ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6751/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6751/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, la data de 16 decembrie 2008, reclamanții P.D., P.I., L.N.,

M.C., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Craiova, Primarul

Municipiului Craiova, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să li

se restituie în natură terenul în suprafață de 572 m.p. situat în Craiova, str.

Brezoi (str. Felinarului) și obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri

pentru casa demolată și a terenului în suprafață de 2.128 m.p. de la această

adresă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că sunt persoane îndreptățiți care au urmat procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001, fiind moștenitorii autorului său, P.M. care a deținut în proprietate

imobilul format din casă și teren aferent situat în municipiul Craiova, str. Brezoi

(str. Felinarului).

Reclamanții au mai arătat că autorul lor a

cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare suprafața de 200 m.p. la adresa din

str. Găzăriei din municipiul Craiova, pe care ulterior a construit o casă, iar

din certificatul de moștenitor S 196/1954 rezultă că autorul lor a deținut 2500

m.p. la această adresă.

De asemenea, au mai arătat reclamanții că au

formulat notificare pentru acest imobil, însă aceasta nu s-a soluționat, precum

și faptul că imobilul a fost trecut, ca efect al exproprierii din anul 1981 în

proprietatea statului, casa a fost demolată, construindu-se blocuri și

amenajându-se spatii verzi.

În baza art. 129 C. proc. civ., s-a emis

adresa către Primăria Craiova pentru înaintarea actelor care au stat la baza

notificării reclamantelor.

În baza art. 129 C. proc. civ., s-a cerut

intimaților dovada comunicării către reclamanți a deciziei nr. 4352/2003 a

Primarului Municipiului Craiova.

Conform adresei, fila 146, intimații au

răspuns că această decizie nu a fost comunicată reclamanților.

La data de 08 mai 2009 reclamanții au

precizat acțiunea in sensul solicitării anulării dispoziții nr. 4352/2003 a

Primarului Municipiului Craiova, restituirea în natură a terenului în suprafață

de 572 m.p. situat în municipiul Craiova, str. Brezoi (str. Felinarului) si

obligarea la acordarea de despăgubiri pentru casa demolată și a terenului în

suprafață de 2182 m.p. de la aceasta adresa (f. 170).

În perioada 22 mei 2009 - 26 iunie 2009 cauza

a fost suspendată în baza art. 1 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 333 din data de 23

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 19500/63/2008 s-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; s-a desființat Dispoziția nr.

4362 din 06 martie 2003 emisă de Primarul Municipiului Craiova; s-a stabilit

dreptul reclamanților la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru

imobilul teren în suprafață de 2700 m.p. și construcție demolată de 103,70 m.p.

suprafață construită, situat în Craiova, str. Felinarului, fostă str. Brezoi.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că amplasamentul terenului în litigiu este ocupat de aleile de acces

la blocul de locuințe alăturat, de stradă și de trotuare, precum și de 3

blocuri de locuințe.

În privința parcelelor în suprafață de 97

m.p. și respectiv 588 m.p., identificate pe schița raportului de expertiză

tehnică, s-a constatat că nu pot fi considerate libere, întrucât sunt limitate

de stradă, trotuare, alei de acces și blocuri, fiind ocupate de amenajări care

deservesc blocurile, făcând parte din ansamblul rezidențial construit imediat

după expropriere.

S-a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți numai la măsuri reparatorii pentru suprafața totală de 2700 m.p.,

în condițiile Legii nr. 10/2001 nefiind aplicabile dispozițiile art. 7, 9 și 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții P.D., P.I., L.N. și M.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de apel s-a susținut că instanța

a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în raport de care avea

obligația de a arăta motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,

nefiind menționat probatoriul în baza căruia s-a stabilit că terenul solicitat

ar fi afectat de construcții.

