri în sumă de 46.904 lei, în condițiile art. 19 alin. (6) din Legea nr. 265/2010. În ce privește pe pârâtul Consiliul Local al Comunei Hărău, raportat la art. 10 din Legea nr. 198/1994 și art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010, s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a acestuia, astfel că a fost respinsă în rest atât acțiunea principală cât și acțiunea conexă. Prin decizia civilă nr. 9 din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva susmenționatei hotărâri, reținând,în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 4116/2009, pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr. 2884/221/2009, s-a luat act de convenția de partaj intervenită între reclamanta L.E.

și pârâta S.I.E. în ce privește mai multe terenuri înscrise în titlurile de proprietate iar în încheierea din 12 noiembrie 2009 pronunțată în dosar, de îndreptare a erorii materiale, s-a menționat că revine reclamantei terenul din tarlaua 29, parcela 775, în suprafață de 1 ha și 9.303 mp. Așadar, terenul în litigiu este proprietatea exclusivă a reclamantei, potrivit hotărârii judecătorești irevocabile depuse în apel. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. De aceea, față de prevederile legii, în mod corect instanța de fond nu a luat în considerare metoda calculului randamentului economic ci doar metoda comparației directe la stabilirea despăgubirilor pentru terenul în litigiu.

Criticile referitoare la cealaltă metodă nu au fost primite, fiind considerate ca nefondate. În ceea ce privește metoda comparației directe, experții au avut în vedere prețuri la care s-au vândut terenuri extravilane pe raza localității Hărău, astfel încât analiza acestor prețuri este una reală și nu abstractă. Prețurile au fost comunicate de Primăria comunei Hărău la nivelul anului 2010. Faptul că daunele acordate sunt mai mari decât valoarea terenului, se înscrie în condițiile legii. În acest sens, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că, la calculul despăgubirilor, experții au în vedere atât valoarea terenului precum și daunele aduse proprietarului, fără a limita aceste daune la valoarea terenului.

La stabilirea valorii de despăgubire, experții au avut în vedere trei aspecte sub care se poate cuantifica pierderea suferită de proprietar, respectiv: diminuarea valorii terenului rămas, pierderea recoltei de lucernă și daune procentuale. Astfel, pentru diminuarea valorii terenului rămas față de criteriile menționate la pag. 27 din vol. II al dosarului instanței de fond, s-a avut în vedere o sumă de 15.797 lei, daune pentru pierderea recoltei de lucernă în sumă de 2.575 lei și daune procentuale de 65% aplicate celorlalte două criterii menționate anterior. Aceste daune procentuale au constat în poluarea care se produce parcelelor rămase în proprietatea reclamantei apelante, taxe notariale, dar și vânzarea forțată a terenului.

Poluarea cu gaze de eșapament și sonoră a fost menționată în apelul formulat și de apelantă, însă este un criteriu care reduce valoarea terenurilor rămase în proprietatea sa și nu o crește. Taxele notariale, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu pot fi acordate pentru că nu reprezintă un prejudiciu cert, sigur, întrucât reclamanta nu a cumpărat un alt teren ale cărui taxe de cumpărare să fie restituite. În ceea ce privește vânzarea forțată a terenului, experții au apreciat că în mod normal apelanta nu ar fi înstrăinat terenul, așa cum susține în apelul declarat, iar pentru faptul că a fost obligată să-l cedeze i se cuvine o despăgubire de 50%, coeficient de vânzare forțată ce se include în celelalte pagube, prejudicii cauzate proprietarului, pe lângă valoarea de piață a terenului, ca o compensare a înfrângerii voinței sale în ce privește păstrarea sau înstrăinarea acestui teren.

Chiar dacă este criticată luarea în considerare a celor trei contracte, critica nu este întemeiată, câtă vreme de la reclamantă s-au expropriat 2.969 mp, iar comparabilele 2 și 3 avute în vedere de experți, au o întindere de 2.418 mp, respectiv 3.300 mp. De aceea, terenul reclamantei se încadrează între cele două comparabile. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada unor alte prețuri cu care să se fi vândut terenuri similare din zonă și care să fie avute în vedere de experți la stabilirea valorii de circulație. În ceea ce privește critica referitoare la prezența unui expert topograf în comisia care a efectuat raportul de contraexpertiză, s-au reținut următoarele: inițial, din partea reclamantei a fost desemnat expertul L.V., expert topograf care însă a fost înlocuit la data de 03 septembrie 2010 cu expertul evaluator T.N.

