ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 octombrie 2008 , reclamantele S.E. și G.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, obligarea pârâtului la plata sumelor de 135.930 euro, despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.862 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. și de 130.350 euro, despăgubiri pentru exproprierea terenului de 1.323 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. și G.A., cu cheltuieli de judecată. În motivare, s-a arătat că reclamanta S.E.

este proprietara exclusivă, în baza Legii nr. 18/1991, asupra terenului arabil în suprafață totală de 9.688 mp, cu nr. parcelă, tarla 36, trecut în titlul de proprietate din 4 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 și că ambele reclamante sunt coproprietare, în baza sentinței civile nr. 2479 din 12 iunie 2008 a Judecătoriei Deva, irevocabilă, asupra parcelei, în suprafață totală de 6.743 mp. Ambele parcele se află la hotarul comunei Hărău, pe traseul „Construcției variantei de ocolire Deva-Orăștie la standard de autostradă”, ce va face parte din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu- București-Constanța.

Conform Anexei 2, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere și cu privire la următoarele subparcele aflate pe traseul tronsonului de autostradă amintit, și anume: subparcela în suprafață de 1.862 mp, cu nr. cadastral, ce face parte din parcela 1036, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E., cu despăgubiri de 6.145 euro; subparcela de 323 mp, coproprietatea reclamantelor, cu nr. cadastral, ce face parte din parcelă, atribuit reclamantelor în indiviziune prin sentința Judecătoriei Deva, cu despăgubiri de 4.366 euro. Așa cum rezultă din Anexa II la H.G.

nr. 566/2006, s-a propus o despăgubire derizorie de numai 3,3 euro/mp, cu care reclamantele nu au fost de acord, întrucât terenurile au fost subevaluate, stabilindu-se despăgubiri mai mici decât cele plătite pentru exproprierile la autostrada Transilvania, pentru terenuri de calitate mai slabă.Reclamantele au mai arătat că subparcelele ce fac obiectul exproprierii se află în Lunca Mureșului, zonă extrem de fertilă, limitrofa cu hotarul municipiului Deva, propice culturilor intensive ecologice, inclusiv pentru legume, ce au asigurată piața de desfacere în Deva. Au susținut că nu s-a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, chiar și de daunele conexe aduse proprietarilor. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 6 ianuarie 2009, sub nr. 16/97/2009, reclamantele S.E.

și G.A. au contestat Hotărârile de stabilire a despăgubirilor, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA și Consiliul Local Hărău, solicitând anularea parțială a acestora în ceea ce privește despăgubirile acordate, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, la 06 martie 2009, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/97/2009 la Dosarul nr. 7021/97/2008 al Tribunalului Hunedoara. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român , prin SC C.N.A.D.N.R. SA a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor.

A invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Hărău, precum și excepțiile conexității și litispendenței, care au fost soluționate prin încheierea din 06 martie 2009. Prin sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis în parte atât acțiunea principală, cât și acțiunea conexă, a anulat, în parte, Hotărârile din 16 octombrie 2008 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenurilor proprietatea reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, a obligat pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, să plătească reclamantelor suma de 55.482 lei, reprezentând despăgubiri, respectiv 32.427,5 lei pentru reclamanta S.E.

și 23.054,5 lei pentru reclamantele S.E. și G.A. împreună, precum și suma de 9.200 lei, cheltuieli de judecată, pentru ambele reclamante, a respins în rest acțiunea principală și conexă față de pârâtul Consiliul Local Hărău. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 566/2006, la pozițiile nr. 1145 și 1146 figurează terenurile cu nr. cadastral, proprietatea reclamantei S.E. și, proprietatea indiviză a aceleiași reclamante și a numiților B.A. și L.S., ca fiind imobile situate pe amplasamentul lucrării variantei de ocolire Deva-Orăștie a autostrăzii. Conform sentinței civile nr. 2479/2008 a Judecătoriei Deva s-a dispus ieșirea din indiviziune, prin formarea de loturi și atribuirea în natură a parcelei, în suprafață de 6.743 mp teren arabil extravilan, situat în tarlaua 36, cuprins în titlul de proprietate.

