ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1797/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1797/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1797/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

2221 din 08 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, a admis

cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R, s-a dispus majorarea cuantumului

despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 2 din 03 decembrie 2012 emisă de pârât de la suma de 2660,36 lei la

15.606 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea imobilului teren la momentul exproprierii 2011; 63.109 euro, în

echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului

cauzat de restricția impusă de autostradă; 92.107 euro, în

echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea

prejudiciului cauzat de restricția impusă de autostradă cu

privire la construibilitatea terenului rămas neexpropriat; a fost obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 7.224 lei, cu titlul de

cheltuieli de judecată.

Pentru a

dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 03 decembrie 2012

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, s-a stabilit o

despăgubire în cuantum de 2.660,36 lei pentru exproprierea imobilului

teren în suprafață de 153 mp situat în orașul Voluntari, jud.

Ilfov, NC 3909/1/1, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2010 și H.G.

nr. 953/2011.

Potrivit

raportului de expertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei,

întocmit de experții E. și F., în opinie majoritară și

răspunsului la obiecțiuni, valoarea despăgubirilor pentru

imobilul teren în litigiu este de 15.606 euro.

În stabilirea

valorii reale a imobilului teren în litigiu, Comisia de experți s-a

raportat la tranzacții comparabile, estimând o valoare de 102 euro/mp.

Cu privire la

punctul de vedere separat al d-nei expert G., acesta a fost înlăturat sub

aspectul valorii imobilului teren în litigiu, întrucât nu se coroborează

cu niciun alt mijloc de probă administrat la dosar.

Referitor la

momentul exproprierii, tribunalul a reținut că acesta se

situează la nivelul anului 2011, înlăturând susținerile

reclamanților referitoare la momentul 2008, când ar fi avut loc o

expropriere în fapt, față de notarea intenției de expropriere în

cartea funciară încă din anul 2008, întrucât, prin raportare la

conținutul cererii de chemare în judecată, s-a reținut că

reclamanții nu au învestit instanța cu un capăt de cerere având

ca obiect constatarea intervenirii unei exproprieri de fapt la nivelul anului

și față de principiul disponibilității care

guvernează procesul civil, tribunalul a respins această solicitare ca

neîntemeiată.

În

privința prejudiciului cauzat de restricția impusă de

autostradă, tribunalul a reținut că expertiza a concluzionat

că se impune acordarea de despăgubiri și pentru daunele cauzate

de zona de protecție a autostrăzii, instituită de prevederile

O.G. nr. 43/1997, iar în conformitate cu Anexa 1 la O.G. nr. 43/1997, lit. b),

zona de protecție a autostrăzii este de 50 m, măsurată din

axul drumului.

Potrivit

raportului de expertiză topografică efectuat de expert H., din

suprafața rămasă neexpropriată situată între

autostradă și limita de protecție de 50 m este de 1.546,79 mp pe

care nu se poate construi, conform O.G. nr. 43/1997.

Prin urmare,

tribunalul a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat reclamanților la suma

de 63.109 euro, sens în care au fost avute în vedere concluziile raportului de

expertiză, valoarea terenului afectat de zona de protecție fiind

valoarea bonității negative de 40% din valoarea reală a

terenului, respectiv 102 euro/mp x 40% x 1.546,79 mp.

De asemenea,

raportul de expertiză topografică a constatat că

reclamanții au suferit și un prejudiciu cauzat de restricția

impusă de autostradă cu privire la construibilitatea terenului

rămas neexpropriat în suprafață de 4.300,05 mp.

Așa

fiind, tribunalul a stabilit cuantumul acestui prejudiciu cauzat

reclamanților la suma de 92.107 euro, sens în care au fost avute în vedere

concluziile raportului de expertiză întocmit de experții E. și

F., valoarea terenului construibil afectat de restricția impusă de

autostradă fiind 102 euro/mp x 21% x 4.300,05 mp.

Prin urmare,

procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretențiile formulate de

reclamanți, tribunalul a reținut că valoarea totală a

imobilului în litigiu la care urmează a se raporta este cea rezultată

din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de

experții E. și F., în opinie majoritară, constând din valoarea

reală a terenului expropriat (153 mp în valoare de 15.606 euro), suma de

63.109 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de

autostradă și suma de 92.107 euro, în echivalent în lei la data

plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de

restricția impusă de autostradă cu privire la construibilitatea

terenului rămas neexpropriat. Sub acest aspect, tribunalul a reținut

că prin lucrarea efectuată în cauză, experții

menționați au selecționat în mod corect proprietățile

imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparație

corecte și au aplicat factori de corecție pertinenți, astfel

încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanță ca

fiind apropiate cu cele ale imobilului în litigiu.

