ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 142/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 22 februarie 2011, sub nr. 8/85/1998 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția comercială

și de contencios administrativ, pârâtul C.N. a solicitat îndreptarea erorii materiale

strecurate în considerentele sentinței civile nr. 364/C/1998 pronunțată în Dosarul

nr. 1067/1998 al Tribunalului Sibiu, respectiv în cuprinsul frazei a șaptea din

motivarea sentinței, prin care instanța a reținut că: „reclamanta a acordat pârâtului

un credit în sumă de 600.000 ROL, cu termen de rambursare în termen de 4 luni, potrivit

contractului de credit din 4 octombrie 1993 și actului adițional la acesta"

(Dosar nr. 1067/1998), eroarea constând în consemnarea sumei de 600.000 ROL.

Prin încheierea

pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 1 martie 2011, în Dosarul

nr. 8/85/1998 (nr. în format vechi 1067/1998), Tribunalul Sibiu, secția comercială

și de contencios administrativ a respins cererea de îndreptare a erorii materiale

strecurate în considerentele sentinței civile nr. 364/C/1998 pronunțată în Dosarul

nr. 1067/1998 al Tribunalului Sibiu, formulată de pârâtul C.N.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 364 din 15 iunie 1998, a cărei rectificare s-a cerut, a fost admisă acțiunea

comercială formulată de reclamanta Banca D.F. SA, Sucursala Sibiu, actuală BANK

L.R. SA Sibiu împotriva pârâtului C.N.; s-a dispus obligarea pârâtului la plata

sumei de 21.779.500 ROL cu titlu de credit și dobânzi restante la data de 5 martie

1998, precum și la plata dobânzilor și penalităților restante la data recuperării

creanței și înscrierea provizorie a dreptului de ipotecă asupra imobilului proprietatea

pârâtului, înscris în Cf nr. X1 Sibiu, în favoarea reclamantei pentru suma de 21.799.500

ROL.

S-a arătat că

în considerentele sentinței s-a reținut corect existența debitului restant la 28

februarie 1998, de 21.799.500 ROL derivând din contractul de credit din 4 octombrie

1993 și actul adițional la acesta, iar cererea pârâtului a fost apreciată ca lipsită

de interes practic și legitim față de argumentele invocate în motivare, potrivit

cărora eroarea ar fi de natură să permită creditoarei să procedeze la recuperarea

de la pârât atât a unui credit de 6.000.000 ROL, cât și a unui credit de 600.000

ROL, inexistent.

împotriva acestei

încheieri, pârâtul C.N. a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac și schimbarea

hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.

Prin decizia comercială

nr. 60/2011 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția comercială, învestită

cu soluționarea căii ordinare de atac a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul

C.N. împotriva încheierii din 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 8/85/1998 (nr. în format

vechi 1067/1998).

În motivarea hotărârii

pronunțate, Curtea a reținut că, deși, în principiu, interesul pentru îndreptarea

erorilor materiale există chiar dacă hotărârea nu mai poate fi pusă în executare

silită, în speță, acest interes nu subzistă având în vedere că, din verificarea

actelor și lucrărilor rezultă că reclamanta a acordat pârâtului un credit inițial

în sumă de 2.600.000 ROL, conform contractului din 4 octombrie 1993, care a fost

ulterior suplimentat prin actul adițional din 15 octombrie 1993, cu suma de 4.000.000

ROL, rezultând astfel, un credit total în sumă de 6.600.00 ROL.

În considerarea

celor anterior expuse, instanța de apel a reținut că cererea de rectificare a pretinsei

erori materiale este neîntemeiată, iar soluția tribunalului corectă și legală, drept

pentru care a menținut-o.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 60/2011 din 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia,

secția comercială, în termen legal, a declarat recurs pârâtul C.N., criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, în principal cu casarea cu trimitere

spre rejudecare a hotărârii atacate și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul

admiterii apelului, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul

admiterii cererii de rectificare a erorii materiale.

În dezvoltarea

criticilor formulate în cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul a susținut că, deși,

instanța de apel a sesizat că prima instanță și-a argumentat soluția de respingere

a cererii pe lipsa interesului în promovarea acesteia și a stabilit că acest element

al calității procesuale active există în cauză, în loc să trimită cauza spre rejudecare

tribunalului, s-a pronunțat pe fondul cererii, privându-l, astfel, de un grad de

jurisdicție. Referitor la acest aspect, a arătat că instanța a dovedit inconsecvență

în raționamentul juridic dezvoltat.

