ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 750/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 750/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 28

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1922/104/2010, în

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen.,

art. 76 alin. (2) C. pen. și a art. 80 alin. (1) și (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul I.L.N., la 4 ani închisoare.

În baza art. 76 alin.

(3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară de interzicere de drepturi

prevăzută de lege pentru această infracțiune.

În baza art. 48 alin.

(1) din Legea nr. 26/1990 rep. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.,

art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I-a C. pen. și a art.

80 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului I.L.N.

pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 348 C.

proc. pen., a fost anulat în parte înscrisul intitulat declarație, dată la data

de 17 martie 2006 de către inculpatul I.L.N. în fața avocatului P.M.O. din

cadrul Baroului Prahova și înregistrată la Oficiul registrului comerțului de pe

lângă Tribunalul Prahova la nr. 14408 din 20 martie 2006 în privința mențiunii,

îndeplinesc condițiile legale prevăzute de legislația în vigoare, pentru

deținerea și exercitarea calității de asociat fondator la SC L.T. SRL”.

În baza art. 48 alin.

(2) din Legea nr. 26/1990 rep. s-a dispus radierea din registrul comerțului a

mențiunii privind calitatea de asociat fondator la această firmă a inculpatului

înmatriculată în baza încheierii nr. 590 din 20 martie 2006 a judecătorului

delegat la Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat

același inculpat pentru fapta prevăzută de art. 277 alin. (1) și (3) rap. la

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

A fost obligat

inculpatul I.L.N. la plata, în echivalent lei la momentul efectuării plății, a

sumei de 306.000 euro către partea civilă M.C., cu titlul de despăgubiri civile

pentru daune materiale; 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei reprezintă onorariu de avocat din oficiu avansat

Baroului Olt din fondurile Min. Justiției și la 1.900 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către partea vătămată M.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 60/P/2007

emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la data de

28 august 2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1922/104/2010 a

fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul I.L.N.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 48 alin. (1) din Legea nr.

26/1990 și art. 277 alin. (1) și (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr.

31/1990 rep. rap la art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea pentru toate a art.

37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, instanța de

fond a reținut că, cursul anului 2002 partea vătămată C.M. administrator al

firmei SC T.A. SRL, având ca obiect de activitate confecționarea de tâmplărie

l-a cunoscut pe inculpat, care i-a format convingerea că în calitatea sa de

ofițer în cadrul Serviciului de pază și protocol are numeroase relații ce i-ar

putea facilita încheierea de contracte, inclusiv din domeniul de activitate al

firmei sale. Între actele materiale prin care inculpatul i-a format această

convingere s-au reținut: faptul că a putut intra la instituția Guvernului, la Palatul Cotroceni și la Ministerul Apărării Naționale, cu mențiunea că la acesta din urmă nu

a întâmpinat niciun fel de obstacole deși instituția avea pază militară la

poartă și totuși a putut pătrunde cu un carnet de facturi, după care s-a întors

la partea vătămată, cu o factură semnată în aceste împrejurări, valoarea

acesteia fiind de 45 miliarde lei ROL, la nivelul anului 2004. De asemenea,

prin împrejurarea că i-a făcut cunoștință cu o persoană în vârstă de 85 de ani,

în speță martora M.T., pe care i-a prezentat-o ca fiind mătușa fostului

prim-ministru A.N. Aceeași convingere a fost întreținută de inculpat și prin

împrejurarea că deși circula cu mașina împreună cu inculpatul și cu martora M.T.

pe ruta Brașov-București și retur cu viteze de circa 120-140 de Km la oră, nu

au întâmpinat niciun fel de atenționări din partea agenților poliției rutiere

pe lângă care treceau și pe care inculpatul îi onora cu salutul său. De

asemenea, inculpatul a invitat pe partea vătămată și pe martora A.M. în

stațiunea D. și i-a cazat în hotelul pe care urma să-l cumpere.

