ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6316/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 octombrie 2008 sub nr. 7021/97/2008, reclamantele S.E. și G.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, obligarea pârâtului la plata sumelor de 135.930 euro despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.862 m.p., identificat cu nr. cadastral 1, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. și de 130.350 euro despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.323 m.p. identificat cu nr. cadastral 2 proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. și G.A., cu cheltuieli de judecată. În motivare, s-a arătat că reclamanta S.E. este proprietara exclusivă, în baza Legii nr. 18/1991 asupra terenului arabil în suprafață totală de 9.688 m.p.

cu nr. parcelă B, trecut în titlul de proprietate nr. Y din 04 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, și că ambele reclamante sunt coproprietare, cu titlul de partaj, în baza sentinței civile nr. 2479 din 12 iunie 2008 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă, asupra parcelei nr. A, în suprafață totală de 6.743 m.p. Ambele parcele se află la hotarul comunei H. pe traseul „Construcției variantei de ocolire Deva-Orăștie la standard de autostradă”, ce va face parte din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu-București-Constanța. În Anexa 2 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere și cu privire la următoarele subparcele aflate pe traseul tronsonului de autostradă amintit, și anume: 1. subparcela în suprafață de 1.862 m.p.

cu nr. cadastral 1, ce face parte din parcela nr. B, în suprafață totală de 9.688 m.p., proprietatea exclusivă a reclamantei S.E., conform titlului de proprietate nr. Y din 04 iunie 2001 al Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 cu o despăgubire de 6.145 euro; 2. subparcela de 1.323 m.p. coproprietatea reclamantelor, cu nr. cadastral 2, ce face parte din parcela nr. A, în suprafață totală de 6.743 m.p. arabil, atribuit reclamantelor în indiviziune cu titlul de partaj prin sentința civilă nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva, s-a propus despăgubiri în sumă de 4.366 euro. Așa cum rezultă din Anexa 2 la H.G. nr. 566/2006, s-a propus o despăgubire derizorie de numai 3,3 euro/m.p., cu care, evident, reclamantele nu au fost de acord întrucât terenurile au fost mult subevaluate, propunându-se despăgubiri cu de zeci de ori mai mici decât cele plătite pentru exproprierile la autostrada Transilvania, pentru terenuri de calitate mai slabă.

Reclamantele au mai arătat că subparcelele ce fac obiectul exproprierii se află în Lunca Mureșului, zonă extrem de fertilă, limitrofă cu hotarul municipiului Deva, propice culturilor intensive ecologice, inclusiv legume, ce au asigurată piața de desfacere în municipiul Deva. Pe de altă parte, nu s-a ținut seama pentru includerea în cuantumul despăgubirilor, de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, inclusiv daunele conexe aduse reclamantelor în calitate de proprietari. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 06 ianuarie 2009 sub nr. 16/97/2009 reclamantele S.E. și G.A. au contestat hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA, și Consiliul Local H., solicitând anularea parțială a acestora în ceea ce privește despăgubirile acordate, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea de ședință din 06 martie 2009 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/97/2009 la Dosarul nr. 7021/97/2008 al Tribunalului Hunedoara. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor și a depus în probațiune înscrisurile constând în cereri de acordare despăgubiri, hotărârile din 16 octombrie 2008 și procesele-verbale aferente, documentația topo, raport de evaluare.

Prin întâmpinarea formulată în dosarul conexat, pârâtul Statul Român a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local H., precum și excepțiile conexității și litispendenței, care au fost soluționate prin încheierea din 06 martie 2009. Prin sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis în parte atât acțiunea principală formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, cât și acțiunea conexă formulată de aceleași reclamante împotriva aceluiași pârât; a anulat, în parte, hotărârile din 16 octombrie 2008 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenurilor proprietatea reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate; a obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA, să plătească reclamantelor S.E. și G.A. suma de 55.482 RON reprezentând despăgubiri, respectiv, 32.427,5 RON pentru reclamanta S.E. și 23.054,5 RON pentru reclamantele S.E. și G.A. împreună, precum și suma de 9.200 RON cheltuieli de judecată, pentru ambele reclamante; a respins în rest acțiunea principală și acțiunea conexă față de pârâtul Consiliul Local al comunei H. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 566/2006 figurează terenurile cu nr. cadastral 1, proprietatea reclamantei S.E., și 2, proprietatea indiviză a aceleiași reclamante și a numiților B.A. și L.S., ca fiind imobile situate pe amplasamentul lucrării variantei de ocolire Deva-Orăștie a autostrăzii.

