ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 1751/2016

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Hunedoara sub Dosar nr. x/97/2012, astfel cum a fost precizată,

reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA:

- să se stabilească o justă

despăgubire în sumă de 17.530 euro (10 euro/mp), reprezentând valoarea

terenului expropriat, în suprafață de 1753 mp, situat pe raza orașului

Geoagiu, înscris în titlul său de proprietate din 17 aprilie 2002;

- să fie obligat pârâtul la plata

următoarelor sume: 20.000 RON, reprezentând valoarea pomilor fructiferi (meri)

defrișați, ce se aflau plantați pe teren; 50.000 RON, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe o perioadă de 3

ani, pentru suprafața integrală a parcelei (de 8900 mp), având în vedere

că lucrările la autostradă afectează folosința întregului

teren proprietatea sa; 50.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat,

prin diminuarea valorii parcelei nr. XX înscrisă în titlul de proprietate menționat;

2147 euro, reprezentând costul înființării unei noi culturi de meri; 57.809

RON, reprezentând contravaloarea producției de mere aferentă înființării

unei noi culturi de meri pe suprafața neexpropriată până la primul

rod, respectiv pe o perioadă de 50 de ani; 50.000 RON daune morale, reprezentând

prejudiciul ce i-a fost cauzat prin nerespectarea procedurii de expropriere prevăzute

de art. 9-21 din Legea nr. 255/2010.

- să se constate nulitatea parțială

a hotărârii nr. 8/2013 emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. S-au solicitat cheltuieli

de judecată.

Reclamantul a decedat pe parcursul procesului

civil, iar acțiunea a fost continuată de moștenitorii săi legali

A. și B., care au dobândit calitatea de reclamante.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a

invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului și excepția

prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat admiterea acțiunii

numai cu privire despăgubirile pentru terenul ocupat de construcția autostrăzii

Deva-Orăștie.

Pârâtul, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună întabularea

dreptului său de proprietate în Cartea Funciară pentru terenul expropriat

de la reclamant.

Prin sentința civilă nr. 3425/2015,

Tribunalul Hunedoara a respins excepțiile invocate de pârât, a admis în parte

acțiunea reclamantelor și în consecință:

A obligat pârâtul să plătească

reclamantelor despăgubiri în sumă de 12.288,53 euro reprezentând valoarea

suprafeței de 1753 mp teren agricol (livadă), expropriat conform H.G.

nr. 1230/2010, pentru realizarea obiectivului ,,Autostrada Timișoara – Lugoj”,

în sumă de 8.168,88 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin

pierderea potențialului agricol al terenului respectiv pe o perioadă de

3 ani, și în sumă de 525,9 euro, reprezentând contravaloarea pomilor fructiferi

defrișați. A fost respinsă în rest acțiunea civilă, iar

pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 5.900 RON

cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamantul inițial A. avea

calitatea de proprietar al parcelei XX Geoagiu, trecută în titlul său

de proprietate din anul 2002. Din această parcelă, suprafața de 1753

mp a fost propusă pentru expropriere în vederea realizării obiectivului

public de interes național „Autostrada Orăștie–Sibiu” a cărei

amplasament a fost aprobat prin H.G. 1231/2010, completată prin H.G. nr. 522/2011,

publicată în M. Of. nr. 410/2011, reclamantul A. figurând la poziția YY

din anexa la aceasta.

Cu toate că, în baza deciziei de expropriere

din 05 septembrie 2011 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada

Orăștie–Sibiu” de interes public național, a operat fără

formalități transferul proprietăților imobiliare afectate de

executarea lucrării de utilitate publică, expropriatorul a emis anterior

notificarea din 04 august 2011, solicitând reclamantului, ca în termen de 30 de

zile, să se prezinte la sediul său cu documentația justificativă

de atestare a proprietății imobilului expropriat în vederea stabilirii

despăgubirilor.