Astfel, terenul identificat mai sus a fost atribuit în indiviziune, fără a se indica cotele de proprietate ale reclamantelor S.E. și G.A. În baza actului normativ arătat, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA a început procedura de expropriere a celor două imobile. În acest sens, prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului de 1.862 mp, proprietatea reclamantei S.E. și acordarea sumei de 21.674 lei cu titlu de despăgubiri, iar, prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a aceleiași Comisii, s-a dispus exproprierea terenului de 1.323 mp, proprietatea indiviză a reclamantelor S.E. și G.A. și acordarea sumei de 15.400 lei despăgubiri.

La cererea reclamantelor, s-a dispus efectuarea unor expertize judiciare de specialitate pentru evaluarea prejudiciului produs proprietarilor terenurilor expropriate. În acest sens, s-au efectuat un raport de evaluare imobiliară întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experții C.Ș. și L.V., și, în fine, un raport de contraexpertiză întocmit de experții C.Ș., T.N. și B.T.D. Din aceste lucrări de specialitate, raportat la dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, prima instanță a apreciat că cel mai obiectiv raport, având în vedere și pregătirea pluridisciplinară a comisiei de experți, este cel întocmit de experții C.Ș., T.N.

și B.T.D., acesta urmând a fi avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. Prin urmare, instanța de fond, conform art. 22 și următoarele din Legea nr. 255/2010, a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri care să acopere prejudiciul real, global și efectiv cauzat prin expropriere. A reținut că parcelele efectiv expropriate sunt identificate sub nr. cadastral, în suprafață de 1.329,2 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2000, aflat în proprietatea indiviză a ambelor proprietare și, respectiv, nr. cadastral, în suprafață de 1.869,6 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2001, emis pentru S.E. Comisia de experți a stabilit că valoarea totală a despăgubirilor cuprinzând valoarea terenului expropriat, folosul de tras, diminuarea valorii celorlalte parcele neexpropriate, taxe notariale, etc. este de 57.465 lei (echivalentul a 13.928 euro).

Din această sumă, instanța nu a acordat reclamantelor suma de 1.983 lei, taxe notariale solicitate, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 198/2004 și art. 27 din Legea nr. 255/2010, terenurile expropriate sunt scutite de la plata taxelor notariale și a oricăror taxe datorate statului sau bugetelor locale. Referitor la pretinse cheltuieli notariale ocazionate cu eventuala achiziționare a altor terenuri asemănătoare de către reclamante, s-a reținut că acestea nu au făcut dovada că ar fi cumpărat alte asemenea terenuri, motiv pentru care prejudiciul solicitat nu e actual sau viitor și sigur, ceea ce nu conferă caracterul cert al acestuia. S-au stabilit despăgubiri totale de 55.482 lei (57.465 lei - 1.983 lei), din care: pentru terenul proprietatea exclusivă a reclamantei S.E.

- suma de 32.427,5 lei, iar pentru terenul proprietatea indiviză a reclamantelor - suma de 23.054,5 lei, conform art. 19 alin. 6 din Legea nr. 255/2010, sume calculate la o valoare de 17,3446 lei/mp, rezultată din raportarea întregii suprafețe expropriate de 3.198,8 mp Ia suma globală a despăgubirilor acordate, de 55.482 lei. În ceea ce privește pe pârâtul Consiliul Local Hărău, raportat Ia dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/1994 și art. 22 și următoarele din Legea nr. 255/2010, instanța a constatat că nu are calitate procesuală pasivă. Referitor la cheltuielile de judecată, conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 și art. 274 C. proc. civ., instanța a considerat că se justifică acordarea sumei de 7.200 lei, onorariu de expert și 2.000 lei, onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul , arătând că instanța de fond, deși a stabilit corect valoarea terenului, a supraevaluat valoarea prejudiciului, prin impunerea unor coeficienți de corecție fără temei legal, respectiv: coeficientul de 80%, în sumă de 9.916 lei, stabilit pentru calcularea daunelor procentuale aferente vânzării forțate a terenului este aplicat arbitrar și fără a se indica actul normativ care impune aplicarea lui; daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas de 8.331 lei, respectiv pierderea subvenției agricole, întrucât prin această sumă se acoperă de două ori același prejudiciu. Prin Decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul.