Pe cale de

consecință, reținând că experții menționați

au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu o sumă justificată din

punct de vedere tehnic, prin comparație cu expertiza care a stat la baza

emiterii hotărârii contestate, în temeiul dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis

cererea formulată de reclamanți și a dispus: majorarea

cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 2 din 03 decembrie 2012 emisă de pârât de la suma

de 2660,36 lei la 15.606 euro, în echivalent în lei la data plății,

reprezentând contravaloarea imobilului teren la momentul exproprierii 2011;

63.109 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă de

autostradă; 92.107 euro, în echivalent în lei la data plății,

reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de restricția impusă

de autostradă cu privire la construibilitatea terenului rămas

neexpropriat.

Împotriva

sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții și pârâtul

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România.

Prin Decizia

civilă nr. 273A din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, s-a respins apelul reclamanților, s-a

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a fost

schimbată în parte Sentința civilă nr. 2221 din 08 septembrie

2015 a Tribunalului Ilfov, în sensul că au fost respinse ca nefondate

pretențiile de 92.107 euro, în echivalent lei la data plății, menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut

următoarele considerente:

În ce

privește apelul reclamanților:

Prin

Deciziile nr. 1052 din 28 noiembrie 2011 și nr. 984 din 22 noiembrie 2012

ale Curții Constituționale, s-a prevăzut expres că modul de

calcul al despăgubirii trebuie să se raporteze la momentul

transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatorul să nu

suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului

dreptului de proprietate și momentul efectuării expertizei, în

deplină conformitate cu dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.

În

speță, transferul dreptului de proprietate a operat la 28 noiembrie

expropriere a terenului nu înseamnă că a și operat transferul

dreptului de proprietate, ci doar că au fost informați și

terții despre intenția de expropriere.

Notarea în

cartea funciară a intenției de expropriere nu echivalează cu o

expropriere de fapt, această notare a avut ca scop doar informarea

terților, pentru realizarea transferului de proprietate trebuind să

se înfăptuiască procedura reglementată de art. 3 din H.G. nr.

941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004.

Valoarea

reală a terenului expropriat este cea din momentul transferului dreptului

de proprietate și nu cea de la nivelul anului 2008 când s-a notat

intenția de expropriere în cartea funciară.

Și

critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost

apreciată ca fiind nefondată.

Astfel, din

dispozitivul sentinței apelate rezultă că pârâta a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.224

lei, conform chitanțelor aflate la dosar reprezentând onorariu

experți și onorariu avocat.

Din

examinarea chitanțelor aflate în dosarul Tribunalului Ilfov, rezultă

că la dosar se află chitanța din 27 august 2015 în valoare de

1500.00 lei, chitanța din 29 august 2013 în valoare de 1000 lei, ambele

sume fiind plătite pentru efectuarea expertizei, chitanța nr. 138 din

30 aprilie 2013 în valoare de 3224 lei, reprezentând onorariu de avocat.

La dosarul

Tribunalului Ilfov există chitanța din 11 martie 2013 având ca

deponent pe numitul I. - pentru expertiza imobiliară. La dosar există

o chitanță cu nr. ilizibil în sumă de 1.003,00 lei, având

deponent pe J., iar la fila 175, există chitanța din 19 martie 2014

având ca deponent J. în valoare de 1504,50 lei.

Rezultă

deci că a fost avută în vedere chitanța din 27 august 2015, iar

chitanța din 19 martie 2014 nu este pe numele reclamanților.

Pentru toate

aceste argumente în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamanților a

fost respins ca nefondat.

În ce

privește apelul declarat de Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA:

Potrivit art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de

utilitate publică "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială (...) precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Din

examinarea "Aprobării" aflată la dosarul de apel

rezultă că terenul de 6000,01 mp, din care face parte și terenul

de 153 mp, situat în orașul Voluntari, a fost introdus în intravilanul

orașului Voluntari pentru a se realiza obiectivul de investiții

locuințe.

