ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 300/S/2010 Tribunalul Brașov a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei V.A.L., lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraș, prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea nulității actului de înstrăinare al imobilului în litigiu, autorității lucrului judecat și cea privind tardivitatea formulării cererilor de chemare în garanție și cererii reconvenționale ale pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraș. A admis în parte acțiunea civilă a reclamantei V.A.L., cu domiciliul în București, B-dul Tineretului, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Făgăraș prin Primar, cu sediul în Făgăraș, str. Republicii, județul Brașov și a constatat că imobilul din Făgăraș, str. Doamna Stanca înscris în CF Făgăraș, a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.

A respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, privind constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului teren de 1051 m.p. și construcției de 400,62 m.p., revendicarea acestui imobil și restabilirea situației anterioare de carte funciară, formulate în contradictoriu cu pârâții Municipiul Făgăraș prin Primar cu sediul în Făgăraș, str. Republicii, județul Brașov și S.C.M.S.V. Făgăraș cu sediul în Făgăraș str. Doamna Stanca. A admis cererea reconvențională a pârâtei - reclamante reconvențional S.C.M.S.V. Făgăraș, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă reconvențional V.A.L. și, în consecință, a constatat valabilitatea actului de înstrăinare a imobilului identificat în CF Făgăraș.

A admis excepția nulității cererilor de chemare în garanție și declară nule cererile de chemare în garanție formulate de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraș față de Municipiul Făgăraș prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, str. Apolodor, Guvernul României, Președintele Consiliului Județean Brașov și Primarul Municipiului Făgăraș. A luat act de renunțarea la judecarea cererilor de chemare în garanție formulate de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraș față de Consiliul Județean Brașov și Consiliul Local Făgăraș. A obligat reclamanta - pârâtă reconvențională V.A.L. să plătească pârâtei - reclamante reconvenționale S.C.M.S.V. Făgăraș suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele: Din documentația depusă la dosarul cauzei rezultă calitatea de succesoare în drepturi a reclamantei după antecesoarea sa, aceasta formulând, de altfel, notificare în baza Legii 10/2001, calitatea procesuală activă a acesteia fiind justificată, atât din perspectiva acestei legi, cât și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998 care prevede posibilitatea revendicării imobilelor preluate de stat. Și calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraș este justificată, aceasta fiind unitatea deținătoare a imobilului și parte în contractul de vânzare - cumpărare a cărei anulare se cere.

Și excepția prescripției dreptului material la acțiune, privind constatarea nulității actului de înstrăinare al imobilului în litigiu, se dovedește neîntemeiată, prevederile art. 46 din Legea 10/2001 fiind respectate de reclamantă, în sensul că aceasta a depus cererea în termenul legal instituit prin acestea . Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (5) (conform numerotării actuale) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii.” Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, iar termenul prevăzut la art. 45 alin. (5) din actuala numerotare, în forma inițială art. 46 alin. (5), a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G.

nr. 109/2001 și, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001 și s-a împlinit la data de 14 august 2002. În raport de aceste aspecte, s-a avut în vedere că legiuitorul a permis titularului dreptului exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate abuziv de stat, în intervalul 14 februarie - 14 august 2002. Asupra constituționalității dispozițiilor acestui text s-a pronunțat și Curtea Constituțională, considerând că legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele exercitării dreptului de proprietate în temeiul art. 44 alin. (1) teza II și art. 136 alin. (5) din Constituție și are drept scop evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice civile.

Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., existența unei hotărâri judecătorești este înzestrată cu puterea lucrului judecat în condițiile întrunirii cumulative a identității de obiect, cauză și părți. Antecesoarele reclamantei au promovat o acțiune având ca obiect rectificarea cărții funciare, anularea contractului de vânzare - cumpărare privind imobilul în litigiu și revenirea la situația anterioară, sub nr. 3852/19993. Prin Sentința civilă nr. 560 din 18 februarie 1994, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1034/A/1994 a Tribunalului Brașov și Decizia civilă nr. 145/1995 a Curții de Apel Brașov, a fost respinsă acțiunea promovată, reținându-se că naționalizarea s-a făcut în cadrul strict legal (filele 101-107 Dosar nr. 1987/2002).

Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care se întemeiază pretenția reclamantei, iar Legea nr. 10/2001 este o lege cu profund caracter reparatoriu care instituie principii noi în concordanță cu Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului - ratificată de România în anul 1994. Corespunde realității că litigiul purtat anterior prezentului vizează același imobil, însă nu există identitate perfectă de obiect, părți și cauză între cele două pentru a se putea reține că operează excepția autorității lucrului judecat invocată, temeiul juridic al acțiunii anterioare fiind altul decât cel prezent.

Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în acel proces, ca persoană fizică, aceasta este continuatoarea personalității juridice a antecesoarelor sale, părți în procesul inițial, astfel că din perspectivă juridică nu se poate susține că soluția dată nu-i este opozabilă. Cererile de chemare în garanție au fost formulate de către pârâtă odată cu întâmpinarea acesteia, fiind respectate prevederile art. 61 C. proc. civ. în ce privește momentul depunerii acestora, excepția tardivității nefiind întemeiată. Nici excepția tardivității cererii reconvenționale a pârâtei S.C.M.S.V. Făgăraș nu este întemeiată, aceasta fiind depusă după declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, legal investit, la primul termen de judecată și odată cu întâmpinarea, respectate fiind prevederile art. 119 C. proc.

civ. Excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive a chemaților în garanție Consiliul Local Făgăraș, Municipiul Făgăraș, Consiliul Județean Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au mai fost analizate, raportat la împrejurarea că pârâta a înțeles să renunțe la judecarea cererilor de chemare în garanție acestor părți, prin nota de ședință depusă la fila 88 a Dosarului nr. 88/2003 și urmare admiterii excepției nulității cererilor de chemare în garanție și declarării lor ca fiind nule. Excepția nulității cererilor de chemare în garanție este întemeiată și a fost admisă cu consecința declarării nule a acestora, în ce privește Municipiul Făgăraș prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Președintele Consiliului Județean Brașov și Primarul Municipiului Făgăraș.

Potrivit art. 61 C. proc. civ., cererea de chemare în garanție se face cu respectarea condițiilor de formă cerute pentru cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 din același cod. Pârâta nu a indicat în cererile sale de chemare în garanție pretențiile pe care le are față de părțile chemate, astfel că aceste cereri sunt lipsite de obiect, ceea ce a atras nulitatea lor din perspectiva prevederilor art. 61 alin. (1) raportat la art. 112 alin. (1) pct. 3 și art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Analizând contestația în raport cu prevederile legale în materie și probele existente la dosar, instanța a reținut următoarele : Conform extrasului C.F. Făgăraș, imobilul constând din construcții, curte și teren de 4.394 mp a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei D.V.Z.

fiind dobândit de aceasta cu titlu de moștenire după defunctul său soț V.D., în anul 1946. În anul 1955, imobilul menționat mai sus a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, dreptul astfel dobândit de către Statul Român fiind intabulat in evidentele de publicitate imobiliară La data de 27 octombrie 1993, antecesoarele reclamantei, P.V.S.Z. și P.V.A., au promovat pe rolul Judecătoriei Făgăraș o acțiune prin care au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului în temeiul căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului, pentru aceleași considerente ca și cele invocate în susținerea prezentei cerere dedusă judecății, acțiune motivată în drept pe dispozițiile art. 2 și 5 din Decretului nr. 92/1950 (fila 100 Dosar nr. 1987/2002).

Prin Sentința civilă nr. 560 din 18 februarie 1994, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1034/A/1994 a Tribunalului Brașov și Decizia civilă nr. 145/1995 a Curții de Apel Brașov, a fost respinsă acțiunea promovată de antecesoarea reclamantei, reținându-se că naționalizarea s-a făcut în cadrul strict legal (filele 101 - 107 Dosar nr. 1987/2002). Prin art. 2 din H.G. nr. 614 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prevede că „potrivit art. 2 din lege, indiferent de modalitatea în care au fost preluate imobilele de către stat sau de alte persoane juridice, preluarea este considerată abuzivă. In cadrul preluării abuzive a imobilelor legea tratează diferit situațiile în care imobilele au fost preluate cu titlu de cele preluate fără titlu de către stat sau de alte persoane juridice”.

Potrivit art. 2.1. lit. a).din Hotărârea Nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, preluările de imobile în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare sunt considerate ca fiind preluate „cu titlu”, în măsura în care s-au respectat condițiile stabilite de acestea. Deși anterior s-a reținut, prin Sentința civilă nr. 560 din 18 februarie 1994 definitivă și irevocabil, că naționalizarea s-a făcut în cadrul strict legal, în raport de dispozițiile legale mai sus evocate, măsura preluării imobilului de către stat apare ca fiind abuzivă. De altfel, legiuitorul a înțeles să modifice prevederile legale în sensul celor mai sus redate potrivit normelor de aplicare a legii, prevăzând în art. 2 alin. (1) al Legii 10/2001 că „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950”.