Inculpatul în

calitate de persoană fizică a încheiat cu partea vătămată în calitate de

reprezentant al firmei sale SC T.A. SRL, contractul din 25 octombrie 2002 (fila

106 din dosarul de urmărire penală) prin care partea vătămată se obliga să

execute lucrări de tâmplărie metalică la hotelul D. din stațiunea cu același

nume în județul Neamț. Ca urmare inculpatul a beneficiat de un comision de

39.000 de euro, din care o parte i-a primit la data de 28 octombrie 2002, iar

diferența la 6 decembrie 2002.

Elementele de fapt

menționate mai sus i-au creat părții vătămate convingerea că ar fi putut obține

contractul de executare a unor lucrări de tâmplărie la Ministerul Apărării Naționale astfel că a emis factura în valoare de 4.535.299,46 lei RON,

aflată la fila 1134 d.u.p. Tot în același scop a intrat, după cum s-a arătat

mai sus, în sediul din Mun. București al acestui minister, iar la întoarcere a

înmânat părții vătămate ultimele două exemplare de pe o factură care au avut

semnătura și ștampila acestei autorități, iar la beneficiar a completat în mod

fictiv numele și prenumele de G.A. Prejudiciul înregistrat a rezultat din

faptul că a confecționat bunurile comandate, iar ulterior nu i s-a făcut plata

prețului.

S-a mai reținut că a

pretins și a primit de la partea vătămată în luna decembrie 2003 suma de

1.160.000.000 lei Rol pentru cumpăra hotelul G. din stațiunea Timișul de Sus,

jud. Brașov, iar la 25 mai 2004 suma de 1.164.000.000 lei ROL pe baza unei

convingeri asemănătoare că va cumpăra stația PECO din stațiunea Predeal.

La data de 20 iulie

2004 a primit de la partea vătămată, tot prin inducerea în eroare a acesteia,

sumele de 2.478.000.000 lei ROL pentru a cumpăra, pentru aceasta, stația PECO

din Timișul de Jos, 1.064.000.000 lei ROL pentru a cumpăra hotelul M. din

municipiul M., jud. Constanța și 1.630.000.000 lei Rol pentru a cumpăra

Stațiunea vitipomicolă Strejești din jud. Olt. Inculpatul a urmărit și a reușit

să creeze părții vătămate aparența că urma să participe la licitații organizate

în acest sens, prin solicitarea de a redacta cereri de participare la

licitații, precum cea privind Stațiunea menționată, căreia i s-a dat curs.

În luna decembrie

2004 inculpatul, în vederea cumpărării hotelului M. din orașul Sinaia, a primit

suma de 1.000.000.000 lei Rol, sumă care a fost remisă inculpatului de partea

vătămată în prezența martorului M.V.

Deși a observat că

demersurile făcute prin inculpat în vederea participării la licitații nu s-au

concretizat în niciun fel de rezultat totuși, partea vătămată a continuat să

creadă în posibilitățile acestuia dar a realizat ulterior că de fapt a fost

indus în eroare mai ales cu ocazia unei deplasări în Germania organizată

împreună cu inculpatul. Cu această ocazie inculpatul i-a înmânat un CEC pe care

inițial partea vătămată l-a emis pentru suma de 100 de euro, dar inculpatul l-a

suplimentat cu suma de peste 5 milioane euro, iar atunci când a revenit, în

Germania, la banca emitentă a avut surpriza să constate că instrumentul de

plată este fals și mai mult, s-au făcut cercetări cu privire la fapta de fals.

Partea vătămată în

scopul protejării intereselor sale, pentru sumele menționate a întocmit în

calitate de creditor, chitanțe referitoare la împrumutul unor sume de bani date

inculpatului, care de fapt au reprezentat comisionul cuvenit acestuia până la

executarea lucrărilor de tâmplărie pentru hotelul din stațiunea D. și plata

prețului lucrării.

S-a mai reținut că

inculpatul cu ocazia demersurilor făcute pentru înmatricularea firmei SC L.T.

SRL la data de 17 martie 2006 în fața avocatului P.M.O. a dat pe proprie

răspundere, declarații potrivit cărora a îndeplinit condițiile legale pentru

deținerea și exercitarea calității de asociat fondator, declarație care a fost

contrarie realității deoarece, potrivit cazierului său judiciar, a avut mai

multe condamnări pentru infracțiunea de înșelăciune, pentru care nu s-a dispus

reabilitarea potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și pe cale de

consecință nu a avut capacitate juridică în acest sens.