Instanța

de fond a avut în vedere opinia majoritară a experților E. și F.

și răspunsul la obiecțiuni a celor doi experți.

Examinând

suplimentul la raportul de expertiză întocmit de experții E. și

F., Curtea a constatat că au fost avute în vedere imobile intravilane

dotate cu utilități și cu acces la șoseaua asfaltată,

în timp ce imobilul expropriat se află în câmp fără

utilități și fără acces la șosea asfaltată.

Imobilele sunt deci similare în raport de categoria de folosință

intravilan, dar nu și în raport de facilitățile pe care le

prezintă zona în care se afla terenurile.

Textul art.

26 din Legea nr. 33/1994 prevede sintagma terenuri "de același

fel" fără să facă vreo distincție asupra

utilităților de care dispun terenurile din contractele de vânzare-cumpărare

folosite ca și comparabile.

În ce

privește cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reținut că din

examinarea sentinței apelate se constată că instanța de

fond a reținut, în raport de art. 17 din O.G. nr. 43/1997 și Anexa 1

la O.G. nr. 43/1997, că zona de protecție este de 50 m,

măsurată din axul drumului și că potrivit raportului de

expertiză efectuat de expert H. suprafața din zona de protecție

este de 1546,79 mp din terenul neexpropriat, iar față de concluziile

raportului de expertiză întocmit de experții E. și F. valoarea

acestui teren ar fi scăzut cu 40% din valoarea reală, astfel că

prejudiciul ar consta în suma de 63.109 euro.

Din raportul

de expertiză întocmit de expert H. rezultă o zonă de

protecție a autostrăzii de 1546,79 mp.

Din opinia experților

E. și F. rezultă că prejudiciul suferit de reclamanți ca

urmare a instituirii zonei de protecție este de 33 euro/mp x 1546,79 mp,

respectiv 63.109 euro.

Cum

stabilirea acestui prejudiciu s-a făcut în raport de prețul de

piață al imobilului expropriat, motivul de apel sub acest aspect a

fost apreciat ca fiind nefondat.

Sub aspectul

prejudiciului pentru terenul în suprafață de 4300,5 mp, Curtea a

apreciat că este fondată critica pentru următoarele argumente:

În

suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit

de experții E. și F. se arată că "terenul expropriat

nu este supus poluării". În raportul de expertiză refăcut,

la dosar se arată de către aceiași experți că terenul

rămas, aflat în afara zonei de protecție a autostrăzii, prezintă

condiții de utilizare defavorabile, din cauza autostrăzii, respectiv

poluare sonoră și gazoasă și că terenul este

construibil, condiționat și cu restricții, pe care le-au estimat

la 15%, fără însă să arate în ce constă aceste

restricții.

Despre

poluarea sonoră s-a reținut că experții au fost în eroare

întrucât, atâta vreme cât nu există persoane care să locuiască

pe acest teren, nu se poate vorbi de poluare sonoră, la fel și de

poluare gazoasă, iar susținerea experților nu s-a bazat pe nici

o probă.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamanți și de

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R..

I. În

recursul formulat, reclamanții au formulat următoarele critici:

Prima

critică vizează acordarea despăgubirilor pentru suprafața

de 153 mp, recurenții-reclamanți susținând că valoarea

acestora trebuie să fie cea acordată de C.N.A.D.R. la nivelul anului

2008, respectiv 550,81 euro/mp, în total 84.273,93 euro.

Suprafața

expropriată face parte dintr-o suprafață de teren de 6000 mp, cu

nr. cadastral x/1. Recurenții-reclamanți susțin că au

deținut în continuarea suprafeței de 6000 mp încă o

suprafață de 6366 (nr. cadastral x/2), din care a fost

expropriată suprafața de 2.161 mp în anul 2008, când au încasat un

preț de 550,81 euro/mp.

Această

valoare a fost stabilită în mod unilateral de pârâtă și

acceptată de reclamanți, prin urmare nu mai este necesară o

nouă evaluare pentru momentul 2008, având în vedere faptul că

însăși pârâta a plătit această sumă.

Așa cum

rezultă din documentația cadastrală și extrasul de carte

funciară aflate la dosar, suprafața de 153 mp a fost expropriată

în fapt în anul 2008 din suprafața de 6000 mp, de la această

dată fiind afectat dreptul de proprietate sub toate elementele sale:

dispoziție, folosință și dreptul de a-i culege fructele,

astfel că valoarea stabilită în 2008 trebuia plătită

și pentru suprafața de 153 mp.

