ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 octombrie 2008

,

reclamantele

S.E. și G.A.

au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, obligarea

pârâtului la plata sumelor de 135.930 euro, despăgubiri pentru exproprierea

terenului de 1.862 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea exclusivă a

reclamantei S.E. și de 130.350 euro, despăgubiri pentru exproprierea terenului

de 1.323 mp, identificat cu nr. cadastral, proprietatea indiviză a

reclamantelor S.E. și G.A., cu cheltuieli de judecată.

În

motivare, s-a arătat că reclamanta S.E. este proprietara exclusivă, în baza

Legii nr. 18/1991, asupra terenului arabil în suprafață totală de 9.688 mp, cu nr.

parcelă, tarla 36, trecut în titlul de proprietate din 4 iunie 2001, emis de

Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 și că ambele reclamante

sunt coproprietare, în baza sentinței civile nr. 2479 din 12 iunie 2008 a

Judecătoriei Deva, irevocabilă, asupra parcelei, în suprafață totală de 6.743

mp. Ambele parcele se află la hotarul comunei Hărău, pe traseul „Construcției

variantei de ocolire Deva-Orăștie la standard de autostradă”, ce va face parte

din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu- București-Constanța.

Conform

Anexei 2, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere și cu privire la

următoarele subparcele aflate pe traseul tronsonului de autostradă amintit, și

anume: subparcela în suprafață de 1.862 mp, cu nr. cadastral, ce face parte din

parcela 1036, proprietatea exclusivă a reclamantei S.E., cu despăgubiri de

6.145 euro; subparcela de 323 mp, coproprietatea reclamantelor, cu nr. cadastral,

ce face parte din parcelă, atribuit reclamantelor în indiviziune prin sentința

Judecătoriei Deva, cu despăgubiri de 4.366 euro.

Așa

cum rezultă din Anexa II la H.G. nr. 566/2006, s-a propus o despăgubire

derizorie de numai 3,3 euro/mp, cu care reclamantele nu au fost de acord,

întrucât terenurile au fost subevaluate, stabilindu-se despăgubiri mai mici

decât cele plătite pentru exproprierile la autostrada Transilvania, pentru

terenuri de calitate mai slabă.Reclamantele au mai arătat că subparcelele ce

fac obiectul exproprierii se află în Lunca Mureșului, zonă extrem de fertilă,

limitrofa cu hotarul municipiului Deva, propice culturilor intensive ecologice,

inclusiv pentru legume, ce au asigurată piața de desfacere în Deva.

Au

susținut că nu s-a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

chiar și de daunele conexe aduse proprietarilor.

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 6 ianuarie 2009, sub nr. 16/97/2009,

reclamantele S.E. și G.A.

au contestat Hotărârile de stabilire a

despăgubirilor, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, în

contradictoriu cu Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA și Consiliul Local

Hărău, solicitând anularea parțială a acestora în ceea ce privește

despăgubirile acordate, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior,

la 06 martie 2009, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 16/97/2009 la Dosarul nr.

7021/97/2008 al Tribunalului Hunedoara.

Prin întâmpinare,

pârâtul Statul Român

,

prin SC C.N.A.D.N.R. SA

a solicitat respingerea

acțiunii reclamantelor. A invocat și excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Consiliul Local Hărău, precum și excepțiile conexității și litispendenței,

care au fost soluționate prin încheierea din 06 martie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 175 din 29 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara

a admis în parte

atât acțiunea principală, cât și acțiunea conexă, a anulat, în parte,

Hotărârile din 16 octombrie 2008 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004

pentru stabilirea despăgubirilor ca urmare a exproprierii terenurilor

proprietatea reclamantelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, a

obligat pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, să plătească

reclamantelor suma de 55.482 lei, reprezentând despăgubiri, respectiv 32.427,5

lei pentru reclamanta S.E. și 23.054,5 lei pentru reclamantele S.E. și G.A.

împreună, precum și suma de 9.200 lei, cheltuieli de judecată, pentru ambele reclamante,

a respins în rest acțiunea principală și conexă față de pârâtul Consiliul Local

Hărău.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit Anexei nr. 2 la H.G.

nr. 566/2006, la pozițiile nr. 1145 și 1146 figurează terenurile cu nr. cadastral,

proprietatea reclamantei S.E. și, proprietatea indiviză a aceleiași reclamante

și a numiților B.A. și L.S., ca fiind imobile situate pe amplasamentul lucrării

variantei de ocolire Deva-Orăștie a autostrăzii. Conform sentinței civile nr. 2479/2008

a Judecătoriei Deva s-a dispus ieșirea din indiviziune, prin formarea de loturi

și atribuirea în natură a parcelei, în suprafață de 6.743 mp teren arabil

extravilan, situat în tarlaua 36, cuprins în titlul de proprietate. Astfel,

terenul identificat mai sus a fost atribuit în indiviziune, fără a se indica

cotele de proprietate ale reclamantelor S.E. și G.A.