Din declarația

martorei M.T., a cărei ascultare a avut loc prin comisie rogatorie de către o

instanță germană (Tribunalul local Stuttgart) deși în vârstă înaintată a putut

da răspunsuri în deplină cunoștință de cauză, s-a reținut că opinia pe care

și-a format-o asupra inculpatului a fost aceea că,,a promis multe și nu și-a

îndeplinit aproape nici o promisiune” și că în locuința fiicei acesteia din

Brașov, partea vătămată a înmânat bani acestuia, pe care inculpatul i-a păstrat

pentru sine ,,îi înfășura în ziare sau în piese de îmbrăcăminte și îi lua cu

el”.

S-a apreciat că,

faptele comise de către inculpat așa cum au fost descrise, au întrunit

elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în forma continuată prevăzută de art. 41

alin. (2) C. pen., dar și de declarare cu rea – credință de date false cu

ocazia înmatriculării firmei SC L.T. SRL la Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din Legea nr.

26/1990 rep.

Pentru infracțiunea

prev. de art. 277 alin. (1) și (3) s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a)

C. proc. pen., pentru că inculpatul nu a exercitat efectiv funcția de asociat

fondator, avându-se în vedere declarația martorei P.A.I.

La individualizarea

pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 alin. (1) C. pen. între care, forma continuată a infracțiunii de

înșelăciune, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, limitele de

pedeapsă legale, starea de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C.

pen. în care primul termen a fost alcătuit din trei condamnări pentru

infracțiuni de înșelăciune.

S-a învederat că

trebuie reținută conduita procesuală a inculpatului care a căutat, continuu, să

tergiverseze procedurile judiciare din dosar, prin recurgerea la numeroase

mijloace respectiv: solicitarea de angajare de avocat ales în ședința în care

au avut loc dezbaterile deși de mai multe termene a acceptat, conform

declarației sale scrise din 25 octombrie 2010, să fie asistat doar de către

avocat din oficiu, considerând că dreptul său la asistență juridică este

efectiv, iar avocații pe care i-a angajat nu s-au mai prezentat; invocarea, în

mod repetat, a stării de sănătate drept motiv de amânare a procedurilor;

formularea unei cereri de recuzare; solicitarea de noi probe între care

audierea a 2 martori fiind ascultat doar unul, deși pentru celălalt s-au

întreprins demersuri repetate inclusiv citarea prin mandate de aducere;

solicitarea probei cu o nouă expertiză grafică, probă care a fost încuviințată

de instanță dar în legătură cu care s-a constatat că inculpatul a renunțat deși

i s-a pus în vedere să plătească onorariul pretins de 1170 lei de Laboratorului

interjudețean de expertize criminalistice București, acesta nu a dat curs

dispoziției instanței, etc.

S-au reținut disp.

art. 74 alin. (2) C. pen. privind starea de sănătate a inculpatului, care

potrivit certificatului medical din 24 august 2009 al Spitalului mun. Câmpina

este suferind de cardimiopatie hipertensivă tip septal anterior, hipertensiune

arterială medie și disfuncție ventriculară stg.

Din analiza acestor

criterii s-a tras concluzia că scopul educativ, preventiv al pedepsei, a fost

realizat prin coborârea fiecăreia sub minimul special, conform normelor

prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza II-a și

a art. 80 alin. (1) și (2) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii

delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ., întrucât prin fapta sa ilicită

de înșelăciune în formă continuată inculpatul a produs părții civile un

prejudiciu în cuantumul pretins de aceasta, reprezentat de diminuarea

patrimoniului său cu sumele avansate inculpatului în scopurile menționate mai

sus. Cuantumul despăgubirilor s-a apreciat că a fost probat pe baza

declarațiilor de martori ai cauzei menționați anterior, coroborate cu

declarațiile părții vătămate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul I.L.N.

