ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1797/2016

Decizia nr. 1797/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2221 din 08 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R, s-a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 03 decembrie 2012 emisă de pârât de la suma de 2660,36 lei la 15.606 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului teren la momentul exproprierii 2011; 63.109 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă; 92.107 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 7.224 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 03 decembrie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 2.660,36 lei pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 153 mp situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, NC 3909/1/1, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 și H.G. nr. 953/2011. Potrivit raportului de expertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei, întocmit de experții E. și F., în opinie majoritară și răspunsului la obiecțiuni, valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren în litigiu este de 15.606 euro. În stabilirea valorii reale a imobilului teren în litigiu, Comisia de experți s-a raportat la tranzacții comparabile, estimând o valoare de 102 euro/mp.

Cu privire la punctul de vedere separat al d-nei expert G., acesta a fost înlăturat sub aspectul valorii imobilului teren în litigiu, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat la dosar. Referitor la momentul exproprierii, tribunalul a reținut că acesta se situează la nivelul anului 2011, înlăturând susținerile reclamanților referitoare la momentul 2008, când ar fi avut loc o expropriere în fapt, față de notarea intenției de expropriere în cartea funciară încă din anul 2008, întrucât, prin raportare la conținutul cererii de chemare în judecată, s-a reținut că reclamanții nu au învestit instanța cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea intervenirii unei exproprieri de fapt la nivelul anului 2008. Or, în lipsa unei asemenea solicitări din partea reclamanților și față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul a respins această solicitare ca neîntemeiată.

În privința prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă, tribunalul a reținut că expertiza a concluzionat că se impune acordarea de despăgubiri și pentru daunele cauzate de zona de protecție a autostrăzii, instituită de prevederile O.G. nr. 43/1997, iar în conformitate cu Anexa 1 la O.G. nr. 43/1997, lit. b), zona de protecție a autostrăzii este de 50 m, măsurată din axul drumului. Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de expert H., din suprafața rămasă neexpropriată situată între autostradă și limita de protecție de 50 m este de 1.546,79 mp pe care nu se poate construi, conform O.G. nr. 43/1997. Prin urmare, tribunalul a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat reclamanților la suma de 63.109 euro, sens în care au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză, valoarea terenului afectat de zona de protecție fiind valoarea bonității negative de 40% din valoarea reală a terenului, respectiv 102 euro/mp x 40% x 1.546,79 mp.

De asemenea, raportul de expertiză topografică a constatat că reclamanții au suferit și un prejudiciu cauzat de restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat în suprafață de 4.300,05 mp. Așa fiind, tribunalul a stabilit cuantumul acestui prejudiciu cauzat reclamanților la suma de 92.107 euro, sens în care au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de experții E. și F., valoarea terenului construibil afectat de restricția impusă de autostradă fiind 102 euro/mp x 21% x 4.300,05 mp.

Prin urmare, procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretențiile formulate de reclamanți, tribunalul a reținut că valoarea totală a imobilului în litigiu la care urmează a se raporta este cea rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de experții E. și F., în opinie majoritară, constând din valoarea reală a terenului expropriat (153 mp în valoare de 15.606 euro), suma de 63.109 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă și suma de 92.107 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că prin lucrarea efectuată în cauză, experții menționați au selecționat în mod corect proprietățile imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparație corecte și au aplicat factori de corecție pertinenți, astfel încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanță ca fiind apropiate cu cele ale imobilului în litigiu.