În

baza actului normativ arătat, pârâtul Statul Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA a

început procedura de expropriere a celor două imobile.

În

acest sens, prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a Comisiei pentru Aplicarea Legii

nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea terenului de 1.862 mp, proprietatea

reclamantei S.E. și acordarea sumei de 21.674 lei cu titlu de despăgubiri, iar,

prin Hotărârea din 16 octombrie 2008 a aceleiași Comisii, s-a dispus

exproprierea terenului de 1.323 mp, proprietatea indiviză a reclamantelor S.E.

și G.A. și acordarea sumei de 15.400 lei despăgubiri.

La

cererea reclamantelor, s-a dispus efectuarea unor expertize judiciare de

specialitate pentru evaluarea prejudiciului produs proprietarilor terenurilor

expropriate. În acest sens, s-au efectuat un raport de evaluare imobiliară

întocmit de expert P.T., un raport nou de evaluare imobiliară întocmit de

expert B.T.D., un raport de expertiză topografică întocmit de experții C.Ș. și

L.V., și, în fine, un raport de contraexpertiză întocmit de experții C.Ș., T.N.

și B.T.D.

Din

aceste lucrări de specialitate, raportat la dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994,

prima instanță a apreciat că cel mai obiectiv raport, având în vedere și

pregătirea pluridisciplinară a comisiei de experți, este cel întocmit de

experții C.Ș., T.N. și B.T.D., acesta urmând a fi avut în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor acordate.

Prin

urmare, instanța de fond, conform art. 22 și următoarele din Legea nr. 255/2010,

a constatat că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri care

să acopere prejudiciul real, global și efectiv cauzat prin expropriere.

A

reținut că parcelele efectiv expropriate sunt identificate sub nr. cadastral,

în suprafață de 1.329,2 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2000, aflat

în proprietatea indiviză a ambelor proprietare și, respectiv, nr. cadastral, în

suprafață de 1.869,6 mp, înscrisă în titlul de proprietate din 2001, emis pentru

S.E. Comisia de experți a stabilit că valoarea totală a despăgubirilor

cuprinzând valoarea terenului expropriat, folosul de tras, diminuarea valorii

celorlalte parcele neexpropriate, taxe notariale, etc. este de 57.465 lei

(echivalentul a 13.928 euro).

Din

această sumă, instanța nu a acordat reclamantelor suma de 1.983 lei, taxe

notariale solicitate, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 198/2004 și art.

27 din Legea nr. 255/2010, terenurile expropriate sunt scutite de la plata

taxelor notariale și a oricăror taxe datorate statului sau bugetelor locale.

Referitor

la pretinse cheltuieli notariale ocazionate cu eventuala achiziționare a altor

terenuri asemănătoare de către reclamante, s-a reținut că acestea nu au făcut

dovada că ar fi cumpărat alte asemenea terenuri, motiv pentru care prejudiciul

solicitat nu e actual sau viitor și sigur, ceea ce nu conferă caracterul cert

al acestuia.

S-au

stabilit despăgubiri totale de 55.482 lei (57.465 lei - 1.983 lei), din care:

pentru terenul proprietatea exclusivă a reclamantei S.E. - suma de 32.427,5

lei, iar pentru terenul proprietatea indiviză a reclamantelor - suma de

23.054,5 lei, conform art. 19 alin. 6 din Legea nr. 255/2010, sume calculate la

o valoare de 17,3446 lei/mp, rezultată din raportarea întregii suprafețe

expropriate de 3.198,8 mp Ia suma globală a despăgubirilor acordate, de 55.482

lei.

În ceea ce privește pe pârâtul Consiliul Local Hărău,

raportat Ia dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/1994 și art. 22 și

următoarele din Legea nr. 255/2010, instanța a constatat că

nu are calitate procesuală pasivă.

Referitor

la cheltuielile de judecată, conform art. 23 din Legea nr. 255/2010 și art. 274

C. proc. civ., instanța a considerat că se justifică acordarea sumei de 7.200

lei, onorariu de expert și 2.000 lei, onorariu de avocat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul

, arătând că instanța de fond, deși a

stabilit corect valoarea terenului, a supraevaluat valoarea prejudiciului, prin

impunerea unor coeficienți de corecție fără temei legal, respectiv:

coeficientul de 80%, în sumă de 9.916 lei, stabilit pentru calcularea daunelor

procentuale aferente vânzării forțate a terenului este aplicat arbitrar și fără

a se indica actul normativ care impune aplicarea lui; daunele pentru diminuarea

valorii terenului rămas de 8.331 lei, respectiv pierderea subvenției agricole,

întrucât prin această sumă se acoperă de două ori același prejudiciu.