Parchetul a criticat

sentința pentru nelegalitate, considerând greșită achitarea pentru infracțiunea

prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care

inculpatul – deși suferise mai multe condamnări, care-l făceau incompatibil cu

calitatea de fondator, a declarat mincinos că îndeplinește cerințele legale

prevăzute de lege și, de asemenea, pentru netemeinicie, considerând pedeapsa de

doar 4 ani închisoare, prea mică, față de gravitatea faptelor, de urmările

produse, de atitudinea inculpatului la cercetări, care nu a recunoscut faptele

și nici nu a stăruit pentru recuperarea prejudiciului.

Inculpatul a arătat

că între el și partea vătămată au existat într-adevăr relații de întrajutorare,

contracte cu anumite clauze prevăzându-se că neexecutarea obligațiilor asumare

au urmat a fi soluționate doar pe cale civilă, impunându-se achitarea în penal,

întrucât nu au fost îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune. A considerat, totodată că pentru infracțiunea prev. de art. 48

alin. (1) din Legea nr. 26/1990, se putea aplica și o amendă penală,

modalitatea de executare stabilită de instanța de fond, fiind greșit individualizată.

Apelul parchetului a

fost considerat întemeiat în parte și s-a admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen.

Examinând apelurile

declarate în raport și de motivele invocate, s-a apreciat că starea de fapt

reținută a corespuns în parte adevărului în condițiile în care prima instanță a

administrat probele necesare care au fost just apreciate.

Totuși, achitarea

dispusă pentru infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr.

31/1990 a fost greșită, în condițiile în care pentru a deveni fondator și

asociat, a dat declarații false pe propria răspundere în fața organului

competent, fără aceste demersuri înmatricularea societății nefiind posibilă,

chiar dacă ulterior, nu a îndeplinit niciun act în calitatea sa, pentru că

anterior, suferise mai multe condamnări privind infracțiuni de înșelăciune,

fără a fi reabilitat.

Pentru aceste

considerente s-a admis apelul Parchetului și s-a dispus condamnarea

inculpatului și pentru această infracțiune.

În ceea ce privește

regimul sancționator și acesta a fost lipsit de fermitate, față de pericolul

social concret al faptelor comise, astfel cum a fost conturat prin modul de

concepere și realizare a infracțiunilor dar și față de perseverența

infracțională urmărită de inculpat, de cuantumul prejudiciului și recuperarea

acestuia.

S-a reținut, în

esență, că în perioada 2002 – 2004 acesta a pretins și primit de la partea

vătămată, importante sume de bani, susținând în mod nereal, că în calitatea sa

de lucrător SPP, îi va facilita, prin intermediul relațiilor pe care le are,

obținerea unor contracte de prestări servicii, angajamente însă neurmate de

executare.

Fișa de cazier la

rândul ei, a demonstrat că inculpatul în precedent a mai fost condamnat pentru

infracțiuni de același gen, fiind înșelate un număr impresionant de părți

vătămate, cu prejudicii mari și toate nerecuperate.

În aceste condiții,

avându-se în vedere, în parte și starea de sănătate a inculpatului, s-au

păstrat de către prima instanță de control judiciar circumstanțele atenuante

reținute în favoarea sa, dar s-a majorat pedeapsa, doar pentru infracțiunea de

înșelăciune, la 7 ani închisoare, urmând ca după contopire, să execute pedeapsa

în aceste limite, prin detenție, considerată aptă să realizeze scopul educativ

și preventiv prevăzut de lege, în concordanță cu criteriile prev. de art. 72 C.

pen.

Apelul inculpatului a

fost considerat nefondat și respins în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Împotriva acestei

decizii nr. 243 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova în termen legal s-a

exercitat recurs de către inculpat.

Cazurile de casare

invocate au vizat:

Pct. 2 – instanțele

de judecată au încălcat dispozițiile relative la sesizarea instanței, organele

judiciare nefiind investite cu soluționarea laturii civile, partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă în cauză, dar cu toate acestea s-a pronunțat o

hotărâre prin care s-a soluționat și acțiunea civilă.

Pct. 3 – judecătorul

de la fond care a pronunțat hotărârea se afla într-o stare de

incompatibilitate, și-a exprimat anterior părerea prin faptul că dispusese,

într-o primă fază, restituirea dosarului procurorului în vederea refacerii

urmăririi penale.