Chiar dacă această modificare a fost introdusă după promovarea acțiunii de către reclamantă, prin Legea nr. 247/2005, nu se poate reține că legea retroactivează, legiuitorul înțelegând să dea o nouă semnificație unor situații juridice trecute, fără a fi înfrânt principiul constituțional al neretroactivității legii, cum în repetate rânduri s-a pronunțat Curtea Constituțională. Pentru aceste motive, capătul de cerere formulat de reclamant V.A.L. având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului din Făgăraș, str. Doamna Stanca (fostă str. 6 Martie) nr. 24, identificat în CF Făgăraș, în baza Decretului 92/1950, a fost admis. Capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului în litigiu către pârâta S.C.M.V., s-a dovedit neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.

Prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii al R.S.R. din 20 iulie 1971 s-a hotărât ca, în scopul amenajării imobilului în care își are sediul C.M.V. Făgăraș, terenul proprietate de stat, în suprafață de 1051 m.p., situat în orașul Făgăraș, să treacă pe durată nedeterminată din administrarea orașului Făgăraș în folosința gratuită a C.M.V., iar construcția în suprafață de 246,16 m.p. situată pe terenul mai sus - arătat să se transmită cu plată din proprietatea statului în administrarea orașului Făgăraș în proprietatea C.M.V. (filele 49 - 50 din Dosarul nr. 1987/2002 al Judecătoriei Făgăraș). Reclamanta a susținut, prin cererea pe care a formulat-o că actul de înstrăinare a imobilului in litigiu este lovit de nulitate absolută deoarece el a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare la data perfectării lui, dispoziții legale care interziceau vânzarea bunurilor ce constituiau proprietatea de stat.

Nulitatea absolută este reglementată în legislația noastră ca fiind sancțiunea de drept civil care intervine in cazul in care la încheierea actului Juridic civil nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic. De asemenea, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (actual art. 46) prevede că „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având obiect imobile ce cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării”. Actul de înstrăinare a imobilului in litigiu a fost încheiat in temeiul Decretului nr. 244/1955, act normativ care reglementa transmiterea unor bunuri imobile proprietatea statului către unitățile cooperatiste.

Potrivit art. 1 din acest act normativ „terenurile proprietatea statului aflate in administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare, necesare pentru construcții unităților cooperatiste pot fi transmise fără plată si fără termene in folosința acestora …”, iar art. 3 din același act normativ stipula că dacă pe terenurile în cauză se găsesc și construcții se vor transmite către unitățile cooperatiste atât folosința fără termene a terenurilor cât si proprietatea construcțiilor, prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii. Folosința fără termene a terenurilor se va transmite fără plată iar proprietatea construcțiilor se va transmite cu plată pe baza evaluării construcțiilor”. Raportat la cele mai sus expuse, instanța a constatat că, la data emiterii actului de înstrăinare supus analizei, au fost respectate toate condițiile de valabilitate instituite de dispozițiile legale precizate, terenul în suprafață de 1051 m.p.

fiind transmis în folosința pârâtei S.C.M.V. fără plată, iar construcția existentă pe acest teren a fost transmisă acesteia din proprietatea statului cu plată, suma de bani stabilită cu titlu de preț conform dispozițiilor legale menționate fiind achitată de aceasta la data de 16 decembrie 1972, prin dispoziția de plată nr. 330 (fila 52 din Dosarul nr. 1987/2002 al Judecătoriei Făgăraș). Pentru considerentele de mai sus, instanța a respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, privind constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului teren de 1.051 m.p. și construcției de 400,62 m.p., ceea ce determină respingerea cererii de revendicare a acestui imobil și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențional S.C.M.S.V. Făgăraș cu consecința constatării valabilității actului de înstrăinare a imobilului identificat în CF Făgăraș. Reclamanta a notificat la data de 8 noiembrie 2001, în condițiile reglementate de art. 21 din Legea 10/2001 Primăria municipiului Făgăraș, solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu, aceasta din urmă suspendând procedura administrativă de restituire a imobilului in litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 1012001 (fila 108 dosar 1987/2002). Legea nr. 10/2001 are variate modalități de soluționare a notificării, atât prin restituire în natură cât și prin echivalent, astfel că dreptul reclamantei urmează a fi valorificat pe această cale, aleasă prioritar de către aceasta, prin depunerea notificării în anul 2001. Văzând poziția procesuală a pârâtei-reclamante reconvenționale S.C.M.S.V.