Prin Decizia civilă nr. 154

din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

a respins, ca nefondat, apelul.

În

considerente, instanța de apel a reținut că s-au respectat dispozițiile legale

în materie, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor în acord cu prevederile art.

26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, prin concluziile raportului de contraexpertiză

efectuat în cauză în conformitate cu dispozițiile precizate, se arată,

distinct, valoarea terenului - valoare stabilită prin metoda comparației

directe - de 1,5 euro/mp și valoarea prejudiciului suferit de proprietari - de

37.632 lei, iar cuantumul total este de 57.465 lei, respectiv 13.928 euro.

Din

daunele produse proprietarului stabilite de către experți și acordate de către

instanța de fond, pârâtul a criticat suma de 8.331 lei pentru subvenția

agricolă și coeficientul de 50 % vânzare forțată, de 9.915 lei, susținând, în

esență, că aceste daune nu se cuvin, întrucât nu au acoperire legală, susțineri

ce nu pot fi primite.

În

cuprinsul raportului experții explică pe larg daunele acordate, justificarea

faptică, cât și dispozițiile legale care le reglementează.

Instanța

de apel a mai constatat că nu poate fi primită critica pârâtului, în sensul că

pentru același prejudiciu s-au acordat daune diferite, întrucât daunele în sumă

fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, în cuantum de 16.161 lei, sunt

justificate de majorarea distanței de transport de la parcele la baza de

recepție, accesul la parcelă pe ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei

cadastrale, modificarea formei parcelei cadastrale din dreptunghiulară în

trapezoidală mică, daune cuantificate în acord cu Legea nr. 18/1994, respectiv

Ordinul M.A.A. nr. 184/1994, și sunt diferite de daunele stabilite ca urmare a

micșorării parcelelor sub 3.000 mp, în sumă de 8.331 lei.

Nici

critica referitoare la înlăturarea daunei de 50%, în sumă de 4.416 lei, ce

vizează dauna procentuală referitoare la vânzarea forțată a terenului nu a fost

primită, întrucât, contrar celor susținute de către pârât, aceasta este

cuprinsă în noțiunea de prejudiciu cauzat proprietarului prevăzut expres de art.

26 din Legea nr. 33/1994. Mai mult, potrivit art. 27 alin. (2) din lege,

despăgubirea acordată de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită

de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă

persoană interesată.

Or,

în speță, expropriatorul a propus prin hotărârile atacate suma de 3,5 euro/mp,

iar valoarea terenurilor stabilită de către comisia de experți la data

efectuării raportului de contraexpertiză, 23 martie 2011, a fost de 1,5 euro/mp.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele

,

cât

și pârâtul Statul Român

,

prin SC C.N.A.D.N.R. SA

.

Recurentele-reclamante

au

arătat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat a fost în

mod constant stabilită de instanțele anterioare sub cuantumul celei acordate de

expropriator, nefiind respectate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 25 și 26 din același act normativ, la stabilirea despăgubirii

trebuie adăugat, la valoarea reală a imobilului, și prejudiciul creat

proprietarului prin diminuarea parcelelor rămase după expropriere, pierderea

unei recolte, accesul pe rute ocolitoare, majorarea cheltuielilor de transport

și efectuarea tuturor lucrărilor agricole, sens în care niciuna dintre instanțe

nu a luat în considerare valoarea de bonitate a terenurilor, stabilită de O.S.P.A.

Hunedoara ca fiind în clasa a III a, cu un total de 56 de puncte, în speță 3,8 euro/mp.

Raportat la această valoare ar rezulta o sumă de 12.152 euro, la care ar trebui

adăugată suma de 8.453 euro, reprezentând valoarea prejudiciului creat ca

urmare a exproprierii, rezultând astfel suma de 22.605 euro. Aceste sume, deși

favorabile recurentelor-reclamante, nu au fost cerute niciodată, solicitarea

acestora privind o despăgubire corectă la un preț al terenului de 3,3 euro/mp

(valoarea stabilită de expropriator), rezultând suma de 10.553 euro, la care să

se adauge și valoarea prejudiciului în cuantum de 8.453 euro.

Recurentele

au mai arătat că raportul de expertiză avut în vedere de instanță nu este un

raport obiectiv, întrucât prețul de 1,5 euro/mp este derizoriu și în

contradicție cu realitatea pieței imobiliare din zonă. Acest raport este lovit

de nulitate, nefiind ștampilat de cei trei experți care l-au întocmit.