Pct. 9 – ambele

hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea normelor de procedură penală

referitoare la motivarea soluției, nu sunt cuprinse motivele pe care se

întemeiază soluția de condamnare.

Pct. 10 – Expertiza

contabilă solicitată în timpul cercetărilor judecătorești era necesară

lămuririi cauzei, fiind respinsă de instanță netemeinic și nemotivat.

Cadrul procesual în

care a avut loc judecata în fond și în apel este contrar dispozițiilor art. 76

C. proc. pen., în sensul că parte vătămată în proces trebuia să fie SC T.A. SA

și nu C.M. ca persoană fizică.

Pct. 17 – caracterul

de consecințe deosebit de grave nu poate fi dat prin totalizarea pagubelor

materiale produse prin cele 8 acte materiale, întrucât nu toate actele se

încadrează în varianta simplă sau în cea specială specifică infracțiunii de

înșelăciune.

Pct. 18 – Nu a

beneficiat inculpatul de un proces echitabil în plan probatoriu, nu au fost

administrate toate probele necesare în vederea dovedirii prejudiciului, astfel

că acesta a fost stabilit arbitrar.

Nu au fost analizate

de către instanțele inferioare documentele contabile depuse la dosar, nu au

fost analizate declarațiile părții vătămate în succesiunea lor, pentru ca

instanțele să aprecieze asupra valorii probante a acestora, motivarea reținerii

infracțiunii de înșelăciune s-a produs și ca urmare a denaturării declarației

martorului A.M.

În ce privește

soluționarea laturii civile, ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice

pentru aceleași motive, incidente fiind aceleași cazuri de casare.

Instanța de recurs,

față de motivele ample de recurs depuse în cauză, cazurile de casare invocate,

abordarea și a celor tratabile din oficiu, reține următoarele:

Privitor la situația

de incompatibilitate invocată în cauză, pct. de casare 3 al art. 385

9

C. proc. pen., este de specificat că într-adevăr, judecătorul ce a pronunțat

soluția de fond este același care, în prealabil dispuse o soluție de restituire

a dosarului procurorului în vederea refacerii acestuia, potrivit sentinței

penale nr. 10 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Olt.

Dincolo de

inexistența unei stări de incompatibilitate, potrivit dispozițiilor interne,

născută din pronunțarea de către același judecător a unor astfel de soluții

succesive, trecând critica și prin prisma exigențelor de convenționalitate,

vizând noțiunea de „imparțialitate” din art. 6 Convenția Europeană a

drepturilor omului, se poate constata o aceeași stare de legalitate, de deplină

competență în a dispune de către aceeași persoană într-o asemenea manieră.

Din considerentele

sentinței nr. 10/2010 nu se desprind elemente concrete de antepronunțare,

motivarea cazului de incompatibilitate de către recurent apărând, chiar și

atipică – „judecătorul cauzei și-a exprimat anterior părerea cum că inculpatul

este nevinovat pentru o infracțiune, nu a administrat probele pe care personal

le-a considerat ca fiind necesare aflării adevărului în cursul judecății și s-a

rezumat la a dispune achitarea inculpatului pentru respectiva infracțiune”.

Regularitatea actului

de sesizare al instanței a fost o problemă juridică abordată expres de către

instanțele de judecată, cu atât mai mult cu cât s-a trecut și prin etapa

restituirii cauzei procurorului, după cum s-a specificat anterior.

Reluarea aceleiași

chestiuni, de data acesta prin prisma abordării neadecvate a laturii civile,

este neavenită.

S-a invocat aspectul

că partea vătămată C.M. nu s-ar fi constituit parte civilă în cauză, „nu a fost

pusă în mișcare acțiunea civilă”. Or, partea vătămată s-a constituit parte

civilă în cauză atât în faza de urmărire penală, prin chiar actul de sesizare a

organelor judiciare (f. 4-5, cerând chiar și a se dispune măsuri asiguratorii

în acest sens), cât și în cursul cercetărilor judecătorești.

În același plan al

discuției, este de subliniat că în cauză cadrul procesual a fost corect

delimitat, prin implicarea numitului C.M. ca parte civilă, în funcție de

specificul și modul de derulare a infracțiunii de înșelăciune comisă în dauna

sa prin cele 8 acte materiale infracționale derulate.