Pe cale de consecință, reținând că experții menționați au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu o sumă justificată din punct de vedere tehnic, prin comparație cu expertiza care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus: majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 03 decembrie 2012 emisă de pârât de la suma de 2660,36 lei la 15.606 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului teren la momentul exproprierii 2011; 63.109 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă; 92.107 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Prin Decizia civilă nr. 273A din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul reclamanților, s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a fost schimbată în parte Sentința civilă nr. 2221 din 08 septembrie 2015 a Tribunalului Ilfov, în sensul că au fost respinse ca nefondate pretențiile de 92.107 euro, în echivalent lei la data plății, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele considerente: În ce privește apelul reclamanților: Prin Deciziile nr. 1052 din 28 noiembrie 2011 și nr. 984 din 22 noiembrie 2012 ale Curții Constituționale, s-a prevăzut expres că modul de calcul al despăgubirii trebuie să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatorul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate și momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere. În speță, transferul dreptului de proprietate a operat la 28 noiembrie 2011. Faptul că în cartea funciară s-a notat intenția de expropriere a terenului nu înseamnă că a și operat transferul dreptului de proprietate, ci doar că au fost informați și terții despre intenția de expropriere.

Notarea în cartea funciară a intenției de expropriere nu echivalează cu o expropriere de fapt, această notare a avut ca scop doar informarea terților, pentru realizarea transferului de proprietate trebuind să se înfăptuiască procedura reglementată de art. 3 din H.G. nr. 941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. Valoarea reală a terenului expropriat este cea din momentul transferului dreptului de proprietate și nu cea de la nivelul anului 2008 când s-a notat intenția de expropriere în cartea funciară. Și critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost apreciată ca fiind nefondată. Astfel, din dispozitivul sentinței apelate rezultă că pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.224 lei, conform chitanțelor aflate la dosar reprezentând onorariu experți și onorariu avocat.

Din examinarea chitanțelor aflate în dosarul Tribunalului Ilfov, rezultă că la dosar se află chitanța din 27 august 2015 în valoare de 1500.00 lei, chitanța din 29 august 2013 în valoare de 1000 lei, ambele sume fiind plătite pentru efectuarea expertizei, chitanța nr. 138 din 30 aprilie 2013 în valoare de 3224 lei, reprezentând onorariu de avocat. La dosarul Tribunalului Ilfov există chitanța din 11 martie 2013 având ca deponent pe numitul I. - pentru expertiza imobiliară. La dosar există o chitanță cu nr. ilizibil în sumă de 1.003,00 lei, având deponent pe J., iar la fila 175, există chitanța din 19 martie 2014 având ca deponent J. în valoare de 1504,50 lei. Rezultă deci că a fost avută în vedere chitanța din 27 august 2015, iar chitanța din 19 martie 2014 nu este pe numele reclamanților.

Pentru toate aceste argumente în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamanților a fost respins ca nefondat. În ce privește apelul declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA: Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială (...) precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Din examinarea "Aprobării" aflată la dosarul de apel rezultă că terenul de 6000,01 mp, din care face parte și terenul de 153 mp, situat în orașul Voluntari, a fost introdus în intravilanul orașului Voluntari pentru a se realiza obiectivul de investiții locuințe.

Instanța de fond a avut în vedere opinia majoritară a experților E. și F. și răspunsul la obiecțiuni a celor doi experți. Examinând suplimentul la raportul de expertiză întocmit de experții E. și F., Curtea a constatat că au fost avute în vedere imobile intravilane dotate cu utilități și cu acces la șoseaua asfaltată, în timp ce imobilul expropriat se află în câmp fără utilități și fără acces la șosea asfaltată. Imobilele sunt deci similare în raport de categoria de folosință intravilan, dar nu și în raport de facilitățile pe care le prezintă zona în care se afla terenurile. Textul art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede sintagma terenuri "de același fel" fără să facă vreo distincție asupra utilităților de care dispun terenurile din contractele de vânzare-cumpărare folosite ca și comparabile.

În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reținut că din examinarea sentinței apelate se constată că instanța de fond a reținut, în raport de art. 17 din O.G. nr. 43/1997 și Anexa 1 la O.G. nr. 43/1997, că zona de protecție este de 50 m, măsurată din axul drumului și că potrivit raportului de expertiză efectuat de expert H. suprafața din zona de protecție este de 1546,79 mp din terenul neexpropriat, iar față de concluziile raportului de expertiză întocmit de experții E. și F. valoarea acestui teren ar fi scăzut cu 40% din valoarea reală, astfel că prejudiciul ar consta în suma de 63.109 euro. Din raportul de expertiză întocmit de expert H. rezultă o zonă de protecție a autostrăzii de 1546,79 mp.