În considerente, instanța de apel a reținut că s-au respectat dispozițiile legale în materie, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor în acord cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, prin concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză în conformitate cu dispozițiile precizate, se arată, distinct, valoarea terenului - valoare stabilită prin metoda comparației directe - de 1,5 euro/mp și valoarea prejudiciului suferit de proprietari - de 37.632 lei, iar cuantumul total este de 57.465 lei, respectiv 13.928 euro. Din daunele produse proprietarului stabilite de către experți și acordate de către instanța de fond, pârâtul a criticat suma de 8.331 lei pentru subvenția agricolă și coeficientul de 50 % vânzare forțată, de 9.915 lei, susținând, în esență, că aceste daune nu se cuvin, întrucât nu au acoperire legală, susțineri ce nu pot fi primite.

În cuprinsul raportului experții explică pe larg daunele acordate, justificarea faptică, cât și dispozițiile legale care le reglementează. Instanța de apel a mai constatat că nu poate fi primită critica pârâtului, în sensul că pentru același prejudiciu s-au acordat daune diferite, întrucât daunele în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 lei, sunt justificate de majorarea distanței de transport de la parcele la baza de recepție, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în trapezoidală mică, daune cuantificate în acord cu Legea nr. 18/1994, respectiv Ordinul M.A.A.

nr. 184/1994, și sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micșorării parcelelor sub 3.000 mp, în sumă de 8.331 lei. Nici critica referitoare la înlăturarea daunei de 50%, în sumă de 4.416 lei, ce vizează dauna procentuală referitoare la vânzarea forțată a terenului nu a fost primită, întrucât, contrar celor susținute de către pârât, aceasta este cuprinsă în noțiunea de prejudiciu cauzat proprietarului prevăzut expres de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, potrivit art. 27 alin. (2) din lege, despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Or, în speță, expropriatorul a propus prin hotărârile atacate suma de 3,5 euro/mp, iar valoarea terenurilor stabilită de către comisia de experți la data efectuării raportului de contraexpertiză, 23 martie 2011, a fost de 1,5 euro/mp.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele , cât și pârâtul Statul Român , prin SC C.N.A.D.N.R. SA . Recurentele-reclamante au arătat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost în mod constant stabilită de instanțele anterioare sub cuantumul celei acordate de expropriator, nefiind respectate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit art. 25 și 26 din același act normativ, la stabilirea despăgubirii trebuie adăugat, la valoarea reală a imobilului, și prejudiciul creat proprietarului prin diminuarea parcelelor rămase după expropriere, pierderea unei recolte, accesul pe rute ocolitoare, majorarea cheltuielilor de transport și efectuarea tuturor lucrărilor agricole, sens în care niciuna dintre instanțe nu a luat în considerare valoarea de bonitate a terenurilor, stabilită de O.S.P.A.

Hunedoara ca fiind în clasa a III a, cu un total de 56 de puncte, în speță 3,8 euro/mp. Raportat la această valoare ar rezulta o sumă de 12.152 euro, la care ar trebui adăugată suma de 8.453 euro, reprezentând valoarea prejudiciului creat ca urmare a exproprierii, rezultând astfel suma de 22.605 euro. Aceste sume, deși favorabile recurentelor-reclamante, nu au fost cerute niciodată, solicitarea acestora privind o despăgubire corectă la un preț al terenului de 3,3 euro/mp (valoarea stabilită de expropriator), rezultând suma de 10.553 euro, la care să se adauge și valoarea prejudiciului în cuantum de 8.453 euro. Recurentele au mai arătat că raportul de expertiză avut în vedere de instanță nu este un raport obiectiv, întrucât prețul de 1,5 euro/mp este derizoriu și în contradicție cu realitatea pieței imobiliare din zonă.