Recurentul-pârât

a susținut că, î

ncălcând dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel în mod greșit a cuprins în

valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii suma în procent de

50% din valoarea terenului cu titlu de daune reprezentând coeficient de vânzare

forțată, în condițiile în care o asemenea noțiune nu se regăsește în lege și

reprezintă, în realitate, o nouă despăgubire, acordată distinct de cea

prevăzută de actele normative în materie.

Instanța de apel a reținut în

mod greșit și că daunele în sumă fixă acordate pentru

diminuarea valorii terenului rămas

,

în cuantum de 16.161 lei, sunt justificate de elemente precum majorarea

distanței de transport de la parcelă la baza de recepție, accesul la parcelă pe

ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei cadastrale, modificarea formei

parcelei cadastrale și că sunt diferite de daunele stabilite ca

urmare a micșorării sub 3.000 mp

,

fără a specifica, în mod concret, în ce constau aceste diferențe.

Or,

art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabilește că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, motiv pentru care

reclamantele nu pot beneficia de despăgubirile acordate.

Recurentul

a mai precizat că instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că

a arătat că nu ar putea diminua valoarea de despăgubire acordată de comisia de

experți din fond, întrucât s-ar ajunge la încălcarea textului legal precizat.

Or,

instanța învestită cu o cerere de despăgubiri pentru expropriere are la

îndemână două posibilități: fie constată că valoarea reală a despăgubirilor

este mai mare decât cea oferită de expropriator, admite acțiunea și acordă o

despăgubire cuprinsă între cuantumul oferit de expropriator și cel solicitat de

expropriat; fie constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât

cea oferită de expropriator și atunci menține cuantumul despăgubirilor acordate

de a acesta.

Prin

Decizia civilă nr. 6316/2012, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamante, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Referitor la recursul

reclamantelor, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) și

art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a constatat că recursul declarat

împotriva unei decizii devenită irevocabilă prin neatacare cu apel este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă

acestei căi de atac. În speță, sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a

Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel doar de către pârâtul Statul

Român, prin SC C.N.A.D.N.R. SA, calea de atac declarată de această parte fiind

respinsă, cu consecința menținerii hotărârii de primă instanță, care, astfel, a

dobândit caracter irevocabil față de părțile care nu au înțeles să exercite

calea de atac a apelului, respectiv reclamantele din cauză.

Cât privește recursul pârâtului Statul Român, prin SC

C.N.A.D.N.R. SA, Înalta Curte a reținut, raportat la prevederile art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994, că stabilirea valorii imobilului expropriat

presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii

pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul

cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie

obligativitatea reținerii, de către instanță, în mod exclusiv, nici a

raportului de expertiză întocmit de expropriator și nici a raportului de

expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994,

deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, „primind

rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî”, iar, conform art. 27 alin. (2), „despăgubirea

acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană

interesată”.

În speță, prețul oferit de expropriator, de 21.674 lei

pentru suprafața de 1.862 mp (deținută de reclamanta S.E.), și de 15.400 lei

pentru suprafața de 1.323 mp (deținută de S.E. și G.A. împreună) a fost

contestat în instanță, prin sentința civilă nr. 175 din 29 iunie 2011 a

Tribunalului Hunedoara stabilindu-se, în urma efectuării mai multor rapoarte de

expertiză, o despăgubire totală de 55.482 lei.

Obiectul

contraexpertizei l-a constituit suprafața de 3.185 mp, alcătuită din două

parcele, una de 1.862 mp și cealaltă de 1.323 mp.

Evaluarea

proprietății imobiliare s-a realizat prin utilizarea a două metode, cea a

comparației vânzărilor, din care a rezultat o valoare a terenului în suprafață

de 3.198,8 mp de 19.833 lei (4.807 euro, respectiv 1,5 euro/mp) și cea bazată

pe randamentul economic, din care a rezultat o valoarea a aceluiași teren

20.472 lei (4.962 euro, respectiv 1,55 euro/mp). Valoarea de piață a terenului

a fost raportată la valoarea determinată prin tehnica comparației vânzărilor

.

Astfel,

deși terenul expropriat se compune din două parcele diferite, estimarea valorii

acestuia s-a realizat în mod global, fără a se defalca conform suprafețelor

componente.

În

ceea ce privește cealaltă componentă a despăgubirii, prejudiciul în urma

estimării daunelor produse proprietarului, Înalta Curte a reținut că s-au

stabilit următoarele valori: 16.161 lei, daune în sumă fixă pentru diminuarea

valorii terenului rămas; 248 lei, daune în sumă fixă constând în pierderea

recoltei de grâu; 8.331 lei, daune ca urmare a micșorării suprafeței parcelelor

sub 3.000 mp; 12.892 lei, daune procentuale 65%, din care 50% daune procentuale

pentru vânzarea forțată a terenului. Valorile prezentate au fost însumate,

rezultând un cuantum total al daunelor de 37.632 lei

(în care au fost incluse taxele notariale în

cuantum de 1.983 lei).

