ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 562/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 562/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201 din 21

februarie 2011, Tribunalul Galați i-a condamnat pe inculpații:

- S.C., la o pedeapsă de 12 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (l) și (3) teza

I

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a,

b), d) și e) C. pen., după executarea pedepsei rezultante, revocând suspendarea

condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 86 din 10 februarie 2009 a Judecătoriei Tecuci, pe care a

adăugat-o la pedeapsa din prezenta, inculpatul executând în final pedeapsa de

13 ani și 6 luni închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a Il-a, b), d) și e) C. pen, menținând starea de arest și

deducând prevenția de la 10 martie 2010 la zi;

-

P.I.,

la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art.

197 alin. (l) și (3) teza

I

C. pen. și 8 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), d) și e)

C. pen., după executarea pedepsei rezultante, menținând starea de arest și

deducând prevenția de la 10 martie  2010 la zi.

În baza art. 14

C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpatul P.

I. să plătească părții civile S.G. suma

de 1.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 7 alin. (l) din Legea nr.

76/2008 s-au prelevat probe biologice de la inculpați în vederea introducerii

profilului genetic în S.N.D.G.J.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, că la data de 06 martie 2009, partea

vătămată, minora S.G. și martorele P.D.G. și C.V. plecând de la școală s-au

deplasat la domiciliul inculpatului P.I., tatăl martorei P.D., unde, la ora 20

00

,

au venit inculpatul S.C., zis „N.” și martorul D.C.M.

Cele două martore au plecat cu

împreună cu inculpatul S.C. să se plimbe cu autoturismul condus de martorul D.C.M.,

partea vătămată rămânând cu inculpatul P.I., ocazie cu care acesta i-a explicat

cum se dezvirginează o fată, propunându-i să întrețină relații sexuale, fiind

însă refuzat.

În timp ce se plimbau cu autoturismul,

inculpatul S.C. i-a propus

martorei C.V. să

întrețină relații sexuale, fiind însă refuzat, motiv pentru care martora P.D.G.

i-a spus inculpatului că poate partea vătămată S.G., care se afla la domiciliu

său, vrea să întrețină raporturi sexuale.

Ca urmare aceștia au revenit la

domiciliul inculpatului P.I., de unde au luat-o pe partea vătămată, deși

martora C.V. le aduse la cunoștință că aceasta are doar 13 ani, precum și fără

a-i comunica intențiile inculpatului S.C.

Plecând cu autoturismul condus de

martorul D.C.M., partea vătămată S.G. s-a urcat pe bancheta din spate, alături

de martora P.D.G. și inculpatul S.C., iar la un moment dat când se deplasau

spre orașul Tecuci, inculpatul i-a cerut imperativ șoferului să oprească în

dreptul unei plantații, solicitându-le celor din mașină să coboare întrucât dorea

să discute cu partea vătămată. încercând să coboare din autoturism, partea

vătămată a fost luată de mână de către inculpatul S.C., care a amenințat-o cu

un cuțit că „îi va tăia venele” dacă nu rămâne, ulterior tăindu-i blugii și

cerându-i să se dezbrace pentru a întreține relații sexuale.

Astfel, inculpatul S.C., sub

amenințarea cu un cuțit a reușit să întrețină un raport sexual normal cu partea

vătămată S.G., căreia i-a spus că îi dă foc la casă dacă va face plângere la

poliție.

Martorii D.C.M., C.V. și P.D.G. au

realizat cele întâmplate în autoturism, dar nu au intervenit întrucât

inculpatul S.C. avea o fire violentă, așa cum a rezultat din declarația lui D.C.M.

care în momentul revenirii la mașină a observat că partea vătămată plângea,

aceasta refuzând să-i spună motivul.

Partea vătămată S.G. și martorele C.V.

și P.D.G. au fost lăsate la domiciliul acesteia din urmă, unde au rămas peste

noapte, dormind în același pat cu inculpatul P.I., care i-a propus părții

vătămate să întrețină relații sexuale, dar fiind refuzat, a amenințat-o cu un

cuțit, a dezbrăcat-o forțat, după care a avut un raport sexual cu aceasta

împotriva voinței sale.

Conform raportului de constatare

medico-legală, minora S.G. prezenta o deflorare completă, mai veche de 14 zile,

fără a se putea preciza data, secreția vaginală nepunând în evidență

spermatozoizi, iar pe cap, corp și membre nu existau semne de violență.