Acest raport este lovit de nulitate, nefiind ștampilat de cei trei experți care l-au întocmit. Recurentul-pârât a susținut că, î ncălcând dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel în mod greșit a cuprins în valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii suma în procent de 50% din valoarea terenului cu titlu de daune reprezentând coeficient de vânzare forțată, în condițiile în care o asemenea noțiune nu se regăsește în lege și reprezintă, în realitate, o nouă despăgubire, acordată distinct de cea prevăzută de actele normative în materie.

Instanța de apel a reținut în mod greșit și că daunele în sumă fixă acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas , în cuantum de 16.161 lei, sunt justificate de elemente precum majorarea distanței de transport de la parcelă la baza de recepție, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale și că sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a micșorării sub 3.000 mp , fără a specifica, în mod concret, în ce constau aceste diferențe. Or, art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, motiv pentru care reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile acordate.

Recurentul a mai precizat că instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a arătat că nu ar putea diminua valoarea de despăgubire acordată de comisia de experți din fond, întrucât s-ar ajunge la încălcarea textului legal precizat. Or, instanța învestită cu o cerere de despăgubiri pentru expropriere are la îndemână două posibilități: fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator, admite acțiunea și acordă o despăgubire cuprinsă între cuantumul oferit de expropriator și cel solicitat de expropriat; fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât cea oferită de expropriator și atunci menține cuantumul despăgubirilor acordate de a acesta.

Prin Decizia civilă nr. 6316/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamante, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Referitor la recursul reclamantelor, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a constatat că recursul declarat împotriva unei decizii devenită irevocabilă prin neatacare cu apel este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. În speță, sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel doar de către pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, calea de atac declarată de această parte fiind respinsă, cu consecința menținerii hotărârii de primă instanță, care, astfel, a dobândit caracter irevocabil față de părțile care nu au înțeles să exercite calea de atac a apelului, respectiv reclamantele din cauză. Cât privește recursul pârâtului Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R.

SA, Înalta Curte a reținut, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, că stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie obligativitatea reținerii, de către instanță, în mod exclusiv, nici a raportului de expertiză întocmit de expropriator și nici a raportului de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”, iar, conform art. 27 alin. (2), „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

În speță, prețul oferit de expropriator, de 21.674 lei pentru suprafața de 1.862 mp (deținută de reclamanta S.E.), și de 15.400 lei pentru suprafața de 1.323 mp (deținută de S.E. și G.A. împreună) a fost contestat în instanță, prin sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara stabilindu-se, în urma efectuării mai multor rapoarte de expertiză, o despăgubire totală de 55.482 lei. Obiectul contraexpertizei l-a constituit suprafața de 3.185 mp, alcătuită din două parcele, una de 1.862 mp și cealaltă de 1.323 mp. Evaluarea proprietății imobiliare s-a realizat prin utilizarea a două metode, cea a comparației vânzărilor, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafață de 3.198,8 mp de 19.833 lei (4.807 euro, respectiv 1,5 euro/mp) și cea bazată pe randamentul economic, din care a rezultat o valoarea a aceluiași teren 20.472 lei (4.962 euro, respectiv 1,55 euro/mp).

Valoarea de piață a terenului a fost raportată la valoarea determinată prin tehnica comparației vânzărilor . Astfel, deși terenul expropriat se compune din două parcele diferite, estimarea valorii acestuia s-a realizat în mod global, fără a se defalca conform suprafețelor componente. În ceea ce privește cealaltă componentă a despăgubirii, prejudiciul în urma estimării daunelor produse proprietarului, Înalta Curte a reținut că s-au stabilit următoarele valori: 16.161 lei, daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; 248 lei, daune în sumă fixă constând în pierderea recoltei de grâu; 8.331 lei, daune ca urmare a micșorării suprafeței parcelelor sub 3.000 mp; 12.892 lei, daune procentuale 65%, din care 50% daune procentuale pentru vânzarea forțată a terenului.