S-a arătat că instanța nu se putea subroga în

drepturile și obligațiile părților în privința indicării destinației terenului

ce putea fi retrocedat reclamanților, singurii care puteau determina limitele

judecății și obiectul acesteia

Cea de-a doua critică din apel vizează

reținerea eronată a faptului că terenul, ce se solicită a fi restituit în

natură, este afectat de utilități publice, apreciindu-se că întreg probatoriul

administrat, respectiv raportul de expertiză tehnică și afirmațiile

reprezentanților intimatei, au evidențiat că nu sunt afectate de utilități

publice cele două suprafețe de teren de 97 m.p. și respectiv 588 m.p., neavând

relevanță faptul că pe teren se află o platformă betonată și două alei spre

ghena de gunoi.

Ultima critică din apel vizează interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, arătându-se că

pentru platforma betonată existentă pe teren nu s-a făcut dovada existenței

unei autorizații de construire, platformele betonate neregăsindu-se în lista

bunurilor ce alcătuiesc domeniul public local, nefiind cuprinse într-o

sistematizare a teritoriului administrativ, instanța de fond neîndeplinindu-și

obligația de a verifica dacă imobilul este inclus în inventarul bunurilor ce

aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ

teritoriale.

Prin decizia civilă nr.  46 din 16 februarie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și conflicte de muncă și

asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat. apelul formulat de reclamanții

P.D., P.I., L.N. și M.C.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a

reținut, în esență, că sunt nefondate motivele de apel formulate de reclamanți,

întrucât prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept, din

probele administrate în cauză reieșind faptul că terenul aflat în litigiu nu

poate fi restituit în natură întrucât este afectat de amenajări de utilitate

publică.

S-a reținut, în mod întemeiat, din raportul

de expertiză tehnică efectuat în cauză, că terenul deținut de autorul

reclamanților în suprafață de 2700 m.p., expropriat prin Decretul nr. 64/1981,

este în mare parte ocupat de blocurile de locuințe ( Bl.C8, Bl. C10, Bl. C11,

și B.C35 ), str., Basarabia,alei de circulație, zone verzi, zonă de protecție

blocuri și o platformă betonată ( parcare ).

S-a înlăturat, ca nefondată, critica potrivit

căreia prima instanță nu a avut în vedere conținutul raportului de expertiză

tehnică efectuat de expertul C.V., întrucât din conținutul acestui raport a

rezultat cu certitudine faptul că cea mai mare parte a terenului în litigiu, în

suprafață de 2700 m.p., este afectat de utilitate publică, astfel încât s-a

realizat scopul pentru care s-a dispus exproprierea imobilului aparținând

autorului reclamanților.

S-au respins, ca nefondate, și criticile din

apel referitoare la inexistența unei autorizații de construire pentru platforma

betonată, în condițiile în care destinația de utilitate publică nu este

condiționată de existența vreunei autorizații, precum și cele referitoare la

omisiunea instanței de a verifica dacă terenul în litigiu este inclus în

inventarul bunurilor ce a aparținut domeniului public al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale, în condițiile în care amenajările de

utilitate publică nu presupun cu necesitate includerea bunului în domeniul

public al localității și nici nu se confundă cu acesta.

Împotriva deciziei de mai sus, în termen

legal, au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și

solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva

hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în parte, în sensul de a li se

restitui în natură suprafețele de teren identificate ca fiind libere prin

raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul de fond.

Prin motivele de recurs, s-a susținut că din

suprafața totală de 2700 m.p., ce a aparținut în proprietatea autorului lor, le

poate fi restituită în natură suprafața de 685 m.p. formată din două parcele de

97 m.p. și respectiv de 588 m.p., întrucât, din punct de vedere tehnic, cele

două suprafețe pot fi restituite în natură vechilor proprietari, așa cum a

rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat în primă instanță.