Pe fond s-a reținut că mecanismul

exproprierii pe cale amiabilă, inițiat de pârât, nu a funcționat,

dovadă fiind acțiunea de față, astfel că, în conformitate

cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, fost desemnată Comisia de evaluare

a imobilului. Prin raportul de expertiză, experții au identificat imobilul

în cauză, constatând că din suprafața parcelei de XX, a fost expropriată

și este afectată de obiectivul de utilitate publică în cauză,

suprafața de 1753 mp. Pentru această suprafață, reclamantul

este îndreptățit la despăgubiri, în condițiile Legii nr. 33/1994,

respectiv, ale Legii nr. 255/2010.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, atât reclamantele, cât și pârâtul, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia

nr. 730 din 10 mai 2016 a admis apelurile declarate de reclamantele C. și B.

și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile

nr. 3425/2015, pronunțată de Tribunalul Hunedoara. A schimbat în parte

sentința atacată, sub aspectul despăgubirilor și al cheltuielilor

de judecată și, rejudecând a obligat pârâtul să plătească

reclamantelor suma de 12.288,53 euro sau echivalentul în RON la data plății,

reprezentând contravaloarea terenului expropriat, în suprafață de 1753

mp, din parcela cu nr. cad. XX, suma de 14.365,47 euro sau echivalentul în RON la

data plății, reprezentând prejudiciul cauzat prin diminuarea valorii terenului

rămas neexpropriat, în suprafață de 7147 mp, din parcela cu nr. cad.

XX și suma de 9100 RON, cheltuieli de judecată la fond. A respins celelalte

pretenții ale reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că susținerile reclamantelor, referitoare la motivarea

sentinței, nu sunt fondate. Contrar susținerilor acestora, hotărârea

primei instanțe cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se

sprijină. Tribunalul a motivat atât soluția de respingere a excepțiilor,

cât și cea de admitere parțială a acțiunii, arătând, este

adevărat, în mod succint, probele și normele juridice pe care și-a

fundamentat hotărârea de admitere. În ce privește pretențiile respinse,

se constată că prima instanță a folosit argumente comune pentru

această soluție, dar această împrejurare nu echivalează cu o

nemotivare.

Susținerile reclamantor referitoare

la moneda în care prima instanță a acordat despăgubiri sunt de asemenea

nefondate, întrucât prima instanță a dat ceea ce s-a cerut, respectiv

a acordat despăgubiri pentru teren și pentru prejudiciul produs ca urmare

a exproprierii, în moneda solicitată prin acțiunea inițială

și prin precizările ulterioare, respectând principiul disponibilității.

Criticile părților referitoare

la cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele

au fost considerate parțial întemeiate.

Experții desemnați în cauză

au arătat că nu au identificat tranzacții cu imobile similare și

au stabilit valoarea de circulație a imobilului expropriat prin două metode,

rezultând valori sensibil egale (de 7,5 euro/mp și respectiv 7,01 euro/mp).

Într-o primă variantă, experții au determinat valoarea pe baza prețurilor

solicitate de proprietari de terenuri situate în extravilan prin anunțuri postate

pe site-uri, stabilind o valoare de 7,5 euro/mp. În a doua variantă, experții

au determinat valoarea terenului prin metoda comparației prin bonitate, rezultând

un preț de 7,01 euro/mp.

Niciuna dintre părți nu a adus

critici cu privire la prețul determinat de experți. Reclamantele au criticat

faptul că prima instanță a ales nejustificat prețul cel mai

mic, iar pârâtul a criticat raportul de expertiză doar din perspectiva faptului

că experții nu sunt membrii A.N.E.V.A.R. Față de aceste critici

și având în vedere limitele efectului devolutiv al apelului, astfel cum sunt

reglementate prin art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că prima

instanță a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor reprezentând

valoarea terenului expropriat, în suprafață de 1753 mp. Susținerile

reclamantelor în sensul că instanța trebuia să ia în calcul valoarea

de 7,5 euro/mp nu pot fi primite, deoarece, pe de-o parte, această valoare

nu este determinată pe baza tranzacțiilor, ci în funcție de ofertele

de vânzare, care nu reflectă prețul real cu care se vând terenuri similare.