Valorile prezentate au fost însumate, rezultând un cuantum total al daunelor de 37.632 lei (în care au fost incluse taxele notariale în cuantum de 1.983 lei). Cuantumul final al despăgubirii s-a concretizat în valoarea terenului - 19.833 lei, plus valoarea daunelor - 37.632 lei, rezultând suma de 57.465 lei, din care instanța de judecată a exclus valoarea taxelor notariale, rămânând în sarcina expropriatorului suma de 55.482 lei.

Cât privește nelegala reținere a unui coeficient de vânzare forțată imputabil recurentului în cadrul despăgubirii datorate în calitate de expropriator, s-a constatat că, deși raportul de expertiză include o astfel de noțiune în calculul prejudiciului, nu arată care este temeiul legal al raportării la un astfel de indicator, ce reprezintă noțiunea de „vânzare forțată”, care este raportul expropriere - vânzare forțată și care este baza de calcul utilizată pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului. Instanța de apel a preluat aceste susțineri ale expertului, fără a analiza aceste elemente, care au făcut și obiectul criticilor în apel.

Referitor la susținerea recurentului-pârât, conform căreia s-a procedat la acordarea unei duble despăgubiri prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea valorii terenului rămas - 16.161 lei cu cele pentru micșorarea terenului sub 3.000 mp - 8.331 lei, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a înlăturat această critică cu motivarea că cele două categorii de daune „sunt diferite”, dar nu a justificat în ce constau diferențele respective, simpla negare a similarității celor două categorii de despăgubiri nefiind suficientă în a răspunde aspectelor cu care a fost învestită.

Constatând că situația de fapt ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirii datorate de recurentul-pârât în calitate de expropriator pentru terenul expropriat nu a fost pe deplin lămurită, și cum asemenea chestiuni, ce țin de completarea și interpretarea probatoriului, nu pot fi remediate de către instanța de recurs, Înalta Curte a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în rejudecare urmând să fie avute în vedere aspectele reținute în considerentele deciziei de casare cu privire la estimarea valorii terenului expropriat conform suprafețelor componente de 1.862 mp și de 1.323 mp; explicitarea noțiunilor de „vânzare forțată” și „coeficient de vânzare forțată” prin raportare la dispozițiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum și indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferențelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas și cele acordate pentru micșorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce privește aspectele anterior expuse,

să se determine incidența dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la critica formulată de către recurentul-pârât. Prin Decizia civilă nr. 45 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins contestația formulată de contestatoare împotriva Hotărârilor emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004. În rejudecarea apelului, ținând seama de faptul că terenul expropriat este compus din două parcele, situate însă în aceeași zonă, curtea a considerat că se impune a fi tratate împreună, prețul terenului pe metru pătrat fiind același.

Instanța de apel a dispus experților care au efectuat raportul de contraexpertiză efectuarea unei completări la lucrarea efectuată în primul ciclu procesual, prin care să evalueze separat cele două terenuri supuse exproprierii, să expliciteze noțiunile de „vânzare forțată” și „coeficient de vânzare forțată”, cu trimiteri la temeiul de drept care fundamentează includerea în prejudiciul creat prin expropriere a unei asemenea valori, indicarea bazei de calcul pentru reducerea valorii terenului cu 50% și explicații pentru aplicarea unui coeficient de reducere a valorii terenului pentru diminuarea parcelei sub 3.000 mp.

În răspunsul la obiectivele suplimentare stabilite de instanță, de a detalia pe parcele daunele produse proprietarului, prin expropriere, experții au menționat că acestea se compun din daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, daune în sumă fixă pentru pierderea recoltei de grâu, daune în sumă fixă pentru pierdere subvenție pe suprafață, daune procentuale pentru poluare, taxe notariale și vânzarea forțată a terenului, menționând că nu au avut în vedere T.V.A. și obligațiile de mediu. Experții au explicat că temeiul legal în baza căruia s-a aplicat coeficientul de corecție pentru vânzare forțată este art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru că exproprierea este o lipsire forțată de proprietate; vânzătorul este obligat să vândă pe o piață imobiliară în declin, iar coeficientul de 50% din valoarea terenului a fost stabilit pe baza analizelor de risc efectuate de instituții bancare, la care experții nu au acces.