În

susținerea acestei critici, recurenții-reclamanți invocă

dispozițiile art. 44 din Constituția României, care garantează

dreptul de proprietate, art. 1 din Primul Protocol Adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice

persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, precum și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Conchid prin a arăta

că, din extrasul de carte funciară aflat la dosar, rezultă

că la data de 09 noiembrie 2008 s-a notat faptul că suprafața de

153 mp din suprafața totală de 6000 mp este supusă exproprierii

în temeiul Legii nr. 198/2004, în favoarea Statului Român prin C.N.A.D.R., ceea

ce ar demonstra că exproprierea a fost făcută încă de la

acea dată.

Recurenții-reclamanți

au formulat critici și în ce privește acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat pentru restul suprafeței de teren din totalul de

6000 mp din care a fost expropriată suprafața de 153 mp, respectiv

5847 mp, susținând că oferta propusă de pârâtă, în cuantum

de 2660,36 lei (echivalentul sumei de 591 euro, la cursul de 4,56 lei/1 euro,

la data de 08 octombrie 2012, care corespunde unui preț de 3,86 euro/mp)

nu reprezintă o justă despăgubire.

Astfel, sub

acest aspect, recurenții-reclamanți susțin că prin raportul

de expertiză s-a stabilit că prejudiciul pentru restul

suprafeței rămasă neexpropriată se calculează prin

raportare la O.G. nr. 43/1997 și se compune din devalorizarea unei

suprafețe calculate de la axul autostrăzii până la 50 metri zona

de protecție (diminuare cu 40% din prețul unui metru pătrat),

adică 550,81 euro/mp x 0,4 = 220.32 euro/mp, precum și din

devalorizarea restului de proprietate calculată de la limita celor 50 de

metri din axul autostrăzii și limita de proprietate (diminuare cu 21%

din prețul unui metru pătrat), respectiv 550,81 euro/mp x 0,21 =

115.67 e/mp.

Aceste

suprafețe de teren au fost calculate de către expertul topo și

sunt identificate astfel: 1546,79 mp - suprafață calculată de la

axul autostrăzii și limita de 50 m (zona de protecție) și

4300,05 mp - suprafață calculată de la limita de 50 m și

până la limita de proprietate situată pe latura vestică.

Calculând

astfel, prejudiciul are următoarea valoare: 1546,79 mp x 220,32 e/mp =

340.794,96 euro; 4300,05 mp x 115,67 e/mp = 497.386,78 euro; total prejudiciu:

838.181,74 euro.

Mai

susțin recurenții-reclamanți că, deși în mod corect

experții s-au raportat la contracte de vânzare-cumpărare având ca

obiect terenuri construibile, având în vedere poziționarea terenului,

instanța de apel a menținut numai contravaloarea valorii reale a

terenului supus exproprierii (15.606 euro) și valoarea prejudiciului de

63.109 euro pentru terenul rămas în proprietatea reclamanților

și afectat de zona de protecție și a exclus din totalul

despăgubirilor acordate de instanța de fond suma de 92.107 euro,

reprezentând prejudiciul pentru restul de teren rămas în proprietatea

reclamanților, situat în afara zonei de protecție a autostrăzii.

Această

soluție a instanței de apel este greșită, întrucât

ignoră dispozițiile O.G. nr. 43/1997, act normativ care impune

anumite restricții terenurilor limitrofe cu autostrada, restricții

care afectează substanța dreptului de proprietate al

reclamanților. Încălcarea dreptului de proprietate al

reclamanților pentru diferența de teren rămasă în

proprietate trebuie să fie reparată în condițiile art. 1

Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții-reclamanți

invocă dispozițiile art. 17 și art. 16 din O.G. nr. 43/1997,

care reglementează regimul juridic al zonelor de protecție și de

siguranță, precum și dispozițiile art. 46 și urm. din

același act normativ, ca relevante pentru efectul restricțiilor din

zona de protecție.

În raportul

de expertiză topo a fost identificată zona de protecție (1546,79

mp) și restul de proprietate de 4300,05 mp.