Cuantumul

final al despăgubirii s-a concretizat în valoarea terenului - 19.833 lei, plus

valoarea daunelor - 37.632 lei, rezultând suma de 57.465 lei, din care instanța

de judecată a exclus valoarea taxelor notariale,

rămânând în sarcina

expropriatorului suma de 55.482 lei.

Cât

privește nelegala reținere a unui

coeficient de

vânzare forțată

imputabil recurentului în cadrul despăgubirii

datorate în calitate de expropriator, s-a constatat că, deși raportul de

expertiză include o astfel de noțiune în calculul prejudiciului, nu arată care

este temeiul legal al raportării la un astfel de indicator, ce reprezintă

noțiunea de „vânzare forțată”, care este raportul expropriere - vânzare forțată

și care este baza de calcul utilizată pentru a ajunge la concluzia că un astfel

de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului. Instanța de apel a preluat

aceste susțineri ale expertului, fără a analiza aceste elemente, care au făcut

și obiectul criticilor în apel.

Referitor

la susținerea recurentului-pârât, conform căreia s-a procedat la acordarea unei

duble despăgubiri prin cumulul sumelor privind daunele pentru diminuarea

valorii terenului rămas - 16.161 lei cu cele pentru micșorarea terenului sub 3.000

mp - 8.331 lei, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a înlăturat această

critică cu motivarea că cele două categorii de daune „sunt diferite”, dar nu a justificat

în ce constau diferențele respective, simpla negare a similarității celor două

categorii de despăgubiri nefiind suficientă în a răspunde aspectelor cu care a fost

învestită.

Constatând

că situația de fapt ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirii

datorate de recurentul-pârât în calitate de expropriator pentru terenul

expropriat nu a fost pe deplin lămurită, și cum asemenea chestiuni, ce țin de

completarea și interpretarea probatoriului, nu pot fi remediate de către

instanța de recurs, Înalta Curte a admis recursul și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel, în rejudecare urmând să fie avute în

vedere aspectele reținute în considerentele deciziei de casare cu privire la

estimarea valorii terenului expropriat conform suprafețelor componente de 1.862

mp și de 1.323 mp; explicitarea noțiunilor de „vânzare forțată” și „coeficient

de vânzare forțată” prin raportare la dispozițiile legale în materie, cu

indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea, în prejudiciul creat

prin expropriere, a unei asemenea valori, precum și indicarea bazei de calcul

utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel de coeficient reprezintă

50% din valoarea terenului; lămurirea diferențelor existente între daunele

acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas și cele acordate pentru

micșorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat acordarea a două sume

distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor stabilite cu prilejul

rejudecării în ceea ce privește aspectele anterior expuse, să se determine

incidența dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare

la critica formulată de către recurentul-pârât.

Prin Decizia civilă nr.

45 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul

declarat de pârât, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins

contestația formulată de contestatoare împotriva Hotărârilor emise de Comisia

pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004.

În rejudecarea

apelului, ținând seama de faptul că terenul expropriat este compus din

două parcele, situate însă în aceeași zonă, curtea a considerat că se impune a

fi tratate împreună, prețul terenului pe metru pătrat fiind același.

Instanța de apel a

dispus experților care au efectuat raportul de contraexpertiză efectuarea unei

completări la lucrarea efectuată în primul ciclu procesual, prin care să

evalueze separat cele două terenuri supuse exproprierii, să expliciteze

noțiunile de „vânzare forțată” și „coeficient de vânzare forțată”, cu trimiteri

la temeiul de drept care fundamentează includerea în prejudiciul creat prin

expropriere a unei asemenea valori, indicarea bazei de calcul pentru reducerea

valorii terenului cu 50% și explicații pentru aplicarea unui coeficient de

reducere a valorii terenului pentru diminuarea parcelei sub 3.000 mp.

În răspunsul la

obiectivele suplimentare stabilite de instanță, de a detalia pe parcele daunele

produse proprietarului, prin expropriere, experții au menționat că acestea se

compun din daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas, daune

în sumă fixă pentru pierderea recoltei de grâu, daune în sumă fixă pentru

pierdere subvenție pe suprafață, daune procentuale pentru poluare, taxe notariale

și vânzarea forțată a terenului, menționând că nu au avut în vedere T.V.A. și

obligațiile de mediu.