Au făcut trimitere și la „Manualul evaluatorului”, fără ca lucrarea să fie verificabilă, lipsind minime indicații referitoare la editura, autori sau anul editării, fiind arătat că aceasta se află la dispoziția evaluatorilor interni din bancă. Dauna recomandată de experți pentru diminuarea valorii terenului rămas a fost acordată pentru că s-a mărit distanța de transport de la parcelă la baza de recepție, pentru accesul pe rută ocolitoare și pentru reducerea mărimii parcelei cadastrale și modificarea formei din dreptunghi în trapezoidală mică. Cât privește acordarea subvenției agricole, s-au menționat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un proprietar pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, potrivit O.U.G.

nr. 125/2006, Ordinului de ministru nr. 246/2008 și nr. 118/2009 cu modificări și completări. Instanța de apel, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a reținut o valoare de 6,2 lei/mp pentru terenul expropriat, în total 19.783 lei, stabilită prin metoda comparației directe a valorii terenurilor. La această valoare a adaugat daunele aduse proprietarului, constând în prejudicii aduse terenului rămas în proprietatea sa. În speță, la estimarea daunelor produse proprietarului, experții au avut în vedere 4 componente: daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; daune pentru pierderea recoltei de grâu; daune ca urmare a micșorării parcelelor rămase sub 3.000 mp și daune procentuale (poluarea parcelelor rămase, taxe notariale și vânzare forțată a terenului - 50%).

Instanța de apel a apreciat că nu se impune acordarea coeficientului de 50% despăgubiri din valoarea terenului, procent stabilit arbitrar de experți, din cel puțin două considerente: 1) legea face referire la prețul de vânzare obișnuită a unor terenuri similare în zona din care face parte terenul expropriat, și la alte daune produse proprietarului pentru care s-au prezentat dovezi. Or, reclamantele nu au adus asemenea dovezi. Prețul de vânzare a unui teren în zonă reflectă tendințele pieței la un moment dat, această fiind rațiunea avută în vedere la redactarea art. 26 din lege; 2) analizele de risc efectuate de anumite instituții - chiar bancare - nu au relevanță în cauză, pentru că acestea au alte finalități și alte scopuri (de natură administrativă), alte criterii decât cele avute în vedere de legiuitor în prezenta cauză.

Curtea a considerat, totodată, că în mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond despăgubirile vizând poluarea (căci terenul a fost preluat de pârât) și cele privind taxele notariale, pentru că nu s-a probat că reclamantele ar fi plătit asemenea taxe pentru cumpărarea unui alt teren. Instanța de apel nu a acordat nici despăgubiri pentru micșorarea suprafeței parcelelor, în valoare de 8.331 lei. A constatat că la stabilirea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantelor s-a avut în vedere de către experți majorarea distanței de transport de la parcela la baza de recepție, accesul la parcela pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei și modificarea formei din dreptunghiulară în trapezoidală.

Or, această componentă se suprapune cu acordarea de daune pentru reducerea suprafeței parcelelor sub 3.000 mp, pentru că valoarea parcelelor este determinată atât de mărimea lor, cât și de distanța față de baza agricolă, respectiv forma acestora. Cât privește subvenția agricolă, s-a considerat că nu a fost calculată separat ca și pierdere, însă trebuie menționat că acordarea acesteia se face având în vedere și alte criterii, nu numai calitatea de proprietar a unei suprafețe agricole de peste 3.000 mp, astfel că nu poate fi considerat un beneficiu nerealizat. S-a luat în calcul însă suma aferentă pierderii recoltei de grâu, de 248 lei, valoare ce nu a fost criticată în apel. Așadar, s-a constatat că valoarea despăgubirilor care se cuvin reclamantelor este de 28.326 lei, iar prin hotărârile contestate de reclamante s-a stabilit o despăgubire totală de 37.074 lei, deci superioară celei determinate de instanță.