A mai arătat pârâtul

că existența erorii materiale este o certitudine și că a determinat și calculul

greșit al penalităților și majorărilor, folosindu-se ca baza de calcul suma de 6.600.000

ROL, rezultată din cumularea sumei de 6.000.000 RON cu cea de 600.000 RON.

De asemenea, pârâtul

a criticat decizia recurată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la

pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., susținând că instanța de apel și-a depășit limitele

învestirii, întrucât deși trebuia să se limiteze la a cenzura cererea de îndreptare,

a purces la verificarea datoriei pârâtului și a modului de calcul al penalităților

aferente, aspecte care fuseseră tranșate definitiv și irevocabil prin hotărârea

a cărei rectificare s-a solicitat.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată, este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele

impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția

actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție

nu își propune rejudecarea fondului, ci exam narea legalității hotărârilor atacate

în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În speță., deși

pârâtul a indicat în memoriul de recurs motivele de nelegalitate prevăzute la punctele

6, 8 și 9 C. proc. civ., acesta nu a structurat criticile formulate subsumat acestora.

Față de aceste

precizări se constată că critica subsumată motivului prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ., nu a fost concret explicitată de pârâtă în dezvoltarea recursului,

astfel că nu poate fi reținută ca fiind fondată, dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, or,

sub acest aspect soluția instanței de apel este dată cu respectarea cadrului și

limitelor procesuale.

Referitor la motivul

de nelegalitate prevăzut la pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul

este admisibil atunci când prin hotărârea atacată instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată critica subsumată ca

fiind nefondată, reț'nând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza

I C. proc. civ. nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează

în întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac, întrucât, în aceste

situații, instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată, pentru a putea da

mai mult decât s-a cerut, motivul fiind incident doar în situația în care găsind

întemeiat apelul, ar fi schimbat soluția primei instanțe și, pronunțându-se asupra

fondului pretențiilor, ar fi acordat mai mult decât a constituit obiectul cererilor

deduse judecății. însă, dacă apelul a fost respins cu menținerea sentinței, așa

cum este cazul în speță, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este aplicabil.

Motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate

sau aplicarea greșită a legii.

În cauză, niciuna

din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect, pârâtul neindicând încălcarea

sau greșita aplicare a vreunei norme legale.

Critica vizând

lipsirea pârâtului de un grad de jurisdicție, ca și consecință a soluției de respingere

a apelului, în contextul în care prima instanță s-a pronunțat pe excepția lipsei

de interes, de natură, în opinia pârâtului, să impună admiterea căii de atac și

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, este apreciată de Înalta

Curte ca fiind o critică nefondată în considerarea faptului că instanțele de fond

s-au pronunțat asupra fondului cererii, făcând o analiză judicioasă a acestuia,

inclusiv din perspectiva interesului cd, element al calității procesuale active,

astfel că, nu justifica, așa cum susține pârâtul, soluția de admitere a apelului

și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de caracterul devolutiv al căii de

atac statuat de dispozițiile art. 292 alin. (2), art. 295 și art. 297 C. proc. civ.

Pentru a răspunde

iipsei temeiului legal, pârâtul se afla în situația. de a demonstra lipsa de bază

legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate,

nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În cazul de față,

motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele

și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu

este permis în această fază procesuală.

De asemenea, se

reține că cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârât vizează în realitate

o eventuală eroare de judecată a acțiunii în pretenții, de stabilire a cuantumului

acestora, aspect care nu poate fi cenzurat pe calea procesuală reglementată de dispozițiile

art. 281 C. proc. civ., acesta putând uza de căile extraordinare de atac de retractare

prevăzute de legiuitor pentru înlăturarea acestui gen de erori din hotărâri definitive

și irevocabile, în măsura în care mai este în termen pentru formularea acestora.

În concluzie,

cu referire la motivele invocate se va reține că pârâtul prin argumentele aduse

a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond

și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate,

în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la

adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul C.N. împotriva deciziei comerciale

nr. 60/2011 din 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia, secția comercială,

să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâtul C.N. împotriva deciziei comerciale nr. 60/2011 din 22 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.