S-a mai reținut că inculpatul S.C. a

avut o atitudine oscilantă, negând inițial comiterea faptei, inclusiv la data

judecării propunerii de arestare preventivă, pentru ca ulterior să revină și în

prezența apărătorului ales, să recunoască că a întreținut un raport sexual cu

partea vătămată S.G., având însă acordul acesteia, poziție care și-a menținut-o

și în cursul cercetării judecătorești, când a precizat că minora are vârsta de

15 ani.

Aceste

susținerii fiind ca nesincere de către instanța de fond au fost înlăturate în

raport de declarațiile martorilor D.C.M.,

C.V. și P.D.G., dar și cele ale părții vătămate care la urmărire penală a arată

că „m-a amenințat că va intra în casă peste familia mea și ne va da foc la

casă”, precum și ale reprezentantului legal S.A., care a precizat că „în luna

august 2009 S.C. a venit la poarta locuinței mele

..m-a

amenințat că dacă îl bag în pușcărie, după ce va ieși ne va

omorî, atât pe mine cât și pe G.”.

La rândul său, și inculpatul P.I. a

avut o atitudine nesinceră, negând întreținerea oricărui raport sexual cu

minora, susțineri care s-a constatat că sunt contrazise de declarațiile

acesteia și cele ale martorelor P.D.G. și C.V.

La stabilirea situației de fapt, prima

instanță a mai avut în vedere și procesul-verbal de conducere în teren a părții

vătămate, procesul-verbal de recunoaștere din grup a inculpaților.

S-a reținut că faptele celor doi inculpați

care au întreținut relații sexuale cu partea vătămată S.G., prin constrângerea

și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, cunoscând că are vârsta

de 13 ani întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

197 alin. (l) și (3) teza

I

C. pen., fiind reținute

și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., față de inculpatul S.C.

Deși s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.,

s-a constatat că întreținerea raporturilor sexuale cu partea

vătămată s-a făcut prin constrângere, chiar dacă

în faza judecății aceasta a arătat că și-

a dat acordul, sens în care au

fost avute în vedere, pe de o parte, declarațiile sale inițiale, date imediat

după consumarea infracțiunii, iar pe de altă parte, declarațiile celor trei

martori care revenind la autoturism au văzut în ce stare se afla minora care

plângea, martorul D.C.M. arătând în mod constant că nu a intervenit, fiindu-i

teamă de inculpatul S.C. din cauza firii violente. În plus, așa cum s-a arătat

inculpatul a cunoscut vârsta reală a părții vătămate, fiindu-i comunicată de

martora C.V., astfel că s-a apreciat că nu s-a aflat în eroare de fapt cu

privire la această împrejurare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.I.

vinovăția sa pentru comiterea infracțiunii de viol a rezultat cu certitudine

din declarațiile părții vătămate și cele ale martorelor P.D.G. și C.V.

La individualizarea pedepselor au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă fixate de lege, gradul de pericol social concret al infracțiunii,

apreciat în raport de modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită

(asupra unei persoane vulnerabile, în vârsta de 13 ani), urmarea produsă

(consecințele asupra dezvoltării psiho-fizice a minorei), dar și datele care

caracterizează persoana inculpaților, în raport de care au fost stabilite

pedepse diferențiate.

Sub aspectul

laturii civile s-a apreciat că se justifică acordarea unei sume cu titlu

de daune morale.

Împotriva acestei hotărârii au

declarat apel inculpații S.C. și P.I.

Inculpatul S.C. a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.,

iar inculpatul P.I. a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată.

Prin decizia penală nr. 208/ A din 26

septembrie

2011,

Curtea de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului P.I.,

a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând a redus pedeapsa

principală de la 18 ani închisoare la 12 ani închisoare și pedeapsa

complementară de la 10 ani la 8 durată pe care i-au fost interzise drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teze

II,

b),

d) și e) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale,

respingând ca nefondat apelul inculpatului S.C. și deducând prevenția pentru

inculpați la zi.

Instanța de prim control judiciar a

constatat că instanță de fond a reținut în mod corect situație de fapt,

vinovăția inculpaților, precum și încadrarea juridică a faptelor comise de

aceștia.