Ca urmare, deoarece valoarea apreciată de instanță este mai mică decât aceea oferită de expropriator, față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a păstrat valoarea stabilită prin hotărârile atacate cu titlu despăgubire pentru terenul expropriat. Împotriva deciziei de mai sus au declarat recurs, în termen legal, reclamantele S.E. și G.A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, reclamantele au arătat că, î n baza Legii nr. 198/2004 coroborată cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, în anul 2006 pârâtul le-a expropriat două parcelele de teren aflate pe tronsonul variantei de ocolire Deva-Orăștie, în regim de autostradă, suprafața acestora fiind evaluată la 3,3 euro/mp., fără a se respecta prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, conform cărora despăgubirea se face de comun acord cu proprietarul.

Neacceptarea cuantumului despăgubirilor acordate a fost comunicată în scris Primăriei comunei Hărău, însă reclamantele nu au primit niciun răspuns, caz în care s-au adresat instanței de judecată în luna septembrie 2008. Cum cererea lor nu a fost soluționată în termen de 30 de zile, conform Legii nr. 544/2001, acestea consideră că au fost discriminate. Au mai precizat că, deși au solicitat ca terenul rămas dincolo de autostradă spre râul Mureș, în suprafață de 5.804 mp., să fie expropriat pentru că nu mai poate fi utilizat în condiții normale, pârâtul a susținut că valoarea lui crește prin vecinătate cu autostrada, existând posibilitatea ca acolo să fie edificate diferite construcții, ceea ce nu este adevărat, cele învederate fiind în contradicție cu art. 17 și 47 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 43/1997 privind regimul juridic al autostrăzilor. Terenul este în zona de protecție a autostrăzii, astfel încât pe o distanță de 50 de metri lățime de la autostradă, pe o parte și pe alta, nu se pot realiza construcții, plantații, pescării, etc. De asemenea, au mai arătat că pentru a se stabili valoarea reală a terenului expropriat s-au făcut trei expertize și o contraexpertiză. Cea întocmită de expertul G.N. a stabilit valoarea terenului de 3,3 euro/mp., având la baza T.E.O. nr. 14 cu clasa 3 de calitate, 47 puncte bonitare, unitatea de sol nr. 9, unde rezerva de humus este de 121-160 t/ha. Expertul P.T. a stabilit valoarea terenului la 5 euro/mp., gradul de fertilitate al terenului expropriat de 3.185 mp.

fiind de gradul IV, zona B, foarte slab productiv. Valoarea de 5 euro/mp. corespunde clasei 3 de calitate, având 56 puncte bonitare (anexa B din raport), dar s-a aplicat coeficientul de prejudiciu creat de 2,5 din valoarea de mp. din terenul expropriat. Al treilea expert, B.T.D., atât în expertiză, cât și în contraexpertiză, folosește T.E.O. nr. 20, unitatea de sol 13 clasa III de calitate, cu 56 puncte bonitare pentru parcele. Rezerva de humus în T.E.O. 20 este de numai de 61-120 tone/ha. Expertul ajunge la concluzia că terenul în cauză are valoarea de numai 1,5 euro/mp., iar coeficientul de refacere a prejudiciului este de 50% din valoarea terenului, un coeficient stabilit aleatoriu. Deci, pentru același teren s-au prezentat 3 feluri de acte de calitate, fapt ce dă dreptul reclamantelor să considere că expertizele efectuate au fost făcute cu rea credință, în vederea stabilirii unui preț derizoriu.

De altfel, participarea expertului B.T.D. la contraexpertiză nu este legală, aceasta neavând dreptul să se pronunțe de două ori în același dosar. În plus, lucrarea a fost făcută cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin faptul că s-a folosit prețul de vânzare din zonă de 1,5 euro/mp., dar nu s-a specificat că terenul în cauză este de același fel cu terenul din lunca Mureșului, unde sunt amplasate parcelele nr. 1033 și 1036. În realitate, trebuia să se indice localitatea, nr. topo și parcela. De asemenea, la stabilirea prejudiciului conform Legii nr. 33/1994 trebuia să fie precizate normativele care au stat la determinarea lui, adică standardul internațional și coeficientul M = 2,5 din valoarea terenului expropriat.