S-a mai arătat faptul că, în conformitate cu

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a se putea restitui

în natură un teren, acesta trebuie să fie afectat de construcții care să

îndeplinească cumulativ două cerințe: să fie ulterioare momentului preluării

abuzive de către stat și să fie, în mod obligatoriu, autorizate, legal,

condiții care însă nu sunt îndeplinite în ceea ce privește cele două suprafețe

de 588 m.p. și respectiv 97 m.p., suprafețe străbătute de două alei care fac

legătura între blocul C35 și ghena de gunoi, întrucât expertul tehnic a arătat

că desființarea acestora nu ar afecta intrarea principală în blocul C 35.

Al doilea motiv de recurs a vizat greșita

respingere de către instanța de apel a cererii de suplimentare a probatoriului

formulată pe data de 16 februarie 2010, în sensul efectuării unei adrese către

Primăria municipiului Craiova pentru a se comunica dacă platforma betonată ce

se află pe terenul în litigiu a fost edificată cu autorizație de construcție,

precum și efectuarea unei noi expertize tehnice în specialitatea urbanism și

administrarea teritoriului, în vederea identificării cu exactitate a situației

celor două suprafețe de teren.

S-a arătat că, respingerea cererii de

administrare a probelor respective s-a întemeiat pe o motivare eronată,

susținându-se, în privința expertizei, că nu a fost solicitată prin motivele de

apel, iar necesitatea obținerii unor dovezi de la Primăria municipiului Craiova

a apărut ulterior comunicării hotărârii primei instanțe, din cuprinsul căreia

s-a putut observa că s-a nesocotit opinia expertului tehnic.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de reclamanți

prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat

și-l va respinge ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:

Este adevărat că, corolarul Legii nr. 10/2001

este reprezentat de prevalența restituirii în natură a imobilelor preluate de

către stat în perioada de referință de aplicare a acestei legi, însă, totodată,

atunci când restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită

beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.

Or, pentru a se putea dispune restituirea în

natură a terenului solicitat de către reclamanți, era necesar ca, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acesta să fie liber, lucru care nu s-a

realizat în cauză, conform probatoriului administrat în cadrul celor două

instanțe de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul construit

sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces

(existența pe terenul respectiv al unor străzi, parcări, trotuare), existența

sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate de mare calibru).

Dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr.

10/2001 și art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate

publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi

nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și

altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor

administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității

investite cu soluționarea notificărilor.

În acest sens, spațiile verzi și platforma

betonată, ca și aleile de acces constituie amenajări de utilitate publică, în

sensul dispozițiilor legale astfel încât suprafața de teren solicitată a fi

restituită în natură nu putea fi obținută decât prin echivalent.

Se va constata astfel, că în cauză, scopul

exproprierii s-a realizat, iar terenurile solicitate de către reclamanți nu pot

fi restituite în natură conform dispozițiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007

de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe

acestea se găsesc lucrări și amenajări de utilitate publică ce au fost

constatate de către expertiza topo efectuată în primă instanță.

În această privință, realizarea scopului

exproprierii nu are un înțeles restrictiv, în concepția legiuitorului, de vreme

ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional

întregul teren sau când ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane sau rurale, conform dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 10/2001.

Prin motivele de recurs, reclamanții au

criticat faptul că în mod greșit nu li s-a restituit în natură cele două

suprafețe de 97 m.p. și respectiv de 588 m.p., însă, în raport de situația de

fapt reținută de cele două instanțe, raportată la întregul material probatoriu

administrat în cauză, în mod întemeiat s-a constatat că și aceste două

suprafețe sunt afectate de utilitate publică și nu pot fi restituite în natură,

ci numai prin echivalent.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de

recurs formulat de reclamanți, referitor la greșita respingere de către

instanța de apel a cererii de probatorii formulată pe data de 16 februarie

2010, se va constata faptul că nu poate fi analizat, întrucât dispozițiile art.

304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin art. I pct. 112 din

Legea nr. 219/2005.

În consecință, față de cele arătate, se

constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, respectiv prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții P.D., P.I., L.N. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 46 din 16

februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

decembrie 2010.