Pe de altă parte, părțile nu au prezentat dovezi din care să

rezulte prețul de circulație al unor imobile asemănătoare, deși

dispozițiile art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 33/1994 le conferă

această posibilitate.

În ceea ce privește despăgubirile,

criticile sunt parțial întemeiate, prejudiciul reprezentând diminuarea valorii

terenului rămas. Curtea a constatat că prin raportul de expertiză

s-a stabilit că, în urma exproprierii unei suprafețe de 1753 mp din terenul

reclamantelor, care inițial a format un singur lot de 8900 mp, au rămas

două parcele de 2973 mp și 4174 mp, situate de-o parte și de alta

a autostrăzii. Ca urmare a separării acestor suprafețe, a reducerii

suprafeței imobilelor ce au rămas în proprietatea reclamantelor și

a efectuării cu dificultate a lucrărilor agricole pe aceste parcele, valoarea

de circulație s-a diminuat cu 30%, rezultând un prejudiciu de 14.365,47 euro,

calculat la o valoare de 2,1 euro/mp (30% din 7,01 euro/mp).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamantele B.

și C., în calitate de moștenitoare ale defunctului A. și pârâtul

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

SA.

Reclamantele au criticat soluția pronunțată

de Curtea de Apel, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., arătând că au fost încălcate mai multe dispoziții

legale, respectiv: art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 8

alin. (1) din Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, art. 92 alin. (4) din Legea

nr. 18/1991, art. 36 alin. (2), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 privind

C. silvic și art. 42 din alin. (3) lit. h) din Legea nr. 138/2004.

În esență, criticile formulate

se referă la greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în

cauză pentru stabilirea cuantumului sumei cuvenite, ca urmare a exproprierii

terenului proprietatea reclamantelor. Sumele invocate se referă la valoarea

terenului expropriat, la prejudiciul suferit prin expropriere și la folosul

de tras, ca urmare a distrugerii unor culturi ce se aflau pe teren.

Se mai invocă lipsa calității

de expert A.N.E.V.A.R. a persoanelor care au efectuat raportul de expertiză,

ceea ce înseamnă încălcarea unor dispoziții legale, respectiv

art. 7 și 10 din Ordonanța nr. 2/2000 privind organizarea activității

de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, cu consecința

nulității raportului de expertiză tehnică evaluatorie, întocmit

în fața instanței de fond.

S-a arătat, pe larg, de către

recurentele-reclamante că prin activitățile desfășurate

de expropriator, le-au fost încălcate drepturile recunoscute prin Constituție

și prin legile speciale, că terenul nu a fost evaluat administrativ; nu

li s-a acordat o despăgubire corespunzătoare pentru valoarea terenului

expropriat; prejudiciul real nu a fost corect calculat și nu au fost luate

în considerare probele depuse la dosarul cauzei.

Astfel, s-a arătat că terenul

a fost înjumătățit prin construirea autostrăzii, fiind tăiat

accesul la una dintre porțiuni, ceea ce este de natură să creeze

un prejudiciu serios, pe teren a fost o livadă având un număr de 741 meri

care a fost defrișată de constructor, iar instanțele anterioare nu

au luat în considerare prejudiciul cauzat prin nerecoltarea fructelor, dar și

a valorii plantației, în sine.

Reclamantele au arătat că nu

au avut niciun dialog cu constructorul sau cu expropriatorul, că le-a fost

încălcat dreptul de proprietate prin expropriere și lipsirea de o dreaptă

și prealabilă despăgubire – interesul celor două companii de

construcții axându-se pe licitarea lucrărilor și a contractelor de

întreținere.