Din opinia experților E. și F. rezultă că prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a instituirii zonei de protecție este de 33 euro/mp x 1546,79 mp, respectiv 63.109 euro. Cum stabilirea acestui prejudiciu s-a făcut în raport de prețul de piață al imobilului expropriat, motivul de apel sub acest aspect a fost apreciat ca fiind nefondat.

Sub aspectul prejudiciului pentru terenul în suprafață de 4300,5 mp, Curtea a apreciat că este fondată critica pentru următoarele argumente: În suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții E. și F. se arată că "terenul expropriat nu este supus poluării". În raportul de expertiză refăcut, la dosar se arată de către aceiași experți că terenul rămas, aflat în afara zonei de protecție a autostrăzii, prezintă condiții de utilizare defavorabile, din cauza autostrăzii, respectiv poluare sonoră și gazoasă și că terenul este construibil, condiționat și cu restricții, pe care le-au estimat la 15%, fără însă să arate în ce constă aceste restricții. Despre poluarea sonoră s-a reținut că experții au fost în eroare întrucât, atâta vreme cât nu există persoane care să locuiască pe acest teren, nu se poate vorbi de poluare sonoră, la fel și de poluare gazoasă, iar susținerea experților nu s-a bazat pe nici o probă.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamanți și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R.. I. În recursul formulat, reclamanții au formulat următoarele critici: Prima critică vizează acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 153 mp, recurenții-reclamanți susținând că valoarea acestora trebuie să fie cea acordată de C.N.A.D.R. la nivelul anului 2008, respectiv 550,81 euro/mp, în total 84.273,93 euro. Suprafața expropriată face parte dintr-o suprafață de teren de 6000 mp, cu nr. cadastral x/1. Recurenții-reclamanți susțin că au deținut în continuarea suprafeței de 6000 mp încă o suprafață de 6366 (nr. cadastral x/2), din care a fost expropriată suprafața de 2.161 mp în anul 2008, când au încasat un preț de 550,81 euro/mp.

Această valoare a fost stabilită în mod unilateral de pârâtă și acceptată de reclamanți, prin urmare nu mai este necesară o nouă evaluare pentru momentul 2008, având în vedere faptul că însăși pârâta a plătit această sumă. Așa cum rezultă din documentația cadastrală și extrasul de carte funciară aflate la dosar, suprafața de 153 mp a fost expropriată în fapt în anul 2008 din suprafața de 6000 mp, de la această dată fiind afectat dreptul de proprietate sub toate elementele sale: dispoziție, folosință și dreptul de a-i culege fructele, astfel că valoarea stabilită în 2008 trebuia plătită și pentru suprafața de 153 mp.

În susținerea acestei critici, recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 44 din Constituția României, care garantează dreptul de proprietate, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Conchid prin a arăta că, din extrasul de carte funciară aflat la dosar, rezultă că la data de 09 noiembrie 2008 s-a notat faptul că suprafața de 153 mp din suprafața totală de 6000 mp este supusă exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004, în favoarea Statului Român prin C.N.A.D.R., ceea ce ar demonstra că exproprierea a fost făcută încă de la acea dată.

Recurenții-reclamanți au formulat critici și în ce privește acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat pentru restul suprafeței de teren din totalul de 6000 mp din care a fost expropriată suprafața de 153 mp, respectiv 5847 mp, susținând că oferta propusă de pârâtă, în cuantum de 2660,36 lei (echivalentul sumei de 591 euro, la cursul de 4,56 lei/1 euro, la data de 08 octombrie 2012, care corespunde unui preț de 3,86 euro/mp) nu reprezintă o justă despăgubire. Astfel, sub acest aspect, recurenții-reclamanți susțin că prin raportul de expertiză s-a stabilit că prejudiciul pentru restul suprafeței rămasă neexpropriată se calculează prin raportare la O.G.