S-a reținut, că la data de 06 martie 2009,

inculpații, la intervale diferite, au întreținut relații sexuale cu partea

vătămată S.G., minoră în vârstă de 13 ani, prin constrângerea acesteia și

profitând de imposibilitatea de a se apăra, faptele acestora întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (l) și (3) teza

I

C. pen.

S-a constatat că vinovăția

inculpaților este dovedită cu declarațiile părții vătămate S.G. și ale

martorilor P.D.G., C.V. și D.C.M. audiați atât la urmărire penală, cât și în

fața instanței de fond.

Amenințarea părții vătămate de către

inculpatul S.C. a rezultat din propriile declarații ce se coroborează cu cele

ale martorului D.C.M., dar și ale reprezentantului legal S.A., iar împrejurarea

că inculpatul a cunoscut vârsta minorei este susținută de declarația martorelor

P.D.G. și C.V.

Ca atare, s-a apreciat ca fiind

nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul

S.C.

S-a mai constatat că și fapta

inculpatului P.I. este susținută de declarațiile martorelor P.D.G., C.V.,

coroborate cu cele ale părții vătămate S.G., probe care confirmă întreținerea

de relații sexuale cu aceasta împotriva voinței sale.

în raport de circumstanțele reale ale

comiterii faptelor, instanțe de prim control judiciar a apreciat că nu se

impune aplicarea unui tratament sancționator diferențiat pentru cei doi

inculpați, motiv pentru care a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.I. la 12

ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat, în termen, recurs inculpații S.C. și P.I.

Inculpatul S.C. a criticat hotărârile

atacate sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, în condițiile în

care partea vătămate a fost de acord să întrețină relații sexuale, împrejurare

ce atrage incidența dispozițiilor art. 198 C. pen., iar în subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei ca urmare a aplicării procedurii simplificate a

recunoașterii de vinovăție.

Inculpatul P.I. a solicitat achitarea

întrucât în cauză s-a făcut o gravă

eroare

de fapt, dat fiind că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa

în

comiterea infracțiunii de viol.

Examinând hotărârile atacate prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 14,

17 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații

S.C. și P.I.,ca fiind nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 198 alin. (1) C. pen.,

infracțiunea de act sexual cu un minor presupune sub aspectul laturii obiective

ca actul sexual să fie realizat cu consimțământul victimei care însă nu a

împlinit vârsta de 14 ani.

Astfel, cel ce realizează un act

sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 14 ani prin constrângere

fizică sau morală, săvârșește infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (l)

și (3) C. pen.

În deplin acord cu instanțele

inferioare, Înalta Curte constată că, în cauză,

probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu refuzul părții

vătămate S.

G. de a întreține un raport sexual cu inculpatul S.C.,

împotrivirea acesteia fiind înlăturată prin constrângere morală, fără a

prezenta relevanță dacă rezistența acesteia a fost ușor înfrântă.

Chiar dacă, conform raportului de

constatare medico-legală partea vătămată S.G. nu prezenta pe cap, corp și

membre semne de violență, iar secreția vaginală nu a pus în evidență

spermatozoizi, nu trebuie ignorat faptul că, așa cum rezultă din declarațiile

minorei date la urmărire penală și ale reprezentantului legal, S.A.,

împotrivirea victimei la raportul sexual a fost înfrântă prin amenințarea „că-i

va tăia venele” cu cuțitul avut de inculpat asupra sa, pe care, de altfel, l-a

și folosit pentru a-i rupe blugii și a o forța să se dezbrace, constrângerea

acesteia fiind confirmată și de martorul D.C.M. care

a observat, imediat

după incident, starea emoțională în care se afla

partea vătămată care plângea, fiind greu de crezut că o asemenea atitudinea

corespunde unei persoane care și-a exprimat liber consimțământul la

întreținerea de relații sexuale. Pe de altă parte, mama minorei

a fost la rândul său amenințată cu moartea de

inculpat S.C. „dacă îl bag în

pușcărie”, împrejurare care dovedește că

partea vătămată nu și-a dat consimțământul

pentru

a avea un raport sexual, caz în care nu s-ar justifica comportamentul agresiv

al

acestuia.

Ca atare, în mod corect a fost

înlăturată apărarea inculpatului că a întreținut relații sexuale cu acordul

victimei, precum și declarațiile acesteia de la instanță întrucât contravin

ansamblului probator administrat în cauză.