Expertul C.Ș. a fost desemnat din partea instanței. Chiar dacă expertul desemnat de instanță nu avea specialitatea evaluare, ceilalți doi experți sunt experți evaluatori, iar dacă existau nelămuriri sau contradicții între cei trei experți, acestea ar fi fost exprimate. Referitor la componentele formulei de calcul stabilite de expert, acestea sunt formule standardizate, iar coeficienții care sunt aplicabili fiecărei componente au marjele stabilite prin normativele tehnice în vigoare. Câr privește modificarea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, s-a arătat că reclamanta a invocat această pretenție doar prin întâmpinarea depusă față de apelul pârâtului, respectiv răspunsul față de întâmpinarea acestora, însă motivarea apelului se face înăuntrul termenului de apel sau cel târziu până la prima zi de înfățișare.

În aceste condiții, fiind tardiv formulat, acest motiv de apel nu a mai fost analizat de instanță, situație valabilă și pentru contestarea neacordării taxei notariale. Având în vedere aceste argumente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., cele două apeluri au fost respinse ca nefondate. Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs reclamanta L.E. și pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. S.A., criticând-o pentru nelegalitate. Reclamanta a susținut în dezvoltarea recursului său că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei lucrări de expertiză în specialitatea agricolă, probă necesară în scopul stabilirii valorii terenului expropriat pe baza clasei de calitate a terenului, a notei de bonitare, a cheltuielilor reale de producție și a producției realizate, prin aplicarea coeficienților corecți.

Deși a depus în apel (anexa 6 la motivele de apel) adresa nr. 3569 din 20 august 2009, care arată că producția obținută în anul 2008 la porumb este de 4.000 kg/ ha, instanța a ignorat complet cererea sa de stabilire a despăgubirilor pe baza producției obținute, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994. Ca urmare, a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea administrării unei lucrări de expertiză în specialitatea agricolă. În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în cauză, iar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a solicitat a fi stabilite la suma de 61.343 lei, astfel cum a fost aceasta determinată prin raportul de expertiză întocmit de experții P.T., C.A.

și C.M., iar nu prin cel întocmit de experții C.Ș., B.T.D. și T.N., greșit însușit de instanță și care s-a raportat la valoarea determinată prin tehnica comparației vânzărilor. În acest fel, au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, între prejudiciul ce i-a fost produs prin expropriere și valorile reținute pentru terenurile învecinate, care au fost stabilite de acest ultim raport de expertiză, respectiv de instanța de apel, neexistând similaritate, pentru a se putea face o raportare la acestea.

A susținut că, spre deosebire de proprietarii terenurilor menționate, care le-au vândut terenul, pe baza principiului liberalității contractuale, la un preț ce nu-i poate fi opozabil, a fost obligată/forțată să înstrăineze terenul, a cărui suprafață a fost înjumătățită, iar accesul în vederea cultivării și efectuării lucrărilor agricole la cele două parcele rămase este mult îngreunat, pe rute ocolitoare, cu costuri sensibil mai mari datorate consumului suplimentar de combustibil. La stabilirea cuantumului prejudiciului, trebuie reținută și împrejurarea că parcelele rămase sunt fără drumuri de acces și posibilitate de racordare la utilități, învecinarea cu zona de siguranță de la marginea autostrăzii, ca și aceea a consumului sporit de combustibil în vederea efectuării lucrărilor agricole pe terenul rămas în proprietate, cu consecința și a unei pierderi de recoltă.

Raportul de expertiză întocmit de experții P.T., C.A. și C.M., a utilizat metode elaborate de calcul în comparație cu metoda comparației prețurilor prin compararea superficială a unor anunțuri din mica publicitate, fără vreo legătură reală cu terenul proprietatea sa. S-a arătat că în loc să stabilească o valoare de despăgubiri de 5 euro/ m.p., instanța de fond, în mod nejustificat, a acordat despăgubiri de 3,3 euro/ m.p., calculate prin metoda comparației prețurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De altfel, raportul de expertiză însușit de instanță conține multe erori, exemplificate de pârâtă dar ignorate de instanța de apel. Recurenta-pârâtă Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

S.A.(C.N.A.D.N.R.) a susținut, în dezvoltarea recursului său, că decizia curții de apel încalcă prevederile imperative prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu referire la daunele în procent de 50% din valoarea terenului, acordate pentru vânzarea forțată a acestuia, reținut ca justificate „ca o compensare a înfrângerii voinței sale în ce privește păstrarea sau înstrăinarea acestui teren”. Acest coeficient de 50% a fost reținut de instanță în lipsa unui temei legal, întrucât echivalentul măsurii restrictive dispuse terenului reclamantei/ parte a acestuia, îl constituie însăși justa și prealabila despăgubire al cărui cuantum este determinat strict de criteriul obiectiv al valorii de piață a imobilului afectat de expropriere.