nr. 43/1997 și se compune din devalorizarea unei suprafețe calculate de la axul autostrăzii până la 50 metri zona de protecție (diminuare cu 40% din prețul unui metru pătrat), adică 550,81 euro/mp x 0,4 = 220.32 euro/mp, precum și din devalorizarea restului de proprietate calculată de la limita celor 50 de metri din axul autostrăzii și limita de proprietate (diminuare cu 21% din prețul unui metru pătrat), respectiv 550,81 euro/mp x 0,21 = 115.67 e/mp. Aceste suprafețe de teren au fost calculate de către expertul topo și sunt identificate astfel: 1546,79 mp - suprafață calculată de la axul autostrăzii și limita de 50 m (zona de protecție) și 4300,05 mp - suprafață calculată de la limita de 50 m și până la limita de proprietate situată pe latura vestică.

Calculând astfel, prejudiciul are următoarea valoare: 1546,79 mp x 220,32 e/mp = 340.794,96 euro; 4300,05 mp x 115,67 e/mp = 497.386,78 euro; total prejudiciu: 838.181,74 euro. Mai susțin recurenții-reclamanți că, deși în mod corect experții s-au raportat la contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri construibile, având în vedere poziționarea terenului, instanța de apel a menținut numai contravaloarea valorii reale a terenului supus exproprierii (15.606 euro) și valoarea prejudiciului de 63.109 euro pentru terenul rămas în proprietatea reclamanților și afectat de zona de protecție și a exclus din totalul despăgubirilor acordate de instanța de fond suma de 92.107 euro, reprezentând prejudiciul pentru restul de teren rămas în proprietatea reclamanților, situat în afara zonei de protecție a autostrăzii.

Această soluție a instanței de apel este greșită, întrucât ignoră dispozițiile O.G. nr. 43/1997, act normativ care impune anumite restricții terenurilor limitrofe cu autostrada, restricții care afectează substanța dreptului de proprietate al reclamanților. Încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților pentru diferența de teren rămasă în proprietate trebuie să fie reparată în condițiile art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 17 și art. 16 din O.G. nr. 43/1997, care reglementează regimul juridic al zonelor de protecție și de siguranță, precum și dispozițiile art. 46 și urm. din același act normativ, ca relevante pentru efectul restricțiilor din zona de protecție.

În raportul de expertiză topo a fost identificată zona de protecție (1546,79 mp) și restul de proprietate de 4300,05 mp. Cele două suprafețe de teren, respectiv 1546,79 mp (zona de protecție) și 4.300,05 mp (rest de proprietate) au reglementări diferite, acestea fiind afectate în mod diferit de construcția autostrăzii, având în vedere situarea acestora față de axul autostrăzii, însă proprietarul suferă un prejudiciu, rămânând în proprietatea unei suprafețe de teren afectată de aceste zone. Pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză topo cadastrală întocmit de expert la fondul cauzei, achiesând la concluziile raportului de expertiză și însușindu-și aceste concluzii.

Prejudiciul pentru aceste suprafețe de teren au fost calculate de comisia de experți (prin raportul de expertiză evaluatoare depus la termenul din data de 13,01.2015) prin aplicarea unui coeficient (40%, respectiv 21%) asupra valorii reale a unui metru pătrat de teren (40,80 euro/mp x 1546,79 mp = 63.109 euro - pentru zona de protecție și 21,42 euro/mp x 4300,05 mp = 92.107,07 euro - pentru restul de proprietate). În conținutul raportului de expertiză se menționează, în contradicție cu cele reținute de către instanța de apel, că terenul situat între limita de 50 m față de axul drumului și limita estică a terenului aflat la cca 100 m față de autostradă prezintă condiții de utilizare defavorabile, din cauza autostrăzii, respectiv poluare sonoră și gazoasă (aplicându-se o corecție de 6%) și terenul este construibil condiționat și cu restricții (aplicându-se o corecție de 15%).

