ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 noiembrie 2012 petiționarul I.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10342/118/2012, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparțialitatea judecătorilor ar putea fi afectată de împrejurările cauzei și de calitatea de consilier local și viceprimar al Mun. N., pe care o are numitul C.F. Prin aceeași cerere, petentul a solicitat ca respectiva cauză să fie soluționată de tribunal și nu de judecătorie, apreciind că aceasta ar fi instanța competentă, în raport de infracțiunea care face obiectul plângerii. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Judecătoriei Constanța se află dosarul ce se solicită a fi strămutat cu nr. 10342/118/2012, având ca obiect plângere formulată, în temeiul art. 278 1 C. proc.
pen., împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmării penale. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Ministerul Justiției. În informațiile primite de la Ministerul Justiției se arată că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect plângerea formulată de petentul I.D., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii P.R. și C.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 67/2004. Cererea de strămutare este nefondată. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, niciuna dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petent nu se circumscriu situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei. Instanța constată că suspiciunile petentului, în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea magistraților ar putea fi afectate de calitatea de consilier local și viceprimar al Municipiului N., pe care o are unul dintre intimați, nu sunt susținute de probe.
Modalitatea de efectuare a cercetărilor preliminare în cazul plângerii penale formulate de petent, precum și soluția dispusă de parchet, supuse suspiciunii, deopotrivă ca fiind părtinitoare, ca urmare a influenței exercitate de aceeași persoană, nu pot constitui motive de suspiciune cu privire la posibila părtinire a instanței învestită cu plângerea formulată împotriva soluției procurorului. În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate, membrii instanței fiind magistrați de profesie, prezumați a fi lipsiți de orice prejudecată sau de parțialitate. Ca atare, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul I.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10342/118/2012 al Judecătoriei Constanța. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 februarie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.