Referitor la agravantă prevăzută în

alineatul (3) din art. 197 C. pen., Înalta Curte constată că a fost justificată

reținerea de către instanțele inferioare, întrucât inculpatul S.C. cunoscuse

vârsta minorei, de 13 ani, fiindu-i comunicată în ziua incidentului de martora

C.V.

Având în vedere aspectele prezentate, Înalta

Curte apreciază că infracțiunea comisă de inculpatul S.C. este cea de viol,

motiv pentru care nu va reține cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct.

17 C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când

s-a

comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții

greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare

ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în

existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care

au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau,

fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra

soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de

fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate

aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența

unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul,

conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate,

atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin

prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul P.I., în cadrul

motivelor de recurs dezvoltate în scris și în ședință publică, nu a fost în

măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între

conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele

inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit

infracțiunea de viol.

Din împrejurările de fapt, corect

stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar,

rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, din declarațiile

părții vătămate S.G., potrivit cărora a fost obligată, fiind amenințată cu un

cuțit. Să întrețină un raport sexual cu inculpatul P.I., coroborate cu cele ale

martorelor P.D.G. și C.V. care au fost de față la incident, ajutându-l pe

inculpat să o dezbrace pe minoră, dar și cu susținerile reprezentantului legal

S.A. căreia i-a relatat fiica sa cele întâmplate la domiciliul inculpatului,

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului P.I.,

chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că nu a comis infracțiunea de

viol în scopul sustragerii de la răspunderea penală.

De fapt, prin criticile formulate se

tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor

raționamente care în opinia inculpatului P.I. ar putea demonstra că nu a comis

infracțiunea de viol pentru care a fost condamnat, operațiune ce nu este permis

a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen.

Referitor la critica privind greșita

individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului S.C. se constată că

instanțele inferioare au luat în considerare toate criteriilor generale

reglementate de art. 72 alin. (l) C. pen., stabilind o sancțiune penală judicios

individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea

infracțională și datele care caracterizează persoana inculpatului.

Astfel, a fost avută în vedere natura

și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea

ilicită (libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale), caracterul și

gravitatea urmărilor ce s-au produs (vătămarea dezvoltării psihice a minorei),

precum și conduita inculpatului înainte și după comiterea faptelor, care deși

era la primul conflict cu legea penală și a recunoscut că a întreținut un

raport sexual cu minora, a negat folosirea constrângerii morale, susținând în

mod constant că actul sexual s-a realizat cu consimțământul părții vătămate.

În acest context, Înalta Curte

consideră că atitudinea procesuală parțial sinceră manifestată de inculpatul S.C.

nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica

reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, având în vedere poziția sa psihică față de faptă, acesta

încercând pe tot parcursul procesului penal să inducă ideea că actul sexual s-a

realizat cu consimțământul minorei, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor

comise, acesta constrângând prin amenințate victima, în vârsta de 13 ani, să

întrețină relații sexuale.

Față de considerentele anterior

expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de viol a fost corect

individualizată,

astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare,

care

ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului

preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, act normativ intrat în

vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoașterii

vinovăției se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt

întrunite cumulativ două condiții, respectiv inculpatul recunoaște faptele

astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței până la

începerea cercetării judecătorești și

solicită

ca soluționarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza

de

urmărire penală.

Deși cercetarea judecătorească a

început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, iar solicitarea, prin apărător, a

inculpatului S.C. de aplicare a dispozițiilor referitoare la procedura

recunoașterii vinovăție s-a făcut potrivit art. XI din O.U.G

nr. 121/2011 (M. Of. nr. 931/29.12.2011) la

primul termen de

judecată cu procedură completă, imediat următor

intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs la data de 23

februarie 2012, în condițiile în care hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată la data de 26 septembrie 2011, Înalta Curte constată că nu sunt

incidente dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., întrucât

inculpatul nu a recunoscut fără echivoc fapta de viol așa cum a fost stabilită

prin rechizitoriu, susținând că a exista consimțământul minorei la realizarea

raportului sexual.

În consecință, având în vedere, că în

cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (l) pct.

14, 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat

în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (l) lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C.

și P.I., deducând prevenția la zi pentru aceștia.

Având în vedere

că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către

stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C. și P.I.

împotriva deciziei penale nr. 208/ A

din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele aplicate

recurenților inculpați durata reținerii și arestării preventive de la 10 martie

2010 la 23 februarie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma

de câte 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23

februarie 2012.