Au fost invocate exemple din jurisprudența

Curții Europene de la Strasbourg, respectiv cauza Ernestina Zullo contra Italiei,

precum și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție: decizia pronunțată în Dosarul nr. x/62/2009, decizia

nr. 1657 din 24 ianuarie 2011, nr. 3806 din 7 noiembrie 2013, etc.

S-a arătat că din probele administrate

în cauză rezultă că reclamantelor li se cuvin următoarele sume:

13.147,5 euro, valoarea terenului expropriat; 16.080,75 euro, reprezentând prejudiciul

pentru diminuarea valorii terenului rămas și suma de 41.473,11 RON reprezentând

folosul de tras de pe suprafața de 8900 mp, iar sume de 50.000 RON reprezentând

daune morale.

Recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin C.N.A.N.D.R. este tardiv.

Examinând actele și lucrările

dosarului se constată că la dosarul Curții de Apel Alba-Iulia se

află dovada de comunicare a hotărârii recurate către pârâtul Statul

Român prin C.N.A.N.D.R., din care rezultă că decizia a fost comunicată

la data de 3 iunie 2016.

Recursul a fost declarat la 29 iunie 2016

– data poștei - așa cum rezultă din mențiunea de pe plicul aflat

la dosarul instanței de recurs. Având în vedere intervalul de timp dintre momentul

comunicării deciziei și cel al declarării căii de atac, Înalta

Curte reține că recursul pârâtului a fost depus peste termenul de prevăzut

de lege. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 301 din C. proc. civ. de la 1865,

termenul de declarare a recursului este de 15 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în cauză, ultima zi de declarare

a căii de atac era 20 iunie, ceea ce înseamnă că ulterior acestei

date, operează decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, prevăzută

de lege.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, urmează să respingă, ca tardiv, recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin C.N.A.N.D.R.

Recursul declarat de reclamante este nefondat

pentru următoarele considerente:

Examinând susținerile reclamantelor,

Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Cererea de recurs este foarte cuprinzătoare,

însă instanța de recurs a identificat criticile formulate, le-a grupat

și le-a analizat în raport de finalitatea acestora.

Înalta Curte reține că, potrivit

art. 22 din Legea nr. 255/2010, persoana expropriată nemulțumită

de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19, se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, iar

acțiunea se soluționează în conformitate cu dispozițiile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de

daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În materia exproprierii stabilirea despăgubirilor

reprezentând valoarea terenului expropriat se realizează prin raportare la

prețul cu care se vând imobile similare la momentul transferului dreptului

de proprietate.

Instanța de apel a determinat pe baza

probelor administrate, respectiv expertiza de specialitate suma ce trebuie plătită

ca despăgubire pentru imobilul expropriat. Au fost avute în vedere criteriile

legale, dar și situația de fapt care a determinat experții să

folosească metoda comparației prin bonitate.

Deși reclamantele au criticat raportul

de expertiză din perspectiva faptului că experții nu sunt membrii

A.N.E.V.A.R., acest aspect putea fi invocat, numai în fața instanței de

fond, unde a fost administrată proba, după primul termen de judecată,

părțile fiind decăzute din dreptul de a mai invoca neregularități

ale expertizei depuse.

De asemenea, s-a mai reținut de Curtea

de Apel că susținerile reclamantelor în sensul că instanța trebuia

să ia în calcul valoarea de 7,5 euro/mp nu pot fi primite, deoarece, pe de-o

parte, această valoare nu este determinată pe baza tranzacțiilor,

ci în funcție de ofertele de vânzare, care nu reflectă prețul real

cu care se vând terenuri similare. În afara calculului experților, părțile

nu au prezentat dovezi din care să rezulte prețul de circulație al

unor imobile asemănătoare, deși dispozițiile art. 26 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 33/1994 le conferă această posibilitate.