Totalul corecției aplicate pentru suprafața de teren situată dincolo de zona de siguranță este de 21% (valoarea bonității negative). Pârâta C.N.A.N.D.R. nu a formulat nicio obiecțiune la raportul de expertiză în condițiile art. 212 C. proc. civ. cu privire strict la aceasta estimare a prejudiciului, ci a adus numai critici vizând modul de calcul al valorii reale a terenului. Recurenții-reclamanți consideră că, în motivarea soluției de înlăturare a despăgubirilor în cuantum de 92.107,07 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului pentru restul de teren de 4300,05 rămas în proprietatea lor, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997, care reglementează zona de siguranță, precum și cele ale art. 17 din același act normativ, referitoare la zona de protecție.

Un ultim motiv de recurs vizează greșita schimbare de către instanța de apel a sentinței tribunalului din perspectiva acordării cheltuielilor de judecată. Astfel, instanța a respins motivul de apel al reclamanților pe aspectul cheltuielilor de judecată, motivând că cele două chitanțe de plată a onorariului nu sunt pe numele reclamanților. Sub acest aspect, recurenții susțin că sumele ce fac obiectul celor două chitanțe au fost plătite de către reprezentanții convenționali ai reclamantei, în baza mandatului de reprezentare în fața instanțelor de judecată, avocatul putând achita taxe de timbru, onorarii de experți în baza mandatului acordat de către client. Relevant pentru speță este că acele chitanțe de plată a onorariului vizează prezentul dosar, iar cheltuiala a fost efectuată pentru dovedirea pretențiilor și cum partea adversă a pierdut procesul, are dreptul la restituirea cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți solicită, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârât și admiterii apelului formulat de reclamanți, schimbarea sentinței de fond în sensul obligării la plata unei despăgubiri în valoare totală de 922.455.67 euro, constând în: 84.273.93 euro, reprezentând valoarea reală a terenului în suprafață de 153 mp și 838.181,74 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 10.245 lei (și nu 7.224 lei). În subsidiar, solicită modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de către pârât și admiterea apelului formulat de către reclamant, schimbarea în parte a sentinței de fond în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 10.245 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței fondului.

II. Prin memoriul său de recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R. a formulat următoarele critici: Instanța de apel și cea de fond au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994, în sensul că la stabilirea despăgubirilor nu au avut în vedere imobile de același fel cu cel expropriat. Instanța de apel, care a validat criteriile folosite de instanța de fond, a stabilit despăgubirile prin raportare la terenuri care nu sunt de același fel cu cel expropriat, încălcând astfel criteriile precizate de legiuitor pentru stabilirea despăgubirilor.

Astfel, în timp ce terenul expropriat se află în câmp și nu are acces la utilități și deschidere la drumul public, terenurile folosite ca și comparație se află în zone rezidențiale ale orașului Voluntari, cum ar fi str. (...),(...) și (...), care se bucură de acces la drumul public și sunt racordate la toate utilitățile (apă, canalizare, gaze, electricitate, cablu TV, telefonie fixă, etc.) Faptul că terenul expropriat a dobândit anterior exproprierii categoria de folosință "curți-construcții", fără a beneficia de utilitățile specifice unui imobil cu o astfel de categorie de folosință, nu îl poate transforma într-un imobil de același nivel cu cele aflate în intravilanul orașului Voluntari, așa cum în mod nelegal au apreciat instanțele de fond și de apel.

Susține recurentul-pârât că, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 33/1994, care stabilesc că instanța trebuie să țină seama și de daunele aduse proprietarului expropriat, în măsura în care acestea sunt dovedite, hotărârile celor două instanțe de fond sunt nelegale întrucât reclamanții nu au dovedit existența unui prejudiciu referitor la restul de teren rămas în proprietatea acestora în urma exproprierii. Consideră că stabilirea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecție este nejustificată, întrucât reclamanții nu au prezentat un proiect de construire a unei case de locuit/a unui ansamblu rezidențial, însoțit de avize și autorizații, din care să rezulte că aveau intenția sa edifice construcții în acea zonă anterior exproprierii sau ulterior.