Cele

două suprafețe de teren, respectiv 1546,79 mp (zona de

protecție) și 4.300,05 mp (rest de proprietate) au reglementări

diferite, acestea fiind afectate în mod diferit de construcția

autostrăzii, având în vedere situarea acestora față de axul

autostrăzii, însă proprietarul suferă un prejudiciu,

rămânând în proprietatea unei suprafețe de teren afectată de aceste

zone.

Pârâta nu a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză topo cadastrală

întocmit de expert la fondul cauzei, achiesând la concluziile raportului de

expertiză și însușindu-și aceste concluzii.

Prejudiciul

pentru aceste suprafețe de teren au fost calculate de comisia de

experți (prin raportul de expertiză evaluatoare depus la termenul din

data de 13,01.2015) prin aplicarea unui coeficient (40%, respectiv 21%) asupra

valorii reale a unui metru pătrat de teren (40,80 euro/mp x 1546,79 mp =

63.109 euro - pentru zona de protecție și 21,42 euro/mp x 4300,05 mp

= 92.107,07 euro - pentru restul de proprietate).

În

conținutul raportului de expertiză se menționează, în

contradicție cu cele reținute de către instanța de apel,

că terenul situat între limita de 50 m față de axul drumului

și limita estică a terenului aflat la cca 100 m față de

autostradă prezintă condiții de utilizare defavorabile, din

cauza autostrăzii, respectiv poluare sonoră și gazoasă

(aplicându-se o corecție de 6%) și terenul este construibil

condiționat și cu restricții (aplicându-se o corecție de

15%). Totalul corecției aplicate pentru suprafața de teren

situată dincolo de zona de siguranță este de 21% (valoarea

bonității negative).

Pârâta

C.N.A.N.D.R. nu a formulat nicio obiecțiune la raportul de expertiză

în condițiile art. 212 C. proc. civ. cu privire strict la aceasta estimare

a prejudiciului, ci a adus numai critici vizând modul de calcul al valorii

reale a terenului.

Recurenții-reclamanți

consideră că, în motivarea soluției de înlăturare a

despăgubirilor în cuantum de 92.107,07 euro, reprezentând contravaloarea

prejudiciului pentru restul de teren de 4300,05 rămas în proprietatea lor,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997, care reglementează zona

de siguranță, precum și cele ale art. 17 din același act

normativ, referitoare la zona de protecție.

Un ultim

motiv de recurs vizează greșita schimbare de către instanța

de apel a sentinței tribunalului din perspectiva acordării

cheltuielilor de judecată.

Astfel,

instanța a respins motivul de apel al reclamanților pe aspectul

cheltuielilor de judecată, motivând că cele două chitanțe

de plată a onorariului nu sunt pe numele reclamanților.

Sub acest

aspect, recurenții susțin că sumele ce fac obiectul celor

două chitanțe au fost plătite de către reprezentanții

convenționali ai reclamantei, în baza mandatului de reprezentare în

fața instanțelor de judecată, avocatul putând achita taxe de

timbru, onorarii de experți în baza mandatului acordat de către

client. Relevant pentru speță este că acele chitanțe de

plată a onorariului vizează prezentul dosar, iar cheltuiala a fost

efectuată pentru dovedirea pretențiilor și cum partea

adversă a pierdut procesul, are dreptul la restituirea cheltuielilor de

judecată.

Recurenții-reclamanți

solicită, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului formulat de pârât și admiterii apelului formulat de

reclamanți, schimbarea sentinței de fond în sensul obligării la

plata unei despăgubiri în valoare totală de 922.455.67 euro, constând

în: 84.273.93 euro, reprezentând valoarea reală a terenului în

suprafață de 153 mp și 838.181,74 euro, reprezentând prejudiciul

cauzat prin expropriere, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată la fond în cuantum de 10.245 lei (și nu 7.224 lei). În subsidiar,

solicită modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului

formulat de către pârât și admiterea apelului formulat de către

reclamant, schimbarea în parte a sentinței de fond în sensul

obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la fond în

cuantum de 10.245 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale

sentinței fondului.

II. Prin

memoriul său de recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R. a formulat

următoarele critici:

Instanța

de apel și cea de fond au încălcat dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea 33/1994, în sensul că la stabilirea despăgubirilor nu

au avut în vedere imobile de același fel cu cel expropriat.