În aceste condiții, singura valoare

la care putea să se raporteze instanța este cea determinată prin

metoda comparației prin bonitate, astfel că, sub acest aspect, criticile

reclamantelor nu sunt fondate.

În ceea ce privește prejudiciul reprezentând

diminuarea valorii terenului rămas, acesta a fost determinat de instanța

de apel în temeiul probelor administrate.

Astfel din expertiză a rezultat că,

în urma exproprierii unei suprafețe de 1753 mp din terenul reclamantelor, care

inițial a format un singur lot de 8900 mp, au rămas două parcele

de 2973 mp și 4174 mp, situate de-o parte și de alta a autostrăzii,

iar valoarea prejudiciului a fost calculată la 14.365,47 euro, calculat la

o valoare de 2,1 euro/mp. Această diminuare se circumscrie noțiunii de

prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că criticile reclamantelor

nu sunt întemeiate sub acest aspect.

Sunt neîntemeiate și susținerile

reclamantelor în ceea ce privește despăgubirile reprezentând folosul nerealizat.

Reclamantele au susținut că folosul nerealizat include prejudiciul ce

constă în profitul de care au fost lipsite în perioada 2011-2014 și contravaloarea

producției de mere de pe întreaga suprafață de 8900 mp, reprezentând

costul înființării unei noi culturi de meri pe terenul rămas neexpropriat,

precum și suma reprezentând contravaloarea producției de mere aferentă

anului 2014-2015 pentru suprafața rămasă neexpropriată.

Or, potrivit dispozițiilor art. 9

alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra terenului

expropriat a operat la data de emiterii de către expropriator a hotărârii

nr. 1252 din 05 septembrie 2011, această situație nefiind contestată

de părți, pe parcursul judecării cauzei.

Așa fiind, începând cu această

dată, reclamantele nu mai sunt îndreptățite să culeagă

fructele (folosul de tras, din punct de vedere juridic), de vreme ce au pierdut

calitatea de proprietari.

În ceea ce privește nulitatea raportului

de expertiză, se constată că această probă a fost administrată

în fața instanței de fond, însă nu s-a ridicat excepția nulității

probei, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 108 alin. (3) C. proc.

civ., nu mai poate fi invocată, nici în apel și nici în recurs. De altfel,

acest aspect a fost corect reținut și de instanța de apel, fiind

evidențiat în considerente.

Deși reclamantele au pretins daune

morale pentru disconfortul creat prin procedura de expropriere, acestea nu se datorează

pentru că nu este incidentă răspunderea civilă delictuală,

pentru a se putea invoca repararea prejudiciului cauzat, inclusiv acordarea de daune

morale.

Procedura de expropriere este prevăzută

în mai multe acte normative care au fost edictate succesiv de statul român, ceea

ce înseamnă că temeiul acordării despăgubirii pentru prejudiciul

creat prin expropriere izvorăște din lege, care prevede și criteriile

ce trebuie avute în vedere la calcularea acestuia.

În esență, prin criticile formulate

recurentele susțin că instanța de recurs, reevaluând probele, trebuie

să ajungă la o altă concluzie decât instanța de apel, ceea ce

echivalează cu analiza temeiniciei hotărârii atacate, aspect ce nu mai

poate fi realizat după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și

11 din C. proc. civ.

Deși în cererea de recurs s-a făcut

trimitere la art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. acestea sunt invocate formal,

pentru că susținerile reclamantelor vizează, fie nelegalitatea, fie

evaluarea probatoriului.

Hotărârea pronunțată de

instanța de apel este legală și temeinică, soluționând

în mod corect litigiul dedus judecății, considerentele sunt pertinente

și susținute de textele de lege, astfel încât criticile formulate în recurs

sunt nefondate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., urmează

să respingă, ca tardiv formulat recursul pârâtei și în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat,

recursul reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 730 din 10 mai 2016 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantele B. și C., în calitate de moștenitoare ale defunctului

A. (decedat în cursul procesului) împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2016.