Conform sentinței civile nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva s-a dispus ieșirea din indiviziune prin formarea de loturi și atribuirea în natură a parcelei nr. A în suprafață de 6.743 m.p. teren arabil situat în extravilan cuprins în titlul de proprietate nr. X. Astfel, terenul identificat mai sus a fost atribuit în indiviziune fără a se indica cotele de proprietate reclamantelor S.E. și G.A. Prin urmare, în baza actului normativ mai sus arătat, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a început procedura de expropriere a celor două imobile. În acest sens, prin hotărârea din 16 octombrie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului de 1.862 m.p., proprietatea reclamantei S.E.

și acordarea sumei de 21.674 RON cu titlu de despăgubiri, iar prin hotărârea din 16 octombrie 2008 a aceleiași comisii s-a dispus exproprierea terenului de 1.323 m.p., proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. și G.A. și acordarea sumei de 15.400 RON despăgubiri. Întrucât reclamantele au înțeles să contesta cuantumul despăgubirilor acordate, instanța de fond, la cererea reclamantelor, a dispus efectuarea unor expertize judiciare de specialitate pentru evaluarea prejudiciului produs proprietarilor terenurilor expropriate. În acest sens, s-au efectuat un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experții C.S.

și L.V., și, în fine, un raport de contraexpertiză întocmit de experții C.S., T.N. și B.T.D. Din aceste lucrări de specialitate, raportat la dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, prima instanță a apreciat că cel mai obiectiv raport, având în vedere și pregătirea pluridisciplinară a comisiei de experți, este cel întocmit de experții C.S., T.N. și B.T.D., acesta urmând a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. Prin urmare, instanța de fond, având în vedere art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010 a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul real, global și efectiv cauzat prin expropriere.

În acest sens, a reținut din cuprinsul raportului de contraexpertiză mai sus menționat, că parcelele efectiv expropriate sunt identificate sub nr. cadastral A, în suprafață de 1.329,2 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr. X/2000, aflat în proprietatea indiviză a ambelor proprietare și, respectiv, nr. cadastral B, în suprafață de 1.869,6 m.p., înscrisă în titlul de proprietate nr. Y/2001, emis pe numele reclamantei S.E. De asemenea, comisia de experți a stabilit că valoarea totală a despăgubirilor cuprinzând valoarea terenului expropriat, folosul de tras, diminuarea valorii celorlalte parcele neexpropriate, taxe notariale, etc. este de 57.465 RON (echivalentul a 13.928 euro). Din această sumă instanța nu va acorda reclamantelor suma de 1.983 RON taxe notariale solicitate de reclamante, întrucât potrivit disp.

art. 17 din Legea nr. 198/2004 și art. 27 din Legea nr. 255/2010 terenurile expropriate sunt scutite de la plata taxelor notariale și a oricăror taxe datorate statului sau bugetelor locale. Referitor la pretinse cheltuieli notariale ocazionate cu eventuala achiziționare a altor terenuri asemănătoare de către reclamante, s-a reținut că acestea nu au făcut dovada că ar fi cumpărat alte asemenea terenuri, motiv pentru care prejudiciul solicitat nu e actual sau viitor și sigur, ceea ce nu conferă caracterul cert al acestuia. Prin urmare, pârâtul datorează reclamantelor despăgubiri totale de 55.482 RON (57.465-1983) din care: pentru terenul proprietatea exclusivă a reclamantei S.E.

se va plăti acesteia suma de 32.427,5 RON, iar pentru terenul proprietatea indiviză a reclamantelor se vor plăti acestora suma de 23.054,5 RON conform art. 19 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, sume calculate la o valoare de 17,3446 RON/m.p., rezultată din raportarea întregii suprafețe expropriate de 3.198,8 m.p. la suma globală a despăgubirilor acordate de 55.482 RON. În ceea ce privește pârâtul Consiliul Local al comunei H., raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/1994 și art. 22 și urm. din Legea nr. 255/2010, s-a constatat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, astfel că acțiunea conexă a reclamantelor a fost respinsă față de acesta. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 și art. 274 C. proc.