Instanța

de apel, care a validat criteriile folosite de instanța de fond, a

stabilit despăgubirile prin raportare la terenuri care nu sunt de

același fel cu cel expropriat, încălcând astfel criteriile precizate

de legiuitor pentru stabilirea despăgubirilor.

Astfel, în

timp ce terenul expropriat se află în câmp și nu are acces la

utilități și deschidere la drumul public, terenurile folosite ca

și comparație se află în zone rezidențiale ale

orașului Voluntari, cum ar fi str. (...),(...) și (...), care se

bucură de acces la drumul public și sunt racordate la toate

utilitățile (apă, canalizare, gaze, electricitate, cablu TV,

telefonie fixă, etc.)

Faptul

că terenul expropriat a dobândit anterior exproprierii categoria de

folosință "curți-construcții", fără a

beneficia de utilitățile specifice unui imobil cu o astfel de

categorie de folosință, nu îl poate transforma într-un imobil de

același nivel cu cele aflate în intravilanul orașului Voluntari,

așa cum în mod nelegal au apreciat instanțele de fond și de

apel.

Susține

recurentul-pârât că, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2)

teza finală din Legea nr. 33/1994, care stabilesc că instanța

trebuie să țină seama și de daunele aduse proprietarului

expropriat, în măsura în care acestea sunt dovedite, hotărârile celor

două instanțe de fond sunt nelegale întrucât reclamanții nu au

dovedit existența unui prejudiciu referitor la restul de teren rămas

în proprietatea acestora în urma exproprierii.

Consideră

că stabilirea prejudiciului pentru terenul situat în zona de

protecție este nejustificată, întrucât reclamanții nu au

prezentat un proiect de construire a unei case de locuit/a unui ansamblu

rezidențial, însoțit de avize și autorizații, din care

să rezulte că aveau intenția sa edifice construcții în acea

zonă anterior exproprierii sau ulterior.

Cu toate

acestea, instanța de apel a validat suma de 63.109 euro stabilită de

instanța de fond în sarcina Statului Român, cu titlu de prejudiciu cauzat

de restricția impusă de autostradă cu privire la

construibilitatea terenului rămas neexpropriat.

Valoarea

stabilită de instanțele de fond ca prejudiciu pentru terenul situat

în zona de protecție este viciată, ca urmare a faptului că

valoarea stabilită pentru terenul expropriat este la rândul ei

viciată.

Relația

de interdependență între cele două valori se explică prin

aceea că valoarea prejudiciului suferit de terenul aflat în zona de protecție

a fost apreciată ca reprezentând 40% din valoarea terenului expropriat.

Or, dacă valoarea terenului expropriat a fost stabilită în mod

nelegal, cu încălcarea criteriilor stabilite de art. 26 din Legea nr.

33/1994, este evident că și valoarea prejudiciului pentru terenul

aflat în zona de protecție a fost stabilit în mod nelegal.

Recurentul-pârât

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii în totalitate a apelului declarat de Statul Român, iar pe fondul

cauzei, respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată. În

subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea

efectuării unei noi expertize care să țină seama de

terenuri de același fel cu cel expropriat, respectiv terenuri

curți-construcții, dar situate în câmp și care nu

beneficiază de niciun fel de utilități.

Structurând

criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte reține

următoarele:

Sub un prim

aspect, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile din recursul

reclamanților care vizează momentul stabilirii cuantumului

despăgubirii și înlăturarea obligării pârâtului la plata

prejudiciului pretins pentru terenul rămas în proprietatea

reclamanților în urma exproprierii, aflat în afara zonei de protecție

a autostrăzii, precum și criticile din recursul pârâtului cu privire

la prejudiciul acordat reclamanților pentru terenul rămas

neexpropriat, situat în zona de protecție a autostrăzii.

În ce

privește momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 255/2010 prevede: "Transferul dreptului de proprietate

asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau

juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de

către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente

despăgubirii."

Din aceste

dispoziții legale rezultă, contrar susținerilor

recurenților-reclamanți, că valoarea despăgubirii se

stabilește la momentul transferului dreptului de proprietate, care

coincide cu momentul emiterii actului administrativ de expropriere de

către expropriator.

În

același sens, prin Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale,

s-a statuat că verificarea cuantumului despăgubirilor și a

daunelor ce se cuvin persoanei îndreptățite, ca efect al

exproprierii, trebuie a se face în raport cu data transferului dreptului de

proprietate.