Abordând tot aspecte

procesuale, este de evidențiat aplecarea de care au dat dovadă judecătorii

cauzei asupra speței, transpusă prin prisma motivării hotărârilor pronunțate,

care deși succinte conțin toate elementele esențiale necesare unei obiective

argumentații juridice.

Administrarea

probelor s-a derulat echitabil, cu aprecierea nemijlocită a probelor esențiale,

cu luarea în considere a specificului cauzei, în care documentele în susținerea

acuzațiilor au fost considerate semnificative, dar și cu respingerea celor

apreciate ca neutile cauzei, inclusiv o expertiză contabilă solicitată,

apreciindu-se suficiența celor existente la dosar, totul circumscris și unui

cadru de întindere rezonabilă în timp a derulării speței, în acest context

conduita procesuală a inculpatului fiind una neadecvată, a căutat continuu, să

tergiverseze procedurile judiciare, prin recurgerea la numeroase mijloace, după

cum s-a mai specificat.

În ce privește

apărările de fond din partea recurentului, grefate pe pct. de casare 17

2

și 18, este de consemnat că în speță, manoperele dolosive prin care inculpatul

a realizat inducerea în eroare a persoanei vătămate, determinând-o să-i remită

sumele de bani ce au fost menționate la nivelul instrumentării cauzei în fond

(cu cele 8 acte materiale infracționale), constituie infracțiunea de

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, și nu o faptă cu

caracter civil de nerespectare a clauzelor contractuale, au fost cert dovedite,

cu intenția sa de inducere și apoi de menținere în această stare.

Ca atare, având în

vedere și prejudiciul produs, a cărui contestare, în principal sub aspectul

cuantumului său, apare superfluă în contextul dovedirii manoperelor întreprinse

ce au produs prejudiciul calculat de instanța fondului, se poate aprecia că

sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii reținute,

respectiv existența unei convenții între părți, inducerea în eroare a persoanei

vătămate cu prilejul încheierii acesteia, în absența căreia nu ar fi fost

încheiată în condițiile stipulate și pricinuirea unei pagube.

Examinând așadar

recursul declarat în raport de motivele invocate, este de apreciat că starea de

fapt reținută corespunde adevărului în condițiile în care prima instanță a

administrat probele necesare care au fost just apreciate.

Achitarea dispusă

pentru infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990

este într-adevăr greșită, în condițiile în care pentru a deveni fondator și

asociat, a dat declarații false pe propria răspundere în fața organului

competent, fără aceste demersuri înmatricularea societății nefiind posibilă,

chiar dacă ulterior, nu a îndeplinit niciun act în calitatea sa, pentru că

anterior, suferise mai multe condamnări privind infracțiuni de înșelăciune,

fără a fi reabilitat.

Este obiectiv

învederată critica de principiu din partea recurentului în sensul că instanța

de apel trebuie să administreze nemijlocit probele necesare lămuririi cauzei,

în situația în care dispune ea însăși pentru prima dată condamnarea, însă este

de observat că aspectul obiectiv al neîndeplinirii niciunui act în calitatea

respectivă este unul necontestat, acceptat ca atare, nereclamându-se recurgerea

la alte probatorii-testimoniale, în afara înscrisurilor elocvente aflate deja

la dosar. Este indubitabil că pentru a deveni fondator și asociat, inculpatul a

dat declarații pe propria răspundere în fața organului competent, fără aceste

demersuri înmatricularea societății nefiind posibilă.

Aceleași considerente

care au condus la majorarea pedepsei în apelul Parchetului, sunt de reiterat,

nu se va putea redoza pedeapsa inculpatului, fiind necesară aplicarea unor

sancțiuni severe și nu diminuarea acestora.

Așa fiind, urmează a

se respinge recursul inculpatului ca nefondat potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Fiind în culpă

procesuală, recurentul urmează a fi obligat și la plata sumei de 500 lei în

favoarea părții civile, cheltuieli judiciare în recurs reprezentând onorariu

avocațial (f.31).

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.N. împotriva deciziei penale nr.

243 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția Penală și pentru Cauze

cu Minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

partea civilă C.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 01 martie 2013.