Însuși expropriatorul a stabilit pentru parcelele în litigiu două valori diferite, după cum rezultă din H.G. nr. 566/2006 - preț oferit 3,3 euro/mp. și H.G. nr. 823/2009 - preț oferit 5 euro/mp. În speță, nu reclamantele erau obligate să aducă dovezi că terenul vândut luat ca etalon valoric în zonă este de același fel cu terenul parcelelor expropriate, așa cum se susține în decizia atacată. Examinând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte observă, în primul rând, că recurentele au invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără însă a arăta în ce constau motivele de casare/modificare a hotărârii în privința primelor trei cazuri indicate, pentru a putea permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei instanței de apel din această perspectivă.

Susținerile recurentelor, nestructurate din punct de vedere juridic, pot fi încadrate însă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte va analiza prezenta cale de atac. O primă nemulțumire expusă de recurente se referă la nerespectarea prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, care dispune în sensul că „în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a H.G., respectiv de la data publicării hotărârii autorității administrației publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar, sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii”.

În principal, Înalta Curte constată că o astfel de critică nu mai putea fi susținută de recurente în cel de-al doilea ciclu procesual, în condițiile în care, prin Decizia nr. 6316/2012, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins ca inadmisibil, fiind exercitat de acestea cu încălcarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., omisso medio. Or, în speță, reclamantele, care nu au declarat apel, au achiesat la soluția primei instanțe, confirmată de instanța de apel în privința lor, caz în care obiectul recursului la acest moment îl constituie doar decizia curții de apel, pronunțată în rejudecare, în limitele casării dispuse de instanța de recurs.

Prin urmare, orice nemulțumire ce excede obiectului recursului, inclusiv cea legată de încălcarea principiului nediscriminării (nedezvoltată, de altfel) se privește ca inadmisibilă în această fază procesuală. Înalta Curte reține, totodată, că celelalte considerații ce privesc nelegalitatea hotărârii atacate fac trimitere, pe de o parte, la modalitatea de interpretare și valorificare a concluziilor expertizelor administrate în cauză, în raport de obiectivele propuse ori susținerile reclamantelor, iar, pe de altă parte, la procedura de administrare a probelor. Făcând referire la încălcarea dispozițiilor art. 17 și 47 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 43/1997, recurentele arată că nu este adevărată afirmația expropriatorului privind creșterea valorii imobilului prin faptul poziționării acestuia în vecinătatea autostrăzii.

Înalta Curte, având în vedere cele deja expuse anterior, constată că un astfel de obiectiv nu a făcut obiectul analizei apelului declarat de pârât după casarea primei hotărâri a instanței de apel, curtea de apel fiind ținută să lămurească doar aspectele legate de estimarea valorii terenului expropriat conform suprafețelor componente de 1.862 mp și de 1.323 mp; explicitarea noțiunilor de „vânzare forțată” și „coeficient de vânzare forțată” prin raportare la dispozițiile legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum și indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferențelor existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas și cele acordate pentru micșorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce privește aspectele anterior expuse; determinarea incidenței dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reține, de asemenea, că recurentele formulează, în mod sintetic, obiecțiuni la raportul de expertiză avut în vedere de instanța de apel, în condițiile în care, pe de o parte, nu au atacat hotărârea primei instanțe, iar, pe de altă parte, în cursul rejudecării pricinii, nu au înțeles să solicite lămuriri asupra concluziilor suplimentului de expertiză administrat, în condițiile art. 211, 212 C. proc. civ. Ca atare, recurentele nu se pot prevala la acest moment de nerespectarea dispozițiilor legale în materia administrării dovezilor, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În același timp, nemulțumirile recurentelor privind desemnarea expertului în cauză puteau fi sesizate în raport de prevederile art. 202 și următoarele C. proc.

civ., fără a mai putea invocate în recurs decât în măsura în care criticile dezvoltate vizau nelegalitate măsurilor dispuse de instanța de apel în ceea ce privește desemnarea experților și participarea lor la efectuarea expertizei. Pentru toate aceste argumente și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele S.E. și G.A. împotriva Deciziei civile nr. 45 din 30 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.