Cu toate acestea, instanța de apel a validat suma de 63.109 euro stabilită de instanța de fond în sarcina Statului Român, cu titlu de prejudiciu cauzat de restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat. Valoarea stabilită de instanțele de fond ca prejudiciu pentru terenul situat în zona de protecție este viciată, ca urmare a faptului că valoarea stabilită pentru terenul expropriat este la rândul ei viciată. Relația de interdependență între cele două valori se explică prin aceea că valoarea prejudiciului suferit de terenul aflat în zona de protecție a fost apreciată ca reprezentând 40% din valoarea terenului expropriat. Or, dacă valoarea terenului expropriat a fost stabilită în mod nelegal, cu încălcarea criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că și valoarea prejudiciului pentru terenul aflat în zona de protecție a fost stabilit în mod nelegal.

Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de Statul Român, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată. În subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize care să țină seama de terenuri de același fel cu cel expropriat, respectiv terenuri curți-construcții, dar situate în câmp și care nu beneficiază de niciun fel de utilități.

Structurând criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte reține următoarele: Sub un prim aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile din recursul reclamanților care vizează momentul stabilirii cuantumului despăgubirii și înlăturarea obligării pârâtului la plata prejudiciului pretins pentru terenul rămas în proprietatea reclamanților în urma exproprierii, aflat în afara zonei de protecție a autostrăzii, precum și criticile din recursul pârâtului cu privire la prejudiciul acordat reclamanților pentru terenul rămas neexpropriat, situat în zona de protecție a autostrăzii.

În ce privește momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 prevede: "Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii." Din aceste dispoziții legale rezultă, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, că valoarea despăgubirii se stabilește la momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu momentul emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator.

În același sens, prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, s-a statuat că verificarea cuantumului despăgubirilor și a daunelor ce se cuvin persoanei îndreptățite, ca efect al exproprierii, trebuie a se face în raport cu data transferului dreptului de proprietate. Astfel, prin această decizie, Curtea Constituțională a reținut că "stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator (...)". Prin urmare, despăgubirea se stabilește la momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu momentul emiterii actului administrativ de expropriere.

Având în vedere dispozițiile legale evocate, în cauza supusă analizei, relativ la momentul transferului dreptului de proprietate, rezultă că nu prezintă relevanță împrejurarea că în anul 2008 s-a notat în cartea funciară intenția de expropriere, astfel cum susțin recurenții-reclamanți, întrucât aceasta a fost efectuată doar pentru opozabilitate față de terți. De asemenea, faptul că în anul 2008 recurenților-reclamanți le-a fost expropriată o altă suprafață de teren situată în continuarea suprafeței din care face parte terenul litigios și că pentru acea expropriere expropriatorul le-a oferit o despăgubire pe care ei au acceptat-o, nu are relevanță în stabilirea despăgubirii pentru terenul litigios, sub acest aspect interesând momentul transferului dreptului de proprietate asupra acestui teren.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului litigios, care, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, cu referire la art. 26 din Legea nr. 33/1994, este cel al emiterii actului administrativ de expropriere, respectiv 28 noiembrie 2011. Nu poate fi primită nici critica recurenților-reclamanți privind soluția instanței de apel de înlăturare a obligării pârâtului la plata sumei de 92.107 euro, cu titlu de prejudiciu pentru terenul rămas neexpropriat, aflat în afara zonei de protecție a autostrăzii.

Aceasta deoarece, invocarea de către recurenții-reclamanți a dispozițiilor legale referitoare la restricțiile aferente zonelor de protecție și siguranță este irelevantă în susținerea criticii vizând greșita admitere a apelului pârâtului în sensul înlăturării despăgubirii de 92.107 euro, întrucât această despăgubire vizează suprafața de teren rămasă neexpropriată, care excede zonei de protecție. Recurenții-reclamanți nu combat în nici un fel argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat prejudiciul de 92.107 euro, în sensul că nu există poluare sonoră și gazoasă, iar restricțiile de construire estimate de experți nu au fost justificate de aceștia, susținerile recurenților referitoare la prejudiciul de 92.107 euro neavând legătură cu argumentele instanței de apel.