civ. reclamantele au cerut cheltuieli de judecată de 9.700 RON, din care se justifică acordarea sumei de 7.200 RON reprezentând onorariu de experți și 2.000 RON onorariu de avocat. Prin urmare, pârâtul Statul Român a fost obligat să plătească reclamantelor și suma de 9.200 RON cheltuieli de judecată la fond. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA, arătând că instanța de fond, deși a stabilit corect valoarea terenului, a supraevaluat valoarea prejudiciului, prin impunerea unor coeficienți de corecție fără temei legal, respectiv coeficientul de 80% în sumă de 9.916 RON aplicat pentru calcularea daunelor procentuale aferente vânzării forțate a terenului este aplicat arbitrar și fără a se indica actul normativ care impune aplicarea unui asemenea coeficient; daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas de 8.331 RON, respectiv pierderea subvenției agricole, întrucât prin această sumă se acoperă de două ori același prejudiciu. Prin decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a respectat dispozițiile legale în materie, stabilind cuantumul despăgubirilor în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a mai reținut că, prin concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză în conformitate cu prevederile precitate, se arată, distinct, valoarea terenului - valoare stabilită prin metoda comparației directe - de 1,5 euro/m.p. și valoarea prejudiciului suferit de proprietari - de 37.632 RON, iar cuantumul total este de 57.465 RON, respectiv 13.928 euro. Din daunele produse proprietarului stabilite de către experți și acordate de către instanța de fond, pârâtul critică suma de 8.331 RON pentru subvenția agricolă și coeficientul de 50% vânzare forțată de 9.915 RON, susținând, în esență, că aceste daune nu se cuvin, întrucât nu au acoperire legală, susțineri ce nu pot fi primite.

În cuprinsul raportului de contraexpertiză experții explică pe larg daunele acordate, justificarea faptică cât și dispozițiile legale care le reglementează. Instanța de apel a mai constatat că nu poate fi primită critica pârâtului în sensul că pentru același prejudiciu s-au acordat daune diferite, întrucât daunele în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 RON, sunt justificate de majorarea distanței de transport de la parcele la baza de recepție, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică, daune cuantificate în acord cu Legea nr. 18/1994, respectiv, Ordinul M.A.I.

nr. 184/1994, și sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micșorării parcelelor sub 3.000 m.p. în sumă de 8.331 RON. Nici critica referitoare la înlăturarea daunei de 50%, în sumă de 4.416 RON, ce vizează dauna procentuală referitoare la vânzarea forțată a terenului nu poate fi primită întrucât, contrar celor susținute de către pârât, aceste daune sunt cuprinse în noțiunea de prejudiciu cauzat proprietarului prevăzut expres de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din lege, despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Or, în speță, expropriatorul a propus prin hotărârile atacate suma de 3,5 euro/m.p., iar valoarea terenurilor stabilită de către comisia de experți la data efectuării raportului de contraexpertiză, 23 martie 2011, este de 1,5 euro/m.p. Prin urmare, valoarea despăgubirii stabilită de către instanța de fond, în conformitate cu concluziile raportului de contraexpertiză, nu poate fi diminuată contrar susținerilor pârâtului, altfel s-ar încălca dispozițiile legale sus citate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele S.E. și G.A., cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Recurentele-reclamante S.E. și G.A. au arătat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost în mod constant, stabilită de instanțele anterioare, sub cuantumul celei acordate de expropriator, nefiind respectate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Recurentele-reclamante mai arată că, potrivit art. 25 și 26 din același act normativ, la stabilirea despăgubirii trebuie adăugat, la valoarea reală a imobilului, și prejudiciul creat proprietarului prin diminuarea parcelelor rămase după expropriere, pierderea unei recolte, accesul pe rute ocolitoare, majorarea cheltuielilor de transport și efectuarea tuturor lucrărilor agricole, sens în care niciuna dintre instanțe nu a luat în considerare valoarea de bonitate a terenurilor, stabilită de OSPA Hunedoara ca fiind în clasa a III-a, cu un total de 56 de puncte, în speță, 3,8 euro/m.p. Raportat la această valoare ar rezulta o sumă de 12.152 euro, la care ar trebui adăugată suma de 8.453 euro, reprezentând valoarea prejudiciului creat ca urmare a exproprierii, rezultând astfel suma de 22.605 euro.

Aceste sume au fost stabilite de experții numiți de expropriator, dar nu au fost luate în considerare de către instanțe, expertizele în cauză fiind efectuate de experți topografi, care nu au apreciat corect valoarea terenului. Aceste sume, deși favorabile recurentelor-reclamante, nu au fost cerute niciodată, solicitarea acestora privind o despăgubire corectă la un preț al terenului de 3,3 euro/m.p. (valoarea stabilită de expropriator), rezultând suma de 10.553 euro, la care să se adauge și valoarea prejudiciului în cuantum de 8.453 euro, conform art. 25, 26 din Legea nr. 33/1994. Raportul de expertiză avut în vedere de instanță nu este un raport obiectiv, întrucât prețul de 1,5 euro/m.p. este derizoriu și în contradicție cu realitatea pieței imobiliare din zonă.