Făgăraș, exprimată prin nota de ședință depusă la fila 88 a Dosarului nr. 88/2003, în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererilor de chemare în garanție formulate față de Consiliul Județean Brașov și Consiliul Local Făgăraș. Potrivit art. 274 C. proc. Civ., reclamanta - pârâtă reconvențională V.A.L. a fost obligată la plata suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta - reclamantă reconvențională S.C.M.S.V. Făgăraș. împotriva hotărârii de mai sus a formulat apel reclamanta V.A.L., iar prin decizia civilă nr. 81 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București s-a admis în parte apelul reclamantei V.A.L., s-a dispus restabilirea situației anterioare naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului situat în Făgăraș, Str. Doamna Stanca înscris în CF Făgăraș în prezent dezmembrat în: - nr. top x transcris în CF Făgăraș construcție și teren în suprafață de 401 m.p.

; - nr. top x teren în suprafață de 650 mp. - nr. top x teren în suprafață de 2.292 m.p. - transcris în CF Făgăraș - imobil ce a fost preluat abuziv - fără titlu, în baza Decretului-lege nr. 92/1950. Au fost obligate pârâtele S.V. Făgăraș și Municipiul Făgăraș prin Primar să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul mai sus menționat. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C.M.S.V. Făgăraș și s-a respins petitul din acțiune având ca obiect constatarea nulității înstrăinării din 1973 a suprafeței de 1.051 m.p. și construcției către pârâtă. Au fost păstrate restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor și cererii de chemare în garanție, precum si dispoziția de admitere în parte a acțiunii și admiterea petitul privind caracterul abuziv al preluării imobilului și au fost obligate pârâtele Municipiul Făgăraș prin primar și S.V.

Făgăraș să plătească reclamantei suma de 9.676 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele considerente: Acțiunea dedusă judecății a fost promovată la data de 13 august 2002 după ce reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită, a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare înregistrată la Primăria Făgăraș, cu nr. 19395/2001, iar această instituție a transmis notificarea către S.V. Făgăraș prin actul nr. 2008 din 8 decembrie 2005 (fila 76 din Dosarul nr. 19923/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). De asemenea au fost depuse notificări și la pârâtele S.V. Făgăraș - nr. 57/2002 (fila 79 același dosar) și Prefectura Brașov.

Faza în care se află în prezent soluționarea notificărilor, modalitatea de soluționare a acestora și căile de atac împotriva acestora nu fac obiectul prezentei judecăți însă trebuie precizat că acțiunea de față astfel cum a fost precizată încă de la data introducerii sale, a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât la acea dată reclamanta nu primise niciun răspuns la notificările formulate în termen legal. Prin art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001 modificată se prevede că restituirea imobilelor preluate abuziv se face „direct” de către unitatea deținătoare iar prin „unitate deținătoare” se înțelege, în principiu, orice persoană juridică de drept public sau de drept privat creată de stat sau, după caz, de autoritățile administrației publice centrale ori locale, precum și organizațiile cooperatiste care dețin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condițiile prevăzute de art. 2 din lege.

Prin urmare, sunt obligate să restituie imobilele deținute - fie în proprietate privată, administrare, folosință ori numai în fapt toate persoanele juridice enumerate de legiuitor, printre care și „organizațiile” cooperatiste, indiferent că sunt meșteșugărești, de consum sau de credit. Obligația de restituire în natură a imobilelor deținute cu „orice titlu” persoanelor îndreptățite poate fi calificată ca o obligație reală (propter reni) stabilită ex lege în sarcina unității deținătoare în considerarea bunurilor respective. Din această cauză unitatea deținătoare nu poate să refuze restituirea sub pretextul că este proprietara sau titulara altui drept real asupra imobilului respectiv. Deși pârâta S.V.

Făgăraș este proprietara unei părți din imobilul în litigiu și deținătoarea unui drept de folosință cu privire la teren, pentru considerente de interes public și justiție socială, cum este cazul reparărilor abuzive săvârșite în materie imobiliară de către statul comunist, legiferarea dreptului foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a solicita retrocedarea în natură a imobilelor preluate cu titlu valabil nu poate fi privită pentru unitatea deținătoare decât ca o limitare legală a dreptului său de proprietate stabilit prin lege (art. 41 din Constituție). De altfel, o asemenea limitare legală nu reprezintă altceva decât o simplă modalitate de exercitare a dreptului statului de a se stabili prin acte normative situația juridică a patrimoniului persoanei juridice ce s-a aflat sub controlul celui care a înființat-o.