Experții au explicat

că temeiul legal în baza căruia s-a aplicat coeficientul de corecție pentru

vânzare forțată este art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru că exproprierea este

o lipsire forțată de proprietate; vânzătorul este obligat să vândă pe o piață

imobiliară în declin, iar coeficientul de 50% din valoarea terenului a fost

stabilit pe baza analizelor de risc efectuate de instituții bancare, la care experții

nu au acces. Au făcut trimitere și la „Manualul evaluatorului”, fără ca lucrarea

să fie verificabilă, lipsind minime indicații referitoare la editura, autori

sau anul editării, fiind arătat că aceasta se află la dispoziția evaluatorilor

interni din bancă.

Dauna recomandată de

experți pentru diminuarea valorii terenului rămas a fost acordată pentru că s-a

mărit distanța de transport de la parcelă la baza de recepție, pentru accesul

pe rută ocolitoare și pentru reducerea mărimii parcelei cadastrale și

modificarea formei din dreptunghi în trapezoidală mică.

Cât privește

acordarea subvenției agricole, s-au menționat condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească un proprietar pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul

schemelor de plată unică pe suprafață, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, Ordinului

de ministru nr. 246/2008 și nr. 118/2009 cu modificări și completări.

Instanța de

apel, față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, a reținut o

valoare de 6,2 lei/mp pentru terenul expropriat, în total 19.783 lei, stabilită

prin metoda comparației directe a valorii terenurilor. La această valoare a

adaugat daunele aduse proprietarului, constând în prejudicii aduse terenului

rămas în proprietatea sa.

În speță, la

estimarea daunelor produse proprietarului, experții au avut în vedere 4

componente: daune în sumă fixă pentru diminuarea valorii terenului rămas; daune

pentru pierderea recoltei de grâu; daune ca urmare a micșorării parcelelor

rămase sub 3.000 mp și daune procentuale (poluarea parcelelor rămase, taxe

notariale și vânzare forțată a terenului - 50%).

Instanța de apel a apreciat

că nu se impune acordarea coeficientului de 50% despăgubiri din valoarea

terenului, procent stabilit arbitrar de experți, din cel puțin două

considerente: 1) legea face referire la prețul de vânzare obișnuită a unor

terenuri similare în zona din care face parte terenul expropriat, și la alte

daune produse proprietarului pentru care s-au prezentat dovezi. Or,

reclamantele nu au adus asemenea dovezi. Prețul de vânzare a unui teren în zonă

reflectă tendințele pieței la un moment dat, această fiind rațiunea avută în

vedere la redactarea art. 26 din lege; 2) analizele de risc efectuate de

anumite instituții - chiar bancare - nu au relevanță în cauză, pentru că acestea

au alte finalități și alte scopuri (de natură administrativă), alte criterii

decât cele avute în vedere de legiuitor în prezenta cauză.

Curtea a considerat, totodată,

că în mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond despăgubirile

vizând poluarea (căci terenul a fost preluat de pârât) și cele privind taxele

notariale, pentru că nu s-a probat că reclamantele ar fi plătit asemenea taxe

pentru cumpărarea unui alt teren.

Instanța de apel

nu a acordat nici despăgubiri pentru micșorarea suprafeței parcelelor, în

valoare de 8.331 lei. A constatat că la stabilirea valorii terenului rămas în

proprietatea reclamantelor s-a avut în vedere de către experți majorarea

distanței de transport de la parcela la baza de recepție, accesul la parcela pe

ruta ocolitoare, reducerea mărimii parcelei și modificarea formei din

dreptunghiulară în trapezoidală. Or, această componentă se suprapune cu

acordarea de daune pentru reducerea suprafeței parcelelor sub 3.000 mp, pentru

că valoarea parcelelor este determinată atât de mărimea lor, cât și de distanța

față de baza agricolă, respectiv forma acestora.

Cât privește subvenția

agricolă, s-a considerat că nu a fost calculată separat ca și pierdere, însă

trebuie menționat că acordarea acesteia se face având în vedere și alte

criterii, nu numai calitatea de proprietar a unei suprafețe agricole de peste 3.000

mp, astfel că nu poate fi considerat un beneficiu nerealizat. S-a luat în

calcul însă suma aferentă pierderii recoltei de grâu, de 248 lei, valoare ce nu

a fost criticată în apel.

Așadar, s-a constatat

că valoarea despăgubirilor care se cuvin reclamantelor este de 28.326 lei, iar

prin hotărârile contestate de reclamante s-a stabilit o despăgubire totală de

37.074 lei, deci superioară celei determinate de instanță.

Ca urmare, deoarece

valoarea apreciată de instanță este mai mică decât aceea oferită de

expropriator, față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea

a păstrat valoarea stabilită prin hotărârile atacate cu titlu despăgubire

pentru terenul expropriat.