Acordarea unui spor de vânzare forțată nu numai că nu este prevăzută de lege, dar constituie de facto o nouă despăgubire acordată distinct de cea prevăzută de legea fundamentală și actele normative incidente în materie. În acest fel, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege, motiv pentru care au solicitat diminuarea cuantumului despăgubirii cu echivalentul sumei acordată nelegal, de 9.204 RON, respectiv stabilirea echivalentului prejudiciului produs reclamantei prin expropriere la suma de 35.700 RON. Referitor la calea de atac dedusă judecații, se constată următoarele: Deși neîncadrate în drept criticile invocate prin declarațiile de recurs, în raport de motivele dezvoltate, instanța, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., constată că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de recurs în raport de care urmează a fi analizate. Relativ la recursul reclamantei L.E. se constată, cât privește critica privind omologarea unui anumit raport de expertiză și ignorarea altuia, favorabil reclamantei, că aceasta nu poate fi subsumată cazului de nelegalitate menționat. Prin critica arătată, reclamanta a contestat, în realitate, modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situației de fapt în pricina dedusă judecații. Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de modificare sau de casare prevăzute expres și limitativ de prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Față de actuala configurație a textului art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri judecătorești în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. De aceea, criticile formulate pe situația de fapt în cauză nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, acestea ridicând o problemă de netemeinicie a hotărârii iar nu de nelegalitate a acesteia. Ca urmare, vor fi analizate criticile reclamantei cu referire la greșita interpretare si aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cât privește respectarea criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor.

Potrivit normei legale evocate, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudicial cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și la daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale enunțate, pentru stabilirea despăgubirii cuvenite expropriatului, experții se vor raporta la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, nu pot fi validate de către instanță concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de norma legală enunțată. Or, în speță, raportul de expertiză însușit de instanțele fondului a respectat întrutotul criteriile legale menționate, procedând la stabilirea valorii terenului expropriat prin raportare la prețurile cu care s-au vândut terenuri învecinate celui expropriat, terenuri arabile extravilane, având în vedere atât datele comunicate de primăria localității, cât și din publicațiile de specialitate.

Au avut în vedere, de asemenea, la evaluarea terenului și metoda bazată pe randamentul economic al bunului, ce depinde de nota de bonitare și clasa de calitate, ajungând la o valoare de 1,55 euro/ mp de teren, valorile fiind stabilite la data efectuării lucrării de expertiză. La valoarea astfel stabilită s-au adăugat și daunele produse proprietarului prin expropriere, rezultând din fragmentarea proprietății ce implica costuri suplimentare legate de execuția lucrărilor agricole mecanizate, dar și faptul că parcela rămasă nu mai poate fi irigată din râul Mureș, ceea ce implică, de asemenea, costuri suplimentare. A fost stabilit astfel cuantumul daunelor, rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei, la determinarea cărora s-au avut în vedere toate coordonatele necesare cuantificării lor, la care s-a adăugat și contravaloarea recoltei de lucernă aferentă parcelei de teren expropriate, cultura existentă pe terenul expropriat.

Prin urmare, criticile reclamantei privind atât modalitatea de cuantificare a terenului expropriat, cât și aceea a daunelor aduse prin expropriere se vădesc a nu fi fondate, constatările și concluziile expertizei însușită de instanțe fiind conforme normei legale enunțate. In acest sens se reține că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul determinării prejudiciului cauzat prin exproprierea parțială a terenului, pentru partea de imobil rămasă neexpropriată, legea prevede luarea în considerare și a dovezilor prezentate de proprietari. Însă, sub acest aspect se constată că, deși reclamanta a depus adrese cu cantitatea culturii de porumb obținută de pe terenurile aflate pe raza localității Hărău, nu s-au făcut dovezi că acestea ar fi privit terenul în litigiu.

Reclamanta a susținut, totodată, că partea de teren rămasă neexpropriată prezintă dificultăți și costuri suplimentare în exploatare, însă toate acestea au fost avute în vedere de comisia de experți la cuantificarea despăgubirii cuvenite acesteia. Se vădesc însă a fi fondate criticile pârâtei privind acordarea sub formă de despăgubiri a unui procent de 50% din valoarea terenului cu titlu de coeficient vânzare forțată a terenului, întrucât aceasta nu își găsește corespondent în criteriile legale de cuantificare a despăgubirii produsă prin expropriere, astfel cum sunt acestea reglementate de norma legală evocată. Echivalentul daunei produse prin expropriere îl constituie despăgubirea determinată, potrivit normei enunțate, iar nu și prin raportare la alte coordonate neprevăzute de lege, caz în care măsura criticată, dispusă de instanțele fondului, se vădește a fi, astfel cum corect susține pârâta, lipsită de temei legal.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat iar recursul pârâtului va fi admis, iar decizia curții de apel modificată în aceste limite, restul dispozițiilor sentinței și deciziei urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 9 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pe care o modifică în parte. Admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței nr. 176 din 26 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâtul să le plătească reclamantelor L.E. și S.I.E. suma de 37.704 lei, în loc de 46.904 lei, reprezentând despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.E. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.