Va fi înlăturată, fiind apreciată ca nefondată și critica pârâtului cu privire la dreptul reclamanților la prejudiciul cauzat de restricțiile impuse de aplicarea O.G. nr. 43/1997. Astfel, potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, «zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului.

Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață. d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop.» În Anexa 1 la O.G.

nr. 43/1997, la lit. b) este prevăzut că zona de protecție a autostrăzii este de 50 m, măsurată din axul drumului. Pe baza acestor dispoziții legale, în mod corect instanțele de fond au recunoscut reclamanților dreptul la repararea prejudiciului decurgând din restricțiile de folosire impuse de O.G. nr. 43/1997 pentru terenul rămas neexpropriat, situat în zona de protecție a autostrăzii.

Nu poate fi primită critica recurentului-pârât potrivit căreia stabilirea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecție ar fi nejustificată cât timp reclamanții nu au prezentat un proiect de construire din care să rezulte că aveau intenția să edifice construcții în acea zonă, întrucât norma legală sus-menționată prevede mai multe restricții de folosire a terenurilor afectate de zonele de protecție, inclusiv restricții de construire, care corect au fost avute în vedere pentru recunoașterea prejudiciului acordat, față de categoria de folosință a terenului în litigiu, respectiv intravilan curți-construcții.

Înalta Curte constată a fi, însă, fondate criticile prin care recurentul-pârât a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii. Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.". Se constată că, din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curții Constituționale, rezultă cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități, existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc. Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

În speță, instanța de apel nu a dispus efectuarea unei noi expertize, ci și-a însușit raportul de expertiză întocmit de instanța de fond, iar în ce privește criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, Curtea a reținut considerente contradictorii. Astfel, la fila 8 din decizia recurată, instanța a reținut că: "Examinând suplimentul la raportul de expertiză întocmit de experții E. și F., Curtea a constatat că au fost avute în vedere imobile intravilane dotate cu utilități și cu acces la șoseaua asfaltată, în timp ce imobilul expropriat se află în câmp fără utilități și fără acces la șosea asfaltată.

Imobilele sunt deci similare în raport de categoria de folosință intravilan, dar nu și în raport de facilitățile pe care le prezintă zona în care se afla terenurile (...) Textul art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede sintagma terenuri "de același fel" fără să facă vreo distincție asupra utilităților de care dispun terenurile din contractele de vânzare-cumpărare folosite ca și comparabile". Această interpretare a dispoziției legale nu este corectă. Astfel, sintagma "terenuri de același fel" nu presupune luarea în considerare numai a categoriei de folosință, ci a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc., despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea.

Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și rezonabilă despăgubire. Dispoziția legală evocată nu reglementează numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire să fie una dreaptă, cu respectarea principiului proporționalității.

Tot astfel, art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească". Totodată, jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit). Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu respectarea principiului proporționalității. În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

Așa fiind, având în vedere că, în speță, nu rezultă dacă despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit ținându-se seama de caracteristicile acestuia, întrucât instanța de apel a reținut că "la stabilirea despăgubirii au fost avute în vedere imobile intravilane dotate cu utilități și cu acces la șoseaua asfaltată, în timp ce imobilul expropriat se află în câmp fără utilități și fără acces la șosea asfaltată", fără să reiasă din raportul de expertiză dacă au fost aplicate corecțiile impuse de caracteristicile proprii terenului expropriat, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., motiv pentru care cauza va fi trimisă spre rejudecare, în limitele arătate.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de proprietate - 28 noiembrie 2011. În raport de valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat se impune a se reevalua, în rejudecare, și valoarea prejudiciului cuvenit reclamanților pentru zona de protecție prevăzută de O.G.

nr. 43/1997. Totodată, având în vedere că recurenții-reclamanți au formulat critici și sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța de apel urmează a hotărî cu privire la acestea, în raport de soluția pronunțată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanții C., D., A., B. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții C., D., A., B. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri împotriva Deciziei nr. 273A din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016. Procesat de GGC - NN