Împotriva deciziei de

mai sus au declarat recurs, în termen legal,

reclamantele S.E. și G.A., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului,

reclamantele au arătat că, î

n baza Legii nr. 198/2004 coroborată cu dispozițiile

Legii nr. 33/1994, în anul 2006 pârâtul le-a expropriat două parcelele de teren

aflate pe tronsonul variantei de ocolire Deva-Orăștie, în regim de autostradă, suprafața

acestora fiind evaluată la 3,3 euro/mp., fără a se respecta prevederile art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, conform cărora despăgubirea se face de comun acord

cu proprietarul.

Neacceptarea cuantumului

despăgubirilor acordate a fost comunicată în scris Primăriei comunei Hărău,

însă reclamantele nu au primit niciun răspuns, caz în care s-au adresat instanței

de judecată în luna septembrie 2008. Cum cererea lor nu a fost soluționată

în termen de 30 de zile, conform Legii nr. 544/2001, acestea consideră că au

fost discriminate.

Au mai precizat că, deși

au solicitat ca terenul rămas dincolo de autostradă spre râul Mureș, în suprafață

de 5.804 mp., să fie expropriat pentru că nu mai poate fi utilizat în condiții

normale, pârâtul a susținut că valoarea lui crește prin vecinătate cu autostrada,

existând posibilitatea ca acolo să fie edificate diferite construcții, ceea ce

nu este adevărat, cele învederate fiind în contradicție cu art. 17 și 47 alin.

(1) și (2) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al autostrăzilor.

Terenul este în zona de protecție a autostrăzii, astfel încât pe o distanță

de 50 de metri lățime de la autostradă, pe o parte și pe alta, nu se pot

realiza construcții, plantații, pescării, etc.

De asemenea, au mai

arătat că pentru a se stabili valoarea reală a terenului expropriat s-au făcut

trei expertize și o contraexpertiză. Cea întocmită de expertul G.N. a

stabilit valoarea terenului de 3,3 euro/mp., având la baza T.E.O. nr. 14 cu

clasa 3 de calitate, 47 puncte bonitare, unitatea de sol nr. 9, unde rezerva de

humus este de 121-160 t/ha. Expertul P.T. a stabilit valoarea terenului la 5

euro/mp., gradul de fertilitate al terenului expropriat de 3.185 mp. fiind de

gradul IV, zona B, foarte slab productiv. Valoarea de 5 euro/mp. corespunde

clasei 3 de calitate, având 56 puncte bonitare (anexa B din raport), dar s-a

aplicat coeficientul de prejudiciu creat de 2,5 din valoarea de mp. din terenul

expropriat. Al treilea expert, B.T.D., atât în expertiză, cât și în

contraexpertiză, folosește T.E.O. nr. 20, unitatea de sol 13 clasa III de

calitate, cu 56 puncte bonitare pentru parcele. Rezerva de humus în T.E.O. 20

este de numai de 61-120 tone/ha. Expertul ajunge la concluzia că terenul în

cauză are valoarea de numai 1,5 euro/mp., iar coeficientul de refacere a

prejudiciului este de 50% din valoarea terenului, un coeficient stabilit

aleatoriu. Deci, pentru același teren s-au prezentat 3 feluri de acte de

calitate, fapt ce dă dreptul reclamantelor să considere că expertizele efectuate

au fost făcute cu rea credință, în vederea stabilirii unui preț derizoriu.

De altfel, participarea

expertului B.T.D. la contraexpertiză nu este legală, aceasta neavând dreptul să

se pronunțe de două ori în același dosar. În plus, lucrarea a fost făcută cu

încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin faptul că s-a folosit

prețul de vânzare din zonă de 1,5 euro/mp., dar nu s-a specificat că terenul în

cauză este de același fel cu terenul din lunca Mureșului, unde sunt amplasate parcelele

nr. 1033 și 1036. În realitate, trebuia să se indice localitatea, nr. topo și

parcela.

De asemenea, la stabilirea

prejudiciului conform Legii nr. 33/1994 trebuia să fie precizate normativele

care au stat la determinarea lui, adică standardul internațional și

coeficientul M = 2,5 din valoarea terenului expropriat. Însuși expropriatorul a

stabilit pentru parcelele în litigiu două valori diferite, după cum rezultă din

H.G. nr. 566/2006 - preț oferit 3,3 euro/mp. și H.G. nr. 823/2009 - preț

oferit 5 euro/mp. În speță, nu reclamantele erau obligate să aducă dovezi

că terenul vândut luat ca etalon valoric în zonă este de același fel cu terenul

parcelelor expropriate, așa cum se susține în decizia atacată.