Așadar, din acest punct de vedere pârâta nu poate invoca violarea dreptului său de proprietate iar în calitatea sa de unitate deținătoare are obligația legală de a dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu. În realizarea acestei obligații legale nu este necesar a se dispune desființarea înstrăinării făcută de către stat în temeiul H.C.M. 893/1971 întrucât obligația legală de restituire nu este condiționată de desființarea titlului ce a stat la baza dreptului real al unității deținătoare.

In acest sens curtea reține că nu sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (1) din Legea 10/2001 avute în vedere de prima instanță întrucât acest text de lege nu se referă la actele juridice prin care unitatea deținătoare a deținut un drept real, ci se referă, în esență, la actele juridice de înstrăinare către „terți dobânditori” care pot fi cumpărătorii pe Legea nr. 112/1991 ori pe legile de privatizare ulterioare anului 1990. În consecință hotărârea primei instanțe este nelegală în ceea ce privește soluționarea acțiunii principale fiind dată cu încălcarea și interpretarea eronată a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 potrivit considerentelor arătate. În baza art. 274 C. proc. civ.

pârâții care au căzut în pretenții S.V. Făgăraș și Municipiul Făgăraș prin Primar vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele constând în onorarii apărător, taxe de timbru și deplasări la alte instanțe (înalta Curte de Casație și Justiție). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Municipiul Făgăraș prin Primar și S.V. Făgăraș. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte. Astfel Municipiul Făgăraș prin Primar a criticat hotărârea recurată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde considerentele și motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cu privire la capetele de cerere admise, fiind făcută și o greșită interpretare și aplicarea legii față de obiectul dedus judecății.

În această idee se susține că deși instanța de apel invocă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și reține că unitatea deținătoare a imobilului pârâta S. nu poate refuza restituirea în natură a imobilului, reține că hotărârea primei instanțe este nelegală în ce privește soluționarea acțiunii principale fiind dată cu încălcarea și interpretarea eronată a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001. Se mai învederează că nu rezultă nici motivele de fapt și de drept ce justifică dispoziția de restituire a imobilului către reclamantă. În ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reține că în mod nelegal s-a dispus direct de către instanță atribuirea în natură a imobilului, în condițiile în care potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 era obligatorie procedura administrativă fiind necesară și clarificarea situației juridice actuală a imobilului revendicat.

Pârâta S.V. Făgăraș a criticat hotărârea instanței de apel tot raportat la considerentele hotărârii susținându-se că acestea sunt contradictorii față de natura pricinii, cu atât mai mult cu cât nu rezultă nici motivele de fapt și de drept care susțin dispoziția instanței de apel de restabilire a situației anterioare de CF și mai ales temeiurile de fapt și de drept care justifică dispoziția de restituire în natură a imobilului. În aceeași idee se mai arată că în considerentele hotărârii nu se regăsesc nici temeiurile de fapt și de drept care să justifice respingerea acțiunii reconvenționale, susținându-se că sub acest aspect, practic hotărârea instanței de apel este nemotivată. În ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se susține că au fost încălcate dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 dată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție soluția instanței de apel fiind contrară și practicii constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia Legii nr. 10/2001. Un alt aspect învederat de această recurentă vizează faptul că instanța de apel a înlăturat parcurgerea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001. Se mai invocă că este greșită și dispoziția instanței de apel cu privire la restabilirea situației anterioare de CF deoarece imobilul din litigiu în prezent este dezmembrat în mai multe construcții industriale (ateliere) cu privire la care are intabulat dreptul de proprietate, iar dezmembrarea imobilului are la bază o documentație eronată în condițiile în care în CF este înscris sediul fostei S.C.C.A.

Făgărășana (care a fuzionat cu S.). Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele: Este real că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci una de esență, de conținut, în condițiile în care potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. ca o condiție sine qua non se prevede expres că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Dispoziția legală sus evocată prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost edictată în scopul asigurării unei bune administrări a justiției, a respectării dreptului la un proces echitabil, dar și de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile judecătorești precum și pentru a se putea exercita controlul judiciar de instanțele superioare.

Or din această perspectivă raportat la hotărârea recurată,este de reținut că în considerentele acesteia nu se regăsesc motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate cu atât mai mult cu cât deși a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâta S. această dispoziție nu și găsește corespondent de analiză în considerentele hotărârii. Cum această situație echivalează cu necercetarea fondului, neputând fi exercitat nici controlul judiciar de către instanța de recurs în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care vor fi analizate și celelalte susțineri ale părților legate de situația juridică a imobilului din litigiu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta S.V. Făgăraș și de chematul în garanție Municipiul Făgăraș prin Primar împotriva deciziei civile nr. 81/ AP din 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge cererea de intervenție formulată de T.M.A. și T.E., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2013.