ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I.Circumstanțele cauzei II.1. Cadrul procesual Prin cererea adresată instanței la data de 8 decembrie 2008 și înregistrată sub nr. 2529/36/2008, contestatorul B.I. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 618/CA din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 2268/36/2007. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Decizia nr. 267/CA din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol și a fost constatată perimată contestația în anulare formulată de recurentul B.I., împotriva Deciziei civile nr. 618/CA din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 2268/36/2007, în contradictoriu cu intimata SNTFM CFR M. CONSTANȚA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea din 5 ianuarie 2009, s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, iar la data de 18 decembrie 2009, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol. Prin încheierea din 1 februarie 2010, Curtea a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei pentru lipsa părților. La data de 27 ianuarie 2011, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol.
Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2011, instanța a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a timbra cererea cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 RON și 0,15 RON timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii, iar la termenul de judecată din 4 aprilie 2011, instanța a invocat excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, sub sancțiunea anulării cererii, întrucât contestatorul nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul precizat. De asemenea, instanța a constatat că nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ.
și, în consecință, a constatat din oficiu, perimată cauza având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 618/CA din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 2268/36/2007. 3. Recursul declarat de B.I. Recurentul a criticat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța ca netemeinică și nelegală, arătând că judecătorii care au făcut parte din complet fuseseră recuzați și nu mai erau competenți să se pronunțe. A arătat ca a solicitat și solicită iar sesizarea Curții Constituționale a României cu excepție de neconstituționalitate, fără a indica dispozițiile legale care sunt neconforme cu art. 11, 16, 20, 21, 22, 28, 38, 43, 47 și 48 din Constituția României, indicate de recurent.
III. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost timbrat cu taxa de timbru datorată, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat. Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) cu referire la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat anticipat cu suma de 2 RON și cu 0,15 RON timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Având în vedere faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, la momentul înregistrării cererii de recurs, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul formulat de B.I. împotriva Deciziei nr. 267/CA din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012. Procesat de GGC - AA
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.