Astfel, prin

această decizie, Curtea Constituțională a reținut că

"stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură

conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului

de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic

ce se naște între expropriat și expropriator (...)".

Prin urmare,

despăgubirea se stabilește la momentul transferului dreptului de

proprietate, care coincide cu momentul emiterii actului administrativ de

expropriere.

Având în

vedere dispozițiile legale evocate, în cauza supusă analizei, relativ

la momentul transferului dreptului de proprietate, rezultă că nu

prezintă relevanță împrejurarea că în anul 2008 s-a notat

în cartea funciară intenția de expropriere, astfel cum susțin

recurenții-reclamanți, întrucât aceasta a fost efectuată doar

pentru opozabilitate față de terți.

De asemenea,

faptul că în anul 2008 recurenților-reclamanți le-a fost

expropriată o altă suprafață de teren situată în

continuarea suprafeței din care face parte terenul litigios și

că pentru acea expropriere expropriatorul le-a oferit o despăgubire

pe care ei au acceptat-o, nu are relevanță în stabilirea

despăgubirii pentru terenul litigios, sub acest aspect interesând momentul

transferului dreptului de proprietate asupra acestui teren.

Așa

fiind, în mod corect instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirilor la momentul transferului dreptului de proprietate asupra

terenului litigios, care, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 9

alin. (4) din Legea nr. 255/2010, cu referire la art. 26 din Legea nr. 33/1994,

este cel al emiterii actului administrativ de expropriere, respectiv 28

noiembrie 2011.

Nu poate fi

primită nici critica recurenților-reclamanți privind

soluția instanței de apel de înlăturare a obligării

pârâtului la plata sumei de 92.107 euro, cu titlu de prejudiciu pentru terenul

rămas neexpropriat, aflat în afara zonei de protecție a

autostrăzii.

Aceasta

deoarece, invocarea de către recurenții-reclamanți a

dispozițiilor legale referitoare la restricțiile aferente zonelor de

protecție și siguranță este irelevantă în

susținerea criticii vizând greșita admitere a apelului pârâtului în

sensul înlăturării despăgubirii de 92.107 euro, întrucât

această despăgubire vizează suprafața de teren

rămasă neexpropriată, care excede zonei de protecție.

Recurenții-reclamanți

nu combat în nici un fel argumentele pentru care instanța de apel a

înlăturat prejudiciul de 92.107 euro, în sensul că nu există

poluare sonoră și gazoasă, iar restricțiile de construire

estimate de experți nu au fost justificate de aceștia,

susținerile recurenților referitoare la prejudiciul de 92.107 euro

neavând legătură cu argumentele instanței de apel.

Va fi

înlăturată, fiind apreciată ca nefondată și critica

pârâtului cu privire la dreptul reclamanților la prejudiciul cauzat de

restricțiile impuse de aplicarea O.G. nr. 43/1997.

Astfel,

potrivit art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, «zonele de

protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de

alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și

dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt

prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de protecție rămân în

gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare

sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să

nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a

traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b)

executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să

provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;

c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului,

siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau

de suprafață. d) practicarea comerțului ambulant în zona

drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop.»

În Anexa 1 la

O.G. nr. 43/1997, la lit. b) este prevăzut că zona de protecție

a autostrăzii este de 50 m, măsurată din axul drumului.

Pe baza

acestor dispoziții legale, în mod corect instanțele de fond au

recunoscut reclamanților dreptul la repararea prejudiciului decurgând din

restricțiile de folosire impuse de O.G. nr. 43/1997 pentru terenul

rămas neexpropriat, situat în zona de protecție a autostrăzii.

Nu poate fi

primită critica recurentului-pârât potrivit căreia stabilirea

prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecție ar fi

nejustificată cât timp reclamanții nu au prezentat un proiect de

construire din care să rezulte că aveau intenția să edifice

construcții în acea zonă, întrucât norma legală

sus-menționată prevede mai multe restricții de folosire a

terenurilor afectate de zonele de protecție, inclusiv restricții de

construire, care corect au fost avute în vedere pentru recunoașterea

prejudiciului acordat, față de categoria de folosință a

terenului în litigiu, respectiv intravilan curți-construcții.