Examinând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă,

în primul rând, că recurentele au invocat ca temei de drept al cererii de

recurs dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără însă a arăta

în ce constau motivele de casare/modificare a hotărârii în privința primelor

trei cazuri indicate, pentru a putea permite instanței de recurs o cenzurare a

deciziei instanței de apel din această perspectivă.

Susținerile

recurentelor, nestructurate din punct de vedere juridic, pot fi încadrate însă

în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de

care Înalta Curte va analiza prezenta cale de atac.

O primă nemulțumire

expusă de recurente se referă la nerespectarea prevederilor art. 6 alin. 1 din

Legea nr. 198/2004, care dispune în sensul că „în termen de 5 zile de la data

intrării în vigoare a H.G., respectiv de la data publicării hotărârii

autorității administrației publice locale, prevăzute la art. 4 alin. (1),

expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt

drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea

sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar, sau

titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii”.

În principal, Înalta

Curte constată că o astfel de critică nu mai putea fi susținută de recurente în

cel de-al doilea ciclu procesual, în condițiile în care, prin Decizia nr. 6316/2012,

recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 154 din 11 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins ca inadmisibil,

fiind exercitat de acestea cu încălcarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ.,

omisso medio.

Or, în speță,

reclamantele, care nu au declarat apel, au achiesat la soluția primei instanțe,

confirmată de instanța de apel în privința lor, caz în care obiectul recursului

la acest moment îl constituie doar decizia curții de apel, pronunțată în

rejudecare, în limitele casării dispuse de instanța de recurs.

Prin urmare, orice

nemulțumire ce excede obiectului recursului, inclusiv cea legată de încălcarea

principiului nediscriminării (nedezvoltată, de altfel) se privește ca

inadmisibilă în această fază procesuală.

Înalta Curte reține,

totodată, că celelalte considerații ce privesc nelegalitatea hotărârii atacate

fac trimitere, pe de o parte, la modalitatea de interpretare și valorificare a

concluziilor expertizelor administrate în cauză, în raport de obiectivele

propuse ori susținerile reclamantelor, iar, pe de altă parte, la procedura de

administrare a probelor.

Făcând referire la

încălcarea dispozițiilor art. 17 și 47 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 43/1997,

recurentele arată că nu este adevărată afirmația expropriatorului privind

creșterea valorii imobilului prin faptul poziționării acestuia în vecinătatea

autostrăzii.

Înalta Curte, având

în vedere cele deja expuse anterior, constată că un astfel de obiectiv nu a

făcut obiectul analizei apelului declarat de pârât după casarea primei hotărâri

a instanței de apel, curtea de apel fiind ținută să lămurească doar aspectele

legate de estimarea valorii terenului expropriat conform suprafețelor

componente de 1.862 mp și de 1.323 mp; explicitarea noțiunilor de „vânzare

forțată” și „coeficient de vânzare forțată” prin raportare la dispozițiile

legale în materie, cu indicarea temeiului juridic ce fundamentează includerea,

în prejudiciul creat prin expropriere, a unei asemenea valori, precum și

indicarea bazei de calcul utilizate pentru a ajunge la concluzia că un astfel

de coeficient reprezintă 50% din valoarea terenului; lămurirea diferențelor

existente între daunele acordate pentru diminuarea valorii terenului rămas și

cele acordate pentru micșorarea terenului sub 3.000 mp, care au determinat

acordarea a două sume distincte cu titlu de despăgubire; urmare a valorilor

stabilite cu prilejul rejudecării în ceea ce privește aspectele anterior

expuse; determinarea incidenței dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte reține,

de asemenea, că recurentele formulează, în mod sintetic, obiecțiuni la raportul

de expertiză avut în vedere de instanța de apel, în condițiile în care, pe de o

parte, nu au atacat hotărârea primei instanțe, iar, pe de altă parte, în cursul

rejudecării pricinii, nu au înțeles să solicite lămuriri asupra concluziilor

suplimentului de expertiză administrat, în condițiile art. 211, 212 C. proc.

civ.

Ca atare, recurentele

nu se pot prevala la acest moment de nerespectarea dispozițiilor legale în

materia administrării dovezilor, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În același timp,

nemulțumirile recurentelor privind desemnarea expertului în cauză puteau fi

sesizate în raport de prevederile art. 202 și următoarele C. proc. civ., fără a

mai putea invocate în recurs decât în măsura în care criticile dezvoltate vizau

nelegalitate măsurilor dispuse de instanța de apel în ceea ce privește

desemnarea experților și participarea lor la efectuarea expertizei.

Pentru toate aceste

argumente și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantele S.E. și G.A. împotriva Deciziei civile nr. 45

din 30 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.