Acest raport este lovit de nulitate, întrucât nu este ștampilat cu parafele celor trei experți care l-au întocmit. Recurentul-pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat următoarele critici: I. Încălcând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel în mod greșit a cuprins în valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii, suma în procent de 50% din valoarea terenului cu titlu de daune reprezentând coeficient de vânzare forțată, în condițiile în care o asemenea noțiune nu se regăsește în lege și reprezintă, în realitate, o nouă despăgubire, acordată distinct de cea prevăzută de actele normative în materie. Il.

În mod greșit instanța de apel a reținut că daunele în sumă fixă acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 RON, sunt justificate de elemente precum majorarea distanței de transport de la parcelă la baza de recepție, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică și că sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micșorării sub 3.000 m.p., în cuantum de 8.331 RON, fără a specifica, în mod concret, în ce constau aceste diferențe.

Art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile acordate ca urmare a micșorării suprafeței parcelelor sub 3.000 m.p., întrucât această consecință a măsurii exproprierii a fost analizată cu ocazia stabilirii despăgubirilor pentru diminuarea valorii terenului rămas, sens în care acordarea celor două sume, respectiv, de 16.161 RON și de 8.331 RON, reprezintă o dublă despăgubire și constituie o încălcare a dispozițiilor legale anterior citate. III.

Instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a arătat că nu ar putea diminua valoarea de despăgubire acordată de comisia de experți din fond, întrucât s-ar ajunge la încălcarea textului legal precitat, care prevede că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată. Instanța investită cu o cerere de despăgubiri pentru expropriere însă are la îndemână două posibilități: fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, admite acțiunea și acordă o despăgubire cuprinsă între cuantumul oferit de expropriator și cel solicitat de expropriat; fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, și atunci menține cuantumul despăgubirilor acordate de a acesta.

Prin urmare, dacă instanța ar fi fost de acord cu motivele de apel ale pârâtului, trebuia să constate că oferta acestuia era îndestulătoare, situație față de care se impunea admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. Recursul reclamantelor S.E. și G.A. este inadmisibil, pentru următoarele argumente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiiîe prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supune recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 2 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel”. Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot îi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii devenită irevocabilă prin neatacare cu apel este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. Se constată că, în speță, sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel doar de către pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, calea de atac declarată de această parte fiind respinsă, cu consecința menținerii hotărârii de primă instanță, care, astfel, a dobândit caracter irevocabil față de părțile care nu au înțeles să exercite calea de atac a apelului, respectiv reclamantele din prezenta cauză. În atare situație, cum recursul împotriva unei hotărâri devenită irevocabilă prin neapelare este inadmisibil, fiind declarat omisso medio, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

Recursul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este fondat și va fi admis, pentru următoarele motive: Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 ce reglementează criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul creat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză (...)”.

Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie obligativitatea reținerii, de către instanță, în mod exclusiv, nici a raportului de expertiză întocmit de expropriator și nici a raportului de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

În speță, prețul oferit de expropriator, de 21.674 RON pentru suprafața de 1.862 m.p. (suprafață deținută de reclamanta S.E.), și, respectiv de 15.400 RON pentru suprafața de 1.323 m.p. (suprafață deținută de S.E. și G.A. împreună) a fost contestat în instanță, prin sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara stabilindu-se, în urma efectuării mai multor rapoarte de expertiză, o despăgubire totală de 55.482 RON, reprezentând 32.427,5 RON pentru suprafața de 1.862 m.p. și 23.054,5 RON pentru suprafața de 1.323 m.p.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat apel, ce a fost respins, ca neîntemeiat, apoi recurs, criticând soluția pronunțată sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale în materie, ce reglementează modalitatea de calcul a despăgubirii, respectiv, art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța a avut în vedere, la stabilirea despăgubirii pentru prejudiciul creat prin expropriere, o noțiune inexistentă în lege, și anume aceea a „coeficientului de vânzare forțată”, a acordat o dublă despăgubire prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas cu cele pentru micșorarea terenului sub 3.000 m.p. și în mod greșit nu a constatat că oferta pârâtului era îndestulătoare, fiind conformă dispozițiilor art. 27 alin. (2) din lege.