Înalta Curte

constată a fi, însă, fondate criticile prin care recurentul-pârât a

susținut încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza

pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul

prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data exproprierii.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și

justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea

reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din

Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, în măsura în care este

fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 prevede că "la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială.".

Se

constată că, din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curții

Constituționale, rezultă cele două aspecte esențiale ce

interesează obiectivele la care trebuie să răspundă

experții desemnați de către instanța de judecată,

respectiv prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă

din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din

oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care

este cel al exproprierii.

Valoarea de

piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în

raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul

acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la

poziționarea acestuia față de alte localități,

existența sau nu a utilităților, a căilor de acces, etc.

Sintagma

"prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește

prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o

anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o

măsură rezonabilă, pe o piață concurențială,

atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste

și în care cumpărătorul și vânzătorul

acționează prudent, în cunoștință de cauză, în

interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este

supus unor constrângeri exagerate.

În

speță, instanța de apel nu a dispus efectuarea unei noi

expertize, ci și-a însușit raportul de expertiză întocmit de

instanța de fond, iar în ce privește criteriile de determinare a

cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, Curtea a

reținut considerente contradictorii.

Astfel, la

fila 8 din decizia recurată, instanța a reținut că:

"Examinând suplimentul la raportul de expertiză întocmit de

experții E. și F., Curtea a constatat că au fost avute în vedere

imobile intravilane dotate cu utilități și cu acces la

șoseaua asfaltată, în timp ce imobilul expropriat se află în

câmp fără utilități și fără acces la

șosea asfaltată. Imobilele sunt deci similare în raport de categoria

de folosință intravilan, dar nu și în raport de

facilitățile pe care le prezintă zona în care se afla terenurile

(...) Textul art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede sintagma terenuri "de

același fel" fără să facă vreo distincție

asupra utilităților de care dispun terenurile din contractele de

vânzare-cumpărare folosite ca și comparabile".

Această

interpretare a dispoziției legale nu este corectă.

Astfel,

sintagma "terenuri de același fel" nu presupune luarea în

considerare numai a categoriei de folosință, ci a tuturor

caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime,

localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc.,

despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea.

Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma

deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație

corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională,

inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca

deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și

rezonabilă despăgubire.

Dispoziția

legală evocată nu reglementează numai dreptul la

despăgubire pur și simplu, ci impune în mod clar și neechivoc ca

această despăgubire să fie una dreaptă, cu respectarea

principiului proporționalității.

Tot astfel,

art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul de

proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu poate

fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire".

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre

judecătorească".

Totodată,

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea

trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea

țelului ei legitim și nedisproporționată față de

acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și

alții vs. Regatul Unit).

Ceea ce

impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate

să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și

rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie

făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu

respectarea principiului proporționalității.

În aceste

condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate

și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie

stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și

rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

Așa

fiind, având în vedere că, în speță, nu rezultă dacă

despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit ținându-se seama

de caracteristicile acestuia, întrucât instanța de apel a reținut

că "la stabilirea despăgubirii au fost avute în vedere imobile

intravilane dotate cu utilități și cu acces la șoseaua

asfaltată, în timp ce imobilul expropriat se află în câmp

fără utilități și fără acces la șosea

asfaltată", fără să reiasă din raportul de

expertiză dacă au fost aplicate corecțiile impuse de

caracteristicile proprii terenului expropriat, se impune refacerea expertizei,

probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit

dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., motiv pentru care cauza va fi

trimisă spre rejudecare, în limitele arătate.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport

de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea

acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, urmând a se stabili astfel

valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de

toate caracteristicile acestuia, raportat la momentul transferului dreptului de

proprietate - 28 noiembrie 2011.

În raport de

valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat se impune a se reevalua,

în rejudecare, și valoarea prejudiciului cuvenit reclamanților pentru

zona de protecție prevăzută de O.G. nr. 43/1997.

Totodată,

având în vedere că recurenții-reclamanți au formulat critici

și sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța de apel

urmează a hotărî cu privire la acestea, în raport de soluția

pronunțată.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art.

312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de

reclamanții C., D., A., B. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de

Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanții C., D., A., B. și de pârâtul

Statul Român, reprezentat de Compania Națională de Drumuri și

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri împotriva Deciziei nr.

273A din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - NN