Se constată că, în cauză, au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză, respectiv un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experții C.S. și L.V. și un raport de contraexpertiză întocmit de experții C.S., T.N. și B.T.D., acesta din urmă fiind apreciat de către instanțe ca reprezentând lucrarea de specialitate cea mai obiectivă și mai elaborată. Obiectul expertizei l-a constituit suprafața de teren 3.185 m.p., alcătuită din două parcele, respectiv una de 1.862 m.p., deținută de reclamanta S.E. și cealaltă de 1.323 m.p., deținută de reclamantele S.E. și G.A. împreună.

Evaluarea proprietății imobiliare s-a realizat prin utilizarea a două metode, respectiv cea a comparației vânzărilor, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafață de 3.198,8 m.p. de 19.833 RON (4.807 euro, respectiv 1,5 euro/m.p.) și cea bazată pe randamentul economic, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafață de 3.198,8 m.p. de 20.472 RON (4.962 euro, respectiv 1,55 euro/m.p.). Valoarea de piață a terenului a fost raportată la valoarea determinată prin tehnica comparației vânzărilor, respectiv 19.833 RON (4.807 euro - 1,5 euro/m.p.). Este de observat că, deși terenul expropriat se compune din două parcele diferite, estimarea valorii acestuia s-a realizat în mod global, fără a se defalca conform suprafețelor componente de 1.862 m.p.

și, respectiv 1.323 m.p. În ceea ce privește cealaltă componentă a despăgubirii, și anume prejudiciul, în urma estimării daunelor produse proprietarului, s-au stabilit următoarele valori: 16.161 RON reprezentând daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; 248 RON reprezentând daune în sumă fixă constând în pierderea recoltei de grâu; 8.331 RON reprezentând daune ca urmare a micșorării suprafeței parcelelor sub 3.000 m.p.; 12.892 RON daune procentuale 65%, din care 50% daune procentuale pentru vânzarea forțată a terenului. Valorile prezentate au fost însumate, rezultând un cuantum total al daunelor de 37.632 RON (în care au fost incluse taxele notariale în cuantum de 1.983 RON).

Cuantumul final al despăgubirii s-a concretizat în valoarea terenului - 19.833 RON plus valoarea daunelor - 37.632 RON, rezultând suma de 57.465 RON, din care instanța de judecată a exclus valoarea taxelor notariale, rămânând în sarcina expropriatorului suma de 55.482 RON. În ceea ce privește critica recurentului-pârât în sensul nelegalei rețineri, a unui coeficient de vânzare forțată imputabil acestuia în cadrul despăgubirii datorate în calitate de expropriator, se constată că, deși raportul de expertiză include o astfel de noțiune în calculul prejudiciului, nu arată care este temeiul legal al raportării la un astfel de indicator, ce reprezintă noțiunea de „vânzare forțată”, care este raportul expropriere-vânzare forțată și care este baza de calcul utilizată pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului.

Instanța de apel a preluat aceste susțineri ale expertului, fără a analiza aceste elemente, care au făcut și obiectul criticilor în apel. Referitor la susținerea recurentului-pârât conform căreia s-a procedat la acordarea unei duble despăgubiri prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas - 16.161 RON cu cele pentru micșorarea terenului sub 3.000 m.p. - 8.331 RON, se constată că instanța de apel înlătură această critică cu motivarea că cele două categorii de daune „sunt diferite”, dar nu justifică în ce constau diferențele respective, simpla negare a similarității celor două categorii de despăgubiri nefîind suficientă în a răspunde aspectelor cu care a fost învestită.

Constatând că situația de fapt ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirii datorate de recurentul-pârât în calitate de expropriator pentru terenul expropriat nu a fost pe deplin lămurită, și cum asemenea chestiuni, ce țin de completarea și interpretarea probatoriului, nu pot fi remediate de către instanța de recurs, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere aspectele reținute în prezentele considerente cu privire la estimarea valorii terenului expropriat conform suprafețelor componente de 1.862 m.p.

și, respectiv 1.323 m.p.; explicitarea noțiunilor de „vânzare forțată” și „coeficient de vânzare forțată” prin raportare la dispozițiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum și indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferențelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas și cele acordate pentru micșorarea terenului sub 3.000 m.p., care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire. Urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce privește aspectele anterior expuse, se va determina incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la critica formulată în acest sens de către recurentul-pârât.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele S.E. și G.A., împotriva deciziei nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiași decizii, pe care o va casa, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, ce va soluționa cauza potrivit recomandărilor conținute în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele S.E. și G.A., împotriva deciziei nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2012.